Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT !

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


miercuri, 24 mai 2017

TRADIŢII FUNDAMENTALE: GENERALITĂŢI (1)

Această nouă etichetă: TRADIŢII a apărut ca necesitate în momentul în care am promis pe facebook că voi scrie un articol cu o paralelă între Tradiţional şi Popular. Dar pornind la drum mi-am dat seama că pot scrie mult mai mult decât un articol. În plus, o prietenă m-a întrebat, chiar în acele zile – urmare a unor studii şi discuţii mult mai vechi – dacă sunetul de caval (instrument asemănător fluierului https://ro.wikipedia.org/wiki/Caval_rom%C3%a2nesc şi 
Https://www.youtube.com/watch?V=vhjggpbqtkm : La caval după Grigore Leşe) este unul dintre sunetele fundamentale ale planetei – atunci m-am gândit că avem mult mai multe de discutat decât a atrage atenţia asupra diferenţei dintre tradiţional şi popular şi felului în care ele se împletesc în vremurile din urmă. Tradiţionalul a menţinut o demnitate şi o profunzime deosebită şi în arte, dar şi în viaţa curentă de-a lungul timpului, şi chiar dacă el este îngăduit cu destul de mult dispreţ azi, sunt destule semne – dincolo de cunoaşterea tendinţelor vremurilor – că el va prelua bagheta dirijorală în vremurile care vor veni.
Iar dacă ne îndoim de acest lucru, este ceva normal, căci nu am fost îndrumaţi să vedem deosebirea între natura profundă a unei moşteniri milenare şi spontaneitatea unor creaţii emoţionale, ale laturii de aspect, de frumuseţe sufletească a omului din toate timpurile... Ambele deosebit de importante în orice vreme...
Tocmai despre aceste lucru este necesar să discutăm acum. 

Am apelat pentru îndrumare şi coordonare la ajutătorii mei astrali, care mi-au spus în primul rând că nevoia de îndrumare (eu nu am prea discutat despre îndrumările pe care le primesc de la dânşii, deşi nu uit să le mulţumesc din tot sufletul pentru ajutorul oferit, cu orice ocazie) nu apare neapărat ca nesiguranţă, ci ca nevoie de completare la formele deja cunoscute, sau chiar de corectare – binevenită întotdeauna în situaţia complexă din punct de vedere vibraţional pe care o trăim în acest vremuri. Totuşi lucrurile nu pot fi cuprinse acum în complexitatea lor totală, ci doar discutate anumite aspecte care vin în asociere cu evenimente sau păreri ale altor persoane. 
În consecinţă discutăm acum despre tradiţional – şi vom discuta şi despre popular în paralel cu tradiţionalul: unde popular poate fi şi compoziţie spontană cu prilejul unor tipuri de evenimente omeneşti, cu toată sensibilitatea pe care omul o are din ataşamentul lui universal la adresa vieţii în general şi trăirilor umane în special; dar poate fi şi transmiterea unor idei principale ale unor forme de cunoaştere – popularizarea unor ştiinţe, de exemplu, sau a unor opere de artă (pictură, sculptură), ale unor opere de artă muzicală sub formă de arii – părţile cele mai frumoase, mai “populare”, mai uşor de fredonat de omeni încântaţi de frumuseţea surprinsă de artist... Nefiind complet înţelese, ele însă se deformează în timp, de la un grup uman la altul şi de la un individ la altul. Dar schimbările vin şi din alte mari sau numeroase mici motive, pe care le vom studia la momentul oportun. 
Dar ceea ce se poate numi cu adevărat tradiţional – fără a avea pretenţia de a face o analiză a termenului acum – se poate numi ceea ce ne vine din moşteniri de cunoaştere străveche, din cunoaşterea şi din arta=priceperea de redare cât mai reală, surprinsă de populaţiile cu rădăcini locale ancestrale. Şi trebuie accentuat acest lucru mai ales, căci despărţim aici elemente tradiţionale de elementele care au ajuns la noi influenţate de migraţii, de impuneri ale politicilor vremurilor indiferent dacă este vorba despre politici laice sau religioase. Dar desigur, luând în seamă rădăcinile celor aduse sau impuse, se pot găsi elemente comune: dar tocmai ceea ce diferenţiază cele ale fiecărui popor în parte creează un ajutor particular, specific desfăşurărilor proprii de activităţi, de trăiri în diverse perioade – mai grele, mai uşoare. Toate ajută la uşurarea activităţilor umane prin tot ceea ce oferă pământul, apele, aerul cu vieţuitoarele locului, păstrând omul conştient de tot ceea ce trăieşte în mijlocul lor. 
Tradiţionalul este firul de apă vie ce coboară pe albia vremurilor... Este ceea ce s-a lăsat moştenire cu formare din vechimi de cel puţin 6-7.000 de ani, când nici marile migraţii nu începuseră încă, nici vremurile nu ajunseseră în nevoi mari pentru oameni. Cei pe care azi îi numim migratori trăiau pe pământurile naşterii poporului lor şi aveau propriile tradiţii născute din împletirea omului cu natura din locurile lui de baştină. Fiecare popor trăia în pământurile despre care un scriitor, cândva, a înţeles sau a cules din înţelegerea strămoşilor lui, că zilele te întăresc, nu te doboară... 
(J.R.R. Tolkien, Trilogia inelelor, Vol.I)
Desigur oamenii şi-au căutat la un moment dat alte pământuri, alte izvoare, atunci când cele vechi nu le-au mai putut da tot ceea ce necesitau în vremuri tulburi... De altfel nici aşezările de azi nu sunt decât mult prea rar vatra strămoşească în care oamenii au trăit de la origini neîntrerupt, generaţie după generaţie. Oamenii împinşi de împinşi de nevoi momentane au plecat o perioadă din diferite motive (calamităţi naturale, grupuri de migratori din alte regiuni ale lumii, războaie) şi s-au întors din refugii aşezându-se ori mai aproape de locurile de refugiu, ori mai aproape de fostele vetre, ori pentru că au găsit locuri pe alte cărări, având în vedere aspecte care nu existau înainte, dar apărute şi dezvoltate între timp: aspectul comercial de exemplu – determinând aşezări pe malul apelor curgătoare sau lacurilor, sau mărilor şi oceanelor: un aspect de neconceput cu 6-7000 de ani înainte în societăţile străvechi, cu adevărat tradiţionale, când aşezările îşi realizau necesităţile proprii în sânul lor, adaptându-se cu încredere locului moştenit prin tradiţie, adăugând sau estompând câte ceva în funcţie de schimbări survenite în timp. Întotdeauna au apărut necesităţi de schimbare, care au fost momente de creştere a experienţei comunităţilor, de-a lungul timpului: în prezentul lor şi în viitorul croit pentru ei şi copiii lor, păstrând însă drept moştenire aspectele trecutului – care veneau să le ofere întotdeauna reperele temeinice ale vieţii oriunde s-ar fi aflat. Alături de experienţe noi, cele vechi se împrospătau şi de îmbogăţeau, duse mai departe ca tradiţie. Toate se învăţau în familie şi se oglindea mai departe în activităţile proprii, comune familiei şi comune întregii aşezări. Şi erau încredinţaţi că orice om din generaţiile viitoare le va folosi oriunde ar merge şi oriunde s-ar opri: de la tradiţiile de hrănire, de comunicare, de deplasare la creaţia de obiecte de uz casnic general şi de protecţie (îmbrăcăminte, încălţăminte) până la construcţii de case , de drumuri şi poduri peste ape şi peste locuri greu accesibile. 
Dacă la început fiecare om avea o cunoaştere clară a viitorului – chiar şi numai în linii mari – mai târziu totul avea să rămână doar o intuiţie, pe măsura înăspririi vremurilor. Dar o intuiţie clară şi pe termen scurt, şi pe termen lung, oamenii ajutându-se şi întărindu-se reciproc. Şi tocmai de aceea păstrau totul, toată moştenirea de idei, planuri de idei urmate în creaţie cu stricteţe pentru a rămâne nealterate de-a lungul timpului, cu două scopuri clare:
1. Pentru a fi de folos celor care aveau de transmis cunoaşterea din generaţie în generaţie, amintind permanent că o asemenea cunoaştere trebuie urmată şi aplicată consecvent pentru menţinerea stării de sănătate spirituală şi socială a oamenilor, precum şi implicare în toate aspectele vieţii: nu numai umane, ci a tuturor vieţuitoarelor pământurilor, aerului şi apelor, precum şi a macrocosmosului care întreţine viaţa tuturor vieţuitoarelor, a planetei, a stelelor şi planetelor puternic radiante: adică tot ceea ce ştiau clar că există dincolo de cele vizibile, sprijinindu-le tuturor viaţa, în modul cel mai activ. 
2. Pentru a fi de folos, chiar şi numai ca intuiţie, generaţiilor care urmau să trăiască epoca întunecată a lumii: perioada care urma să vină, indubitabil pentru orice om, în care nu numai omenirea – ci toate vieţuitoarele şi planeta însăşi avea să suporte şi vitregiile unei naturi agresive, dar şi agresivitatea umană ucigătoare sau cel puţin perversă şi răuvoitoare: în numele unei supravieţuiri comode pe o planetă care putea oferi tuturor ceea ce necesitau, dar setea de ucidere consuma tot ceea ce putea omul să folosească pentru binele său personal şi al semenilor săi. 
Dar intuiţia trebuia să fie susţinută de amprente şi rămăşiţe într-o lume care putea renaşte chiar şi înainte ca vibraţia omului să crească după cum îi crea planeta condiţii. Cu alte cuvinte, intuiţia în natura bună a omului trebuia să se păstreze ca o făclie pentru bunătatea omului, prin întunericul timpului, sprijinindu-se pe moştenirea deosebită pe care o purta fiecare om învăţat de părinţii săi, în fiecare gospodărie cu toate cele pe care familia şi le putea crea, în lumina celor cunoscute. 
3. Pentru a fi de folos celor care, odată cu schimbarea vremurilor, de la întuneric şi greutate – din nou la lumină şi seninătate, prin ceea ce azi umim creşterea vibraţiei planetei – aveau să se deschidă din nou clar-intuiţiilor şi clar-simţurilor, aveau să dea drumul conştiinţei proprii să lumineze cerurile şi pământul, sub lumina mereu vie a bunătăţii şi cuminţeniei umane. 
În toate timpurile au existat oameni care au putut să reunească, prin puterea spirituală proprie, cele trei categorii, în toate manifestările lor: ajutători din vremuri de mult uitate, care însă aveau sarcina de a nu lăsa oamenii să se sălbăticească complet, de a nu lăsa întunericul să pătrundă definitiv în suflete şi de a nu se întări atitudinea de răzbunare la adresa celor care voiau să distrugă lumea. Pe de altă parte, asemenea ajutători au creat în continuare alte puncte de sprijin, idei şi lucruri pierdute din lume, prin dispariţia populaţiilor prin ele înseşi tradiţionale: de mâna migratorilor şi urmaşilor lor doritori să fie şi stăpâni, dar şi nevinovaţi de fărădelegile lor. Astfel s-au pierdut multe din cunoaştere şi aşa ar fi rămas dacă nu ar fi fost asemenea oameni puternici, care să reziste tentaţiilor lumii şi să-i ofere din nou cunoaşterea înscrisă în amintirile lor. În acest fel s-a împrospătat permanent memoria oamenilor de pretutindeni, prin activităţi aparent banale sau cu căutare de artă, de nivel deosebit de avansat în calităţi multiple, care să susţină cunoaşteri de tot felul – conştientizate sau nu. Permanent a existat un suflu înnoitor, pe măsura reintrării Pământului în fluxurile noi de energii şi materii proaspete, dar şi sub influenţa radiaţiilor cu vibraţii mereu crescute ale stelelor şi planetelor din univers. 
Toate cele discutate, privite din acest unghi de vedere, pot fi numite tradiţii fundamentale: fundamentul, temelia pe care se croiesc şi cresc alte aspecte, adăugări de experienţe umane în vremurile următoare realizării celor fundamentale, transmise şi ele din generaţie în generaţie. Dar fundamentul a avut în vedere absolut toate cunoaşterile, cu toate acele capacităţi umane care, în perspectiva creatorilor, fondatorilor, aveau să se estompeze, lăsând loc liber numai manifestărilor cu corpul fizic, chiar dacă şi celelalte capacităţi aveau să rămână – dar în stare latentă. 
