Cerurile sunt “deschise”...
Ştim acum ce înseamnă asta: cerurile sunt permanent deschise sufletelor tuturor vieţuitoarelor – nu numai oamenilor, dar în majoritatea zilelor de peste an percepţiile noastre astrale, mentale şi cauzale sunt acoperite de cele fizice: şi este normal să fie aşa, căci suntem în perioada planetară care ne favorizează preponderent manifestări cu corpul fizic – iar pentru păstrarea conştienţei altor puteri omeneşti şi reobişnuirea noastră cu alte manifestări, de alte vibraţii, sunt perioade mai scurte de timp în care capacităţile senzoriale ale altor corpuri din întreg sistemul nostru corporal prind puteri sub imperiul energiilor şi vibraţiilor cosmice şi telurice în egală măsură. Ele se înmulţesc acum, sub puterea energiilor noi care inundă planeta noastră şi ne pregătesc astfel de revenirea noastră, în viitorul apropiat, la folosirea tuturor capacităţilor noastre de creatori conştienţi avansaţi, aflaţi în curs de universalizare .
Zilele cele mai puternic marcate de vibraţiile Sânzienelor sunt de fapt între 20 iunie şi 15 iulie. Sunt Zilele Mijlocului de Vară, iar una dintre aceste zile, cu un maxim de intensitate de cca. 4-5 ore, este într-o anumită zi, pe care în trecut numai Moşii aveau puterea de a o simţi – şi au de altfel şi acum o asemenea întâietate: în funcţie de ritmurile planetare, stelare şi de biosistem planetar. Asemenea determinări aveau loc în trecut cunoscând bine bioritmurile tuturor la un loc şi felul în care reverberaţiile tuturor se împletesc, în general, cu bioritmul omului creator, dându-i un anumit tip de forţă personală, uşor de înţeles de către Moşii atotcunoscători. Data la care omul poate şti că va avea loc un anumit fenomen are o deosebită importanţă, căci conştienţa sa este îndreptată asupra fenomenului trăit, amplifică în corpurile sale semnalul exterior şi întăreşte astfel semnalul interior, răspunsul prin intensificarea razelor sale prin care spiritul se manifestă în momentul astfel conştientizat.
Azi, cunoscând importanţa tuturor acestor zile, ne putem menţine conştienţa atentă şi putem astfel contribui la propria noastră dezvoltare, şi întărire spirituală. Treptat vom ajunge să ne menţinem această conştienţă cât mai mult timp, ceea ce ne va conduce cu certitudine la regăsirea – mai curând decât “trezirea” – tuturor forţelor noastre pământene.
De asemenea, conştiinţa omului are o putere deosebită când el este conştient de fenomenele ce se derulează în viaţa sa, dacă ştie ce trăieşte, dacă ştie semnificaţiile pentru el personal şi pentru lumea în care trăieşte.
Noi am ajuns să ştim mai curând sărbătoarea religioasă – deşi ştim şi de sărbătoarea Sânzienelor, de cele mai multe ori vag şi oricum ameţit de estompările religioase. Desigur, este importantă activitatea sfinţilor pe care creştinul îi sărbătereşte cu orice prilej, căci pe lângă faptul că toate cele ce se petrec urmăresc îmbunătăţirea comportamentului uman şi răspunsul frumos al omului către lumea înconjurătoare, cu elementele de sacrificiu care rămân deosebit de importante, cu învăţătură de curaj şi demnitate umană, spirituală în toate profunzimile sale. Cu toate acestea însă se pierde concret învăţătura de neam, care este esenţa fiecărui popor în parte, pe lângă care experienţa celorlalte popoare vine să completeze în mod armonios universalizarea omului de oriunde.
