Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT !

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


miercuri, 24 mai 2017

TRADIŢII FUNDAMENTALE: GENERALITĂŢI

Această nouă etichetă: TRADIŢII a apărut ca necesitate în momentul în care am promis pe facebook că voi scrie un articol cu o paralelă între Tradiţional şi Popular. Dar pornind la drum mi-am dat seama că pot scrie mult mai mult decât un articol. În plus, o prietenă m-a întrebat, chiar în acele zile – urmare a unor studii şi discuţii mult mai vechi – dacă sunetul de caval (instrument asemănător fluierului https://ro.wikipedia.org/wiki/Caval_rom%C3%a2nesc şi 
Https://www.youtube.com/watch?V=vhjggpbqtkm : La caval după Grigore Leşe) este unul dintre sunetele fundamentale ale planetei – atunci m-am gândit că avem mult mai multe de discutat decât a atrage atenţia asupra diferenţei dintre tradiţional şi popular şi felului în care ele se împletesc în vremurile din urmă. Tradiţionalul a menţinut o demnitate şi o profunzime deosebită şi în arte, dar şi în viaţa curentă de-a lungul timpului, şi chiar dacă el este îngăduit cu destul de mult dispreţ azi, sunt destule semne – dincolo de cunoaşterea tendinţelor vremurilor – că el va prelua bagheta dirijorală în vremurile care vor veni.
Iar dacă ne îndoim de acest lucru, este ceva normal, căci nu am fost îndrumaţi să vedem deosebirea între natura profundă a unei moşteniri milenare şi spontaneitatea unor creaţii emoţionale, ale laturii de aspect, de frumuseţe sufletească a omului din toate timpurile... Ambele deosebit de importante în orice vreme...
Tocmai despre aceste lucru este necesar să discutăm acum. 

Am apelat pentru îndrumare şi coordonare la ajutătorii mei astrali, care mi-au spus în primul rând că nevoia de îndrumare (eu nu am prea discutat despre îndrumările pe care le primesc de la dânşii, deşi nu uit să le mulţumesc din tot sufletul pentru ajutorul oferit, cu orice ocazie) nu apare neapărat ca nesiguranţă, ci ca nevoie de completare la formele deja cunoscute, sau chiar de corectare – binevenită întotdeauna în situaţia complexă din punct de vedere vibraţional pe care o trăim în acest vremuri. Totuşi lucrurile nu pot fi cuprinse acum în complexitatea lor totală, ci doar discutate anumite aspecte care vin în asociere cu evenimente sau păreri ale altor persoane. 
În consecinţă discutăm acum despre tradiţional – şi vom discuta şi despre popular în paralel cu tradiţionalul: unde popular poate fi şi compoziţie spontană cu prilejul unor tipuri de evenimente omeneşti, cu toată sensibilitatea pe care omul o are din ataşamentul lui universal la adresa vieţii în general şi trăirilor umane în special; dar poate fi şi transmiterea unor idei principale ale unor forme de cunoaştere – popularizarea unor ştiinţe, de exemplu, sau a unor opere de artă (pictură, sculptură), ale unor opere de artă muzicală sub formă de arii – părţile cele mai frumoase, mai “populare”, mai uşor de fredonat de omeni încântaţi de frumuseţea surprinsă de artist... Nefiind complet înţelese, ele însă se deformează în timp, de la un grup uman la altul şi de la un individ la altul. Dar schimbările vin şi din alte mari sau numeroase mici motive, pe care le vom studia la momentul oportun. 
Dar ceea ce se poate numi cu adevărat tradiţional – fără a avea pretenţia de a face o analiză a termenului acum – se poate numi ceea ce ne vine din moşteniri de cunoaştere străveche, din cunoaşterea şi din arta=priceperea de redare cât mai reală, surprinsă de populaţiile cu rădăcini locale ancestrale. Şi trebuie accentuat acest lucru mai ales, căci despărţim aici elemente tradiţionale de elementele care au ajuns la noi influenţate de migraţii, de impuneri ale politicilor vremurilor indiferent dacă este vorba despre politici laice sau religioase. Dar desigur, luând în seamă rădăcinile celor aduse sau impuse, se pot găsi elemente comune: dar tocmai ceea ce diferenţiază cele ale fiecărui popor în parte creează un ajutor particular, specific desfăşurărilor proprii de activităţi, de trăiri în diverse perioade – mai grele, mai uşoare. Toate ajută la uşurarea activităţilor umane prin tot ceea ce oferă pământul, apele, aerul cu vieţuitoarele locului, păstrând omul conştient de tot ceea ce trăieşte în mijlocul lor. 
Tradiţionalul este firul de apă vie ce coboară pe albia vremurilor... Este ceea ce s-a lăsat moştenire cu formare din vechimi de cel puţin 6-7.000 de ani, când nici marile migraţii nu începuseră încă, nici vremurile nu ajunseseră în nevoi mari pentru oameni. Cei pe care azi îi numim migratori trăiau pe pământurile naşterii poporului lor şi aveau propriile tradiţii născute din împletirea omului cu natura din locurile lui de baştină. Fiecare popor trăia în pământurile despre care un scriitor, cândva, a înţeles sau a cules din înţelegerea strămoşilor lui, că zilele te întăresc, nu te doboară... 
(J.R.R. Tolkien, Trilogia inelelor, Vol.I)
Desigur oamenii şi-au căutat la un moment dat alte pământuri, alte izvoare, atunci când cele vechi nu le-au mai putut da tot ceea ce necesitau în vremuri tulburi... De altfel nici aşezările de azi nu sunt decât mult prea rar vatra strămoşească în care oamenii au trăit de la origini neîntrerupt, generaţie după generaţie. Oamenii împinşi de împinşi de nevoi momentane au plecat o perioadă din diferite motive (calamităţi naturale, grupuri de migratori din alte regiuni ale lumii, războaie) şi s-au întors din refugii aşezându-se ori mai aproape de locurile de refugiu, ori mai aproape de fostele vetre, ori pentru că au găsit locuri pe alte cărări, având în vedere aspecte care nu existau înainte, dar apărute şi dezvoltate între timp: aspectul comercial de exemplu – determinând aşezări pe malul apelor curgătoare sau lacurilor, sau mărilor şi oceanelor: un aspect de neconceput cu 6-7000 de ani înainte în societăţile străvechi, cu adevărat tradiţionale, când aşezările îşi realizau necesităţile proprii în sânul lor, adaptându-se cu încredere locului moştenit prin tradiţie, adăugând sau estompând câte ceva în funcţie de schimbări survenite în timp. Întotdeauna au apărut necesităţi de schimbare, care au fost momente de creştere a experienţei comunităţilor, de-a lungul timpului: în prezentul lor şi în viitorul croit pentru ei şi copiii lor, păstrând însă drept moştenire aspectele trecutului – care veneau să le ofere întotdeauna reperele temeinice ale vieţii oriunde s-ar fi aflat. Alături de experienţe noi, cele vechi se împrospătau şi de îmbogăţeau, duse mai departe ca tradiţie. Toate se învăţau în familie şi se oglindea mai departe în activităţile proprii, comune familiei şi comune întregii aşezări. Şi erau încredinţaţi că orice om din generaţiile viitoare le va folosi oriunde ar merge şi oriunde s-ar opri: de la tradiţiile de hrănire, de comunicare, de deplasare la creaţia de obiecte de uz casnic general şi de protecţie (îmbrăcăminte, încălţăminte) până la construcţii de case , de drumuri şi poduri peste ape şi peste locuri greu accesibile. 
Dacă la început fiecare om avea o cunoaştere clară a viitorului – chiar şi numai în linii mari – mai târziu totul avea să rămână doar o intuiţie, pe măsura înăspririi vremurilor. Dar o intuiţie clară şi pe termen scurt, şi pe termen lung, oamenii ajutându-se şi întărindu-se reciproc. Şi tocmai de aceea păstrau totul, toată moştenirea de idei, planuri de idei urmate în creaţie cu stricteţe pentru a rămâne nealterate de-a lungul timpului, cu două scopuri clare:
1. Pentru a fi de folos celor care aveau de transmis cunoaşterea din generaţie în generaţie, amintind permanent că o asemenea cunoaştere trebuie urmată şi aplicată consecvent pentru menţinerea stării de sănătate spirituală şi socială a oamenilor, precum şi implicare în toate aspectele vieţii: nu numai umane, ci a tuturor vieţuitoarelor pământurilor, aerului şi apelor, precum şi a macrocosmosului care întreţine viaţa tuturor vieţuitoarelor, a planetei, a stelelor şi planetelor puternic radiante: adică tot ceea ce ştiau clar că există dincolo de cele vizibile, sprijinindu-le tuturor viaţa, în modul cel mai activ. 
2. Pentru a fi de folos, chiar şi numai ca intuiţie, generaţiilor care urmau să trăiască epoca întunecată a lumii: perioada care urma să vină, indubitabil pentru orice om, în care nu numai omenirea – ci toate vieţuitoarele şi planeta însăşi avea să suporte şi vitregiile unei naturi agresive, dar şi agresivitatea umană ucigătoare sau cel puţin perversă şi răuvoitoare: în numele unei supravieţuiri comode pe o planetă care putea oferi tuturor ceea ce necesitau, dar setea de ucidere consuma tot ceea ce putea omul să folosească pentru binele său personal şi al semenilor săi. 
Dar intuiţia trebuia să fie susţinută de amprente şi rămăşiţe într-o lume care putea renaşte chiar şi înainte ca vibraţia omului să crească după cum îi crea planeta condiţii. Cu alte cuvinte, intuiţia în natura bună a omului trebuia să se păstreze ca o făclie pentru bunătatea omului, prin întunericul timpului, sprijinindu-se pe moştenirea deosebită pe care o purta fiecare om învăţat de părinţii săi, în fiecare gospodărie cu toate cele pe care familia şi le putea crea, în lumina celor cunoscute. 
3. Pentru a fi de folos celor care, odată cu schimbarea vremurilor, de la întuneric şi greutate – din nou la lumină şi seninătate, prin ceea ce azi umim creşterea vibraţiei planetei – aveau să se deschidă din nou clar-intuiţiilor şi clar-simţurilor, aveau să dea drumul conştiinţei proprii să lumineze cerurile şi pământul, sub lumina mereu vie a bunătăţii şi cuminţeniei umane. 
În toate timpurile au existat oameni care au putut să reunească, prin puterea spirituală proprie, cele trei categorii, în toate manifestările lor: ajutători din vremuri de mult uitate, care însă aveau sarcina de a nu lăsa oamenii să se sălbăticească complet, de a nu lăsa întunericul să pătrundă definitiv în suflete şi de a nu se întări atitudinea de răzbunare la adresa celor care voiau să distrugă lumea. Pe de altă parte, asemenea ajutători au creat în continuare alte puncte de sprijin, idei şi lucruri pierdute din lume, prin dispariţia populaţiilor prin ele înseşi tradiţionale: de mâna migratorilor şi urmaşilor lor doritori să fie şi stăpâni, dar şi nevinovaţi de fărădelegile lor. Astfel s-au pierdut multe din cunoaştere şi aşa ar fi rămas dacă nu ar fi fost asemenea oameni puternici, care să reziste tentaţiilor lumii şi să-i ofere din nou cunoaşterea înscrisă în amintirile lor. În acest fel s-a împrospătat permanent memoria oamenilor de pretutindeni, prin activităţi aparent banale sau cu căutare de artă, de nivel deosebit de avansat în calităţi multiple, care să susţină cunoaşteri de tot felul – conştientizate sau nu. Permanent a existat un suflu înnoitor, pe măsura reintrării Pământului în fluxurile noi de energii şi materii proaspete, dar şi sub influenţa radiaţiilor cu vibraţii mereu crescute ale stelelor şi planetelor din univers. 
Toate cele discutate, privite din acest unghi de vedere, pot fi numite tradiţii fundamentale: fundamentul, temelia pe care se croiesc şi cresc alte aspecte, adăugări de experienţe umane în vremurile următoare realizării celor fundamentale, transmise şi ele din generaţie în generaţie. Dar fundamentul a avut în vedere absolut toate cunoaşterile, cu toate acele capacităţi umane care, în perspectiva creatorilor, fondatorilor, aveau să se estompeze, lăsând loc liber numai manifestărilor cu corpul fizic, chiar dacă şi celelalte capacităţi aveau să rămână – dar în stare latentă. 
Şi toate s-au întărit prin “tresăriri”, în anumite perioade – ale săptămânilor, ale lunilor, ale anilor sau ale unor perioade mai lungi care să le susţină pe cele scurte. Adică ieşiri spontane din acea stare de latenţă, când ritmurile cosmice şi planetare se află la valorile lor maxime sau când ritmurile biologice ale unui om se armonizează cu cele cosmice şi planetare, indiferent dacă unele sau altele se află în faze maxime sau intermediare. Momente în care omul “vede” sau “aude” – cu alte simţuri decât cele fizice, pentru că ele nu se derulează în planul fizic, ci în celelalte planuri: astral, mental sau cauzal. Şi atunci crede ceea ce a aflat de la alţii care au trăit acelaşi fel de experienţe în alte situaţii, alte vremuri, oriunde în lume. 
Activităţile fizice nu au fost câtuşi de puţin dispreţuite însă de gânditorii multi-perceptivi care au fost străbunii noştri, îndrumaţi direct de Moşii popoarelor lor. Mulţi dintre ei am fost tot noi – întrupaţi ca ajutători în această muncă titanică, începută cu cca.9-10.000 ani în urmă. O muncă ce s-a materializat în creaţii realizate cu corpul fizic, percepute cu senzorii corpului fizic, deşi ele nu apar în mod normal în existenţa fizicului planetar decât ca efecte mai mult sau mai puţin perceptibile, datorate funcţionărilor naturale ale corporalităţii planetei şi vieţuitoarelor. Vederea entităţilor astrale, de exemplu, sau auzul unor muzici “cântate” fără instrumente muzicale sunt doar palide exemple ale unor asemenea situaţii. Situaţia muzicii este mai specială, de aceea am ales-o prima dintre elementele tradiţiilor noastre. 
Dar chiar dacă a fost atât de migăloasă şi totodată profundă, realizarea celor dorite s-a derulat având la bază o experienţă de milioane, chiar miliarde de întrupări care lasă urme indestructibile în memoriile noastre ca spirite întrupate. Ştim bine ce trebuie să facem, ajunşi în asemenea situaţii de ajutători – dar munca cea mai mare este de a acorda experienţa spiritului cu particularităţile de fiinţare a planetei şi a biosistemului ei, sub cerurile mereu schimbătoare.
Azi avem puterea de a ne sonda propriul subconştient având atât de mult ajutor – atunci doar o parte din oameni putea s-o facă, chiar dacă participau absolut toţi oamenii la această lucrare, fiecare după puterea şi priceperea proprie. 
Azi avem întrebări pe care predecesorii noştri le-au intuit corect încă din vremurile muncii lor, care trebuie să ne impulsioneze să descoperim noi înşine răspunsurile, fiind doar puţin – dar bine fundamentat, ajutaţi în percepţiile noastre, de moştenirea pe care o avem. Pentru că nu avem nevoie să ni se dea totul mură-în-gură, ci să ni se îndrepte atenţia şi să ne susţină această moştenire în gândirile, căutările, înţelegerile noastre. Să ne dăm seama de greşeli, apoi să acceptăm din nou, ca pe vremurile străvechi, conlucrarea cu ajutătorii noştri astrali şi interdimensionali, de la care să primim corecţii, apoi să facem noi sondări, căutări, evaluări ale gândirii noastre faţă de subtilităţile realităţii; apoi să analizăm noile rezultate şi să mergem mereu mai departe. Pentru că vom fi şi noi ajutători astrali cândva şi tot atât de subtil va trebui să ajutăm şi noi, la rândul nostru, alte noi generaţii de spirite, în evoluţii atât de complexe, aşa cum ni le redescoperim acum...
Avem putere şi avem dorinţă de revenire din ce în ce mai mulţi oameni, chiar dacă acum nu ştim bine ce ne aşteaptă. Avem frici – pentru că societatea în care trăim aşa ne-a învăţat, să ne alungăm din noi înşine, să ne sprijinim numai pe materie, pe industrializare, pe fizic, pe percepţiile exclusiv fizice, alungând orice altceva ca fiind în cel mai bun caz iluzii şi în cel mai rău caz demonic... 
Dar noi ne întărim unii pe alţii, sub impulsurile emoţionale şi mentale care ne vin acum de pretutindeni, intuindu-ne complexitatea propriilor noastre destine. Chiar dacă avem la un moment dat senzaţia de cădere, de pierdere, ne ridicăm sprijinindu-ne unul pe altul, doritori să mergem mereu mai departe. 

sâmbătă, 6 mai 2017

ALEGERILE DINAINTEA ALEGERILOR NOASTRE DE FIECARE CLIPĂ...

Cineva se întreba – dar aşteptând să i se dea dreptate: l-a întrebat cineva dacă este de acord cu cele pe care le face societatea restrânsă în care trăieşte: oraş, ţară?... Pentru că într-adevăr, în felul său, revoltatul utilizator de facebook avea dreptate, nu l-a întrebat şi nici nu-l va întreba vreodată cineva “de sus” dacă e de acord cu ce hotărăsc “ei”. Ei – oricine sau nu contează cine; poate zice că nici Dumnezeu nu l-a întrebat dacă e de acord cu astfel de greutăţi pe care le întâmpină în viaţă, cu lucrurile nemulţumitoare, cu oamenii haini, şi câte şi mai câte: dar toate grele. 

De aici aş porni o gândire – proprie, nu e nimeni obligat să fie de acord, sau măcar să citească mai departe (!!!) de felul celor pe care mă sprijin în viaţa mea. 
Mă bazez în primul rând pe faptul că am depăşit atitudinea omului care îşi închide viaţa cu afirmaţii de tipul “Nu ştiu!” – de fapt spune asta nu cu rugămintea de a-i explica cineva ceva, să vină cu o idee – ci o spune cu un soi de revoltă, cu ranchiună chiar, la adresa celor care ştiu sau au oricum o gândire proprie, orientativă, în faţa oricărui eveniment. Nici afirmaţia “Ştiu totul!” nu m-ar caracteriza, pentru că am ajuns de mult la concluzia că poţi folosi ce mai ştii, ieşind din dezorientările vieţii, dar cu cât afli şi analizezi mai mult, cu atât descoperi că toate cele neştiute se amplifică uriaş. Şi nu este uşor să ieşi din dezamăgirea că nu poţi şti totul sau din durerea orgolioasă că cineva a pus o problemă, o întrebare, şi nu ai putut răspunde. 
Doar atât ştiu şi asta mă echilibrează mult: că trăim azi calea omului deschis către cunoaştere şi aplicarea, punerea în practică a cunoaşterii, calea omului care trebuie să ştie că poate face orice, dar a ales dinainte de începerea timpului pământean ce să trăiască pe Pământ o vreme, iar între limite rezonabile ale acestor trăiri, face alegeri la tot pasul. Tocmai pentru că avem o mulţime de libertăţi de alegere, este necesar să le conştientizăm: pentru că da! le facem, dar nu suntem obişnuiţi să gândim că facem permanent de fapt alegeri simple – dar extrem de importante pentru întreg prezentul nostru şi pentru viitorul care se deschide infinit şi etern mai departe. 
Am înţeles că fondul principal de alegeri a fost făcut cândva în funcţie de:
– necesităţile pentru care am venit pe Pământ: nu le vom putea cunoaşte integral, pentru că “acasă” sunt alte feluri de trăiri ale întrupaţilor şi acolo se prefigurează oricum şi multe altele care au nevoie de conştientizarea rădăcinilor lor, ale rădăcinile evoluţiilor: un adevărat balast pentru înaintările spirituale de acolo. Putem intui că este nevoie să trăim aici, în condiţiile pe care ni le oferă DOAR Pământul – nu le vom găsi în alte părţi ale universului. Învăţăm să ne înălţăm, prin remodelare, manifestările noastre principale, primare, să ne ridicăm standardele de comportament, de calitate a creaţiei noastre, de la care vom porni să facem lucruri încă mult mai complexe şi mai profunde mai departe;
– posibilităţile pe care le are aici orice spirit uman: de a alege căile prin care să lucreze pentru acele necesităţi de mai sus. Spre exemplu, curajul de a alege şi de a ne asuma alegerile le învăţăm aici, iar reverberaţiile lui le necesităm la un nivel extrem de profund în alte părţi ale universului, pe alte trepte viitoare de evoluţie; puterea de a nu ne lăsa influenţaţi de alţii sau de alte evenimente se capătă prin strategii proprii în prezenţa oamenilor care numai aici pot fi răi, meschini, orgolioşi, perverşi;
– deschiderea altor căi conştientizând ce facem greşit, din obişnuinţe vechi, şi ce nu facem de fel, din împotrivirea proprie sau a altora din jur, având alte standarde, car vor încerca să ne influenţeze. Avem de trăit conştienţa că putem face schimbări, mai devreme sau mai târziu, chiar şi în alte timpuri, când vom avea alte puteri, dar importantă este o astfel de conştientizare, încercând totuşi să facem tot ce poate mai bine acum, cu forţele şi posibilităţile pe care le avem aici şi acum. 

Aşadar, alegerile fundamentale le facem în alte părţi; ar trebui să acceptăm asta încă de pe acum, dacă simţim cea mai vagă undă de înţelegere a unei astfel de idei: 
– alegem Pământul pentru ce ne poate oferi, având în vedere pentru ce am venit aici: învingerea fricilor, selectarea influenţelor altor semeni – atât cât conştientizăm, influenţele atmosferice, cosmice, telurice, ale biosistemului în mijlocul căruia trăim; dar şi formarea de abilităţi de trăire, adaptare generală, de comunicare, relaţionare şi nu în ultimul rând: de mărire a abilităţii de creaţie şi de folosire a ei, cu ceea ce viaţa ne pune la dispoziţie;
– alegem blocurile spirituale cu care vom trăi pentru soluţionările noastre în fiecare viaţă dintr-un ciclu întreg;
– alegem conjuncturile din fiecare destin: locul naşterii, timpul în ritmurile planetare şi cosmice, locurile în care vom trăi schimbându-le după puterile noastre. 
Toate ne modelează şi ne aduc la conştientizare tot ceea ce putem face: şi ori facem, ori nu facem – observăm că avem mai mult sau mai puţin de lucrat cu noi înşine, în condiţiile de viaţă care variază mereu.

Dacă cineva se întreabă dacă ne-a întrebat şi pe noi cineva dacă suntem de acord cu toate schimbările pe care le trăim – părerea mea este că da, am luat toate hotărârile în deplină conştienţă, şi mai ales ştiind foarte clar că toate ne vor ajuta infinit de mult faţă de ceea ce vom crede trăindu-le efectiv: tocmai pentru că nu conştientizăm toate acestea acum este răspunsul că ele CHIAR NE TREBUIE...

Trăim complex, şi strângem material bogat de analiză pentru toate remodelările noastre înălţătoare prezente şi viitoare: şi pentru continuarea vieţii aici, pe Pământ – şi pentru trăirile de oriunde şi oricând în eternitatea vieţii noastre şi în infinitul care ne-a zămislit...
Şi vom reveni cu puteri noi, cu consolidări făcute şi în alte locuri, care se vor aduna formând o diversitate pe care acum nu o putem decât intui. O diversitate imensă care ne ajută să ne facem paşii spre înălţare, spre îndumnezeire: aşa numim acum, aici, drumul avansării noastre permanente.
Revenirea conştientizării totale: şi a noastră, şi a altora care ne-au influenţat (şi ne influenţează în continuare, sau măcar încearcă acum, dar nu mai pot odată ce ne-am scuturat de ei) echilibrează balanţa între:
– a nu şti: şi ni s-a numit impropriu “mister”, să ne scăldăm copilăreşte în ignoranţă, cu naivitate, cu credulitate; 
– a şti “totul”: cu aroganţă mai mult sau mai puţin conştientizată pe loc. Între ignoranţă şi aroganţă nu este o distanţă chiar aşa de mare, chiar dacă aroganţa va dispreţui ignoranţa întotdeauna. De fapt nici nu ştim ce este acest “tot”. Aroganţa presupune o parte însemnată de suficienţă de cunoaştere, care ascunde o lipsă de cunoaştere tot neconştientizată - la fel ca şi ignoranţa. Amândouă au o parte de naivitate aici, care va ajuta pe cel ce nu este nici ignorant, nici arogant să nu întoarcă spatele celor aroganţi, dar să şi accepte că nu poate să umple singur golul ignoranţei.
Şi să înţelegem, în gândire mai profundă, că ignoranţa nu este întotdeauna o alegere însă. Este o alegere doar pentru aroganţii plini de suficienţă. Să învăţăm să facem diferenţa.
Dezvoltarea noastră actuală este revenire la toleranţă: MARE ATENŢIE! toleranţă în sens complex de acceptare cu înţelegere chiar cu drag, dacă se poate!... Chiar dacă ne dor atitudinile, manifestările celor vizaţi. Aşadar nicidecum altfel: cu dispreţ, aşa cum înţeleg mulţi astăzi, din nefericire, mai ales pentru elitişti... Este o revenire la înţelegerea rostului nostru pământean, la croirea unei societăţi în care oamenii au descoperit lucruri grave şi grele despre ei înşişi, făcând alegerea să nu le mai facă, să-şi folosească încredere în ei înşişi nu pentru a alege puterea asupra semenilor, ci puterea asupra lor înşişi. De a ne menţine cu graţie în limitele conştientizărilor noastre, ştiind că suntem pe calea dezvoltărilor – nicidecum la finalul lor. 
Astfel ţinem calea deschisă şi aplicăm tot ceea ce putem, fără revolte, ci doar cu hotărâri, cât mai liniştiţi şi mai discreţi posibil, fără a ne impune alegerile noastre, dar şi fără a ne modifica propriile schimbări de dragul altora: doar remodelându-ne fin şi lin în raport cu societatea pe care o ajutăm astfel. 

duminică, 30 aprilie 2017

PRECIZĂRI ŞI CÂTEVA DETALII ÎN PLUS PRIVIND COBORÂREA „ÎN IAD”

Ştiu bine că pentru înţelegerea fenomenologiei desfăşurate cu prilejul crucificării lui Iisus Hristos este nevoie de multă cunoaştere: nu este complicată – ci doar complexă, însă cum nu suntem obişnuiţi să gândim curent prin asemenea unghiuri de vedere, devine relativ greu să reţinem amănunte pe care nu le folosim în mod frecvent. De aceea prilejurile speciale de analiză şi înţelegere a unor mari evenimente planetare – trecute, prezente şi viitoare – sunt rare şi este destul de greu să ne reamintim amănunte care conduc la înţelegerea unor subtilităţi. 
Dar între noi fie spus, cele aflate astfel se pot folosi curent, şi în situaţii mărunte şi dese, şi în situaţii mai complexe şi rare – dar nu suntem obişnuiţi să le privim din mai multe unghiuri de vedere, valorificând permanent cunoaşterile noastre. Societatea ne împinge către folosiri ale energiei noastre vitale pentru o serie lungă de exagerări de care putem scăpa, însă pentru foarte mulţi oameni nu chiar acum. Lucrurile se vor schimba – numai răbdare să avem. 
De aceea voi reveni puţin asupra ultimului subiect abordat: Coborârea în iad şi voi face o înşiruire a etapelor acestui eveniment – sugerată de o prietenă căreia îi mulţumesc şi pe această cale – ca să rămânem măcar cu claritatea desfăşurării lucrărilor dânsului; şi apoi să mai adăugăm câteva precizări care pot fi utile şi pentru alte dezvoltări.
Aşadar, etapele lucrării de echilibrare a energiilor cosmice şi telurice – căci de fapt aceasta este lucrarea, mai clar numită astfel – sunt următoarele:
1. Decesul fizic; depunerea trupului lui Iisus în mormânt şi sigilarea mormântului. 
Deşi trupul este declarat mort, spiritul rămâne viu şi manifest fără nici o oprire: prin corpul astral, corp protejat şi ajutat de toate celelalte corpuri fluidice din sistemul corporal propriu.
2. Dematerializarea corpului fizic şi a resturilor corpului dublu eteric. 
Entitatea astrală este tot Iisus Hristos. Aşadar, nu urmărim starea materială a corpului de manifestare (corpul fizic) decât fenomenologic, dar acceptăm exprimările curente obişnuite ale omului („Iisus a murit”) – având permanent în vedere faptul că Iisus nu a murit (aşa cum nici o vieţuitoare nu moare de fapt), ci doar pierde corpul fizic şi dublul sau eteric (vital). Şi dânsul a continuat să trăiască ca entitate astrală, iar în această calitate, prin puterea proprie a spiritului, Iisus a dematerializat imediat după sigilarea mormântului corpul său propriu şi rămăşiţele corpului dublu-eteric (căci corpul eteric se destramă destul de repede după încetarea funcţionării corpului fizic). 
3. Coborârea în miezul Pământului: în nucleul planetar format din coarda stelară cu bucle strânse sub formă de ghem – căci numai sub această formă îşi poate întreţine puterea de susţinere a tuturor:
– structurilor materiale stabile ale planetei: fizice şi fluidice;
– întrupărilor tuturor vieţuitoarelor care formează biosistemul planetar;
– influenţelor cosmice şi circulaţiei + distribuirii fluxurilor energo-materiale care vin de la nucleul galaxiei. Are loc lucrarea de activare (deschidere fină, subtilă) a canalelor interioare ale coardei din nucleu.
4. Ieşirea din nucleul astfel lucrat şi ridicarea lui Iisus în atmosfera Pământului, în câmpurile Pământului întărite de dânsul până la crucificare. 
A putut astfel simţi şi aprecia echilibrul, format abia în urma lucrării, între partea interioară şi cea exterioară a planetei. 
5. Continuarea învăţăturilor oferite oamenilor pentru formarea, încurajarea şi dezvoltarea manifestărilor spirituale noi, specifice vibraţilor înalte ale planetei. Învăţăturile aveau să formeze o moştenire care să ajute mult omenirea în perioada de dezvoltare a capacităţilor maxime spirituale pentru toţi oamenii, treptat. 

De ce în special oamenii?...
Pentru că:
– ei cuprind în corporalitatea lor toate liniile genetice ale speciilor care trăiesc simultan cu specia umană pe aceeaşi planetă;
– toţi oamenii sunt ajutători tradiţionali ai tuturor speciilor de pe planetă şi planetei însăşi (planeta ca popor spiritual întrupat şi corporalitatea sa complexă de întrupare). Noi, oamenii, suntem ajutători tradiţionali, adică ajutători prin transcendenţă de la o formă de trăire la alta, de la un nivel de vibraţie planetară la alta; suntem ajutători pentru toate spiritele care se întrupează în speciile planetare, trăind odată cu specia umană. O perioadă relativ scurtă de timp – cât vibraţia planetei este foarte joasă – nu se pot manifesta toate capacităţile umane, de ajutători benefici, protectori: este necesar să rămână în manifestare din ele doar atâta cât se estompează (dar nu se anulează) funcţia totală de protector planetar: pentru a nu sta în calea creaţiei materiale fizice, din resursele planetare, vegetale şi animale. Când vibraţia începe să crească, toate capacităţile spirituale încep să revină, să se întărească şi să se îmbogăţească treptat. Ele sunt păstrate însă în toată această perioadă prin marii ajutători planetari: în calitate de ajutători interdimensionali şi dimensionali, cu o corporalitate specifică straturilor de unde vin să ajute, dar şi oameni obişnuiţi, cu o corporalitate umană obişnuită tuturor celorlalţi oameni, şi care sunt întrupaţi înafara societăţii sau la marginea ei: având o cunoaştere profundă, precum şi o experienţă proprie avansată şi dezvoltată sub oblăduirea entităţilor interdimensionale şi dimensionale. 

Aşadar, să nu uităm că lucrarea s-a realizat pentru întreg biosistemul planetar, nu numai pentru oameni, prin intermediul corporalităţii umane: care cuprinde în genetica ei întrega complexitate a geneticii speciilor pământene. 
Vom mai avea prilejul, desigur, să mai dezbatem şi alte subiecte privind lucrările hristice prilejuite de modificarea atât de subtilă a vibraţiei planetare. 

duminică, 23 aprilie 2017

COBORÂREA ÎN IAD

Simplu spus. În vremurile trecute nu era nevoie de multe explicaţii – care oricum nu ar fi fost niciodată oferite – căci religia se impunea cu “mistere” obligatoriu de preluat ca atare, nu sub formă de explicaţii despre o fenomenologie foarte uşor de înţeles pentru cei care ar fi avut condiţii de învăţătură, şi încurajare pentru folosirea propriilor intuiţii. În orice timpuri oamenii au avut capacitatea de a înţelege totul, iar dovadă a fost întotdeauna pedepsele pentru cei ce au îndrăznit să-şi urmeze asemenea capacităţi şi să-şi împletească încredinţările cu alţii care gândeau la fel. 

CÂTEVA IDEI PENTRU ÎNŢELEGEREA FENOMENOLOGIEI STUDIATE
Pentru înţelegerea fenomenologiei care a cerut asemenea operaţiuni realizate de Iisus, este necesară cunoaşterea unor Elemente de energetică stelar-planetară, a studiilor despre Filamente energo-materiale cu studiul special pentru subiectul nostru: Variaţia vibraţiei medii zonale
Cele petrecute nu sunt de loc uşor de înţeles pentru că ne lipseşte cunoaşterea multor elemente expuse în titlurile de mai sus, plus câte ceva despre elementele arhetipale ale corpurilor noastre (se poate studia elementul de dicţionar ARHETIPAL pct.2. STRUCTURI CORPORALE ARHETIPALE ). Elementele arhetipale determină modificări ale corporalităţii de întrupare pentru orice spirit sau grup de spirite, modificări care au loc în funcţie de vibraţia mediului şi de circulaţiile de fluxuri energo-materiale prin plexurile (chakrele) corpurilor fluidice. Nu sunt lucruri foarte complicate – sunt doar complexe şi necesită atenţie, precum şi obişnuirea noastră cu elemente noi de cunoaştere.  
Faptul că cele petrecute au fost exprimate sub forma unor metafore, deosebit de bine alese, atestă clar cunoaşterea lor exact aşa cum s-au derulat ele: Iisus s-a coborât în iad şi l-a descătuşat pe Întâiul Adam. 
Recunosc că în articolele din eticheta Religii nu m-am ocupat de acest aspect – ceea ce este numit Coborârea în iad a lui Iisus; m-am ocupat în special de natura luminii pascale, şi încă aş mai dori să abordez pe scurt, înafara subiectului actual, şi tema neputinţei altor credincioşi (dar nu ortodocşi, ci de alte ramuri ale bisericii creştine), efectuând alte feluri de slujbe, de a declanşa evenimentul Coborârii Luminii Pascale. Deocamdată să vedem pe scurt acest subiect – oricum vom avea şi alte prilejuri în viitor, să abordăm şi alte detalii.
Câteva puncte de cunoaştere pe care trebuie să le avem în vedere pentru înţelegerea feomenologiei legate de această temă:
1. Galaxia noastră, ca orice altă galaxie, are următoarele componente, prin care se desfăşoară activităţi speciale:
– Nucleul galaxiei: este format dintr-o împletitură (un ghem) de corzi matriceale galactice. Fiecare coardă are o structură interioară formată din canale concentrice: în exterior, la interfaţa cu cosmosul, canalul cu cea mai mică vibraţie, iar spre interior canale concentrice cu vibraţii din ce în ce mai înalte. În funcţie de vibraţia canalelor, nucleul atrage din mediul universic fluxuri energo-materiale cărora le asigură, prin ele, o circulaţie constantă, care stă la baza constituirii şi întreţinerii vieţii stelelor, planetelor şi planetoizilor (sateliţi naturali) care formează la un loc componentele galaxiei.
– Fluxurile atrase de nucleu au o varietate foarte mare de filamente energo-materiale cu vibraţii extrem de diferite, care se atrag unele pe altele, formând fuioare în fluxuri bogate. Nucleul atrage fluxurile cu totul, dar preia din ele doar fuioarele de filamente care au vibraţii asemănătoare cu vibraţia corzilor sale şi le pune în circulaţie prin corzi. Alimentate cu astfel de fluxuri, corzile înseşi cresc şi, în nodurile lor, se formează sistemele stelare cu planetele lor. Restul fluxurilor se răspândesc în câmpurile interioare ale galaxiei, şi sunt atrase de corpurile mici ale vieţuitoarelor de pe planete sau din jurul lor (vieţuitoare cu corp fizic şi entităţi astrale, spirituale, etc.).
2. Fluxurile aflate în circulaţie prin cosmos, mai precis prin subzona locală a universului: de la o galaxie la alta, pierd din vibraţia lor iniţială trecând prin toate corpurile stelelor, planetelor, vieţuitoarelor de pe planete; când ajung la o vibraţie minimă, sunt retrase din subzonă, duse în Universul Central prin mecanismele universice şi reîmprospătate de către coordonatorii-creatori ai evoluţiilor noastre. Evacuarea şi revenirea lor în Universul Fizic se face prin barierele intersubzonale (care delimitează subzonele): evacuarea celor vechi are loc prin bariera cu vibraţia cea mai joasă, intrarea celor noi are loc prin bariera cu vibraţia cea mai înaltă. 
3. Componenţa spirituală a populaţiilor umane cuprinde aşadar, printre celelalte grupuri de spirite creatoare avansate, blocuri spirituale piramidale care oferă - rar, dar cu deosebită importanţă pentru învăţăturile tuturora – condiţii de a-şi cunoaşte toate puterile pe care le pot folosi în asemenea condiţii – dar mai ales toate neputinţele:
– neputinţe care au rămas din evoluţiile anterioare;
– neputinţe care s-au format din diferenţele de obişnuinţe dintre nivelele înalte de vibraţie (de „acasă”, de unde vin) şi nivelele joase de vibraţie (pământene, în cazul nostru). 
Asemenea neputinţe sunt combinaţii de manifestări cu vibraţii care răspund numai la împletiri de fluxuri energo-materiale foarte vechi cu fluxuri energo-materiale foarte noi, proaspete: de aceea ele nu au putut fi simţite, ci doar intuite în perioadele de trăiri pământene anterioare, până la ultima glaciaţiune. Până atunci vibraţia planetei era în diminuare dar lină, fără fracturi între fluxuri, şi astfel fără fracturi între simţirile, conştientizările lor de către toate populaţiile biosistemului planetar. Asemenea conştientizări erau manifestate complex doar de către populaţiile spirituale umane, creatoare şi având un complex emoţional-mental-cauzal mult mai dezvoltat decât al celorlalte spirite care evoluează pe planetă. De aceea le numim neputinţe în cazul oamenilor, şi trăiri spontane, instinctuale, în cazul celorlalte vieţuitoare. 
Diminuarea vibraţiei medii planetare conduce treptat la înăsprirea condiţiilor de mediu pentru biosistemul întreg. Spiritele umane, sub influenţa tuturor la un loc devin agresive, posesive, perverse, distrugându-şi semenii, vieţuitoarele planetei şi planeta însăşi. 
Însă pentru scurtarea suferinţelor tuturor – oameni şi restul biosistemului, ca şi greutăţile de fiinţare a planetei însăşi în mod egal – coordonatorii tuturor evoluţiilor din subzonă (şi din întreaga zonă, toate evoluţiile fiind armonic legate între ele) se întrupează în mijlocul populaţiilor planetare pentru a grăbi schimbarea fluxurilor vechi, cu energie consumată, cu fluxuri noi, cu energii reîmprospătate. Dar lucrurile sunt ceva mai complexe decât se crede la prima vedere şi înţelegere. 

COBORÂREA ÎN IAD 
Iisus, coordonatorul evoluţiilor din zona în care ne aflăm acum întrupaţi, este cel care – cu puterea sa radiantă, a atras în timpul întrupării sale cu corp fizic fluxuri noi, reîmprospătate de către coordonatorii tuturor evoluţiilor (în Universul Central ) şi trimise de dânşii în Universul Fizic prin barierele zonale şi subzonale (mai corect: interzonale şi intersubzonale). Timpul necesar ajungerii fluxurilor noi în câmpurile Pământului, pe cale naturală, prin atracţii şi circulaţii din galaxie în galaxie, şi prin corzile galaxiei noastre: de la nucleu până la Pământ, ar fi fost de câteva mii de ani. Creşterea nu ar fi început pentru pământeni imediat după momentul cu vibraţia cea mai joasă a planetei, iar până la o schimbare suficient de mare (chiar dacă este foarte mică încă) care ar fi ajutat la schimbarea conştientizărilor umane, ar fi trecut un astfel de timp foarte lung: abia aproximativ de acum încolo am fi scăpat – dacă nu s-a fi distrus planeta – de sclavie, trecând la un feudalism încă şi mai agresiv, la războaie cumplite, etc. De aceea ajutătorii de mare putere – Fiii de Dumnezeu numiţi de noi, fiind de fapt coordonatori-creatori ai tuturor evoluţiilor noastre, din toate universurile – grăbesc această schimbare, pentru ca grupurile de spirite cu prea puţină experienţă în adaptările lor la realităţile planetei (mai ales legate de lupta lor de a adapta planeta şi vieţuitoarele la plăcerile lor, distrugând aproape totul în calea lor) să nu se sălbăticească încă şi mai rău, şi să ajungă la distrugerea efectivă a planetei. 
Lucrarea a început însă cu mult înainte de întruparea fizică a Lucrătorului Divin: Iisus şi-a început lucrarea din straturile dimensionale ale universului, înainte de întrupare pe Pământ, acolo unde se fac toate lucrările mari de ajutor pentru evoluanţi. Apoi a continuat cu întruparea sa fizică, cu corp fizic de manifestare curentă, atrăgând toate felurile de fluxuri (inclusiv fizice, de nivelul trupurilor noastre). Prin lucrarea sa – şi aici facem referire deocamdată la acea parte de lucrare energetică cosmică, pentru necesităţile vitale ale oamenilor, ale celorlalte vieţuitoare şi implicit ale întregii planete – dânsul a rezolvat problema cosmică: atragerea fluxurilor reîmprospătate direct din bariera cu vibraţia cea înaltă a subzonei, de unde tocmai pornise cu ceva timp în urmă aprovizionarea cu fluxuri noi, ca prin fiecare astfel de barieră din fiecare subzonă a întregii zone, simultan. Această atragere a adus fluxurile prin cosmos, direct în atmosfera Pământului. O asemenea tragere a fluxurilor trebuie realizată numai de coordonatori nu numai pentru puterea lor mare, ci şi pentru că numai cu cunoaşterea lor de mare fineţe, subtilitate, se poate şti corect cât să fie tras spre planetă, astfel încât simultan să fie trase fluxuri şi pentru alte planete din galaxiile zonei care găzduiau blocuri spirituale piramidale: fiecare dintre asemenea planete având în lucrare un alt coordonator asemănător lui Iisus. Mai precis: cât să se preia pentru asemenea planete şi cât să se lase în circulaţie cosmică, în funcţie de desimea galaxiilor şi mărimea lor, în care intrau un număr mai mare sau mai mic de planete implicate în evoluţiile regresive ale blocurilor spirituale piramidale. 
Vedem bine, aşadar, că lucrurile nu sunt atât de simple cum am crede noi...
Aşadar în acest fel a avut loc schimbare din aerul planetar; însă fluxuri învechite, cu vibraţii joase, veneau în continuare din nucleul galaxiei, prin sistemul corzilor. Nu se puteau atrage şi circula fluxuri prin nucleul galactic, întrucât nu toate planetele aveau ca necesar o asemenea împletire între fluxuri noi şi vechi, ci evoluau în mod tipic, numai încet, aşteptând să se modifice treptat cosmosul învăluitor al galaxiilor, apoi să ajungă la nucleele galaxiilor, apoi să înceapă circulaţia prin corzi: ceea ce înseamnă întotdeauna o pregătire din timp a evoluanţilor mititei, a vieţuitoarelor mărunte, astrale şi fizice sau de natura unor asemenea entităţi (cu vibraţii mai joase sau mai înalte, după etapele evoluţiilor lor). Vedem şi noi cât de puţin ne interesează viaţa lor – ceea ce pentru centralii asemănători lui Iisus nu mai există aşa ceva: grija lor este pentru micuţi în egală măsură ca şi pentru avansaţi, pe care îi învaţă însă cum să-şi îndrepte şi ei atenţia către protejarea şi adaptarea lor. 
Continuarea pe termen îndelungat a existenţei şi împletirii unor fluxuri bogate: şi cu vibraţie înaltă, şi cu vibraţie joasă ar fi condus rapid la deteriorări puternice ale corporalităţii vieţuitoarelor şi chiar a structurilor superficiale ale planetei, apoi tot mai adânc în structurile pământoase, apoase şi aeriene. De aceea, canalele interioare ale nucleului, în primul rând, care erau în stare latentă (nu complet închise) trebuiau reactivate, pregătite să primească imediat în circulaţie fluxuri noi, pentru a facilita circulaţia fluxurilor cu vibraţie înaltă pe care le folosea steaua, Soarele în situaţia noastră: chiar dacă în proporţie mult diminuată. Stelele folosesc ultimele resurse cu vibraţie mai înaltă din regiunea galactică, dar nu mai au puterea să menţină total în deschidere canalele matriceale interioare ale galaxiei. Întotdeauna este necesar mult timp pentru a reîncepe circulaţia atunci când încep să vină fluxuri proaspete, până ce se deschid canalele interioare şi începe circulaţia din ce în ce mai puternică a acelor fluxuri noi, împrospătate. De aceea era nevoie de reactivarea lor nu prin efortul planetei, ci prin lucrarea unui Fiu de Dumnezeu. Şi trebuie menţionat că cel puţin în cazul canalelor care alimentează Pământul cam 3 din 4 feluri de canale sunt în stare latentă în perioada în care încep aprovizionările din barierele interzonale. 
Toată acestă perioadă de timp a fost scurtată pe cele două căi despre care discutăm: prin atragere de fluxuri pe cale cosmică şi prin deschiderea canalelor interioare ale nucleului planetei. 
Lucrarea este însă mult mai complexă – de aceea spuneam că a fost începută dinainte de intrarea la întrupare a lui Iisus, şi cuprinde, pe scurt:
– pregătirea stelei, a nucleului ei, pentru o astfel de deschidere mai rapidă decât în mod natural;
– deschiderea canalelor interioare ale corzii stelare pe care se află Pământul;
– deschiderea canalelor interioare ale nucleului planetei şi a celorlalte elemente matriceale, ale manşoanelor planetei. 
Schimbarea corzii stelare a creat condiţii pentru schimbările elementelor matriceale ale Pământului – nucleul şi manşoanele: a determinat începutul creşterii manşoanelor eterice ale planetei, cu o anumită viteză, nu oricum, ceea ce a creat în continuare condiţii pentru atragerea de noi fluxuri cu vibraţie mai înaltă, pentru a duce mai departe lucrarea hristică. Iisus cu Moşii au început lucrarea de atragere de fluxuri noi. Numai Moşii, chiar dacă ajutaţi de ajutătorii planetei întrupaţi ca oameni (secundari şi centrali, aflaţi la începutul lor de o asemenea experienţă) nu puteau face o asemenea lucrare singuri: a fost iniţiată de Iisus şi doar continuată de Moşi. Lucrarea de coardă putea fi realizată de ei, dar era absolut necesară lucrarea asupra nucleului planetei: în acel moment, nucleul planetei avea o vibraţie foarte joasă, în interiorul lui toate vibraţiile joase se împleteau puternic, strâns, şi numai un coordonator de evoluţii, cu o putere energetică extrem de mare – şi nu numai folosită din sistem corporal cu corp fizic, după cum vom vedea – putea să o aibă şi s-o folosească în mod diferenţiat pentru fiecare canal în parte din nucleu şi pentru fiecare coardă care porneşte din nucleu, mai departe, străbătând manşoanele planetei. 
Pentru o astfel de lucrare asupra nucleului nu trebuia ca Lucrătorul să lucreze cu corp fizic. Nu numai pentru faptul că un sistem corporal cu corp fizic are vibraţia mai joasă, şi astfel s-ar fi deteriorat corpul fizic propriu zis, dar forţa energetică de lucru, schimbată şi dozată rapid, şi cu specific diferenţiat, ar fi deteriorat şi partea fizică (pământoasă, apoasă şi aeriană) a planetei, precum şi corpurile fizice ale vieţuitoarelor care nu pot vehicula fluxuri foarte puternice, cu vibraţie foarte înaltă, nici nu pot gestiona vibraţii foarte puternice cu schimbări rapide – nu se pot adapta repede la astfel de schimbări – ameninţată fiind în primul rând viaţa vieţuitoarelor mărunte (de la viruşi până la mamifere), în special zburătoarele ar fi fost astfel imediat afectate, izbite de păturile atmosferice de aer, nori, până să cadă pe Pământ. Şi fără toate cele mărunte, mamiferele şi oamenii ar fi urmat în cădere liberă. 
Tocmai de aceea trebuie să avem în vedere o altă necesitate – poate puţin înţeleasă de noi: era necesară moartea fizică a lui Iisus şi trebuie să înţelegem că ea a fost ordonată şi stimulată încă de la Botezul Domnului, treptat, avându-se în vedere legătura cu toate grupările umane care foloseau pe diferite căi cunoaşterea ştiută de preoţi, dar neoferită poporului. Momentul ales pentru lucrare era foarte important: nici înainte de deces, nici după Înălţare – după terminarea sarcinii pământene, fizice, nu se putea realiza lucrarea, nici măcar după cele 4-6 zile care urmează după destrupare, când are loc constituirea entităţii astrale care îşi întăreşte mai întâi corpul astral de manifestare curentă: pentru a putea derula lucrări personale mult mai complexe decât în timpul vieţii cu corp fizic. El s-a arătat după înviere sub formă de entitate astrală, şi nu cu corp fizic: spune chiar să nu fie atins căci nu s-a ridicat la Tatăl = împuternicit, întărit ca entitate, după exprimarea curentă a vremii. 
În acel moment, al primei zile de când s-a lăsat observat de oameni, el deja realizase lucrarea sa, exact în timpul în care el nu era încă întărit, şi astfel nu putea să fie atins de vibraţiile joase din nucleu. Acela era cel mai bun moment de lucrat în asemenea condiţii, momentul imediat după retragere din corpul fizic (imediat după decesul fizic), înainte de a se putea arăta oamenilor cu începerea întăririi sale. 
De sabat oamenii s-au odihnit şi apoi, în prima zi a săptămânii au venit femeile cu miresme şi au găsit mormântul gol. Dar el nu s-a ridicat chiar atunci din mormânt, ci şi-a dematerializat trupul după închiderea mormântului şi a rămas ca entitate astrală în lucrarea pentru care decedase atât de repede. El a fost aşadar viu, în formă astrală, imediat după deces şi deja lucrase puternic, total, până ce avea să se arate oamenilor în formă astral-umană. Acela a fost timpul lucrării sale totale: până la apariţia sa. 
Nu a lucrat însă singur: Moşii şi oamenii pe care Moşii îi consideraseră buni pentru a lua parte la această lucrare au ţinut vibraţional – mental şi astral – întreaga planetă în echilibru, din corpul lor fizic, ştiut fiind că orice lucrare înaltă şi profundă are nevoie în mod obligatoriu de implicări fizice. 
Astfel, în formă pur astrală, Iisus a coborât în cea mai densă şi puternică formă materială a planetei – nucleul acesteia – cu canalele interioare strâns unite, care aveau vibraţiile cele mai joase. Ştim că cele mai joase vibraţii ale materiilor de pe Pământ sunt cele ale materiilor fizice: dar spunem că au fost în nucleul planetei vibraţiile cele mai joase, fără să ne referim la cele fizice, ci la toate materiile fluidice - corzile matriceale planetare, stelare şi galactice fiind constituite numai din materii cu vibraţii superioare celor din segmentul fizic. Aşadar în acest context discutăm despre cele mai joase vibraţii ale fiecărui segment de vibraţie ale canalelor interioare ale corzii care vine de la steaua locală (Soarele), ale cărei bucle strâns unite formează la un loc nucleul Pământului. Deci discutăm despre toate canalele interioare ale corzii, ale nucleului: care ajunseseră în acel moment la nivelul de vibraţie cel mai scăzut în fiecare canal în parte. Vibraţia era extrem de joasă, puternic radiantă, şi trebuie luăm în considerare şi faptul că structurile materiilor fluidice sunt mult mai dense decât cele ale materiilor fizice: lăsate în acest fel pentru ca cele fizice, cu vibraţia generală cea mai joasă dintre toate segmentele pământene de vibraţie, în aglomerarea, compactizarea lor, să nu conducă la o influenţă vibraţională mult mai joasă decât ar putea suporta spiritele întrupate de Pământ (cu corp fizic de manifestare) şi în jurul Pământului (cu corp astral de manifestare). 
Acolo, asupra nucleului, el a lucrat şi a activat (a deschis puţin, nu mult) canalele cu vibraţie înaltă, cu vibraţie asemănătoare felului existenţial înainte de ultima glaciaţiune. 
Sunt două forme de metaforizare, pentru două evenimente distincte: coborârea în iad a lui Adam a fost de fapt intrarea omenirii în perioada cu vibraţiile cele mai joase. Coborârea în iad a lui Iisus şi eliberarea din “lanţuri” a lui Adam a fost începutul creşterii vibraţiei planetei, a ieşirii lui Adam din “robia” vibraţiilor foarte joase. 
Metaforic vorbind, el a eliberat astfel Adamul cel vechi: adică a creat condiţii astfel pentru ca Omul Vechi – mental-astral – să renască: nu brusc, ci treptat, având în vedere puterea de suportare a omului activ în acel moment, care nu mai era obişnuit cu vibraţii înalte, ci cu cele joase. 

În esenţă, acesta este evenimentul din rădăcinile lui. Faţă de ceea ce a fost la momentul acela al vibraţiei medii planetare, cu valori foarte scăzute ale vibraţiei, lucrarea a fost realizată cu efectele cele mai mici la adresa biosistemului planetar, care trebuia să suporte în continuare şi “iadul” făcut de mâna omului în mileniile care aveau să vină, şi mintea umană care avea să cucerească toate oceanele şi continentele planetei. 
Momentul acesta a fost ales printre primele ale perioadei care ar fi urmat să se întindă, în mod natural, cam până în acest moment când schimbarea ar fi fost sesizată, de toată lumea ultra-sensibilă şi cunoscătoare de tot ce cuprinde sistemul nostru stelar, cam în cca.50-100 de ani. Dacă lucrurile ar fi stat aşa, adică: schimbarea să nu fie adusă, grăbită, ci să se aştearnă în mod natural, lent, omenirea – fără blocurile spirituale piramidale – ar fi învăţat o multitudine de adaptări în trăirile sale, în cunoaşteri şi în tipuri de creaţie normală – fizică – în această perioadă de trecere. Cunoaşterea s-ar fi împletit cu multe alte cunoaşteri subtile, totale – în condiţiile în care omenirea ar fi fost condusă de Moşi. Dar, repet, pentru o asemenea situaţie ideală, popoarele ar fi avut o componenţă spirituală mult mai redusă, mai calmă, infinit mai liniştită: doar spirite rezidente şi ajutători foarte înaintaţi - galactici primari, secundari şi centrali: nu şi blocuri spirituale piramidale, în evoluţii spirituale regresive
Însă prin prezenţa blocurilor spirituale piramidale nimeni nu pierde nimic din evoluţie, dimpotrivă. Rezidenţii au avut parte de subtilităţi deosebite prin evoluţiile lor pământene. Şi ei, şi ajutătorii lor trăiesc în asemenea mod ideal, natural, fără intervenţii, cu pregătiri îndelungi, majoritatea evoluţiilor lor de creatori conştienţi, aflaţi în curs de universalizare. Toate învăţăturile lor vor continua tot aşa în alte spaţii, asemănătoare sau diferite de cele pământene, în timpuri diferite. Şi numai rar, dar necesar, se vor confrunta cu asemenea realităţi planetare. 

Iată aşadar toate subiectele legate de activităţile hristice din ultima perioadă a întrupării sale pământene. Toate au fost discutate, ordonate şi începute cu Moşii şi cu oamenii lor de încredere – ajutători pentru societatea existentă: în anii plecării lui Iisus din mijlocul iudeilor.
De asemenea, după deschiderile canalelor nucleului planetar şi astfel pregătirea întregului sistem local stelar, Iisus a continuat în perioada până la Înălţare să lucreze şi cu Moşii pământeni, ce aflaţi în marginea societăţilor umane, precum şi cu Moşii plecaţi în stratul interdimensional de ajutor, organizat în mod special pentru situaţii astfel create. Lucrările au continuat însă şi după înălţare, în feluri speciale, Iisus rămânând întrupat ca entitate dimensională, în structurile dimensionale paralele ale Universului Fizic: cu lucrări necesare pentru toate subzonele în care se aflau, şi se mai află încă, blocuri spirituale piramidale în galaxiile zonei. 

luni, 17 aprilie 2017

RĂSPÂNDIREA LUMINII PASCALE DE LA IERUSALIM

Foarte mulţi pe facebook scriu cu dispreţ despre răspândirea Luminii pascale. Desigur, nu am nimic împotrivă, fiecare e liber să scrie conform încredinţărilor sale; ceea ce vreau să scriu aici este felul în care văd eu problema – căci este o problemă, o ecuaţie cu multe necunoscute, încă. Şi mai este şi dreptul acestora să facă ceea ce fac: unii văd totul drept curaj şi îl întăresc, alţii mai duplicitari dau like şi la cei cei ce o preamăresc, şi la cei care o dispreţuiesc. Suntem însă aici, pe Pământ, cu sarcina să trăim viaţa aşa cum este ea, să facem alegerile proprii şi apoi să ne comparăm cu noi înşine la finalul vieţii, aşa cum ştim bine lumea în vibraţii înalte: pentru a lucra asupra cunoaşterilor noastre şi a le consolida. Pentru a nu le mai uita, ca acum, atunci când trăim în vibraţii joase, trăind doar cu intuiţiile noastre – adică: cu ceea ce a rămas în noi din cunoaşterile profunde când trăim în condiţii grele, fără cunoaşteri prea multe la nivel de societate. Pentru că ne ajută mult să avem asemenea intuiţii – şi nu neîncrederi care ne determină să ne împrăştiem forţele spirituale în loc să le folosim pentru a da vieţii noastre sensuri pozitive, creative. 
Azi, din zorii vieţii suntem învăţaţi să ne împovărăm cu necredinţă: în Dumnezeu, în oamenii din jur, în societate, mai târziu în familie - fără a face nimic pentru a îmbunătăţi raportul între noi şi restul. Până la urmă descoperim că ne-am pierdut şi credinţa cea mai frumoasă: credinţa în noi înşine... Şi ne trebuie mult să ajungem să ne recuperăm încrederile, privind totul în echilibru: nici cu fanatism, nici cu neîncredere şi chiar dispreţ. 
Nu vreau să pun accente aici mai mult decât este cazul, căci am scris despre câteva elemente esenţiale ale modului în care percep eu acest obicei: al primirii şi răspândirii Luminii de la Ierusalim în popoarele care trăiesc în religie ortodoxă. Poate doar să mai adaug ceva, având în vedere şi comentariile dense (ca să nu spun altfel!) de pe net, alimentate pesemne şi de articole din presa online (spre exemplu: http://www.descopera.ro/cultura/16218482-miracolul-luminii-sfinte-de-la-ierusalim-o-farsa-din-ratiuni-financiare şi http://www.descopera.ro/cultura/8183128-lumina-sfanta-de-la-ierusalim-minune-sau-inselatorie )
Am explicat părerea mea în articolul „LUMINĂ DIN LUMINĂ”  şi poate că am fost destul de aspră arătând că este vorba despre un fenomen natural, întărit local de vibraţia credincioşilor şi a curăţeniei spirituale care se derulează în acel loc: arderi de lumânări, de smirnă şi tămâie, muzică în concordanţă cu sunetele naturale ale locului (de foarte mare importanţă), etc. Am mai spus că asemenea fenomen se petrece pe tot Pământul, dar în locuri foarte liniştite, curate (depărtate de lume) sau favorizate de structurile fizice şi eterice ale locului, în momente de un anumit fel de vibraţie. Puterea fenomenului nu este întotdeauna foarte mare, ca să devină chiar vizibil cu ochii trupului, dar perceptibil cu vederea periferică. De regulă este un fenomen destul de împrăştiat, din cauza unui câmp vital difuz şi slăbit de poluarea generată de experimente atomice şi alte practici umane, totuşi destul de concentrat ca să ofere trecătoare fenomene asemănătoare, percepute de oameni cu mentalul mai puternic în momente planetare cu vibraţie mare mai ales pe câmpul fizic (în zilele verii, mai ales la solstiţiu). De altfel acelaşi fenomen, dar fără o concentrare puternică poate fi perceput în astfel de momente planetare ca o ploaie sau ninsoare oriunde – în oraşe sau în natură, în casă ca şi afară – fără însă ca coagularea fluxurilor energo-materiale să fie foarte puternică până la a oferi acea lumină: Lumina fără umbră şi fără să genereze foc este foarte albă percepută mental, iar fizic, concentraţia mare oferă o culoare alb-verzuie sau galben-verzuie – în funcţie de fondul general al vibraţiei locale, care dă o culoare specifică (am mai scris despre aceasta, din cele percepute de mine: în munţii Orăştiei şi pe muntele Ceahlău culoarea este verde cu nuanţe albăstrii, în munţii Bucegi este violet, etc.). 
Despre Lumina care nu rezultă din incandescenţă şi nu lasă umbra cunoscută de noi, vom discuta în detaliu cândva, chiar înainte de a continua cu studiile istorice. 
Dincolo de adevărul fizic-pământesc, concentraţia foarte mare a energiilor din zilele noastre se datorează acelei duble energizări a planetei: cea naturală – azi au început să ajungă fluxurile de filamente noi, prin nucleul şi corzile galaxiei până pe Pământ, întărind energizările pornite de Iisus în vremea întrupării Sale. Lucrarea pe care Iisus a pornit-o a fost în scopul de a scurta perioada de schimbare a fluxurilor vechi, cu energie consumată, cu cele noi, proaspete, reînnoite (pentru cititorii mai noi, fenomenul a fost descris în studiul „Variaţia vibraţiei medii zonale”  ). Dacă această lucrare nu ar fi fost necesară – atât pentru oameni, cât şi pentru planetă şi biosistemul ei – o asemenea concentrare energo-materială nu ar fi avut loc într-un termen atât de scurt (ar fi fost probabil peste cca. 50.000 de ani – să înţelegem cât de densă, concentrată este forţa ajutorului pe care astfel îl primim). Aşadar, jumătate din acest adevăr este în felul său valabil – chiar dacă are la bază un fenomen natural: este efectul unei lucrări dumnezeieşti. Astfel încât, doar faptul că nu se învaţă la şcoală elemente de energetică planetară ne desparte de cunoaşterea integrală a adevărului. 
Nu vreau să fiu prea dură – mi se pare chiar că am scris pe undeva - dar nu m-aş mira ca uneori să se apeleze la ceva trucaje de genul celor explicate în aceste articole: pentru a nu dezorienta oamenii care nu cunosc nici fenomenele fizice, nemaivorbind de cele eteric-astrale ale planetei, oameni simpli care s-ar simţi împăcătoşiţi încă şi mai mult decât o impune religia. Nu aş face asta, dar nici nu i-aş blama prea tare. Dacă s-au încurcat în ascunderea adevărurilor, numindu-le „mistere” ca în vremurile antice – vor suporta greutatea descoperirilor viitoare ale unor mase largi: dar până atunci se vor schimba multe în viaţa noastră – şi nicidecum în rău. Şi oamenii vor deveni mai toleranţi, şi „misterele” vor fi treptat devoalate sau cel puţin trecute cu vederea, în numele unor sentimente umane la care biserica aderă treptat, aşa cum procedează Vaticanul azi. 
Aşadar, să avem în vedere faptul că mai curând nu aspectul comercial cât încurcăturile dintre ştiinţe şi religie cer deocamdată perpetuarea acestui obicei – ceea ce însă nu exclude şi o asemenea motivaţie, a comercialului, în sufletul unora dintre cei ce hotărăsc procedurile. Oricum, legile toleranţei, înţelegerii şi iubirii de semeni să ne aducă pacea în suflete şi să ne rămână în gânduri faptul că o fi un fenomen natural, dar el este aşadar întărit de lucrarea hristică care ne scurtează – aşa cum scrie şi în Biblie – zilele suferinţelor noastre... 
Să mulţumim şi să ne bucurăm de clipele frumoase ale vieţii noastre!!!


sâmbătă, 15 aprilie 2017

DE CE CONSIDER CĂ POSTUL ORTODOX ESTE CEL MAI CORECT, ŞI ASTFEL BUN DE URMAT

Voiam să discut zilele acestea despre cultul iepuraşului cu legătură, în folclorul nostru, cu legenda lui Aleodor Împărat, în care apare un personaj negativ (la noi, românii, mai intransigenţi decât alte popoare) numit Jumătate de om călare pe jumătate de iepure şchiop şi legătura cu ceea ce azi numim sindromul ADHD: toate la un loc au o legătură cu împletirea vizibilă azi a trecutului omenirii cu prezentul şi cu viitorul mai ales, care ne interesează în mod deosebit (la fel a ca şi sindromul Marfan despre care am mai comentat în treacăt – dar voi relua în articol dedicat special acestui subiect). 
Însă o serie de articole şi comentarii citite în ultima vreme m-a încredinţat că este nevoie să ştim bine ceva: că postul ortodox este cel mai corect post şi astfel cel mai bun de urmat. Şi susţin asta nu pentru că neapărat religia ortodoxă este religia în care am crescut, precum şi a preoţilor care m-au ajutat să-mi cunosc capacităţile, să intru în miezul destinului meu. Sunt un om care preţuieşte ceea ce trăieşte – dacă nu ar aş preţui cele mai multe aspecte ale religiei ortodoxe aş schimba; şi tentaţii au fost multe de-a lungul timpului, dar şi analize multe, şi hotărâri nu puţine, conforme cu încredinţările mele, chiar dacă lumea mă judecă aspru uneori. Dar normal – e dreptul ei. Aşadar, dacă aş fi crescut şi trăit în altă religie, şi aş fi ajuns la cunoaşterea mea de azi şi la aplicările mele de azi, aş fi arătat adevărul cu orice preţ. Dar nu vreau să fac o dizertaţie pe acest subiect, al religiei sau a postului în general, căci cele mai importante lucruri au fost spuse deja în articolele care aveau ca subiect ce avem de învăţat din energiile şi vibraţiile curente (ECHINOCŢII: GREUTĂŢI ŞI AJUTOR PENTRU REMODELAREA OBIŞNUINŢELOR NOASTRE  şi DESPRE ÎNDRUMĂRILE RELIGIOASE(2) ). Iar cu alt prilej voi scrie detaliat despre păcatele noastre – după cum numesc religiile abrahamice manifestările noastre pe care le avem de îndreptat, de corectat prin seria întrupărilor pământene actuale. Postul, spovedania şi împărtăşania sunt de fapt elemente necesare formării unui comportament uman total deschis – cu specificarea faptului că pedeapsa nu ar trebui să-şi aibe locul aici şi niciunde de altfel; însă cei care ar trebui să se străduiască să ne înveţe doar câteva principii, lucruri simple până la urmă, nu au fost învăţaţi nici ei să procedeze altfel. Ciclul mereu reluat cu aceleaşi obişnuinţe nu este de natură să schimbe deocamdată ceva în această lume: nu înainte ca fiecare om să-şi descopere trecutul, să-şi intuiască marile – şi totuşi simplele – adevăruri, iar apoi să şi le urmeze, pentru că are în el tot ceea ce îi trebuie ca să echilibreze totul şi în sufletul lui, şi în relaţiile lui cu societatea, şi cu toate vieţuitoarele, şi cu planeta însăşi. 
Să fiu astfel iertată – îmi doresc – de către cititorii mei de altă religie, căci nu doresc să-i deranjez – îmi spun doar părerea şi caut să o susţin cu argumentele pe care le am acum la îndemână. 

TRĂIRILE NOASTRE ÎN VIBRAŢII JOASE
Cei care nu sunt obiţnuiţi cu blogul şi cu site-ul meu pot urmări studiul Variaţia vibraţiei zonale .
Linia de trăire a omului pe Pământ arată – şi o ştiu mulţi azi – faptul că, odată cu creşterea vibraţiei medii planetare toate vibraţiile ne vor ajuta să revenim la modul de viaţă, de trăire anterior, aşa cum s-a derulat viaţa noastră înainte de coborârea puternică a vibraţiilor: de manifestare a noastră prin acţiuni şi comportamente cu totul deosebite de cele de azi, de cea mai înaltă calitate, moralitate – spiritualitate în total. Înainte de ultima glaciaţiune a fost o epocă trăită de noi, oamenii, în vibraţii foarte înalte, aflate însă în diminuare până la un minimum planetar. Când a fost atins acest minim, pe Pământ s-a întrupat coordonatorul tuturor evoluţiilor care se derulează pe Pământ, pentru a realiza cele mai puternice lucrări energetice, menite să schimbe cursul şi viteza modificărilor lente, mult mai îndelungate, obişnuite (tipice) în acest punct din univers. Această lucrare a fost necesară datorită derulării pe Pământ a evoluţiilor unor mari blocuri spirituale piramidale, venite pe Pământ din zone cu vibraţii foarte înalte, prin călătorii regresive la un moment dat al vieţii spiritelor. Se grăbesc astfel derulările, întrucât astfel de trăiri sunt foarte grele pentru majoritatea spiritelor: se scurtează astfel mult timpul evoluţiilor în vibraţii joase. Au fost astfel aduse fluxuri de filamente noi, proaspete, care să le înlocuiască pe cele vechi, care au pierdut mult din vibraţia lor iniţială, trecând prin corpurile stelelor, planetelor şi vieţuitoarelor în perioade extrem de lungi. Pentru un timp relativ scurt – dar extrem de important pentru noi, se împletesc fluxuri vechi şi noi, dând naştere la:
– o accentuare a fenomenologiei planetare (mult mai liniştită în mod normal, când nu sunt blocuri spirituale piramidale pe planetă şi, astfel, nici necesităţi de acest fel);
– o accentuare a complexului comportamental uman spre manifestări agresive, perverse, născute din disperarea de a nu putea face faţă unor complexităţi planetare şi spirituale deosebite: din necunoaşterea propriilor evoluţii, uitate din cauza diferenţelor mari de vibraţii între locurile anterioare de evoluţie (numite de noi „acasă”) şi vibraţia locului din univers în care se află Pământul. Aceasta înseamnă că spiritele venite astfel pe Pământ nu-şi uită numai locul de unde au venit, ci şi faptul că au forţe energetice radiante noi, cu vibraţie personală foarte înaltă  , lăsându-se influenţaţi de semenii care încearcă astfel să le abată atenţia de la forţele spirituale proprii. Dar chiar numai faptul că vor conştientiza aceste abateri şi vor lucra la corectarea lor va consolida folosirea unor asemenea forţe şi va crea o stabilitate a lor pe baza căreia şi ele se vor dezvolta în continuare, dar se vor dezvolta şi altele noi. 
Toate trăirile pământene au astfel efecte şi în dezvoltarea forţelor noastre de vibraţie mai scăzută, dar toate la un loc vor ajuta la dezvoltarea celor cu vibraţie înaltă, pe care le folosim oriunde pe drumurile spre, şi de „acasă”. 
Când fluxurile noi ajung să le înlocuiască pe cele vechi într-o proporţie suficient de mare, deja începe schimbarea corporalităţii noastre sub puterea vibraţiilor crescute: se deschid plexurile tuturor straturilor corporale aflate pe stare latentă în ultimele milenii, care determină dezvoltarea straturilor, creşterea percepţiilor, conştientizarea memoriilor spirituale. Toate la un loc atrag revenirea la comportamente echilibrate, conştientizări din ce în ce mai profunde, venite din memoriile spirituale cu vibraţii înalte. 
Dar percepţiile şi comportamentele activate când de vibraţii joase, când de vibraţii înalte, determină manifestări diametral opuse de la o perioadă scurtă de timp la alta; însă înţelegerea şi acceptarea faptului conştientizat că suntem în stare şi de comportamente echilibrate, frumoase, rafinate, conduce la dorinţa de a le generaliza, estompând pe cele agresive şi perverse anterioare. 

Ca să înţelegem bine de ce am trecut, trecem şi vom trăi în continuare în baza existenţei acestor vibraţii, să nu uităm faptul că vibraţiile influenţează manifestările noastre: percepţiile, comportamentele noastre sunt răspunsuri la impulsurile lor, la schimbările lor, sunt adaptările noastre la modificările sau persistenţele lor, sunt înţelegeri ale faptului că putem trăi lin, fără oboseli inutile, doar armonizându-ne conştientizările şi corectările cu momentele lor speciale. 

Astfel stând lucrurile, adaptarea noastră la modificarea vibraţiilor ar trebui să fie regula principală, după conservarea vieţii. Când vibraţiile mediului sunt joase – învăţăm să ne folosim forţele, razele (din radiaţia noastră totală) care au vibraţia cea mai joasă: prin trăiri fizice – dar nu orice fel de astfel de trăiri, ci bazându-ne pe intuiţia care ne îndeamnă să trăim moderat, curat, cuminte, privind lumea cu bunătate, făcând lucruri de calitatea cea mai înaltă pe care o ştim. În acest fel asemenea raze, forţe profunde ale spiritului, se vor dezvolta nu numai individual, ci susţinându-le pe toate celelalte, de alte vibraţii, mai mult sau mai puţin dezvoltate, ajutându-ne mereu de experienţa totală pe care o avem, şi care se modelează şi diversifică mereu. 
Când vibraţia este joasă, trăim în parte ca orice vieţuitoare începătoare: este felul uman de a trăi pentru a le înţelege felul de trai – căci înaintând în evoluţii le pierdem din vedere, manifestările lor nu le mai considerăm bune pentru noi, ajungând să le dispreţuim ca vieţuitoare – nu numai obişnuinţele şi comportamentele lor. Dar învăţăm treptat să ajungem ajutători pentru semenii cu aceeaşi evoluţie şi cu evoluţie mai puţină, cu experienţă mai puţină, dar şi ei pe aceeaşi cale a dezvoltărilor pe care noi înşine am parcurs-o. Viaţa de acest fel este pentru a ne reaminti cum trăiam asemenea lor şi, pe de o parte să trăim la un nivel superior, apoi să nu ne mai lăsăm influenţaţi de vibraţiile provenite de la ele, pentru a nu răspunde în acelaşi fel; pe de altă parte, învăţăm astfel să le protejăm, să le ajutăm, devenind din consumatori inconştienţi – ajutători de nădejde pentru evoluţiile tuturor. Să avem în vedere aşadar nu numai animalele, ci şi semenii noştri cu mai puţină experienţă – tot creatori, dar începători în cele legate de conştiinţă la nivele joase de vibraţie, începători în cele legate de alegeri făcute cu ajutorul ei. Semeni care învaţă la început (aşa cum am fost cu toţii) să trăiască inconştienţi de răul pe care îl pot face în jur, apoi învaţă să conştientizeze orice fel de rău şi să aleagă să nu-l mai facă: de la distrugere la dispreţ. Căci dacă prin dispreţul de manifestări inconştiente am scăpat cu toţii de ele la început, învăţăm apoi să nu le mai dispreţuim, să nu mai dispreţuim absolut nimic şi să folosim orice fel de potenţial al energiei fundamentale, în funcţie de posibilităţile pe care le avem. Ne formăm astfel noi direcţii de manifestare, a unor noi experienţe pe care le vom înălţa mereu. 
Adaptarea la vibraţiile joase presupune în cazul nostru, concret, trăirea după felul manifestărilor majoritare prin corpul fizic: întreţinerea şi protejarea lui pe cale fizică, apoi: deplasare, comunicare, relaţionare şi procreere prin corpul fizic – manifestări care sunt asemănătoare în fondul lor existenţial cu cele ale animalelor, dar care se pot detaşa totuşi de ele nu numai prin gândire şi creaţie materială conştientă – aşa cum credem acum – ci şi prin conştientizarea manifestărilor ca atare: realizate curat, îngrijit, fără a deranja pe cei din jur, conlucrând cu semenii, cu atenţie la întreţinerea şi ocrotirea vieţii din jur, a planetei înseşi pe care o împarte omul cu toate celelalte vieţuitoare, dar şi a ei însăşi, a structurilor ei, a vitalităţii ei. 
La început nu avem asemenea grijă; treptat ea se formează, se consolidează, cei mai avansaţi pe această cărare îi vor îndruma şi ajuta pe cei mai puţin avansaţi. 
Pe măsura creşterii vibraţiei planetare devine o necesitate vitală pentru orice om să se armonizeze cu această creştere, căci are experienţa de manifestare dinainte ca vibraţia să ajungă la nivelele ei cele mai joase. 
Ca să se înţeleagă bine faptul că postul ortodox a păstrat esenţa trecutului pentru ca oamenii să nu o uite. Desigur, unii preoţi de la vârf ştiu bine asta, majoritatea însă iau totul drept mister de neaprofundat, de necercetat, ci de urmat automat fără întrebări şi fără căutări de răspunsuri: că doar am fi robi, nu?) şi duc mai departe enoriaşilor obligativităţile pe care le-au preluat. Dar deşi nu pare, ele sunt în viaţa noastră pentru a ne păstra măcar o parte din obişnuinţele vechi, adaptate vremurilor, orientate pe cât posibil spre a uşura revenirile. Şi sunt în viaţa noastră pentru a ne întări în perioada revenirilor.
Să trecem în revistă câteva particularităţi ale vieţii din străvechimi, către revenirea cărora ne îndreptăm din nou, azi.

VIAŢA OMULUI ÎN VIBRAŢII ÎNALTE
Să remarcăm faptul că ceea ce numim idealuri ale vieţii noastre de acum sunt de fapt adaptări ale unor cunoaşteri străvechi la stilul de viaţă în vibraţii joase. Multe dintre cele ale vieţii noastre sunt chiar mult mai profunde decât înţeleg azi majoritatea oamenilor – bunele maniere ale societăţii aşa-zis „înalte” au nişte baze spirituale solide: din nefericire nu prea este ea „înaltă” din punct de vedere spiritual pe toate palierele ei, ci mai mult ca imagine arogantă, fără să se ştie clar ce stă la baza unor asemenea elemente ale vieţii lor; dar păstrează aparenţele şi, din negativităţile existente, se pot lua multe lucruri pentru a fi urmate de către cei ce conştientizează deja necesităţile de schimbare spirituală. 
1. O asemenea viaţă nu presupune, în primul rând – discutând despre subiectul nostru – o hrănire abundentă pentru întreţinerea corpului fizic, pentru susţinerea activităţilor: care sunt nu numai complexe, aşa cum şi trebuie să fie ele, în plus ar trebui să fie derulate echilibrat, neobositor dar într-un ritm susţinut, cu plăcere pentru lucru, pentru utilizarea obiectelor create şi pentru împărtăşirea experienţei cu cei din jur pentru diversificarea, îmbogăţirea ei. Omul folosea în mod majoritar corpul mental şi corpul astral pentru derularea activităţilor sale, chiar şi pentru folosirea corpului fizic. Hrănirea cu hrană fizică era rară, în momentele în care vibraţia era scăzută în ritmurile ei normale ale bioritmului personal şi planetar, care aveau variaţii scurte şi de mică amploare. Totul era caracteristic acelor vremuri, înainte de ultima glaciaţiune. Hrănirea majoritară era osmotică, prin sistemul de pori ai corpului fizic (ai pielii), prin sistemul de canale şi plexuri ale corpurilor fluidice: adică prin schimb de acest fel, între mediul exterior şi corpurile umane, de aer, gaze, vapori de apă şi mai ales fluxuri energo-materiale cu vibraţie foarte înaltă. Hrana fizică, pentru întreţinerea corpului fizic, cu vibraţia naturală cea mai joasă din sistemul corporal, era formată dintr-un tubercul (reprezentând energiile telurice) şi/sau un fruct (reprezentând energiile solare, cosmice), exclus fiind orice element de natură animală şi secreţii ale altor vieţuitoare (ouă, lapte, miere): şi dintr-un profund respect pentru viaţa celorlalte vieţuitoare, şi pentru că un consum de alimente mai complexe decât vegetalele conduce la un efort mult mai mare din partea întregului sistem corporal, cu repercusiuni asupra energeticii corpului fizic. Astfel un asemenea sistem corporal va cere energii suplimentare nu numai printr-o hrană abundentă, ci şi un consum puternic de energii care poate diminua forţele creative ale spiritului întrupat. 
2. Deplasarea în spaţiile planetare (terestru, aerial şi acvatic) prin forţele spiritului: prin puterile reunite ale corpului astral, care menţinea corpul fizic în aer (ca un fel de levitaţie) la suprafaţa pământurilor şi apelor; prin puterea corpului mental care ajuta la orientare în spaţiu şi schimbarea poziţiei: vertical sus-jos cu orientare la 360 grd, orizontal (la fel) – aşadar în medii mai puţin dense: aer, apele oceaunului planetar.
3. Comunicare: exclusiv nonverbală, realizată mental prin transfer inter-uman şi de la un individ la un grup, de tip peisaj activ: ca un film cu sonor, vibraţii, emoţii, gânduri în cazul oamenilor, apoi mişcări de fluxuri energo-materiale în toate câmpurile planetare în acel punct, mişcări de biosistem. Totul era în direct, cuprinzând şi schimbările petrecute în timpul transferului. Comunicarea se derula simultan cu curgerea relaţiilor între doi sau mai mulţi membrii din familie, din grupul de întrupare şi din întreaga societate. 
4. Activitatea de procreere fără atingere trupească, doar prin mecanisme naturale bazate pe un puternic magnetism corporal, care conducea în anumite momente ale bioritmurilor partenerilor la atracţia puternică a spermatozoidului de către ovul: atragerea NUMAI a spermatozoidului special cerut prin destin – conform vibraţiilor ambelor elemente – şi nu al altuia, astfel încât urmaşul direct avea clar fixat şi realizat sistemul corporal necesar destinului său; astfel, cuplul familial era purtător:
– pentru femeie: unui număr de ovule exact cât urmaşi avea sarcina să nască şi să crească: unul, rar două ovule;
– pentru bărbat: unui număr de spermatozoizi identic cu numărul seturilor de corpuri spirituale pe care partenera sa le purta deja din naştere, şi astfel fiind purtătorul unei genetici complementare doar cu cea a partenerei sale de destin. 
Având în vedere faptul că etapa planetară cu vibraţie joasă este foarte scurtă comparativ cu etapa cu vibraţie planetară foarte înaltă, şi având în vedere faptul că este necesar ca toate spiritele umane să-şi realizeze sarcinile fizice pentru care au venit pe Pământ, după ultima glaciaţiune corporalitatea umană a avut ca dezvoltare arhetipală (adică prin structurile sale cele mai sensibile la variaţia vibraţiei planetare) structuri interioare cu o vibraţie medie ne-personalizate decât cu mici excepţii (la hrănire, caracteristică raselor umane). De aceea noi ne asemănăm cu celelalte vieţuitoare planetare din multe puncte de vedere – însă doar în această perioadă planetară cu vibraţie foarte joasă, în timp ce celelalte vieţuitoare au avut întotdeauna acest fel de viaţă, doar cu accente mult mai puţin agresive (mai ales pentru mamifere) decât le prezintă ele azi. 
Tematica trăirilor în sexualitate aplicată pentru reproducere este foarte amplă, dar să ne limităm deocamdată la cele legate de postul ortodox.

Să vedem cum ne învaţă ortodoxia să ne obişnuim să fim, să facem – păstrând acum însă accentul pe post.
1. Hrănirea curentă a omului contemporan cuprinde carne, ouă, lapte, miere – pe lângă legume şi fructe plus alimente de sinteză. Postul ortodox este lipsit de carne de mamifer în totalitate – acceptă doar peştele în zilele comemorative. Reţinerea nu este pentru vegetale şi miere. Hrănirea de „mâine” păstrează doar vegetalele – şi acelea folosite în mod echilibrat. Iar aceasta este de asemenea o idee fundamentală (pe care însă, din nefericire, nu se pune accent): hrănire echilibrată – nu multă. Iar din când în când – pentru cine poate şi doreşte – chiar post „negru”: un lucru bun, căci viitorul nu va avea o hrănire zilnică (cea osmotică fiind suficientă), ci doar în acele puncte (ore, zile) când vibraţia personală şi/sau cea planetară se află în punctele cele mai joase ale ritmurilor personale şi planetare. 
Postul este pentru a echilibra poftele, a reobişnui omul să urmărească vitalizarea şi nu plăcerea – plăcerea fiindu-ne în mod natural înlocuită cu bucuria de a desfăşura activităţi echilibrate pentru cunoaşterea proprie, pentru întreţinerea proprie şi a planetei distruse din epoca „plăcerilor, poftelor” cu orice preţ. 
2. Deplasarea: fără să fie specificată în post (modestie cerută de adevărata ortodoxie) manifestarea umană are referire implicită şi la călătorii, dar sub altă formă – pelerinajele grupurilor de credincioşi, care măresc percepţiile lor, îi determină să gândească, să vorbească despre fapte curate, frumoase, cuminţi. Nu se spun prea multe despre asemenea drumeţii religioase, nu li se face publicitate, dar ele au un loc important în activităţile patriarhiilor. 
3. Comunicarea şi relaţionarea: postul de vorbă este nu numai o limitare a vorbirii, a discuţiilor „la gard”, sau „la colţ de stradă”, sau „la o cafea”, a bârfelor, a gâlcevii, a certurilor, neîmpăcărilor, intoleranţelor de orice fel între indivizi sau grupuri întregi, dar chiar şi a discuţiilor care nu au decât un rost pasager în viaţa noastră. Să nu uităm că mulţi oameni ajung la serviciu, îşi fac repejor o cafea şi apoi stau la „taclale” pentru a-şi pârâ soţii, socrii, vecinii, apoi colegul care tocmai a ieşit pe uşă (şi fiecare de fapt are parte de acelaşi tratament! Ceea ce nu contează – contează bârfa, „răcorirea” şi gata!). Credeţi-mă că a existat o perioadă extraordinară în viaţa mea de serviciu în care zilnic, imediat ce dădeam şefului lucrarea pentru „operativă”, ne strângeam câţiva colegi pentru a discuta rapid ce cercetări mental-astrale făcusem în seara anterioară, ce comunicări astrale primisem, şi altele de acelaşi fel. O tematică spiritulă de o însemnătate cu totul deosebită, specială, mai învăţam unii de la alţii, ne programam alte cercetări pentru seară. Trăisem anii ’80 cu bârfa de la prima oră, de aceea toată perioada aceea (care s-a terminat în 4 ani, din nefericire) a rămas ceva deosebit de frumos şi bun în amintirea mea. 
Desigur acum... fiecare cu plăcerile şi cu bucuriile lui, dar viitorul va fi acela al omului care are în grijă un spaţiu larg (5-10-15 kmp în funcţie de puterile sale radiante) în care face „curăţenie” vibraţională, atent şi la desfăşurarea vieţii astrale (cercetare şi comunicare cu entităţile astrale ajutătoare), dialog mental cu fiecare vecin la nevoie, relaţii rare, întâlniri rare. Să învăţăm să ne echilibrăm azi, să discutăm despre acelaşi fel de subiecte profunde va fi posibil în viitor – e drept după plecarea de pe planetă a blocurilor spirituale piramidale cu evoluţia cea mai puţină: puternic inerţiali, care se adaptează cel mai greu la schimbările fundamentale ale planetei şi omenirii însăşi. 
4. Am lăsat la sfârşit în mod special subiectul relaţiilor sexuale, controversat şi neînţeles azi: am pierdut mulţi cititori – nu mi-e ruşine să spun – când am arătat detaliat că sunt de acord cu păstrarea Muntelui Athos ferit de paşii femeilor (Justeţea interdicţiei femeilor de a păşi pe Muntele Athos, dar şi când, pe facebook, am scris că nu am nimic împotriva homosexualilor - atâta vreme cât nu atentează la sănătatea sexuală a copiilor. Căci tot la fel, se poate detalia modul în care ne vom confrunta în viitor, pe alte meleaguri universice, cu tot felul de corporalităţi ce nu au nevoie de inerţiile conceptual-sexuale căpătate pe Pământ. 
Făcând comparaţie cu cele pe care le-am scris mai sus cu privire la sexualitatea umană în străvechimi – la care vom reveni într-un viitor apropiat – să considerăm că postul sexual nu este de loc un lucru rău, dacă ne gândim că activitatea sexuală este azi o descărcare de energii neconsumate din cauza prea puţinelor feluri de activităţi umane – şi acelea neplăcute omului, nefăcute cu bucurie, în libertatea alegerii şi a beneficiului de a folosi integral cele create prin munca proprie. Obligaţiile profesionale, familiale – neîmpărţite în mod egal între membrii grupului de trăire (familie, serviciu), conduc la acumulări energetice în câmpul corpurilor noastre pentru care omul a descoperit cândva că are o portiţă de descărcare posibilă până ce a devenit o plăcere: atunci când munca fizică nu a mai avut pentru om nici o bucurie într-o societate agresivă şi perversă. Singura şi palida cale de stimulare sexuală pentru acoperirea unei activităţi ce nu oferă întotdeauna satisfacţii a fost perversitatea sexuală, care în timp a înlocuit aproape cu totul curăţenia şi cuminţenia sufletească şi trupească normală pentru spiritul uman. Lipsa înţelegerii între parteneri, datorată oboselii şi nemulţumirilor la tot pasul, a condus rapid la dezvoltarea căutărilor de mijloace care să determine continuarea obţinerii de plăceri trupeşti în locul celor sufleteşti. 
La toate acestea se adaugă azi împrăştierea energiilor radiante pe toate nivelele corporalităţii noastre, sub puterea dezvoltării corpurilor noastre fluidice, datorată creşterii permanente a vibraţiei planetare. Oameni disperaţi mă întrebau de curând: Unde s-au dus puterile noastre doamnă? Că nu mai avem, nici eu, nici ăla, nici ăla puterile de acum 4-5 ani şi nu suntem bătrâni???...
Ce să le fi spus sărmanilor muncitori... că se cam termină puterile fizice... că vedeţi şi voi cum mor sportivii pe capete la 20-25 de ani??... Că să se apuce de citit o carte, să caute bucurii simple în familie, de plimbat şi de văzut + înţeles lumea în care trăim... Deocamdată nici asta nu-ţi vine să-i spui aşa, direct, omului care nu ştie ce e asta pentru că nu l-a susţinut nimeni la învăţătură, nu i-a cerut societatea cultură, nu i-a dat exemple faine de la cei din jurul său... 
...Religia ar trebui să ne înveţe, să ne îndrume fără să ne pedepsească, dar prea puţini preoţi cu suflet curat pot să o facă, acţionând în limita dogmelor impuse. Ar fi bine să se facă lăsând acuzele de păcat deoparte, fără a-l numi pe om „rob” al lui Dumnezeu – pentru că el este copil şi prieten al lui Dumnezeu, doar rob al structurilor laice şi religioase în mod egal. Să ne fie îndrumătoare pe calea învăţăturilor pentru o viaţă curată, cuminte, cunoscătoare, în care sfinţenia să nu fie altceva decât urmărirea perfecţiunii umane – chiar dacă nu poate fi atinsă de la nivelul lumii în care trăim: dar măcar să o avem în vedere, să luptăm, să lucrăm pentru un pas cât de mic pe Calea prefigurată de dumnezeire...
Măcar să discutăm despre cele ale Căii, şi nu numai atunci când suntem în prag de sărbători, ci cât mai des posibil.
Mulţi o fac.
Unii se gândesc s-o facă.
Alţii sunt pe drumurile oboselilor care îi vor duce către schimbări majore, de loc depărtate în fărâma de eternitate care formează viaţa noastră!...

Să vă fie frumos şi bine !!! Paşte fericit vă doresc din tot sufletul, alături de cei dragi !!!