Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Din comunicările astrale...

Sunt două principii fundamentale pe care le moştenim de la începutul evoluţiilor spiritelor umane pe Pământ.

1. De la entităţile transcedentale, care ne-au creat condiţii de întrupare şi de trăire pe Pământ:

SĂ NU PIERDEM NICIODATĂ LEGĂTURA CU ENTITĂŢILE NOASTRE AJUTĂTOARE (astrale, interdimensionale şi dimensionale, precum şi întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre: adică cu toţi cei pe care, la un loc, formează sintetic pe Dumnezeu).

2. După ultima glaciaţiune, când vibraţia naturală a planetei a scăzut foarte mult, de la Moşii popoarelor (conducătorii spirituali întrupaţi pe Pământ: care ne-au născut noul neam şi astfel ne-au creat noi condiţii de întrupare şi de trăire, cei care ne ajută concret pentru restrângerea timpului de manifestare grea pe Pământ şi restrângerea relelor pe care le-am putea face fără ajutorul lor):

SĂ PROTEJĂM ÎNTREAGA VIAŢĂ DE PE PĂMÂNT, ÎN LIMITA PUTERILOR ŞI CONDIŢIILOR PE CARE NI LE POATE OFERI PLANETA, ÎN PERIOADA CU VIBRAŢIA EI CEA MAI JOASĂ.

(Voi relua din când în când aici această comunicare şi voi detalia prin tot ceea ce voi scrie pe blog, la eticheta Tradiţii.)

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


luni, 31 iulie 2017

SĂRMĂNUŢELE CUCUVELE... DRAGELE DE ELE...


Citeam despre ideea că cucuvelele prevestesc ceva rău: nenorociri, decese, etc. 
Să ne lămurim puţin mai extins asupra acestui aspect.
Ideea că o asemenea pasăre ar prevesti decesele umane este o mare confuzie în felul "tradus" de om, însă are şi partea sa de adevăr - şi nu numai în cazurile de deces, ci şi pe o extindere destul de semnificativă: în anumite condiţii, sistemul corporal uman emite, în benzile de frecvenţe nepercepute de urechea umană (domeniul infrasunetelor), sunete asemănătoare cu semnificaţii diferite pentru alte vieţuitoare: uneori ele sunt asemănătoare cu sunetele emise între membrii perechilor unor specii, cum sunt păsările de acest fel: cucuvelele. O cucuvea pregătită de împerechere percepe aceste sunete şi "vine", "chemată" de omul care se află în preajma decesului - dar nu numai: infrasunetele de acest fel fac parte din setul de infrasunete normal al omului, cu pondere mai mare sau mai mică în totalul lor. Un om extrem de liniştit, sau aflat în somn adânc şi de mai lungă durată, emite inconştient asemenea sunete care îl ajută din partea tuturor corpurilor sale să se "întoarcă" din somn: fiecare corp emite şi sunete, şi luminiscenţă, şi vibraţii specifice fiecăruia, când încărcarea energetică este completă în timp de somn sau liniştire profundă, mai ales în situaţii de linişte cât de cât avansată, când puţinele sunete din jur pot finaliza perioada de somn natural (spiritul devine sensibil la orice semn exterior dacă nu mai este obosit). Dacă stadiul de oboseală fizică - nu numai emoţională - este avansat, omul are tendinţa de a dormi mai mult. Dar oxigenarea creierului suferă după o perioadă mai lungă de somn, ceea ce pentru oamenii care nu-şi folosesc activitatea cerebrală în sensuri multe (corporal, intelectual) intervin multe faze obositoare acolo unde pentru alţii ele nu sunt de loc aşa. 
Cu cât folosim mai mult creierul (nu numai mintea, ci şi trupul - cu activităţi diverse) cu atât revenirea din somn este mai rapidă: spunem că omul e mai activ. Ca urmare un intelectual ar face bine să facă şi muncă fizică, iar un om care munceşte fizic este necesar să-şi extindă gândirea de la munca lui la alte teme de gândire. 
Tot ceea ce facem trebuie să fie echilibrat. Desigur, facem ce vrem până la urmă, fiecare îşi hotărăşte aportul personal la propria sa evoluţie.

vineri, 28 iulie 2017

COPIII ŞI VIAŢA ASTRALĂ


Voi continua aici, sub forma unui articol, câteva postări de pe facebook – am observat că a atras atenţia şi nu ar fi de loc rău să vă pun şi vouă, aici, ceea ce am început să scriu acolo. Cei care au citit primele două postări pe facebook să citească totuşi de la capăt, căci am mai pus aici câteva idei de susţinere.
Discuţia a pornit pe un grup, cu chestiuni legate de copii care visează sau văd cu ochii liberi ceva de care se sperie. Încercăm să-i liniştim, le inoculăm ideea că nimic nu este adevărat, ei se sperie şi plâng în continuare şi părinţii nu mai ştiu ce să le facă. Nici ei nu-şi pun întrebări sau, dacă şi le pun, concluzia este de cele mai multe ori că este ceva rău, se sperie şi ei la rândul lor, intrând împreună cu copilul într-un cerc vicios pe care doar oboseala îi trece la somn. De multe ori părinţii, dacă primesc răspunsuri echilibrate care nu sunt compatibile cu încredinţările lor, nu primesc explicaţiile, nu încearcă să înţeleagă, dispreţuind sau denigrând. Bine barem că unii spun rugăciuni – deşi alţii îi îndrumă să nu creadă în ele sau în preoţi care ar putea cu o rugăciune special potrivită, să ridice vibraţia întregii familii. Desigur sunt şi cazuri în care mama copilului a apelat la un preot, însă acesta s-a arătat neîncrezător. Mama copilului, femeie inteligentă şi credincioasă, a aprins lumânări în casă şi s-a rugat dânsa, ca din partea preotului... Tot respectul !!!

ACTIVITATEA ASTRALĂ A COPIILOR
Am mai scris câte ceva cu referire la copiii noştri: dincolo de urmaşi ai speciei, ei sunt cei care aduc în viaţa părinţilor şi, concomitent, în viaţa întregii societăţi umane, sarcinile şi continuarea lor în planul familial: se poate urmări articolul mai vechi: “Copiii – adevăraţii învăţători ai omenirii în orice timpuri”   şi pentru cine mai doreşte ceva în plus, este o etichetă întreagă http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/search/label/Copiii%20invatatorii%20omenirii .
Copiii au o sferă a percepţiilor multisenzoriale mult mai dezvoltată decât a părinţilor – din varii motive: corporale şi sociale. Restrângerile funcţionărilor corporale, spre anii maturităţii, aduc în mod natural tot ce ne trebuie pentru ca activităţile noastre să se desfăşoare predominant în planul fizic, dar nu se închid niciodată, pentru ca omul să-şi desfăşoare activităţile având permanent în vedere intuiţiile sale; iar fenomenologia planetară are în vedere, mai mult, din felul în care este creată întruparea planetei, accentuarea acestor intuiţii, clar-intuiţii şi percepţii mental-astrale în anumite perioade planetare (cele mai puternice fiind perioada solstiţiilor, aşa cum am discutat în articolele anterioare, despre Sânziene). 
Însă ceea ce facem noi, oamenii, între noi, ca urmare a egoismului nostru, a intereselor individuale şi de grup restrâns, merge dincolo de orânduiala dumnezeiească: ne obligăm reciproc să ne descurajăm, şi apoi să ne pierdem intuiţiile, clar-intuiţiile şi clar-simţurile, iar despre aceste aspecte am discutat de nenumărate ori, astfel încât doar să amintim acum groaza, fricile care ni se incumbă permanent cu privirea la lumea nevăzutelor, deşi este tot lumea lui Dumnezeu, despre care ne amintim într-una spunând Crezul...
În prima parte a vieţii noastre: viaţa intrauterină, capacităţile multisenzoriale sunt predominante, iar cele fizice – în special auzul, mirosul, gustul şi simţul tactil – ne croiesc dimensiunile unei anumite lumi, pe care ne vom sprijini, intuitiv, după naştere. 
Imediat după naştere, capacităţile senzoriale fizice încep să prindă avânt, iar până în jurul vârstei de 6-7 ani ele fac parte integrantă din viaţa noastră, chiar dacă societatea ne pare a nu avea de loc cunoştinţă de astfel de percepţii. La maturitate însă cultivarea vieţii fizice şi dispreţul incumbat de oficialii laici şi religioşi (nu toţi, e drept, îmi cer scuze!) ne depărtează concret de naturalul propriei noastre vieţi şi, chiar dacă am auzit sau chiar am perceput multe lucruri până atunci, ele sunt alungate într-un colţ îndepărtat, de frica dispreţului societăţii...
Şi tot la fel procedăm cu copiii noştri.
Până la un punct.
Căci trăim acum perioada în care corporalitatea noastră, de o complexitate uluitoare şi funcţionând pe baza unor principii cu totul speciale, în funcţie de vibraţiile universului din jurul nostru, încep din nou să se dezvolte, treptat şi repede. Mai discutăm despre acest aspect – acum să mergem mai departe.
Până spre 12 ani, copiii au toate plexurile, de toate felurile, deschise (am discutat pe îndelete la confuziile privind vampirismul energetic), pentru a susţine creşterea întregului sistem corporal; în plus, ei nu au inhibiţiile formate de societate, de încredinţările adulţilor. Preiau din subconştientul tuturor celor din jur toate formele de încredinţare, de atitudine interioară şi exterioară, frici, controverse între ceea ce le spun părinţii educându-i şi ceea ce "prind" din jur (rude, vecini, prieteni ai lor): chestiuni exact opuse, după încredinţările fiecăruia, dezorientante pentru copiii care îşi trăiesc perioada lor de adaptare la noua lume în care au venit. Cu toţii suntem purtători, în câmpurile corpurilor noastre, de amprente ale lumii în care trăim, de aproape sau de departe, dar nu ştim ce, şi cât se reflectă în sufletul copiilor noştri. 
Fiind deosebit de sensibili şi simţind fricile ca emoţional negativ ale părinţilor (bărbaţii nu le exprimă - dar le au şi dânşii din plin) ei manifestă imediat acelaşi fel de emoţii negative: frică, plâns - de câte ori nu am simţit noi, adulţii, acel plâns interior de credeam că o să ni se rupă inima???... 
Toate se "sparg" în capul copiilor. Şi nu ştim de ce plâng, de ce se inhibă deja singuri simţind amplificări din partea părinţilor... panici că nu ştiu "ce are copilu' "... Uite ce are copilul: toate cele care le avem noi, adulţii şi nu ne spune nimeni că trebuie să ni le rezolvăm: ar trebui să fim conştienţi încă înainte de concepţia copilului că multe aspecte de viaţă le avem noi înşine nerezolvate, în lupta pentru a ne croi o meserie, o familie, de a ne zbate în familiile necunoascătoare şi ele, sau în mijloace de transport, sau în magazine, etc. Desigur ar fi multe de spus, dar această idee cred că aţi prins-o şi o veţi analiza. 

COPIII ŞI VISELE (ACTIVITATEA ASTRALĂ)
În virtutea anatomiei sistemului nostru corporal cu care începem destinul nostru fizic, copiii “visează” mult mai mult decât adulţii. Această anatomie, structuralitate şi funcţionarea ei complexă poate fi urmărită în studiul “Plexuri ale corpurilor fluidice (1)”  . 
Pe scurt, structura şi funcţionarea corpurilor noastre fluidice permit o energizare mult mai puternică a sistemului nostru corporal în primii ani ai vieţii (până la cca.12 ani), de aceea şi fenomenologia aferentă acestei perioade este deosebită de aceea a adultului. De aceea nu numai percepţiile lor multisenzoriale sunt mult mai dezvoltate, aşa cum arătam la început, dar şi cele legate de viaţa astrală au particularităţi cu totul speciale. Somnul copiilor este mult mai profund şi de mai lungă durată, iar în toată această perioadă spiritul întrupat face deplasări astrale de mult mai lungă durată decât adulţii, ajutat fiind de corpul astral (corpul cu care se face deplasarea, călătoria astrală) care are parte de energizări mult mai profunde şi bogate comparativ cu corpul astral al adultului. 
De cele mai multe ori copiii dorm cu ochii deschişi – de altfel ştiu bine că şi unii adulţi păstrează inconştient acest fel de relaxare organică. Dar pentru părinţii care au primul lor copil, şi nici nu prea sunt obişnuiţi să fie deschişi şi comunicativi cu familiile lor de naştere unde există şi experienţă mai mare, nu cunosc fenomenul şi au impresia că copilaşul este treaz, dar “paralizat” de frică dacă mai şi vorbeşte în somn cu atitudine de frică. 
În paranteză fie spus, în cazul celor care fac meditaţie, unii încep meditaţia cu ochii închişi (pentru a nu fi perturbaţi de lumină şi de lumea exterioară, pentru o mai bună concentrare personală) dar pe parcursul desfăşurării vizualizărilor (în meditaţii active, “ţintite”) ochii li se deschid inconştient, automat (şi eu „păţesc” acelaşi lucru). 
Ceea ce este necesar a fi discutat se leagă de două aspecte:
1. Copiii văd (aud, simt, miros) şi în lumea „văzutelor” – cum o numim noi, dar şi în lumea „nevăzutelor” – nevăzute, nepercepute la modul general, tot cum numim noi: este lumea eteric-astrală, unde percepţiile astrale cuprind şi pe cele eterice (nu avem senzori la corpul dublu-eteric, dar cele care ţin de corpul dublu-eteric pot fi percepute cu sensorii corpului astral şi ai corpului mental); iar totalitatea percepţiilor astrale (cu senzorii corpului astral) sunt întărite pe distanţe scurte de senzorii corpului mental. Corpul astral se poate deplasa pe distanţe lungi (acoperind orice distanţe din galaxie), în timp ce corpul mental (care este un corp fix) este extrem de puternic pe distanţe scurte (de regulă în sistemul stelar din care face parte şi Soarele). Percepţiile copiilor sunt mult mai puternice, având toate corpurile cu vibraţie foarte înaltă, de aceea somnul le este foarte lung şi mult mai profund decât cel al adulţilor. 
Din cel puţin toate aceste motive, copiii au o legătură mult mai puternică decât adulţii cu lumea astrală. 
După vârsta de 12-15 ani, când o parte din plexurile corpurilor fluidice se închid în mod natural (aici nu are societatea restrictivă nici o vină), are loc o îndepărtare parţială de lumea astrală, socotită de entităţile coordonatoare ale evoluţiilor noastre la proporţia optimă pentru concentrarea atenţiei asupra sarcinilor de natură fizică, cu corpul fizic: doar ajutat de corpul astral şi de corpul mental. Dar pentru ca un asemenea ajutor să fie optim folosit de om, era necesară păstrarea, ca înclinaţii de întărit şi nu de distrus, a intuiţiilor omeneşti: nu numai din lumea fizică, ci în mod egal din lumea astrală. 
Atâta doar că noi am fost depărtaţi, în societatea noastră, de o asemenea temă de viaţă: aceea a intuiţiilor legate de lumea astrală. Poveştile, legendele, miturile – atât cât au mai rămas – le considerăm ale copiilor, mai mici sau mai mari: au decretat conducerile societăţii noastre, pe care omenirea şi le-a însuşit vrând-nevrând. 
2. Aşa ajung părinţii, într-un cerc vicios (aşa am fost crescut – aşa îmi cresc copilul !) să citească poveşti copiilor şi, dacă copiii dovedesc a avea viziuni ce par a fi desprinse din rândul poveştilor, înseamnă că nimic nu poate fi adevărat: nici basmele, nici ceea ce povestesc copiii, sau desenează pe unde apucă. Primul meu desen, prin care încercam să spun ceva, a fost pe perete cu rujul mamei, pentru care am încălţat o bătăiţă ce mi-a tăiat orice chef de a repeta pe viitor!...
Degeaba baţi copilul – el încearcă întotdeauna să-ţi spună ceva, adultule necredincios!!!...
Desigur, lucrurile sunt mult mai complexe decât atât, şi în studiile despre Sisteme Spirituale am căutat să descriu cât mai amplu faptul că o întrupare nu se limitează la viaţa noastră fizică: 
1. Ea începe cu mult înainte de naştere (naştere care va fi moment de întrupare cu corp fizic) prin trăiri prin corpurile spirituale proprii, create în principal de îngerii noştri deasupra mamei chiar în momentul naşterii ei personale, a mamei care va avea copii;
2. Dacă femeia concepe copilul său, urmează trăiri prin corpul fizic; este singurul mod de viaţă pe care azi îl conştientizează cea mai mare parte dintre oamenii;
3. După terminarea destinului fizic, adică după deces, urmează o continuare a vieţii, a destinului total de întrupare, în calitate de entitate astrală. 
Am făcut aici o asemenea expunere ca să înţelegem că în primii ani de viaţă fizică suntem mult mai apropiaţi de viaţa din lumea “văzutelor”, iar basmele, poveştile le întăresc copiilor încredinţarea că ceea ce văd şi aud este cât se poate de real... Ar trebui să nu uităm faptul că poveştile, basmele, miturile, legendele formează o bună parte a tradiţiilor strămoşeşti, prin care s-au păstrat cunoaşterile clare, extinse, ale străbunilor noştri, universale în cel mai profund sens al cuvântului. 
Faptul că nu ne amintim nici întrupări anterioare, nici măcar trăirile prin corpuri spirituale din întruparea aflată în curs de derulare, se datorează:
1. Diferenţei mari de vibraţie între corpul fizic şi celelalte corpuri care păstrează, la un nivel foarte înalt de vibraţie, conştienţa parţială a spiritului care se bazează pe memoriile sale eterne. De aceea, datorită vibraţiei înalte a corpului astral şi ale celorlalte corpuri ajutătoare, în călătoriile astrale, detaşaţi de corpul fizic cu vibraţie naturală foarte joasă faţă de corpul astral, putem să ne amintim secvenţe sau chiar vieţi întregi anterioare. Dacă omul este de regulă echilibrat sau vibraţia sa este destul de ridicată în corpul fizic şi dublu-eteric, el îşi poate aminti vieţile anterioare şi le poate urmări direct prin corpul mental: dar pentru aceasta este necesar să încheiat multe din sarcinile sale fizice în această perioadă, pentru a nu fi sustras în activităţile sale astrale şi mentale de către cele din viaţa fizică. 
Pe de altă parte, vibraţia planetei este în permanentă creştere, ceea ce ne ajută în mod natural la creşterea vibraţiei noastre personale, ceea ce conduce la acceptarea extinderii cunoaşterii şi a meditaţiilor active (care urmăresc cunoaşterea dincolo de relaxarea după complexităţile zilei): toate contribuie la recuperarea amintirilor noastre şi pe cale astrală: prin călătorii astrale conştiente, şi pe cale mentală: la început prin acceptarea fără teamă sau prejudecăţi a celor spontane, apoi prin folosirea conştientă a corpului mental pentru cercetarea aspectelor vieţii în curs şi a celor anterioare, pentru cercetarea universului: din propriile amintiri: şi ele intră în categoria vieţilor anterioare şi pământene, dar şi a amintirilor pe care le aveam înainte de intrarea în ciclul de vieţi pământene. 
2. Indiferent de vibraţiile corpurilor, experienţa noastră este încă redusă: experienţa de relaxare, de răbdare, concentrare, de accesare astfel chiar în cazul meditaţiilor curente, determinând greutăţi în cercetare. Nu de puţine ori, prejudecăţile au un rol împovărător, dar şi impulsionant pentru cei hotărâţi să cunoască detalii lămuritoare: să-şi corecteze încredinţările, să-şi asume întrebări puse celor care dovedesc experienţă şi doresc să o împărtăşească altruist celor ce o necesită. 
Tocmai de aceea este mult mai greu deocamdată multora dintre cei ce au asemenea căutări să-şi amintească aspecte directe din vieţile anterioare şi din trăirile prin corpurile spirituale, cu care ne-am început destinul în curs. 
Pe de altă parte copiii o au – şi tocmai de aceea am prelungit cu atâtea explicaţii expunerile. Ei sunt mult mai aproape de perioada trăirilor prin corpurile spirituale cu vibraţie foarte înaltă, sunt mult mai obişnuiţi cu călătoriile astrale de lungă durată, spre deosebire de părinţii care au abandonat de foarte mulţi ani drumul conştientizărilor astrale. Ei nu găsesc în starea de trezie înţelegeri familiale care să le explice legăturile cu lumea fizică – prea puţini părinţi azi sunt căutători fervenţi şi pentru ei personal, şi pentru a fi în stare să colaboreze efectiv cu copiii lor: pentru ca măcar ei să nu piardă beneficiul cunoaşterilor echilibrate, moderate, aplicate în viaţa curentă, să nu dispreţuiască pe cei ce nu ştiu, şi nici să nu se dezechilibreze dacă află despre dispreţul societăţii care încă mai împinge omenirea spre abandonarea unor asemenea cunoaşteri şi posibilităţi de lărgire a lor. 

O altă sferă de discuţii este cea legată nu numai de entităţile astrale pe care copiii le percep mai repede şi mai mult decât adulţii, ci şi de amprentele din câmpurile planetare şi chiar câmpurile în sine: ambele fiind elemente de sperietură pentru copii – dar şi pentru adulţi, mai ales în perioadele cu vibraţii planetare puternice şi înalte, şi încă şi mai mult în perioadele în care ritmurile personale se întăresc prin rezonanţă cu cele planetare. Mulţi oameni peeceptivi sunt încredinţaţi că au boli care se manifestă în fel şi chip: văd ninsori în plină vară, aud sunete care nu pot proveni de la nici o sursă fizică din jur, văd entităţi şi forme răsucite care se asociază imediat cu negativităţi răspândite de milenii de tot felul de societăţi umane, etc. 
Despre entităţi am discutat şi vom discuta în continuare pe larg: entităţi perceptibile în planul nostru de viaţă şi entităţi care fac parte din verticala spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre. Dar despre amprentare nu am discutat totuşi prea mult – însă avem în vedere să o facem în viitor. Şi despre dezamprentare. 
Iar cu astfel de amprente ne confruntăm nu numai în călătoriile noastre astrale conştiente sau spontane, ci şi în viaţa curentă: le simţim ca o îngreunare a vieţii şi folosim diverse metode prin care „uşurăm” totul, cu frică de cele mai multe ori, fără să ştim că de fapt este ca şi cum am şterge un geam cu o mână şi ne sprijinim cu cealaltă mână pe locul curăţat: peste care se vor depune mai departe altele din trăirile familiale, şi aşa o luăm de la capăt – în loc să o facem cu încredere, cu nădejde că se rezolvă ceva acolo. Să nu ne fie teamă că ar fi acolo demoni şi alte negativităţi care ar urmări să ne facă rău. Nu este decât necunoaşterea noastră şi închiderea noastră sufletească, cu spaimă dar şi cu încredinţări de pedepse divine dacă am dori să cercetăm: aspect care nu este câtuşi de puţin adevărat. 
Copiii le percep în primul rând, căci simt de la părinţii care îi spală că „aia” nu e bună, e rea, e „Cîîhh!!!” Desigur, asta nu înseamnă să nu ne spălăm, curăţăm, dar la fel ar fi bine să putem să ne învăţăm copiii că asemenea amprente, distorsionate şi ca imagine, şi ca sunet (bizare toate, nu le vedem/auzim în viaţa curentă) nu ne fac rău, dar mai mult: le putem împrăştia iute râzând zglobiu!!! Sau clinchetind nişte clopoţei, aprinzând o lumânare şi fluturând mânuţele în toate direcţiile!!! Gataaaa !! au fugit?? Daaaa... au fugit !!!

Activitatea astrală a copiilor este foarte intensă în primii 3 ani de la naştere, când ea se concentrează în primul rând la sistemul stelar (Soarele şi planetele sale) şi apoi la Pământ. După 3 ani ei se familiarizează cu lumea fizică şi încep să perceapă ceea ce este foarte apropiat de lumea fizică, în directă legătură cu ea. Încep să reacţioneze la oamenii din jur şi la anumite aspecte ale câmpurilor apropiate lor. Se formează reţinerea, teama, se ascund după fusta mamei, iar mama este necesar să fie în stare să-l liniştească, nu să plesnească copilul care este perceput ca nesociabil. Fiecare dintre noi trebuie să se adapteze tuturor planurilor la un loc: copiii sunt mai puternic îndepărtaţi de planurile astrale azi, din cauza tehnologiilor care le atrag atenţia mai puternic decât orice altceva, iar părinţii sunt mulţumiţi că nu mai sunt deranjaţi de copilul care mânuieşte de zor o tabletă sau un telefon... Şi astfel rămân reacţiile de respingere ale copilului faţă de lumea realităţilor convergente în care trăieşte, mai puternice sau mai slabe în funcţie de experienţa spiritului şi de sensibilităţile proprii, date de corpurile sale şi de mediul în care trăieşte: care sunt durabile pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă din aceleaşi considerente. Iar adaptarea la situaţiile lumii în care trăieşte va rămâne cu astfel de amprente asupra caracterului său, de care cu greu, prin experienţe multe mai mult sau mai puţin negative, va putea scăpa de ele – şi de cele mai multe ori nu numai pe parcursul vieţii în curs. 
De aceea ceea ce poate face un părinte pentru copilul său, aşa cum am mai scris la început, este să treacă peste fricile şi îngrijorările lui, fără însă a pierde din vedere să rămână concentrat, mobilizat. Frica pentru copil este prima formă de atenţionare şi de lucrare pe care ne-o aduc copiii în lume, chiar dacă pe loc este neintenţionat: este foarte importantă ideea de a face diferenţa dintre:
– atenţionarea emoţionalului care este croit să ofere impulsuri, pe care corpul mental le transmite corpului fizic: sub forma de asocieri rapide cu forme cunoscute din mediul înconjurător;
– şi acţiunile menite să contracareze o primejdie potenţială.
Ceea ce noi, adulţii facem fără să ne dăm seama la început, din lipsă de experienţă, este să dăm drumul simultan la toate forţele spirituale, pe care suntem obişnuiţi să le folosim în orice situaţie pământeană şi nu numai – intuind vag şi alte forme din experienţa eternă a spiritelor. Mai ales când societatea nu vrea să ne înveţe, şi nici nu ne lasă să învăţăm în mod deschis, mai mult: speculând panica, buimăceala care persistă destrugându-ne organismul şi obligându-ne astfel se devenim treptat sclavii terapiilor şi terapeuţilor rapace. 
Nu în ultimul rând, ştiind toate acestea, învăţăm de la copiii noştri, cu asemenea prilejuri, să nu mai urâm, să nu dispreţuim, să nu dorim răul drept revanşă, ci să ne folosim echilibrat forţele pentru a căuta în continuare soluţii, cunoaşteri, înţelegeri profunde ale realităţii lumii în care suntem întrupaţi. Aşadar primul lucru pe care ar trebui să-l facem este să ameliorăm situaţia, discutând cu copilul, dacă putem (în funcţie de vârstă). 
Dacă copilul este foarte mic, să ne desfacem simţirile şi gândirile în două mari ramuri – pe rând cu răbdare pentru noi înşine, ştiind că facem un bine copilului, dar şi nouă înşine, şi celor din jur: căci nu ştim cât de mult rău facem împrăştiind în jur radiaţiile fricilor, panicilor noastre: 
1. Să ne liniştim sufletul cu încredere că oricând, şi de oriunde poate veni o idee salvatoare şi un ajutor: ajutor văzut nu numai ca încetarea manifestărilor – aşa cum ne dorim, a efectelor celor ce se petrec, dar şi ajutor privind modalităţi de descoperire a cauzelor şi de corectare a lucrurilor direct de la sursă;
2. Să folosim toate metodele cunoscute din experienţa personală şi populară: 
– aprindem lumânare – nu numai lumina electrică, căci lumânarea ridică vibraţia locului; nu degeaba cei care fac meditaţie, în funcţie de posibilităţile materiale, aprind mai multe pastile-lumânari sau pahare-lumânări; indiferent de situaţie, focul rămâne „sacru” – acel tip de sacralitate pe care noi îl înţelegem azi foarte greu, din nefericire;
– fumegaţii cu tămâie sau smirnă: necolorată, atenţie, cât mai naturală posibil: focul purificator, alături de tămâie sau smirnă (înclin să folosesc smirnă, mai greu se poate industrializa sau contraface) aduc în mod natural vibraţii înalte;
– muzică foarte lină, de meditaţie, dar înainte de a da drumul la muzică, folosiţi clopoţei cu sunete foarte înalte: clopoţeii de vânt chinezeşti sunt cei mai buni în asemenea situaţii (e bine să-i folosim cât mai des, în orice casă, cu sau fără copii sau situaţii inedite – e sănătos pentru toată lumea). 
Pe acest fond cu vibraţie înălţată, rugăciunea spusă fără teamă şi cu nădejdea ajutorului divin contează foarte mult: ajutorul este deja în funcţiune din partea îngerilor ajutători, iar nădejdea părinţilor este cât se poate de benefică. Şi nu ştim cât de importantă poate să fie şi rugăciunea de tată!! De-ar şti şi bărbaţii acest lucru... De obicei, la greu spunem rugăciuni cu spaimă, cu panică, cu durere – copiii rezonează cu toate la un loc, noi credem că o aude numai Dumnezeu, dar totul este preluat de către copil: şi amplitudinea credinţei în dumnezeire, dar şi frica din sufletul părinţilor. 
Dacă considerăm că este necesară prezenţa unui medic, până ce ajunge dânsul la domiciliu este bine să facem câte puţin din toate – şi pentru liniştirea noastră, şi a copilului, care va fi antrenat de liniştirea noastră, de clopoţei, de muzică; în plus se „sparg” toate amprentele din toată casa. 
De modul în care reacţionăm în faţa copiilor se vor forma atracţiile şi respingerile întrupatului faţă de lumea fizică, ceea ce va influenţa mult modul în care el îşi va desfăşura sarcinile de-a lungul întregului destin. Să nu uităm că orice copil, la orice vârstă, simte şi preia atitudinile celor din jur: şi nu numai cele exteriorizate, ci şi cele interioare, ascunse sau rejectate de părinţi ca urmare a educaţiei primite. 

Să înţelegem că această activitate, directă sau intuită cu seninătate sufletească, rămâne o sarcină umană: păstrarea unei legături corecte, modeste şi echilibrate – dar hotărâte, de legătură cu viaţa astrală. Un dialog corect şi avansat pe măsura descoperirii unor alte aspecte este benefic şi pentru părinţi şi pentru copiii lor. Un asemenea dialog va spori pe măsura avansării spre maturitate şi va pregăti omul pentru schimbările ce vor veni în societatea umană. 
Cu cât vom face noi înşine eforturi de echilibrare, de găsire a unor mereu noi modalităţi de împăcare personală cu îngustimea artificială a societăţii, ascunsă în mod pervers în spatele fluturării binelui personal exclusiv material, cu atât vom putea înţelege mai bine, mai profund derularea vieţilor noastre. 
Pe măsură ce se poate comunica cu copilul care creşte, el trebuie să fie permanent implicat în viaţa familiei sale, o familie care se poate corecta din mers. Copilul intuieşte, apoi vede, înţelege direct cum părinţii săi fac exact ceea ce interzic copilului lor. Azi, într-o societate ce musteşte de inteligenţă (folosită pozitiv sau negativ, moral sau imoral – tot inteligenţă este) copilul se va învăţa repejor să caute motivaţii şi apoi strategii de descărcare pe furiş a energiilor în mediul înconjurător, atunci când societatea îi impune doar un anume fel de manifestare – cel fizic, şi acela foarte limitat: cel mai nesănătos mod de a „creşte”, de a „educa” copiii. 
În mod normal viaţa astrală îl va atrage până în jurul vârstei de 6-8 ani, după care orientarea dârză a părinţilor şi puterea educaţiei impuse de şcoală vor forma obligaţiile curente care vor continua să-l depărteze pe orice copil de viaţa astrală: pe care o uită, rămânând cu urme consistente uneori din ea, dar ascunzând totul pentru a evita sarcasmul, dispreţul celor din jur: cu suferinţe interioare enorme pe care nu le va putea explica nicicărui doctor...
Desigur, creşte vibraţia medie planetară, ceea ce determină schimbări corporale subtile, energizări puternice: depinde mai departe de deschiderea spirituală a părinţilor de a accepta capacităţile copiilor şi de a-i învăţa să-şi echilibreze exprimările, căutând să nu-şi reprime simţirile. Din fericire, cunoştinţele de natură metafizică au crescut mult – şi vor creşte puternic în continuare, determinând o diminuare a dispreţului, o creştere semnificativă a preţuirii şi formarea de meserii curente bazate pe multisenzorial. 
Rămâne numai să reflectăm la toate acestea...

miercuri, 26 iulie 2017

Cineva întreba: “Copiii care se îmbolnăvesc de cancer au un înger păzitor?”


Îngeri sunt numite o serie întreagă de entităţi care ne ajută pe parcursul întregului nostru destin pământean, însă numai două entităţi sunt cu adevărat îngeri: adică fac ei înşişi evoluţie de tip angelic, deosebit de avansată comparativ cu noi, majoritatea spiritelor întrupate acum pe Pământ. Modul în care ei participă la ajutorul pe care îl avem este cu adevărat special, pe măsura evoluţiilor lor avansate: cei doi îngeri de destin îşi întrupează o rază proprie alături de radiaţia noastră de întrupat, luând astfel parte la trăirile noastre şi susţinându-ne vibraţia la o frecvenţă care nu impulsionează trăirile şi hotărârile noastre, ci doar ne sugerează ce am putea face în situaţiile vieţii. Vă daţi seama ce confuzie se face atunci când suntem sfătuiţi (mulţumim lui Dumnezeu că parcă s-au mai potolit în ultima vreme...) să ne dispreţuim mintea, că ea ne minte etc. Dar am discutat prea mult şi des despre acest subiect pentru a-l mai proiecta din nou în atenţia noastră acum. Ceea ce voiam să spun era legat de ajutorul mental pe care îngerii ni-l oferă – măcar şi pentru atât să nu ne mai facem proşti unii pe alţii şi să nu ne mai dispreţuim puterea de a gândi a fiecăruia dintre noi: în sinea unui om se află întotdeauna un înger, iar aceasta este o temă puternică de reflecţie asupra vieţii şi omenirii în general. 
Şi eu ştiu de relativ puţin timp acest lucru, şi încă nu m-am obişnuit complet să aplic această cunoaştere, necăjindu-mă de tot felul de atitudini greu de suportat din partea celor din jur. Dar numai aşa învăţăm, şi în acelaşi timp putem să ajutăm şi pe alţii. 

În paranteză fie zis, confuziile născute din asemenea tip de cunoaştere, de participaţie a unui alt spirit la întruparea altuia, sunt vechi de la începutul existenţei omenirii, şi au condus la idei cum sunt posedările, însă problemele sunt întotdeauna la vremea apariţiei lor lăsate să fiinţeze, pentru ca întreaga societate să-şi ia hotărârile de cunoaştere, şi de aplicare a cunoaşterii, după puterea de orientare a întrupaţilor. La finalul vieţii, fiecare spirit va lua exact măsurile necesare de urmat – în deplină cunoştinţă, şi mai ales complexă – pentru a nu se mai dezorienta, şi a nu mai lăsa pe alţii să-l dezorienteze vreodată. Asemenea aspecte mai au însă la bază şi alte elemente de cunoaştere ale omului încă înainte ca spiritele umane să fi ajuns la întrupare pe Pământ: vom discuta în acest sens pe larg într-un set de articole privind controversa: “Trup însufleţit sau suflet întrupat?”

Să intrăm, deocamdată pe scurt, în tema pe care o avem în faţă. Vom mai discuta despre teme legate de îngeri în câteva articole, după care vom dezbate pe larg această tematică când vom discuta despre mânăstirile noastre dragi!...
În primul rând, nu avem doar un înger păzitor (de fapt: ajutător) ci încă dinainte de naştere, şi după naştere avem cel puţin doi îngeri ajutători principali. În funcţie de sarcinile pe care fiecare întrupat le are, numărul lor poate fi mult mai mare, adăugându-se în funcţie de etapa vieţii alţii, care ne ajută direct sau indirect şi pe noi, şi în plus fac legătura cu alte grupuri de întrupaţi care au nevoie să ştie, şi eventual să participe la realizarea unor sarcini comune sau de interes general.
În plus avem îngeri ajutători, mai corect: entităţi ajutătoare, cu mult înainte de a ne naşte, căci în preajma destinului nostru au loc numeroase şi complexe derulări de pregătiri, sarcini complexe spirituale şi adaptări la mediul de naştere viitor (planetar şi social deopotrivă). 
Copiii bolnavi sau handicapaţi au cu atât mai mult ajutor din partea lumii îngerilor: entităţilor astrale, spirituale, planetare, stelare, interdimensionale şi dimensionale: ca noi toţi, cei care trăim un destin fizic de lungă durată. Copiii au micuţele lor sarcini – în special de adaptare la condiţiile în care trăiesc, de socializare cu cei din jur şi – cel mai important aspect – de pregătire pentru sarcini de medic (vindecător) în vieţile viitoare. Un alt aspect este şi ajutorul de tip angelic pentru a învăţa cum să ajute alţi întrupaţi aflaţi în aceeaşi situaţie sau chiar mai dificile: pentru care ceea ce trăiesc ei acum este doar una dintre etapele de învăţătură complexă pentru asemenea tipuri de ajutor. 
Tot ei ajută şi derularea destinului – dar tot ei ajută şi la ieşirea din întruparea fizică, iar în continuare rămân învăţătorii principali pe parcursul întregii activităţi pe care o desfăşoară cel plecat din corpul fizic: şi pentru noi, cei din mijlocul cărora pleacă, şi pentru alte grupuri cu care a relaţionat, şi cu care s-au aflat în legătură prin îngerii săi, pe parcursul vieţii fizice.

duminică, 16 iulie 2017

SĂRITURA PESTE FOC DE VREASCURI: ALT OBICEI DE SÂNZIENE


Am discutat despre Obiceiuri florale, Spălarea cu rouă şi consumul de rouă – ca obiceiuri în care se folosesc elementele naturii înconjurătoare, care ne apropie de iubirea naturii şi respectul pentru tot ceea ce ea ne oferă nouă, oamenilor – dar de fapt tuturor vieţuitoarelor planetei. În completare, să avem în vedere şi aspectul enunţat în titlu – obiceiul de a sări peste un foc de vreascuri. 
Aş dori să facem o scurtă paranteză. 
SĂ NU UITĂM faptul că toate aceste obiceiuri, datini, tradiţii sunt forme de transmitere spre ne-uitare a unor manifestări concrete, a unor percepţii pe care omul le-a avut cândva, sau transpuneri ale unor elemente de cunoaştere din viaţa curentă a omului din epoca mentală a omenirii – adică dinainte de ultima glaciaţiune. Azi, conştientizarea şi acceptarea percepţiilor în lumina cunoaşterii unor aspecte legate de ele conduce la deschiderea lor, din nou, în această perioadă – urmând ca din viaţa următoare, cca.100-150 de ani în viitor, să ne reluăm viaţa normală, obişnuită, pe care am avut-o pe Pământ milioane de ani până la ultima glaciaţiune.
Tocmai de aceea, chiar dacă nu ne vine să credem aceste lucruri, e bine să le cunoaştem măcar ca informaţie, căci multe aspecte ale percepţiilor şi intuiţiilor încep să-şi desfăşoare de pe acum calea, şi ne confruntăm (ne vom confrunta) cu fenomene altfel inexplicabile, pe care azi tindem să le asociem bolilor trupeşti, mentale sau emoţionale: lucru care nu este câtuşi de puţin adevărat, dar de care putem scăpa cu uşurinţă, fiind în deplină cunoştinţă de adevărata cauză. 
Obiceiurile rămase din generaţie în generaţie ne întăresc în percepţiile noastre noi, specifice dezvoltării sistemelor noastre corporale: care sunt în curs de dezvoltare de la forme elipsoidale (ovoidale) către forme sferice, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare, care determină creşterea percepţiilor multisenzoriale, conştientizate mai ales în astfel de perioade cum este aceea a Sânzienelor, deşi nu numai. 
Să mai atenţionăm şi asupra unui alt aspect: complementaritatea manifestărilor – în emisfera sudică are loc desfăşurarea Zilelor Mijlocului de iarnă, moment planetar de o însemnătate deosebită: întrucât ne ocupăm acum de alt subiect, de detalii privind acest aspect al complementarităţii luând în atenţie întreaga planetă ne vom ocupa probabil la viitorul echinocţiu, în septembrie – ne-am ocupat până acum mai ales de solstiţii, în timp ce echinocţiilor nu prea le-am acordat atenţia deosebită pe care o merită. 

Aşadar: săritura peste foc de vreascuri este un obicei folosit şi de Sânziene, dar şi în alte situaţii, în alte perioade ale anului, cu prilejul altor sărbători. Chiar voi urmări diverse aspecte ale obiceiurilor noastre când vor apare în presă şi voi comenta la momentele respective. 
Tematica purificării prin foc este vastă. Să fim serioşi, nu abordăm aici agresiuni criminale ale unor instituţii de-a lungul timpului. Nici folosirea focului pe diferite suporturi sau alte forme de încălzire. Totuşi va trebui să discutăm despre obiceiul aprinderii de lumânări nu neapărat pentru a „da” lumină celor decedaţi – care însă la origini era un obicei binecunoscut de purificare vibraţională a spaţiului în care se depuneau cei decedaţi, chiar îngropaţi în incinta clădirilor (biserici, catedrale), cu atât mai mult cimitirele care azi sunt lăsate de izbelişte sau, culmea necunoaşterii, se pun beculeţe cu baterie ca să fie de lumina celor decedaţi. Bineînţeles că nu este omul de vină, mă feresc să numesc cu ton de acuză la adresa celor care ar trebui să înveţe corect oamenii – dar este bine să se sesizeze instituţiile care gestionează asemenea locuri şi să explice oamenilor de rând despre ce este vorba.
Tematica focului este vastă, aşa cum spuneam la început – la fel ca şi cea a apei, despre care am discutat în articolul anterior. Apa de pe Pământ, ca orice alt fel de lichid natural, este o stare de agregare pe care o produce planeta asupra fluxurilor energo-materiale pe care structura sa matriceală le atrage şi le compactizează: sub puterea energetică fundamentală, reunită, a spiritelor care se întrupează la un loc în corpul comun pe care îl numim planetă. Sub această putere energetică radiantă a spiritelor planetei, concentrată prin anumite forme specifice ale canalelor de întrupare, precum şi sub puterea radiaţiei nucleului şi manşoanelor matriceale, fluxurile materiale compactizate se transformă în materii compacte, aflate în diferite stări de agregare. Aşadar, apa nu a venit din cosmos, prin ciocnirea cu altă planetă (apoasă) nici din comete de gheaţă topite la impactul cu Pământul care ar fi fost destul de fiebinte după un anumit timp de la „ruperea” din Soare: aceasta fiind varianta oficială de formare a planetelor, pe care am lămurit-o ca nefiind valabilă în studiile de Energetică stelar-planetară. Fiecare planetă s-a format în noduri naturale ale corzilor stelare, noduri în care sunt create condiţii pentru întruparea comună a unui întreg popor de spirite. În funcţie de gradul de înaintare în evoluţii a poporului spiritual astfel întrupat, deci a puterii sale energetice cumulată, materiile formate pe straturi de diverse compactizări se strâng şi, sub forme fizico-chimice pe care le cunoaştem acum, intră în combinaţie unele cu altele. În plus, intră în combinaţii superioare materiile fizice, dense, cu materiile fluidice cu vibraţii foarte înalte, şi foarte diferite, materii fluidice care intră pe două căi în componenţa straturilor planetei şi le determină modificări substanţiale:
– pe de o parte sunt fluxuri atrase de nucleul format de coarda stelară şi se formează astfel structura fluidică a planetei, care devine matriceală pentru partea fizică a planetei: pământoasă-apoasă-gazoasă a planetei, adică cu materii fizice (cu vibraţiile cele mai joase ale componentelor materiale din acest loc din univers). Prin coarda stelară şi partea matriceală a planetei: nucleul, canalele interioare şi manşoanele planetei încep să circule, după formarea tuturor, fluxuri energo-materiale care vin de la nucleul galaxiei: neamprentate, curate, şi tocmai de aceea având vibraţiile cele mai înalte ale segmentului din acest loc din univers;
– pe de altă parte, toată planeta astfel constituită atrage fluxuri energo-materiale din cosmos, din câmpurile interioare ale galaxiei. Datorită amprentării fluxurilor în timpul circulaţiei lor prin cosmos, dinafara şi din interiorul galaxiei, nivelele vibraţionale ale acestor fluxuri sunt ceva mai joase, dar chiar dacă nu cu mult – totuşi este suficient ca din tangenţele cu cele neamprentate care vin prin corzile stelare, să se formeze stări de agregare ce vor alimenta mereu planeta. Sub influenţa energetică a spiritelor întrupate, organizate în locaşuri aşezate mai strâns sau mai lejer, şi astfel şi radiaţia lor este mai densă sau mai lejeră (în funcţie de sarcinile lor de destin), se creează condiţii materiale diverse pentru biosistemul care se va forma pe planetă (cu corp fizic de manifestare) şi în jurul planetei (entităţi astrale). 
Toate structurile radiante ale planetei astfel menţionate, la care se adaugă radiaţia spiritelor tuturor speciilor planetare, în condiţiile create de circulaţiile fluxurilor la nivele de vibraţie variate de la o perioadă de timp la alta (crescătoare şi descrescătoare, aşa cum ştim acum că se derulează variaţiile vibraţiei zonale) vor forma straturi diverse în diferite stări de agregare:
1. Ceea ce numim azi pământuri, cu diferite forme de compactizare – de la luturi la metale şi cristale;
2. Ceea ce numim azi lichide: ape, lichide mai dense (petroluri);
3. Ceea ce numim azi gaze: interioare – gaze aşa-numite naturale, şi exterioare (din atmosferă): gaze medii şi rare;
4. Ceea ce azi numim plasmă, cu impact asupra tuturor formelor de agregare amintite mai sus, cunoscută mai ales sub numele de foc. Impactul focului planetar asupra materiilor solide conduce la formarea unui manşon interior de lavă. Astfel să înţelegem de ce se spune, în primul rând, că focul este purificator – nu neapărat că ar arde ceva din atmosferă, ci pentru că răspândeşte vibraţii cu frecvenţă foarte înaltă, care acoperă vibraţia de mai joasă frecvenţă a materiilor din mediul în care arde. Să înţelegem că nu numai focul este cel ce arde, în atmosferă, ci şi focul interior – cercul de lavă de sub scoarţa pământoasă, care purifică permanent planeta, lăsând să se împrăştie în acelaşi timp fluxurile neamprentate care vin din circulaţia prin corzile matriceale şi nucleul planetei, ridicând nivelul vibraţiilor planetare şi astfel protejând planeta de persistenţa vibraţiilor foarte joase care provin din trăirile tuturor vieţuitoarelor de pe planetă: mai ales ale mamiferelor care au emoţii foarte puternice susţinute de corpurile spirituale pe care le au, comparativ cu restul vieţuitoarelor care nu au corpuri spirituale (toate speciile de la viruşi la mamifere). 
În asemenea situaţii vom înţelege nu numai de ce există practica aprinderii de lumânări mai ales în cimitire şi biserici vechi: care adăpostesc de cele mai multe ori osemintele unor ctitori sau preoţi locali – şi de regulă nu au şi nu păstrează vibraţii foarte ridicate. Un caz aparte îl constituie cel al moaştelor din vechime, dovedite prin simţirile oamenilor că au fost, şi sunt purtătoare de vibraţii foarte înalte. Nu este o practică nesănătoasă, dimpotrivă, asemenea oseminte (moaşte) fiind pe acelaşi nivel vibraţional foarte înalt, prin apartenenţa unui spirit extrem de avansat, care a trăit şi în atitudini, şi în comportamente elevate spiritual. 
Însă ar fi necesar orice biserică să accepte arderea de lumânări în incinta sa pentru păstrarea unei vibraţii înalte; dar orice incintă ar trebui astfel purificată, indiferent dacă este casă particulară sau birou de serviciu. 
De asemenea, şi astfel revenim la cele ale subiectului nostru, purificarea prin foc a fost o metodă tradiţională, vădind cunoaşterea avansată a omenirii în vechime. Să nu facem aici confuzii privind sadicul procedeu al arderii pe rug, care numai vibraţii înalte nu răspândea ci, dimpotrivă, era menit înspăimântării oamenilor care ar fi avut un comportament asemănător celui al pedepsiţilor. Legate sau nu de sărbătorile planetei, aşa cum sunt sânzienele, pot fi numite două procedee deosebit de sănătoase:
1. Trecerea vitelor şi oamenilor care le îngrijesc – dar în general a întregii populaţii din aşezare, printre două focuri uriaşe dezvoltate pe două dealuri (coline) apropiate: focurile aveau rolul de a curăţi vitele de insecte dăunătoare (paraziţi), de a dezamprenta oameni şi vite de amprentele joase din perioadele friguroase anterioare. Aveau loc întotdeauna primăvara, cam prin aprilie când vânturile duc scânteile până departe şi pe de altă parte straturile atmosferice sunt într-o mişcare permanentă antrenând, purtând cu ele vibraţiile în toate mediile, de jur-împrejur. 
2. Nu numai trecerea printre focuri – obişnuită şi de sânziene pentru bătrâni şi bolnavi – dar şi săritura peste foc de vreascuri, foc aprins fără materiale chimice inflamabile (aşa cum era la originile sănătoase ale vremurilor din urmă). Un asemenea procedeu are conotaţii foarte profunde. Astfel poate asigura o dezamprentare prin săritura peste foc, bună mai ales pentru fetele ce doreau să se mărite, dar şi pentru flăcăii ce urmau să se însoare. Pe de altă parte, săritura peste foc de vreascuri conduce oricând la purificarea zonelor de funcţionare a plexurilor: codal, rădăcină şi splenic, care susţin activităţile permanente ale canalului de împământare. O asemenea purificare, mai ales după energiile stagnante ale iernii, dar şi în condiţiile unei lipse de activităţi echilibrate ale oamenilor care azi nu se mai preocupă de lucrări în gospodărie, ar fi necesară şi pentru noi, în aceste vremuri, mai ales oamenilor care trăiesc în marile aglomeraţii urbane, în medii cu vibraţii joase pe care, fiind în exces dar şi în obişnuinţa oamenilor, nu mai sunt percepute ca atare, obişnuinţa cu ele nu mai alertează omul – mai ales pe cel necunoscător. 
De Sânziene se poate practica săritura peste focuri naturale, şi natural aprinse, unde vreascurile sunt rupte cu mâna şi nu tăiate cu toporul sau cu cuţitul, ci rupte cu mâinile curate şi omul fiind curat în toată persoana lui, îmbăiat şi cu straie curate, nepurtate decât în ziua evenimentului. Purificarea are loc astfel asupra întregului organism, ceea ce conduce în continuare la primirea fluxurilor din zilele Mijlocului de Vară într-un mod calitativ superior, întărind omul şi dându-i astfel forţe bune pentru a se adapta mult mai uşor şi complex la energiile şi vibraţiile viitoare ale planetei. 

joi, 13 iulie 2017

SPĂLAREA ŞI CONSUMUL DE ROUĂ: ALT OBICEI DE SÂNZIENE

Recunosc că sunt subiectivă dacă am ales un site cu referire la Bucovina, căci acolo am avut parte de o experienţă extraodinară – chiar dacă nu a fost în zilele de Sânziene, ci un picuţ mai târziu, în primele zile ale lui august... în ultimul meu concediu...
Dar ceea ce vreau să scriu este valabil în mare măsură oricând în timpul verii, în orice loc curat din natură... Comentariul unei prietene pe facebook la fotografia postată în anii trecuţi a venit în completare atunci: “Roua diminetii, se zice că cine spală ochii cu roua vede totul mai limpede şi clar!”


Nu pot uita senzaţia pe care o aveam, dimineaţă după dimineaţă, când mă spălam pe faţă cu roua îmbelşugată din ierburi şi mă uscam în razele soarelui de dimineaţă... 

Dar să vedem ce este cu acest obicei al oamenilor de la ţară de a se spăla cu rouă şi a se “scălda” în soarele dimineaţii pentru a se usca...
http://discoverbucovina.info/noaptea-magica-de-sanziene-credinte-obiceiuri-traditii/ 
“În dimineaţa zilei de 24 iunie, multe fete obişnuiau să se scalde în roua din zone neumblate. Roua sânzienelor era strânsă de babe într-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o storceau într-o oală nouă. În drum spre casă, babele nu vorbeau deloc şi mai ales se fereau să întâlnească pe nimeni. Dacă toate acestea erau împlinite, atunci cine se spăla cu acea rouă era sănătos şi drăgăstos peste an.”

...Bine, lăsăm la o parte chestiunea cu data Sânzienelor, mutată artificial în 24 iunie, pentru a nu se confunda cu tradiţia “barbară” a dacilor din vechimi... Să iertăm, căci şi 24 iunie face parte din Zilele Mijlocului de Vară – dar SĂ NU UITĂM că este o tradiţie de sorginte dacică, venind din cunoaşteri deosebit de profunde, cu semnificaţie ştiinţific-spirituală – adică acel fel de cunoaştere şi aplicare a ei pentru care dacii erau consideraţi înţelepţi...

Pentru persoanele sensibile la diferenţe vibraţionale – şi ştim bine că din ce în ce mai multe persoane devin sensibile în această direcţie – spălarea cu rouă şi uscarea în soarele dimineţii este o senzaţie extraordinară de puritate, ca un fel de renaştere în sânul naturii care ne naşte şi ne creşte...
Ce este roua?...
Conform DEX online: https://dexonline.ro/definitie/roua 
“RÓUĂ s. f. Picături de apă care acoperă dimineaţa suprafaţa pământului, obiectele de pe sol, vegetaţia etc., formate prin condensarea vaporilor de apă din atmosferă în momentul în care temperatura scade până la punctul la care vaporii ajung la saturaţie (Fiz.)”
Aceasta înseamnă că este forma cea mai pură a apei – bineînţeles în situaţia în care şi poluarea atmosferică este cât se poate de redusă – în regiunile retrase, departe de poluarea oraşelor cotemporane. Şi deja începem să ştim acum ce mare importanţă are faptul că, cu cât locul este mai puţin folosit de oameni – deci fără amprente umane: şi nu mă refer neapărat la amprente fizice, ci şi emoţionale şi mentale, pe care nu le luăm în considerare de cele mai multe ori – cu atât roua este mai pură şi efectul său asupra omului este mai puternic, chiar dacă foarte subtil. 
Folosită pentru spălat – şi se poate foarte bine spăla faţa, părul, gâtul şi braţele cu ceea ce se poate culege doar dintr-o curte (aşa cum am putut şi eu trăi, fotografia este făcută în curtea casei rudelor mele din Bucovina) 


Este foarte important de ştiut câteva lucruri legate de apa pe care o considerăm pură. Roua este aşadar o formă de apă planetară care se formează prin condensarea vaporilor de apă din atmosferă. Procesul de condensare sparge orice urmă de amprentare, provenită din lume, de pe moleculele de apă. Dar în contact cu solul şi cu vieţuitoarele planetare (plante, animale), ele preiau amprentele vibraţionale ale planetei – pe care le considerăm neutre din orice punct de vedere. Amprentele care provin de la oameni au alt statut – căci oamenii amprentează tot ceea ce îi înconjoară prin emoţiile lor foarte puternice, cu gândurile lor foarte puternice. Chiar simpla apropiere, plimbare relaxată, creează mici bule de fluxuri energo-materiale compacte: de la microscopice la mărişoare – chiar mari, dar acelea nu mai influenţează roua, ierburile şi vieţuitoarele mici, însă influenţează omul. Gândul unui om care are grijă să nu influenţeze roua – o influenţează chiar cu teama de a nu face ceva nepermis, sau chiar cu sentimentele umane inerente unei vieţi active: creative, emoţionale, relaţionale sub aspectul emoţional. 
De aceea, un om care se dedică activităţii de culegere de rouă trebuie să fie:
– femeie: căci femeile răspândesc radiaţii pe toate nivelele de vibraţie (având în destin naşterea şi creşterea de copii care trebuie să primească vibraţii dintr-o gamă extrem de largă, pentru a se pregăti de viaţă în mod complex);
– în vârstă înaintată, după menopauză, când activităţile hormonale sunt substanţial reduse, iar sentimentele pot fi puternice, dar nu mai sunt atât de puternic radiante ca atunci când activitatea hormonală se află la cote optime pentru desfăşurarea unei multitudini de activităţi;
– să aibă experienţă în acest domeniu, pentru că o asemenea experienţă înseamnă a percepe pe loc orice fel de aspect străin care ar putea periclita starea de puritate a celor pe care le are de făcut. De aceea, asemenea persoane sunt ele înseşi foarte perceptive de felul lor şi au în familie persoane de acest fel, de la care pot învăţa multe lucruri, care pot oferi învăţături referitoare la multe aspecte, la cum pot învăţa din propriile experienţe de viaţă, cum să-şi dezvolte singure percepţiile necesare. Dar dacă asemenea persoane sunt deocamdată puţine, ele sunt şi exemple benefice de atitudine echilibrată în aşezarea, sau familia, sau locurile pe care le frecventează. Asemenea exemple vor fi de un real folos celor din jur, care vor învăţa nu neapărat pentru a derula o astfel de activitate în viaţa lor, ci pentru orice fel de activitate şi pentru a-şi hotărâ renunţarea la comportamente neechilibrate, exagerate, exacerbate: aşa cum din ce în ce mai mulţi tineri îşi dau seama şi se echilibrează singuri, din mersul vieţii lor, având drept exemplu concret astfel de oameni – dar primind şi radiant, chiar fără şă ştie, impulsuri permanente de autocunoaştere şi de autoechilibrare. 

Tradiţia a pornit – şi iată că a păstrat – exemplul celor care cândva trăiau în mijlocul aşezărilor umane de pretutindeni: Babele, soţiile Moşilor ancestrali, moaşele Moşilor, Bătrânele vremurilor. Să nu uităm că undeva există un munte cu numirea ce le acordă respect amintirii lor – Muntele Bătrâna din Bucegi, care adăposteşte Peştera Ialomicioarei. Vom discuta multe lucruri legate de viaţa şi activităţile lor pe aceste meleaguri.

Persoanele care preiau şi folosesc roua sunt chiar, în mod conştient, în primul rând cele care o culeg şi o folosesc pe loc, având astfel un grad mai ridicat de o asemenea curăţenie vibraţională. Dar şi persoanele care o vor primi de la ele, care o vor folosi, şi care, prin cunoaşterea din aşezare şi prin chiar felul lor de a fi, vor căuta să aibă organismul purificat, beneficiind în plus de pe urma primirii de rouă – comparativ cu cei care nu ţin cont de asemenea cerinţă. O astfel de purificare se obţine prin hrană curată (de preferinţă fără sacrificare de mamifere), dar şi prin odihnă echilibrată, prin comportament echilibrat, prin atitudine plină de demnitate, respect, consideraţie faţă de ceruri şi pământ, de oameni, animale şi entităţi deopotrivă.
Asemenea persoane:
– vor beneficia mult mai eficient de vibraţiile vârfului Zilelor Mijlocului de Vară şi, trecând printr-un asemenea moment nu li se va mai părea greu nici un alt eveniment vibraţional în continuare, vor trăi cu sufletul relativ senin nu pentru că îşi impun sieşi să fie indiferente, ci pentru că pot să fie echilibrate cu relativă uşurinţă în faţa întregii lumi;
– vor beneficia şi toate persoanele din jurul lor, tocmai prin felul în care îşi regăsesc rapid starea de echilibru, de stabilitate sufletească, prin comportament şi, în general viaţa bine gândită pe care o au şi cu care primesc tot ceea ce vine de la întreaga lume în care trăiesc.

Iată aşadar beneficiile păstrării tradiţiilor în viaţa noastră!

duminică, 9 iulie 2017

COLINDATUL PE TIMPUL NOPŢII: ALT OBICEI DE SÂNZIENE

Desigur, nu se poate spune care este mai important dintre obiceiurile despre care discutăm – toate sunt deosebit de importante. Fenomenologia care stă la baza lor şi le întăreşte se manifestă pregnant în anumite perioade ale anului, dar şi în restul anului sunt astfel de vârfuri energetice şi vibraţionale: de mai mică amploare, e drept, însă sunt evenimente în care omul are acelaşi gen de obiceiuri, cu înţelegeri din ce în ce mai profunde dacă urmează cu hotărâre „drumurile” străvechi...
Să mergem mai departe cu încă câteva astfel de datini, urmând cele discutate, de un farmec aparte, incredibil poate pentru cei mai mulţi cititori, sceptici în faţa unor asemenea rădăcini profunde, despre care prea puţin se aminteşte în curgerea zilelor noastre, dar care pentru alţii clădesc treptat un adevărat fel de a fi, de a trăi, în revenirea prin intuiţii şi simţuri la mersul normal al evoluţiei spiritelor umane pe Pământ. 
(Se pot urmări şi postările: 

INSOMNII, INSOMNIACI...
În general, când avem insomnie este bine să nu stăm degeaba, frustraţi, învârtindu-ne de pe o parte pe alta ca şi cum învârtitul acesta ne-am aştepta să ne obosească şi să ne determine măcar aţipirea. Vă spun asta din proprie experienţă: după un an întreg de chinuri în care nu dormeam efectiv decât o dată la două nopţi – fără însă să mă simt, culmea ironiei! câtuşi de puţin obosită în ziua de după insomnie – am catadicsit să merg la un medic endocrinolog, care însă m-a luat de la bun început: “Ai atâta energie în tine încât ai muta şi munţii din loc dacă ar fi munţi la Bucureşti! Apropos – nu te-ai gândit să mergi pe munte? ... Nu? Atunci fă nişte genoflexiuni, 10-20 înainte de culcare şi o să dormi ca un prunc!” Dar până la alte realizări, omul mi-a spus (Dumnezeu să-l binecuvânteze!) să nu mai frec aşternutul acela în aşteptarea unei minuni, căci minunea aia nu are de unde să vină, ci să mă scol şi să fac treabă, să mă uit la TV – orice altceva până ce se va regla totul. Vrea organismul să dorm 3 ore? Dă-i 3 ore de somn! Şi scoală-te, nu te mai frustra că nu mai poţi dormi, dacă te pui pe treburi se va regla în timp. Observi – a continuat dânsul – că vara, de căldură sau nu – nu poţi dormi mult, căci vara e dată omului să muncească fizic, iar noi stăm acum toată ziua şi aspiratorul, maşina de spălat, autoturismul, etc. fac toate muncile pentru noi! Şi tot noi înjurăm că nu funcţionează organismul sau nu “funcţionează” norii de pe cer de atâta căldură...
Avea dreptate şi nu după mult timp viaţa mea s-a schimbat: nu numai că era mult mai multă ordine, curăţenie în casă (era prin 1991) dar treptat am intrat pe comunicare mentală, iar organismul meu s-a reglat automat la 5 ore de somn: energiile consumate la nivelul corpului mental, prin vizualizări zilnice, nu se mai descărcau în totalitate în corpul fizic, cum se petrec lucrurile cu noi acum, înainte de a începe la revenim la activităţile umane superioare: activităţi cu corpul mental – percepţii şi analizarea lor, cu corpul astral – călătoriile astrale conştiente cu cercetarea şi studiul ulterior cu corpul mental, lărgirea înţelegerilor cu corpul cauzal şi transpunerea celor cunoscute astfel în practica, în trăirea curentă.
Treptat am pierdut şi nervozităţile legate de cei din jur, pe care nu-i înţelegeam de ce nu se ridică la un nivel superior de moralitate, ordine, curăţenie, calitate a execuţiei oricăror lucrări: şi în creaţie, şi în gândire. Lupta cu oamenii mă obosise toată viaţa. Am înţeles că trebuie să dau exemplu şi nu să cer altora, iar dacă cei din jur vor să preia exemplul meu este bine – dacă nu, este iarăşi bine! De asemenea, am învăţat să iau de la oamenii pe care nu putusem niciodată să-i admir sau măcar să fiu de acord cu ei – ceva, oricât de mărunt, în care ei excelau! Mare bucurie să vezi că oamenii pe care îi considerai buni doar pentru a-i trata cu spatele, au calităţi nebănuite!!! Chiar dacă în rest erau, evident, de mâna a zecea... Dar oare dacă le încurajam acel punct, s-ar fi schimbat? Realitatea mi-a dovedit că nu se prea schimbau, dar s-au întărit în acel lucru bun şi toată viaţa lor s-a schimbat. Doar cu atât putusem să-i ajut – şi asta era un lucru bun, chiar dacă nu şi-au dat seama niciodată de ajutorul meu şi nici nu m-au suportat prea mult în continuare!...
Am învăţat astfel ce înseamnă să fii cu adevărat un ajutător. Desigur, am multe de învăţat în continuare, în timp ce obiceiurile proaste mai revin în viaţa mea, inerţiile sunt foarte mari – dar şi străduinţele pe măsura lor şi mai ales străduinţa mea să mă întăresc în ridicarea calităţii manifestărilor mele cu fiecare eveniment în parte.
Iată că insomnia mi-a fost un real învăţător! Şi nu numai în această direcţie, ci şi în multe altele, pe care le voi povesti când va veni vremea lor.

ŞI REVENIND LA SÂNZIENE...
Tradiţia urmăreşte întotdeauna binele omului: lucru înţeles sau nu în zilele noastre de toată lumea. Ceva neplăcut este asociat răului, căruia i se răspunde cu rău, luptând pentru înlăturare. În cazul nostru – medicamentele, somniferele, care ne ajută pe moment, dar ştim bine că după puţin timp devenim dependenţi de doze din ce în ce mai mari sau de altele mai puternice. Dar tradiţiile urmăresc – şi explicaţiile erau până la un anumit moment dat bine cunoscute de toată lumea – punerea în practica curentă a unor forme de menţinere în echilibru a omului, din orice punct de vedere şi din toate punctele de vedere la un loc. Energiile puternic marcate ale verii, care au o circulaţie mult mai bogată şi rapidă, sub influenţa mişcărilor de revoluţie terestră: deci nu sunt mai multe decât prin faptul că circulaţia este mult mai fluidă şi rapidă când ne aflăm în punctul cel mai apropiat de Soare (periheliu) şi mult mai lentă la afeliu (punctul cel mai îndepărtat de Soare). Dar anotimpurile nu sunt datorate faptului că simultan o emisferă a Pământului s-ar afla la periheliu şi ar fi vară, iar cealaltă emisferă s-ar afla la afeliu şi ar fi iarnă. Este un nonsens – unele scrieri descriu neclar acest lucru, altele nu precizează cum stau lucrurile cu periheliul şi cu afeliul, învăţământul preuniversitar nu pune accent pe explicaţii legate de viaţa curentă, cu fenomenologia corespunzătoare, ci păstrează linia teoretică puţin înţeleasă chiar şi de către cei ce au aplecare către învăţătură. Formarea anotimpurilor ţine de înclinaţia axei Pământului, iar vibraţia care vine de la coarda stelară (nu direct de la stea, de la Soare, prin cosmos – pe această cale vibraţiile ajung disipate la planete) întăresc vibraţiile anotimpului (vară/iarnă), dar şi ale locului planetei pe orbita sa. Recomand spre informare Miscarea de revolutie terestra https://ro.wikipedia.org/wiki/Mi%C8%99carea_de_revolu%C8%9Bie_a_P%C4%83m%C3%A2ntului 
Nu intrăm în amănunte, dar este de reţinut în linii mari schema prezentată de Wikipedia, întrucât există filme de popularizare a unor teorii contemporane care induc în eroare prin necunoaşterea faptului că anotimpurile se constituie datorită înclinării axei Pământului şi nu altfel. 
Important în studiile noastre este faptul că tocmai această circulaţie rapidă, precum şi vibraţiile înalte ale verii, întărite de vibraţiile corzii stelare conduc la o perioadă generalizată de insomnie, care nu ţine de nici o boală, nici de degradarea organismului, ci de energizarea rapidă a sistemului nostru corporal întreg. Este o perioadă pe care, aşa cum am scris şi cu alte prilejuri, omul o pune intuitiv – nu numai fizic din cauza temperaturilor foarte înalte (şi, diametral opus, din cauza temperaturilor foarte joase în emisfera opusă, unde sunt Zilele Mijlocului de Iarnă) – în forme de vacanţă, concediu (pauză de activitate intensă), cu ocupare prin activităţi relaxante până dincolo de miezul nopţii, fără ca oboseala să se instaleze cerând somn îndelungat. Tradiţia instaura din vremuri de mult uitate colindatul la miezul nopţii, pentru ca omul să nu se chinuie pradă insomniilor neobositoare, ci să le folosească pe de o parte pentru socializare (colindatul în grup sau în ceată), iar pe de altă parte pentru a se întări, susţine reciproc în momentele în care pot percepe entităţi astrale ajutătoare “la lumina Lunii şi a stelelor”...
Asemenea obiceiuri pregătesc lumea pentru vremurile care vor veni, pentru manifestările normale ale spiritelor evoluate aşa cum sunt spiritele umane: care se vor instala treptat, dar repede, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare – zonală la modul cosmic, general. Creşterea vibraţiei zonale va determina o circulaţie mult mai fluidă, mai rapidă, a fluxurilor energo-materiale şi în atmosfera pământeană, şi a tuturor planetelor şi stelelor din galaxie), ceea ce va determina în cascadă:
1. Regenerarea corporalităţii umane – dar şi a planetei şi a biosistemului său, pe măsura dezvoltării straturilor corporalităţii noastre, straturi aflate până acum în stare latentă de funcţionare. Fiecare dintre corpurile: astral, mental şi cauzal au avut până acum doar două straturi în stare complet funcţională şi restul (încă 2-3 straturi) s-au aflat în stare latentă datorită, în principal, vibraţiei medii planetare (zonale) joasă. Întreaga galaxie şi întreaga subzonă, şi întreaga zonă a universului în care ne aflăm îşi întăresc şi dezvoltă astfel corporalitatea, cresc radiaţiile cosmice cu vibraţie înaltă, se măreşte viteza de circulaţie a fluxurilor energo-materiale peste tot în zonă şi astfel toate concură la un loc la dezvoltarea sistemelor noastre corporale – după ce a avut loc regenerarea celulară la toate nivelele, oricât de profunde ar fi ele: adică însănătoşirea tuturor formelor de sisteme corporale, în toate rasele umane. 
2. Odată transformările corporale fiind în drum spre finalizare (şi astfel să ţinem cont că nu mai sunt supuse în continuare deteriorărilor genetice şi bolilor tocmai datorită vibraţiei crescânde), pe fondul creşterii neîntrerupte a vibraţiei medii zonale, toate vor determina revenirea la conştientizări profunde pe baza amintirilor ce ne vor inunda, şi astfel va avea loc reîntoarcerea omului la modul de viaţă din străvechimi:
– fără eforturi fizice şi emoţionale, fără neînţelegeri cauzale, cu un grad de conştiinţă din ce în ce mai puternic care va conduce la răspândirea egală a omenirii pe toate continentele lumii, sub puterea echilibrului total spiritual determinat de reamintirea modului elevat de trai, propriu omenirii înafara perioadelor scurte de timp cu vibraţie foarte joasă. Relaţionarea interumană, cu celelalte vieţuitoare şi cu entităţile astrale (spirituale, interdimensionale şi dimensionale) se va relua pe baza unui respect deosebit acordat de fiecare om, fiecărei alte forme de viaţă;
– cu tot timpul vieţii dedicat tuturor necesităţilor echilibrate personale şi planetare, refacerii fondului general mineral al pământurilor şi apelor planetei. 
Toate acestea (şi multe altele) vor conduce la necesităţi mult diminuate de autostabilizare vibraţională, ceea ce va diminua din ce în ce mai mult necesitatea de somn. Perioada de somn va fi din ce în ce mai mică, căci cele două componente majore ale necesităţii actuale de somn:
– autostabilizare vibraţională;
– călătorii astrale de cercetare şi cunoaştere aprofundată a planetei şi lumii ei,
se vor diminua treptat datorită felului echilibrat de trai şi conştientizării călătoriilor astrale pentru dezvoltarea cunoaşterii, alături de studii aprofundate cu corpul mental. Dacă azi corpul astral nu mai are nevoie mai mult de cca. 15 minute pentru autostabilizare vibraţională, acest interval va descreşte în mod natural spre câteva minute la intervale de timp din ce în ce mai mari. Treptat activitatea mentală va prelua supremaţia pentru toate celelalte ramuri de activitate umană, ceea ce va diminua definitiv activitatea fizică extrem de obositoare pentru toate spiritele umane. 
Însăşi activitatea umană echilibrată, liniştită, senină, dar şi calitativă şi limitată cantitativ – însă de calitate şi complexitate din nou din ce în ce mai mare – conduce la instalarea unei stări permanente de odihnă sufletească, activă totuşi, cu necesitate de somn din ce în ce mai puţină şi la intervale de timp din ce în ce mai mari. Înţelegerea tuturor fenomenelor planetare şi cosmice, cunoaşterea rădăcinilor, desfăşurările simultane şi consecutive, cunoaşterea devenirilor, efectelor, conform necesităţilor umane şi planetare, fără devieri sau întârzieri, toate vor corecta vieţile oamenilor din mers şi vor determina totodată înţelegerea tuturor devierilor din perioada cu vibraţie planetară foarte joasă. 
Cu ajutorul entităţilor astrale ajutătoare, omul va reveni la corectitudinea în manifestare pe care a uitat-o de cele mai multe ori în ultima perioadă. Sânzienele, ielele, Drăgaica, nu ne vor mai corecta cu severitate, ci noi înşine ne vom corecta, iar cu ajutătorii astrali vom colabora intens prieteneşte pentru derularea activităţilor prin care treptat se va reveni la remodelarea mentală a elementelor materiale create de noi, apoi la materializarea şi dematerializarea mentală pe care le ştiam bine în trecut: mai întâi sub formă de eşantion, şi iată cât de important a fost să ne amintim acum despre creaţia eşantionară chiar dacă deocamdată nu o vom putea realiza – dar se va putea chiar din viaţa următoare. 
Lucrul de acest fel, desfăşurat pe timp de noapte ne va fi de un real folos, pentru a nu perturba activităţile diurne ale celor care vor mai necesita lucru fizic încă o perioadă scurtă de timp. 

Vom discuta în articolul următor despre spălarea cu rouă şi consumul de rouă. 

miercuri, 5 iulie 2017

OBICEIURI FLORALE DE SÂNZIENE: RĂDĂCINI ŞI SEMNIFICAŢII

Am început să discutăm în articolul anterior Sânzienele anului 2017 (2): mesajul real al ielelor, sânzienelor despre asemenea semnificaţii. Obiceiuri, datini, sunt multe: le vom discuta pe scurt pe cele mai răspândite, urmând ca în viitor să mai adăugăm câte ceva, după cum vor veni altele în atenţia noastră. 
Deocamdată să discutăm despre obiceiul coroniţelor, al folosirii florilor la purtător în general şi în special în perioade cu nivele înalte de energizare şi vibraţionale ale planetei. 

ÎN STRĂVECHIMI... 
Ideea parfumului floral pe care îl avea omul, în străvechimile trăirilor sale pământene, a fost atenţionarea cea mai importantă pe care eu am primit-o cândva din partea ajutătorilor mei astrali. Trecător, am mai scris eu pe ici şi colo despre acest aspect şi voi readuce aminte despre acest lucru cu orice prilej.
În trecut, în epoca pământeană în care vibraţia era foarte înaltă, iar corpurile oamenilor erau adaptate acestei vibraţii înalte, oamenii păstrau, prin felul lor natural de a fi, şi de a se manifesta, armonia dintre:
– pe de o parte: corpurile lor, manifestările prin intermediul lor, creaţia materială realizată mental şi cercetările astrale pentru cunoaşterea universului înconjurător,
– şi pe de altă parte: planeta însăşi cu întreg biosistemul ei, adică ceea ce azi numim natura ce ne înconjoară. 
În asemenea condiţii, corpurile oamenilor – nu numai corpul fizic, ci întreg sistemul corporal, emana pe parcursul întregii vieţi un parfum suav de plante cu specific local (şes, munte, oceanic-proaspăt), în conformitate cu anotimpul local. Iar în perioada în care cuplul familial se pregătea de adus pe lume urmaşul lor, începând cu timpul dinainte de procreere, în timpul vieţii intrauterine a fătului şi o lungă perioadă după naştere (adică până la preluarea corpurilor spirituale de către urmaş, de deasupra sistemului corporal al mamei), acest parfum propriu se accentua la ambii părinţi. Fiecare om avea un parfum propriu – inconfundabil, cum ar fi azi timbrul vocii, de exemplu – dar şi fiecare cuplu împreună emitea un parfum specific, diferit de la un cuplu la altul, în momentul în care se aflau împreună. 
O asemenea formă de particularizare a caracteristicilor umane nu era singulară – o sumă întreagă de alte particularităţi se accentuau în perioada de pregătire pentru procreere, apoi a dezvoltării fătului şi în final de naştere şi creştere a copilului. Parfumul era specific faptului că omul vehicula toate energiile necesare funcţionării corpurilor sale la cei mai înalţi parametri ai speciei, fără blocaje şi întărit prin câmpurile tuturor corpurilor: formate din toate felurile de filamente energo-materiale, de toate nivelele de vibraţie. 
Pentru perioadele în care acestea se accentuau, explicaţiile constau într-o supra-energizare a organismelor care să contribuie în mod optim la derularea procesului de procreere şi de activitate desfăşurată pentru creşterea şi toate lucrările pe care părinţii le derulau împreună cu copilul lor. De regulă membrii cuplului fără copii aveau ca sarcini principale un anumit set de activităţi umane: pentru fiecare membru în parte, pentru cuplu şi pentru societate: se urmărea şi dezvoltarea personală, şi dezvoltarea semenilor fiecărui individ în parte. Dar în această perioadă specială pentru viaţa cuplului, pe lângă asemenea activităţi se derulau practic toate celelalte feluri de activităţi ce puteau fi executate de orice om în conjunctura planetară şi socială a timpului: pentru ca fiecare spirit nou întrupat (copilul, urmaşul) să înveţe în familie cum să-şi adapteze cunoaşterile sale anterioare la particularităţile cosmice, planetare, de specie şi de societate. De aceea era nevoie de o varietate de fluxuri energo-materiale în plus – practic toată gama pe care o putea vehicula omul în acel moment. Şi numai prin lucrări concrete sistemul spiritual folosea astfel impulsionat energiile şi materiile din câmpurile planetare. 
Luminiscenţa (aura), sunetul fundamental, vibraţiile în conformitate cu activităţile desfăşurate – toate se accentuau. Din perioada procreerii şi până la terminarea copilăriei (când copilul îşi lua corpurile de la mama sa, atunci devenind de fapt adult în faţa sarcinilor sale de destin – şi nu la maturizarea sistemului său corporal) asemenea particularităţi ale părinţilor se împleteau cu cele ale copilului. Iar la plecarea din casa părintească, chiar copilul dezamprenta casa şi spaţiul înconjurător, prin metodele pe care deja le stăpânea perfect. Părinţii reveneau la normalul dinaintea accentuărilor, continuându-şi sarcinile proprii de destin, iar mediul înconjurător casei revenea la amprentarea sa normală, necesară derulării vieţii curente.

ÎN EPOCA CONTEMPORANĂ...
În epoca contemporană omul şi-a păstrat parfumul obişnuit, doar că acesta este mult mai greu de depistat, de simţit de către semenii săi. Doar femeile constată că acelaşi deodorant sau parfum (apă de colonie) are altă nuanţă la persoane diferite: cu corpuri diferite, cu particularităţi diferite, care conduc lumea la concluzii diferite. Degradările corporale, pe lângă închiderea multor straturi ale corpurilor omeneşti şi blocajele aferente activităţilor umane excesive sau, dimpotrivă, nerealizate, rămase în urmă faţă de normalul activităţilor personale, de destin, conduc la diminuarea parfumului floral şi răspândirea unor mirosuri grele, acide. 
Tot în zilele noastre, intuiţiile umane – mai ales cele feminine – au condus permanent la dorinţa femeilor de a emana un parfum: care însă nu trebuie confundat cu feromonii. Florile sunt purtate la cingătoare, la brâu – regiune a corpului fizic care vehiculează puternic prin plexul central fluxuri energo-materiale cu vibraţii medii şi înalte. Sau în regiunea pieptului, unde se împletesc vehiculările fluxurilor dintre plexul gâtului şi plexul inimii, iar răspândirile sunt astfel, la fel ca şi preluările, cu o putere superioară. Bărbaţii purtau în buzunarele pantalonilor crenguţe de busuioc, flori de tei sau de sulfină – după anotimp. Mai aproape de anii noştri, bărbaţii puneau o floare la butoniera de la piept, iar femeile o floare la ureche sau coroniţă de flori la sărbătorile verii sau în orice moment de relaxare câmpenească. Florile folosite astfel lângă cap şi mai ales pe cap ajută, atunci când sunt proaspete, la purificare plexului coroanei. Dar şi plantele plăcut mirositoare împrospătează aerul răspândit de om – şi este de atenţionat faptul că busuiocul era purtat atât de femei cât şi de bărbaţi în cămaşa strânsă cu cingătoare (brâu), în pliul pe care îl face cămaşa deasupra brâului. 
Aşadar parfumul planetelor puternic aromate a rămas, ca o intuiţie puternică a omului mirositor, iar în secolele anterioare, din obiceiul vechi al purtării planetelor mirositoare a derivat industria parfumurilor şi a săpunurilor parfumate. 
Creşterea vibraţiei medii planetare întăreşte intuiţiile omeneşti cu privire la multe obişnuinţe din trecut; obiceiurile vechi de îngemănare a omului cu natura renasc sub imperiul aceloraşi intuiţii din vieţile anterioare. 
Florile de sânziene – şi astfel ne fixăm atenţia din nou asupra sărbătorilor de sânziene – este bine să fie folosite nu numai sub forma coroniţelor, dar şi puse în glastră, iar glastra să fie la nivelul capului şezând în odihnă de-a lungul zilei. Uscate corect, este bine să fie puse sub pernă pentru purificarea aerului – nu numai pentru a visa perechea ursită. Curăţarea câmpului energetic din jurul capului şi trunchiului cerebral conduce la cunoaşterea – recunoaşterea de fapt – a celui “ursit” (planificat prin destin); capul limpede, odihnit de amprentele lumii, pe care florile de sânziene, cu vibraţie foarte înaltă printre plantele din mediul românesc, la fel ca şi busuiocul despre care am discutat, ajută orice om să ţină minte ceea ce visează – adică să treacă peste neputinţele amintirilor din vise la schimbarea bruscă de vibraţie, de la un corp la altul: la schimbarea vibraţiei de la corpul astral, cu ajutorul căruia omul îşi reaminteşte cu cine şi-a planificat să realizeze sarcinile sale de destin – la corpul fizic de lucrare principală de destin, cu vibraţie naturală joasă. Este bine ca florile, şi coroniţele, să fie purtate doar proaspete, în zilele în care puterea de vitalizare este maximă, după care, în ofilire, să fie aruncate pe o apă curgătoare. 
Toată lumea ar trebui să le poarte – nu numai femeile tinere, ci şi bărbaţii, copiii şi bătrânii, în egală măsură. De altfel ar fi bine să purtăm, în toată perioada Zilelor Mijlocului de Vară, vecinătatea sânzienelor, busuiocului, sulfinei, frunzelor de vişin, etc., care ne ajută să primim mai clar acel vârf vibraţional specific verii. Conştientizarea, simţirea lui la un moment dat al obişnuirii noastre de a fi atenţi conduce la o fixare şi o adaptare mult mai rapidă a noastră la particularităţile în permanentă creştere a vibraţiei medii planetare şi recuperarea mai clară a capacităţilor personale multisenzoriale. 
Pentru cei care practică meditaţia activă (adică meditaţia cu călătorie astrală – nu numai meditaţie cu relaxare profundă) este indicată această activitate în fiecare dintre Zilele Mijlocului de Vară, cu încredere în entităţile noastre astrale ajutătoare, care pot fi percepute frecvent, iar mesajele lor înţelese mult mai clar în această perioadă. 
Vom discuta în articolul următor despre obiceiul colindatului pe timpul nopţilor de sânziene.