Zilele Mijlocului de Vară, cu acel vârf despre care am discutat în postări anterioare (“Sânzienele noastre”) erau în trecut folosite de Moşi şi de Călătorii Moşilor pentru a da îndrumări oamenilor din aşezări din jurul punctului lor stabil de locuire, pentru schimbările pe care Ziua Mijlocului de Vară le prefigura pentru perioada următoare. Călătorii Moşilor erau oameni obişnuiţi, cu viaţă obişnuit de scurtă, dar erau spirite întrupate cu evoluţie înaintată, pentru care cunoaşterea sarcinilor lor le era cunoscută din naştere şi adaptarea la cerinţele sarcinilor lor de destin în preajma Moşilor era rapidă şi completă, avansând apoi, din anii copilăriei, pe drumul specific personal cu sarcini exclusiv pentru popoarele în mijlocul cărora trăiau, pe care le ajutau, le îndrumau. Dacă Moşii au fost la începutul îndepărtat al vieţii lor (înainte de ultima glaciaţiune) parte din coordonatorii spirituali ai populaţiilor mentale din acele străvechimi, Călătorii lor – ceea ce azi numim pe scurt “iniţiaţi”, călătorind peste tot, în toate aşezările, pentru a duce cuvântul Moşilor – au fost în toate vieţile lor străvechi ajutători planetari pădureni, munteni, insulari. Călătorii Moşilor au fost după ultima glaciaţiune, chiar dacă au avut întrupări din ce în ce mai scurte, rădăcinile colindătorilor de azi (se poate urmări articolul “Veneau odinioară colindătorii Moşilor”): cu sarcini ample şi precise de îndrumare a oamenilor din aşezările aflate în sarcina Moşilor locali. Călătorii au devenit, după mileniul al II-lea Î.Ch. sihaştrii locurilor, ajutând în continuare ca îndrumători spirituali: dar nu ca preoţi de cult, aşa cum începuseră să fie la alte popoare, după retragerea Moşilor lor, mult mai timpurie decât la noi. La noi nu au existat preoţi şi temple – dar alte popoare aşa ni le-au numit când aflau despre lăcaşurile sacre ale dacilor!... Sacre erau, desigur, dar fără a fi locuri speciale de închinare la zei, ori de sacrificii (ofrande) oferite zeilor, ori de orice alt obicei al altor popoare migratoare, pentru care zeii proprii, Moşii lor, erau de mult o amintire. Şi ei erau ajutaţi cu iubire de entităţile pământurilor pe care erau musafiri, despre care nu ştiau multe şi nu le simţeau în profunzime – dar chiar şi aşa ei fiind parte a destinului lor: zeilor pământurilor noi pentru ei le închinau spre îmbunare ofrande, plătindu-şi din greu preoţii să se ocupe de legăturile lor cu zeii. De reţinut acest lucru.
Ceea ce nu era cazul pentru populaţiile locale, cu rădăcini locale adânci în istoria omenirii.
Moşii noştri, care aveau în sarcină aşezările dintre munţii Alpi şi munţii Urali, conduşi de Zalmoxis, au rămas pe aceste locuri până după retragerea romanilor din teritoriile geţilor (dacilor, după felul cum ne numeau ei) şi au orchestrat, pe lângă retragerea lor propriu-zisă, şi ordonarea vieţii oamenilor din toate aşezările rămase în viaţă din teritoriile care fuseseră sub ocupaţie romană. O asemenea organizare, re-aşezare a vieţi getice peste tot, a cuprins în primul rând reconstruirea satelor – dar nu numai din punct de vedere arhitectonic, ci şi ca obiceiuri, arte şi meserii deconcertate din cauza retragerii multor locuitori în munţi şi revenirii în matca satelor a celor plecaţi să înfrunte cu curaj asuprirea romană. S-au reintegrat nu numai vieţii, ci şi celor pe care azi le numim tradiţii, pe care ei le numeau după cum ştiau de mult că veniseră de la Moşi: datul, datini.
Vom vedea în curând un studiu amplu despre moştenirea de popor şi moştenirea de specie – pentru că fiecare specie, fiind creată de entităţile transcedentale, a primit o moştenire de specie, privind ceea ce are de manifestat în condiţiile pământene, cu corporalitatea pe care spiritul o ia în primire. Fiecare popor de spirite – şi intraplanetare, şi independente , plus poporul de spirite care formează prin întrupare comună planeta însăşi, are trasate ca exemplu primordial, din însăşi derularea transcendenţei în timpurile-rădăcină, o serie de manifestări care au fost date ca exemplu de folosire a corporalităţii care se întărea pe Pământ.
Pentru specia umană, a cărei corporalitate era, şi este, folosită de spiritele avansate în evoluţii, creatoare conştiente în curs de universalizare, această moştenire ajunge la noi pe două linii principale, corespunzătoare celor două forme principale de manifestare:
– prin corpul mental (ajutat în manifestare de corpul astral şi de corpul fizic), până la ultima glaciaţiune;
– prin corpul fizic (ajutat în manifestare de corpul mental şi de corpul astral), după ultima glaciaţiune.
Ambele direcţii au fost folosite după cum s-a derulat variaţia vibraţiei cosmică şi planetară, dar trăgându-şi esenţa din creaţia transcedentală a speciei umane. Aceste două aspecte, principii de manifestare umană sunt:
1. Omenirea să păstreze în primul său plan de manifestare legătura cu entităţile astrale, interdimensionale şi dimensionale cu care are sarcini de legătură prin destin – destinul omenesc general şi cel personal, particular.
2. După ultima glaciaţiune, având în vedere accentuarea specificului actual al societăţii spiritelor creatoare pe Pământ: este păstrarea, conservarea vieţii, respectarea ei în orice condiţii, dar cu amendamentele specifice planetei cu cel mai numeros biosistem planetar din sistemul de planete ale stelei locale, a căror viaţă se derulează în vibraţii foarte joase. Ceea ce înseamnă că omul se poate apăra de animale agresive şi se pot consuma vieţuitoare în mod moderat pentru vitalizare – şi nu de plăcere.
Acestea sunt, aşadar, cele două principii de bază pentru manifestările spiritelor umane, moştenirea transcedentală de bază.
Ceea ce azi numim tradiţii, sunt elemente de formă tranzitorie, adică: care îmbracă diferite forme în funcţie de condiţiile de trai şi de sarcinile generale ale popoarelor, ale grupurilor spirituale întrupate în poporul delimitat pe un teritoriu. Toate au primit condiţii de dezvoltare din însăşi creaţia transcedentalilor, care au lăsat moştenire şi forme de creaţie şi de manifestare pentru cele două epoci trasate de marile variaţii ale vibraţiei planetei: înaltă şi joasă. Totul prinde astfel formă în funcţie de proporţionalitatea între vibraţiile pământurilor cu elementele eterice matriceale care îi susţin vitalitatea împreună cu biosistemul local – şi grupurile umane care folosesc corporalitatea locală.
De aceea avem tradiţii în diferite aspecte ale vieţii noastre spirituale, tradiţii care, la originea lor, aveau de dus cu ele anumite cunoaşteri cu o deosebită profunzime spirituală, arătându-le astfel omului atunci când va fi în stare să-şi descifreze şi puterile sale spirituale, şi împreună cu ele: profunzimile cunoaşterilor strămoşeşti. Să-i arate unde trebuie să se concentreze pentru a cunoaşte:
– propria corporalitate şi felurile de corporalitate înconjurătoare;
– propria evoluţie spirituală şi evoluţiile spiritelor întrupate în jurul său;
– toate elementele de întrupare ale planetei sale, ale altor planete din jur şi ale stelei care le guvernează, ale altor stele din grupul stelar local;
– toate formele materiale şi energetice pe care le poate percepe înafară de cele de întrupare, care sunt creaţii ale aceloraşi Făuritori care se ocupă şi de corpurile vieţuitoarelor, dar şi de crearea structurilor din univers.
Studiind treptat aceste forme prin care tradiţiile susţin viaţa şi legăturile omului cu entităţile coordonatoare ale evoluţiilor în spaţii universice special create pentru orice forme de viaţă le-ar putea folosi, înţelegem treptat că avem în plus şi propriile amintiri din vieţi petrecute în alte locuri din univers, şi din alte universuri.
Revenim treptat, sub îndrumarea ajutătorilor astrali de destin, la toate înţelegerile pe care le-am avut cândva, şi care se dezvoltă – şi ne dezvoltă cunoaşterile pe care le-am acumulat în ultimile vieţi prin manifestare fizică, cu corpul fizic: care completează în mod minunat cunoaşterea totală a universului din perspectiva pământeanului.