Şi toate s-au întărit prin “tresăriri”, în anumite perioade – ale săptămânilor, ale lunilor, ale anilor sau ale unor perioade mai lungi care să le susţină pe cele scurte. Adică ieşiri spontane din acea stare de latenţă, când ritmurile cosmice şi planetare se află la valorile lor maxime sau când ritmurile biologice ale unui om se armonizează cu cele cosmice şi planetare, indiferent dacă unele sau altele se află în faze maxime sau intermediare. Momente în care omul “vede” sau “aude” – cu alte simţuri decât cele fizice, pentru că ele nu se derulează în planul fizic, ci în celelalte planuri: astral, mental sau cauzal. Şi atunci crede ceea ce a aflat de la alţii care au trăit acelaşi fel de experienţe în alte situaţii, alte vremuri, oriunde în lume. 
Activităţile fizice nu au fost câtuşi de puţin dispreţuite însă de gânditorii multi-perceptivi care au fost străbunii noştri, îndrumaţi direct de Moşii popoarelor lor. Mulţi dintre ei am fost tot noi – întrupaţi ca ajutători în această muncă titanică, începută cu cca.9-10.000 ani în urmă. O muncă ce s-a materializat în creaţii realizate cu corpul fizic, percepute cu senzorii corpului fizic, deşi ele nu apar în mod normal în existenţa fizicului planetar decât ca efecte mai mult sau mai puţin perceptibile, datorate funcţionărilor naturale ale corporalităţii planetei şi vieţuitoarelor. Vederea entităţilor astrale, de exemplu, sau auzul unor muzici “cântate” fără instrumente muzicale sunt doar palide exemple ale unor asemenea situaţii. Situaţia muzicii este mai specială, de aceea am ales-o prima dintre elementele tradiţiilor noastre. 
Dar chiar dacă a fost atât de migăloasă şi totodată profundă, realizarea celor dorite s-a derulat având la bază o experienţă de milioane, chiar miliarde de întrupări care lasă urme indestructibile în memoriile noastre ca spirite întrupate. Ştim bine ce trebuie să facem, ajunşi în asemenea situaţii de ajutători – dar munca cea mai mare este de a acorda experienţa spiritului cu particularităţile de fiinţare a planetei şi a biosistemului ei, sub cerurile mereu schimbătoare.
Azi avem puterea de a ne sonda propriul subconştient având atât de mult ajutor – atunci doar o parte din oameni putea s-o facă, chiar dacă participau absolut toţi oamenii la această lucrare, fiecare după puterea şi priceperea proprie. 
Azi avem întrebări pe care predecesorii noştri le-au intuit corect încă din vremurile muncii lor, care trebuie să ne impulsioneze să descoperim noi înşine răspunsurile, fiind doar puţin – dar bine fundamentat, ajutaţi în percepţiile noastre, de moştenirea pe care o avem. Pentru că nu avem nevoie să ni se dea totul mură-în-gură, ci să ni se îndrepte atenţia şi să ne susţină această moştenire în gândirile, căutările, înţelegerile noastre. Să ne dăm seama de greşeli, apoi să acceptăm din nou, ca pe vremurile străvechi, conlucrarea cu ajutătorii noştri astrali şi interdimensionali, de la care să primim corecţii, apoi să facem noi sondări, căutări, evaluări ale gândirii noastre faţă de subtilităţile realităţii; apoi să analizăm noile rezultate şi să mergem mereu mai departe. Pentru că vom fi şi noi ajutători astrali cândva şi tot atât de subtil va trebui să ajutăm şi noi, la rândul nostru, alte noi generaţii de spirite, în evoluţii atât de complexe, aşa cum ni le redescoperim acum...
Avem putere şi avem dorinţă de revenire din ce în ce mai mulţi oameni, chiar dacă acum nu ştim bine ce ne aşteaptă. Avem frici – pentru că societatea în care trăim aşa ne-a învăţat, să ne alungăm din noi înşine, să ne sprijinim numai pe materie, pe industrializare, pe fizic, pe percepţiile exclusiv fizice, alungând orice altceva ca fiind în cel mai bun caz iluzii şi în cel mai rău caz demonic... 
Dar noi ne întărim unii pe alţii, sub impulsurile emoţionale şi mentale care ne vin acum de pretutindeni, intuindu-ne complexitatea propriilor noastre destine. Chiar dacă avem la un moment dat senzaţia de cădere, de pierdere, ne ridicăm sprijinindu-ne unul pe altul, doritori să mergem mereu mai departe. 

Niciun comentariu: