Anul acesta am citit cele mai multe dezbateri cu privire la Lumina Paştilor în creştinismul ortodox. Multe de spus, atât de multe încât simt că nu am putere să dezbat atât cât ar fi de discutat... Dar vor mai fi astfel de prilejuri şi vom dezbate de fiecare dată câte ceva în plus. Poate anul viitor să discutăm mai pe larg despre cunoaşterile bizantine.
https://ioanflorin.wordpress.com/2016/05/04/inca-un-gand-si-cateva-concluzii-dupa-cearta-despre-focul-din-cer/ cu trimiteri la alte scrieri contemporane de mult bun simţ şi har, la care mi-aş fi spus şi eu doar o mică părere: de ce când în ţară, prin bisericuţe mici, cu oameni mulţi care vin la preoţi modeşti curge mir pe icoane (până şi pe uşa de la intrare, cum am văzut cu ochii mei în noaptea slujbei de Paşti, ţinută de părintele Marin fie-i ţărâna uşoară, la bisericuţa de la Vadu Lat, acum vreo 5-6 ani...), sau prin alte părţi – dar nu vreau să mai nominalizez, pentru a nu-i băga în bucluc pe preoţii şi aşa „pecetluiţi” de autorităţi: reprezentanţii BOR au spus că e făcătură, căci dacă era ceva real în primul rând la patriarhie ar fi trebuit să fie, că patriarhia e mai mare decât o biserică de sat...
Dacă asta este explicaţie, vă las pe voi să hotărâţi.
Am scris şi eu articolul „LUMINĂ DIN LUMINĂ”” cu punctul: FENOMENUL STUDIAT: LUMINA PERIODICĂ A PAŞTELUI CREŞTIN-ORTODOX – MODEL DE GENERALIZARE A CREĂRII DE CONDIŢII PURE PENTRU VIAŢA PLANETARĂ (pentru cei care nu sunt interesaţi decât de acest subiect). De asemenea, pentru doritori, invit urmărirea articolului cu titlul PĂDUREA HOIA-BACIU (CLUJ): îndrumare şi analiză astrală .
Desigur nu mă apuc acum să reiau tema, dar aş puncta câteva chestiuni care mi s-au părut întotdeauna deosebit de importante.
Este un fenomen NATURAL, cotidian, cu intensităţi mai mari sau mai mici, după cum merg ritmurile planetare sau cosmice. De aceea putem discuta despre un asemenea fenomen oricând, nu numai în timpul sărbătorilor pascale sau a unor mari sărbători puse cândva în mod intenţionat – cu bună şi profundă ştiinţă, cunoaştere: pentru a determina la origine fixarea cunoaşterilor străvechi în conştienţa populară şi întărirea intuiţiilor normale pentru orice spirit uman atunci când lumea şi vremurile pe care ea le străbate nu mai pot impulsiona experienţa înalt-spirituală proprie să răsară; când doar urechea şi ochiul fizic, la fel ca şi ameninţarea şi pedeapsa cruntă vor obliga omul la o manifestare impusă şi nicidecum cea dorită, cu înaltă spiritualitate. Adică o realitate care nu ar fi trebuit de loc să fie impusă cu variante misterizate (“Asta este un mister!”), ci doar încurajată să iasă la iveală, să susţină frumos şi curat lumea, să se susţină om cu om, popor cu popor: prin cunoaştere, conlucrare şi orientare în perioadele cele mai grele prin care a trecut omenirea pe Pământ.
Lumina pascală nu e nici minune, nici înşelătorie, e un fenomen cât se poate de natural, căruia i se creează local condiţii de amplificare, concentrare, existenţă sub forma pe care o ştim acum – indiferent dacă o acceptăm sau nu ca fiind reală.
Lumina aşa cum o percepem noi nu este propriu zis numai lumină, aşa cum ne-am obişnuit să o numim, în necunoştinţă medievală perpetuată încă, din nefericire: şi nimeni nu are de gând să explice în mod oficial, deşi se ştie bine. Nu este nici lumină necreată – şi eu am folosit această expresie, aderând spontan la ea, pentru că nu e creată de mâna omului, adică prin unelte de obţinere a focului. Este însă creată de Dumnezeu: formată din filamente energo-materiale pe care numai Fiii de Dumnezeu (entităţile centrale, coordonatoare de evoluţii) le pot crea. A venit timpul să ştim bine fenomenul, chiar dacă vom numi în continuare aşa cum numeşte lumea, dacă nu dorim să deranjăm pe alţii sau să ne deranjeze imaginea în serviciu sau societate. Este, şi trebuie să fie deocamdată de înţeles acest compromis socio-profesional, deşi e bine să căutăm explicaţii simple pe care să le introducem treptat în vorbirea curentă.
Dar oricum să ştim că nu este o făcătură, nu este integral un artificiu mincinos decât atunci când se foloseşte aşa ceva în scopul întăririi încredinţărilor de către autorităţi, în scopul unei continuităţi de încredinţare atunci când condiţiile locale devin precare. Singurul lucru care este făcut este de fapt crearea de condiţii locale de curăţare a amplasamentelor, care determină aglutinări de fluxuri energo-materiale în acel loc, la o dată periodică cunoscută încă din antichitate.
Dar ar fi bine să ştim – voi mai accentua de altfel – că în prezent vibraţia este în permanentă creştere şi nu va mai fi nevoie de artificialităţi, întrucât fenomenul cere doar curăţarea locului pentru a se atrage şi aglutina, coagula, compactiza fluxuri circulante prin spaţiie planetare, în anumite momente, în locuri cunoscute.
Ceea ce nu ar trebui însă să diminueze cu nimic credinţa noastră, bazată nu pe miracol – căci nu sunt nicăieri “miracole” – ci pe învăţăturile pline de esenţe profunde ale oricărei forme a dumnezeirii...
De asemenea, să ştim că ceea ce apare în plan fizic este luminiscenţa proprie oricărei compactizări de astfel de fluxuri cu vibraţie foarte înaltă: este dată de aspectul de lumină albă vie, care este asociată rapid cu ninsoarea, cu zăpada (nea, omăt), comparată deci cu apa în diferite stări de agregare, cu care se confundă în prima clipă perceperea spontană a fenomenului. Ulterior ne lămurim că nu plouă din cer senin şi nici nu ninge la 30 grd temperatura momentană a aerului. Luminiscenţa foarte aprinsă este în alb complet, care în prezenţa unui material inflamabil devine verzui-gălbuie strălucitoare.
(Şi aici este discutabilă, desigur, împărţirea de lumânări special răspândită mai ales la astfel de sărbători, discuţiile fiind foarte aprinse chiar în sânul bisericii, autorităţile bisericeşti pedepsind preoţii care vând lumânări de altă provenienţă; au fost destule momente de impostură – or mai fi şi acum, dar restul discuţiilor de acest fel nu ne interesează acum, aici.)
Când capacităţile noastre vor prinde putere din ce în ce mai mare, vom putea percepe nu numai luminiscenţa, ci şi sunetul deosebit, foarte înalt, cu unduiri în deplasare, precum şi vibraţiile care oferă omului contemporan o stare de înaltă recunoaştere şi recunoştinţă faţă de ajutorul pe care îl primeşte alături de întreaga lume, creată de acelaşi înalt-Creator...
Fenomenul, cunoscut aşa cum este el perceput azi, poate fi asemănător necunoaşterii eclipselor de soare şi lună, fenomene periodice astronomice care în trecut constituiau material de manipulare a maselor: pe care de fapt s-a solidificat rugăciunea populară în faţa unui Dumnezeu care de fapt nu are nevoie de atenţionările noastre, pentru că deja ştie ce ne trebuie şi, mai ales, deja ne-a creat condiţii de trecere a greutăţii care a determinat rugăciunea. Ceea ce nu înseamnă că rugăciunea nu ar fi bună în felul ei, în faţa necunoaşterii altor posibilităţi de trecere, ci dimpotrivă, ruperea de atitudinile disperate ne conduce la relaxare, la primirea îndrumărilor din partea îngerilor, la înţelegerea apoi, treptat, a mecanismelor de susţinere a puterilor proprii în situaţiile prin care trecem.
Dar să revenim cu câteva explicaţii sumare în plus. Fluxurile de filamente energo-materiale stau la baza circulaţiei universice, la baza creării corporalităţii tuturor celor existente în univers (în toate universurile materiale) şi formează, prin atracţii energetice complexe, circulaţii de fluxuri bogate prin spaţiile universice. Fiecare zonă a universului are circulaţii specifice: în zona în care se află Pământul, atracţiile determină formări de bulgăraşi de filamente, care se desfac în lungi fuioare dacă sunt atrase cu putere de macrostructurile universului: planete, stele, galaxii. Ajunse în preajma planetelor, unele se desfac şi hrănesc corpurile de întrupare ale spiritelor în întrupări locale, altele îşi continuă drumul susţinând doar vibraţia planetei şi biosistemului său în drumul către alte planete care le vor folosi. De aceea unele sunt percepute de oameni în toată complexitatea lor, prin senzorii de percepţie ai corpurilor de la fizic la cauzal – sub formă de fulgi luminoşi (la o vedere mai slabă: ca o ploaie deasă) sau chiar de bulgări care par a fi de nea (omăt, picături de apă îngheţată) – un fel de “nea” care nu se topeşte chiar la 40 grade temperatura mediului, fără să fie influenţată de nici un factor pământean.
Pe lângă ele, care contribuie bogat şi complex la hrănirea planetei, biosistemului ei, la curăţarea părţilor astrale şi eterice ale planetei, la ridicarea şi menţinerea vibraţiei planetei şi biosistemului, sunt şi alte fenomene contribuie la curăţarea planetei şi biosistemului ei însoţitor: ploi, zăpezi (fizice, de această dată!) vânturi, nori în circulaţie permanentă, apoi fenomene electrice: trăsnete, fulgere, fenomene sonice: sunetul trăsnetelor, dar şi sunetele altor fenomene pe care urechea omului nu le poate încă percepe, ale structurilor planetei şi atmosferei sale – iar aici cele mai puternice sunt sunetele emise de aurorele polare.
Să rămânem însă în sfera circulaţiilor energiilor planetare.
De multe ori coagularea fluxurilor – prin atrageri ale unora de către altele, în circulaţiile lor prin spaţii – are loc şi prin sunet, prin spaţializarea fluxurilor: cuprinderea unor asemenea bulgări într-un spaţiu condensat de energie fundamentală; dar asemenea spaţii pot fi create conştient sau inconştient în special de mamifere (inconştient) şi oameni (şi inconştient, şi conştient) prin acţiuni mentale sau emoţionale: prin mentalizări puternice, efecte de voinţă, cu direcţionare specială sau prin emoţii puternice, fie ele pozitive sau negative.
Dar trebuie să facem diferenţa între aceşti bulgări – spaţializaţi sau nu prin acţiuni ale spiritelor întrupate – şi ceea ce fotografiem cu aparatele noastre: care sunt entităţi astrale, întrupaţi cu o corporalitate clară, puternic şi stabil conturată şi structurată, în stare stabilă. Unele pot fi spaţializări de acest fel, dar să ştim că este diferenţă între unele şi altele dintre structurile pe care le fotografiem.
Vom mai discuta în viitorul apropiat despre asemenea fenomene, în cursul unui capitol distinct despre entităţile astrale.
Să adăugăm numai, spre cunoaşterea noastră generală: faptul că, în trecutul cu vibraţie ceva mai înaltă – până la foarte înaltă, când puterile mentale umane erau mari sau oricum, spre contemporan, când erau încă mari, conducătorii înălţaţi ai societăţilor umane şi pădurenii ajutători cu sarcini de mare putere planetară (Moşii popoarelor şi lucrătorii lor) puteau prin sunete: vorbe, cântece, să realizeze:
– îndesirea ploilor prin coagularea fluxurilor de filamente materiale de natură apoasă pentru curăţirea atmosferei;
– evitarea în plan local (nicidecum general-planetar) a variaţiilor bruşte de vibraţie care puteau determina spargerea coagulărilor naturale din timpurile speciale pentru planetă; acestea puteau proveni şi din activităţile umane, dar şi din frica animalelor în preajma unor fenomene naturale (cutremure, furtuni solare).
Pentru alte feluri de evitări, cum ar fi vibraţii bruşte care puteau scoate oamenii din percepţii şi lucrări de cercetare a celor care se ocupau de lucrări de amploare subtil-societare, se poate menţiona:
– folosirea podelelor cu rol special de stabilizare vibraţională locală pentru vibraţia lucrătorilor în interiorul locaţiilor de cercetare (nicidecum temple, nicidecum rugăciuni religioase). Aici ar fi de discutat existenţa acelor rondele de piatră de la Sarmisegetuza, precum şi lespedea care se prezintă a fi un ceas solar – când ea este de fapt o parte din podeaua centrului de cercetare mental-astrală a cercetătorilor Moşilor;
– folosirea unor instrumente de tip amplificatori-echilibratori pe vibraţiile înalte: coroane, brăţări, centuri (brâuri);
– în construcţiile contemporane: catapeteasma din aur/argint cu reprezentări (icoane) ale unor scene înălţătoare ale sufletului uman;
– muzică, rugăciuni cântate, cu vibraţii specifice pământurilor la nivele cât mai cuprinzătoare, nu neapărat la nivel mediu (segmente foarte largi de vibraţii);
– folosirea unor substanţe puternic mirositoare pentru contracararea mirosurilor trupeşti şi ridicarea pe această cale a nivelului de vibraţie prin olfactiv: păstrarea esenţelor puternic mirositoare în boluri în locuri retrase şi ungerea trupurilor cu uleiuri puternic mirositoare. Colectarea mirului se făcea în perioade locale cu vibraţie foarte înaltă şi stabilitate vibraţională de cel puţin 24 ore. Azi erupţiile de mir sunt în perioadele în care „ninsorile” energetice sunt cele mai puternice, coagularea lor în locurile cu vibraţie înaltă (pe icoane) nefiind azi – dar fără explicaţii normale – acceptate de autorităţi în bisericuţele cu oameni echilibraţi, iubitori, făuritori de pace sufletească.
Una dintre elementele de bază ale sesizării unor asemenea fenomene este data la care pot avea loc. Data este moştenită din vechimile cunoscătoare (în bazinul mediteranean: Babilon, Egipt, preluate de iudei şi ca obiceiuri, şi ca cercetare de popor care completează permanent cunoaşterile vechi). De aceea nu ar trebui să fie de mirare că întâlnim multe fenomene asemănătoare la diferite popoare – nu numai obiceiurile şi cunoaşterile religioase – pentru că în multe cazuri este vorba despre o preluare, o transmitere de la un popor la altul. Dar pe aceeaşi linie temporală vom găsi acelaşi tip de obiceiuri şi acelaşi tip de observaţii în locuri depărtate unele de altele, care denotă percepţii de aceeaşi natură, o cunoaştere comună, doar modul de prezentare este specific locurilor de trai ale fiecărui popor în parte. De exemplu – şi vom discuta detaliat în viitor – ceea ce la egipteni şi în orientul îndepărtat este asimilat şerpilor: de fapt cordoane structurale din corpurile eterice umane, la popoarele de origine toltecă vom găsi sub formă de păsărele: se vede bine diferenţa mai ales la structurile eterice ale capului.
Aşadar, data vârfului de fenomen este foarte importantă, iar aici moştenim ştiinţele foarte exacte ale Bizanţului, preluate de estici pentru că vibraţiile se potrivesc locuri şi populaţii dintre Alpi şi Urali. În aceste pământuri, la date destul de fixe, apar fenomene pe care acum începem să le cunoaştem şi să le studiem. Musonii şi ploile ecuatoriale, eclipsele de soare şi lună, etc., nu sunt singurele fenomene cu repetabilitate înţeleasă şi cunoscută de oameni din cele mai vechi timpuri – doar că noi nu ştim decât pe cele foarte evidente, cu care ne întâlnim în viaţa curentă şi pot fi percepute prin senzorii corpurilor noastre fizice. Dacă s-ar schimba data fenomenului, la fel şi locul, puterea nu ar mai fi atât de mare sau nu ar fi de loc, dar cei interesaţi ar spune doar că cei credincioşi nu mai cred cu putere în Paştile Domnului şi de aceea Dumnezeu nu mai trimite Lumina. Şi faptul că suntem ţinuţi în întuneric ştiinţific formează fanatismul cunoscut deja de noi.
FRICA CREEAZĂ CĂUTAREA DE ARTIFICIAL
Desigur aici intervine şi acel aspect al artificialului, al minciunii, în dorinţa perpetuării fenomenului. În perioada cu vibraţiile cele mai mici, prin care trece Pământul periodic, când întreaga lume se zbătea în mizeria, cruzimea şi întunecimea Evului Mediu, perpetuarea s-a făcut prin artificii., prin minciună. Preoţii ştiau bine toată fenomenologia legată de variaţiile vibraţionale şi se pregăteau dinainte folosind artificii precum lumânări tratate cu multă isteţime, candele ascunse etc. Pe astfel de mărturii, din astfel de vremuri se bazează azi detractorii fenomenului, negându-l complet: ceea ce nu este de loc adevărat, fenomenul există şi este într-adevăr creat de Dumnezeu, aşa cum TOTUL ESTE CREAT DE DUMNEZEU, DAR NU CREDEM ASTA. Nu credem că omul, ca specie, a fost creată de Dumnezeu, unde Dumnezeul ca mod de exprimare este suma entităţilor coordonatoare, învăţătoare şi înalt-creatoare din întreg Centrul de evoluţie – dar nici asta nu credem încă, îndoctrinaţi din tată în fiu împotriva „zeilor”: adică împotriva entităţilor care nu sunt clar pomenite în biblie. Dar bisericile vechi păstrează împreună cu locurile unde au fost înălţate (chiar pe locul vechilor aşezări ale sihaştrilor din vechime) cunoaşteri clare ale structurilor dimensionale paralele şi legăturilor cu dimensiunea noastră structurală planetară, demonstrarea cunoaşterii canalelor energetice transcontinentale, etc. Este considerată cunoaştere barbară şi am mai scris despre acestea, nu mai reiau acum. Dar cunoaşterea este clară, mai mult: este preluată de religii şi folosită în ascuns în fel şi chip, după sufletul şi interesele fiecărei grupări.
FENOMENE CONEXE PE CARE ESTE BINE SĂ LE LUĂM ÎN CONSIDERAŢIE
Chiar m-am bucurat că cineva scria, pe facebook, că cerurile sunt deschise doar în duminica Învierii. De fapt în această zi este doar vârful unui val de vibraţii cosmice care se împleteşte cu un val de vibraţii planetare, întărindu-se şi întărind astfel puterea locurilor şi a omului. Din nefericire pentru noi, autorităţile încurajează nefolosirea puterilor astrale şi mentale în asemenea momente, prin încurajarea praznicului bogat şi metodelor de estompare a liniştii trupului, minţii şi emoţiilor, pentru ca omul de rând să nu se concentreze asupra lui însuşi, ci să se concentreze pe orice altceva ce nu i-ar dezvolta puterea şi atenţia, încrederea în forţele proprii şi în cunoaşterile posibile. Concentrat pe munca curentă în serviciu şi gospodărie, cele câteva zile libere omul necunoscător le „petrece” în acţiuni dezordonate, relaxare prin accente fizice, mâncare şi băutură fără prea multă măsură, sexualitate. Adică: pierdere de puteri. Ceea ce îl determină să nu creadă, în continuare, că de fapt nu cerurile ar fi deschise – ele nu sunt „închise” niciodată, doar noi nu ştim asta – şi capacităţile la care se gândeşte omul chiar uneori cu jind, cu ciudă, cu invidie pe alţii, se volatilizează fără finalitate.
La fel se petrec lucrurile cu toate sărbătorile, din nefericire. Încă.
Desigur însă, tot mai mulţi oameni se „trezesc” la realitate şi încep să asculte, să-şi pună întrebări, să găsească momente de pace, odihnă adevărată, meditaţii profunde active, etc. Tot din nefericire, familiile multora însă se opun cu hotărâre unei asemenea atitudini corecte, ispitei mâncării, băuturii, clevetelii, obscenităţilor de diferite feluri: toate fiind încă o obişnuinţă izvorâtă din amprentarea mediului în special urban de către conducătorii vremurilor, în ţara noastră numai de cca.1000-1200 ani, dar prin împrumut continental s-a înrădăcinat repede şi puternic. Mai sunt însă locuri în care lumea este echilibrată şi, spre bucuria mea (şi a multor altora) asemenea obişnuinţe noi corecte, înalt-spiritualizate atrag din ce în ce mai mulţi oameni echilibraţi, modeşti, doritori de înaintare spirituală.
În articolul Lumină din Lumină citat mai sus am oferit câteva îndrumări pentru universalizarea obiceiului perpetuat chiar la Sfântul Mormânt: se întreţine mereu curăţenia materială şi spirituală care conduce la crearea condiţiilor optime de curgere a energiilor în perioadele cu circulaţie intensă. Este ceea ce se petrece în orice „templu”: şi să nu uităm că şi trupul nostru, şi casa noastră ar trebui să fie un adevărat templu al dumnezeirii: curat nu numai de sărbători, pentru a cărui întreţinere ne-ar trebui cât mai puţine lucruri, şi mai ales ordonate. Iar puritatea sufletească, greu de obţinut şi mai ales de păstrat în asemenea vremuri tulburi, să fie un deziderat permanent, unde iertarea călcării înafara drumului să fie dublată de o străduinţă pe cât posibil din ce în ce mai mare.
DAR să nu obligăm şi pe cei din jur la ceea ce dorim noi să facem, ci să le oferim exemplul nostru personal, tolerându-le (fără a-i urma) propriile lor atitudini, comportamente.
Ne dezvoltăm experienţa trăind-o şi găsind în sufletul nostru noi căi de înaintare pe drumul dorit. Trăim într-o societate care pune accentele sale încă în altă parte, în care locul, lucrul, obiceiul şi dorinţa unde aşezăm noi accentul sunt cele ale viitorului.
Ceea ce avem de înţeles noi acum este faptul că lumea merge spre mai bine şi nicidecum spre mai rău. Şi semne sunt multe. Important este să le vedem acolo unde sunt semănate, căci de cele mai multe ori ele nu sunt semănate de noi, ci de oameni care pregătesc din neştiut schimbarea vremurilor.
În concluzie: departe de a nu fi nimic, fenomenul acesta este cât se poate de real, doar că se petrece în locuri în care vibraţia este înaltă şi rămâne perioade lungi de timp stabilă, cu variaţii nesemnificative de vibraţie, mai ales când curăţenia locului se păstrează permanent: prin apă (spălare, însoţită de sorirea lucrurilor – ţinerea la soare), foc (lumânări, focuri echilibrate şi urmărite cu multă atenţie, acolo unde casa are o curte), parfum (flori, tămâie, smirnă curată, naturală) şi vibraţii înalte (bucurie de viaţă, vorbă blândă, calmă, muzică liniştită). Toate au şi proprietatea de a dezamprenta şi a menţine o vibraţie echilibrată, străbătută în mod natural de vibraţii complementare din vecinătăţi.
Să reţinem că avem toate şansele să avem acolo un fenomen natural din ce în ce mai rapid şi curat, pe măsura creşterii naturale a vibraţiei planetare. Desigur, până la urmă se va găsi un preot, un papă care să recunoască oficial acest adevăr, limitând încredinţările celor care nu cunosc realitatea şi se prevalează de istorii adevărate despre oameni mincinoşi, fără iubire de Dumnezeu...
Doamne, iartă-i şi iartă-ne...
Tacit, Dumnezeu ne arată cum să ne menţinem viaţa, casa, atitudinea şi comportamentul la un nivel echilibrat, plăcut, bucuros de toate şi de toţi, să ne menţinem credinţă fără fanatism în tot ce poate fi mai înălţător în timpurile pe care le trăim. Să ne căutăm acceptarea intuiţiilor proprii şi formarea unor obişnuinţe noi acolo unde este posibil: căci rugăciunea este un obicei preluat de la egipteni, care a înlocuit acceptarea intuiţiilor omeneşti, alături de misterizarea vieţii noastre (totul este un mister) care a înlocuit cunoaşterea străveche – considerată „barbară”.
Undeva, la o bisericuţă de la poalele munţilor am primit următoarea vorbă de la îngerii mei şi ai locului: „A venit vremea ca omul să tacă în faţa icoanelor şi să-l lase pe Dumnezeu să-i vorbească...”
Şi de atunci am lăsat gândul propriu al rugăciunilor egoiste sau crezut-altruiste, primind oriunde un cuvânt de încurajare, de înălţare sufletească din partea îngerilor proprii şi ai aşezământului bisericesc.
...Vremurile sunt în mare schimbare. Cine are ochi să vadă şi urechi să audă va fi pregătit să le primească fără mirare şi fără suferinţă.