Cu orice ocazie e bine să studiem şi să aprofundăm cunoaşterile obţinute, revenind mereu când simţim că mai este, a mai apărut ceva de ştiut, de înţeles, de mers mai departe.
Acum mai avem câte ceva de înţeles, referitor la asemenea forme tradiţionale – pe care le vom dezvolta şi cu alte prilejuri. Deocamdată să înţelegem câte ceva din formele pe care le-au îmbrăcat de-a lungul timpului cele legate de Zilele Mijlocului de Vară, ştiind că cele pe care le aflăm acum făceau parte integrantă din manifestările curente ale strămoşilor noştri – dintre care nu puţini dintre noi au mai trăit aici, în acele timpuri: timpuri-rădăcină pentru ceea ce trăim, şi cunoaştem şi noi, azi.
DATINI DE SÂNZIENE: 1. DATINA MĂRITIŞULUI
Este un fel de a trăi frumos, curat, luminat de cunoaşterea felului ideal de trai pentru orice om. Fete şi flăcăi – oameni tineri aflaţi în pragul maturităţii fizice şi psihice, se căsătoresc, întemeindu-şi o familie în care să-şi crească urmaşi, să-şi ajute părinţii la vremea senectuţii lor şi să fie ei înşişi ajutaţi de copiii şi nepoţii lor. În trecut era o cunoaştere, o recunoaştere intuitivă a partenerului de viaţă – chiar clar-intuiţie, adică cunoaştere clară a partenerului de destin, fără dubiu, cu care s-a pregătit fiecare partener al cuplului, înainte de intrarea la întrupare. Cum greutăţile timpurilor din urmă a îndepărtat de regulă omul de astfel de clar-intuiţii, îndrumările strămoşeşti arată momentele din an în care percepţiile multisenzoriale sunt mult mai active, cu condiţia ca omul să ţină cont de manifestările normale ale înălţării spirituale, pe care însă în epoca contemporană omul le-a pierdut sub influeneţele înconjurătoare şi în pragul oboselii de întrupare pământeană:
– să ţină post de carne: ceea ce înseamnă a se abţine de la acceptarea omorârii unor vieţuitoare, măcar şi numai de mamifere;
– să revină la curăţenie trupească şi sufletească;
– să pună în valoare portul tradiţional, care îi poate aduce în asemenea zile, care îi dezvoltă simţirile, înţelegeri multiple şi profunde: înţelegerea simbolurilor ancestrale pe care mai ales cămăşile – iile cum le numim – dar şi celelalte articole de îmbrăcăminte le au: purtând cămăşi cu asemenea cusături pe ţesătură subţire, chiar cusăturile îi activează energetica corporală, care va conduce la o acuitate a percepţiilor mult mai pronunţată, dar şi la o relaxare, la o seninătate a sufletului pe măsură.
Entităţile astrale ne ajută nu numai când “văd” că ţinem cont de astfel de “reguli” spirituale – dar ne ajută chiar să ne amintim de ele şi de importanţa lor în viaţa curentă. Simţind bunătatea şi încurajarea la cel mai mic semnal de atenţie, omul devine interesat să menţină în mod curent asemenea manifestări şi să le ofere şi altora ca sfaturi de viaţă.
Ajutorul pentru cunoaşterea partenerului de viaţă vine, nu în ultimul rând, prin vis – acel tip de vis pe care mulţi dintre noi poate că l-au avut cu diverse prilejuri: în nopţile solstiţiului de iarnă, de Sf. Ion apoi imediat, de Sf. Andrei, etc. Un preot bun mi-a spus cândva că omului cuminte şi credincios i se arată oricând în vis ce-şi doreşte curat, cu bună intenţie, spre binele lui şi al semenilor săi, dacă ţine post trei zile şi pune busuioc sub pernă. Vom discuta, desigur, şi despre plantele aducătoare de vise de destin: florile de sânziene, ramurile de busuioc în ţara noastră.
Dar să ne oprim aici deocamdată ca să nu vă fur prea mult timp din zilele, nopţile de Sânziene...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu