Am scris destul de mult asupra acestui subiect, nu voi bate apa în piuă acum. Principalul sens al vieţii noastre viitoare, care se prefigurează încă de pe acum, este liniştirea noastră complexă – şi faţă de felul în care trăim acum se poate adăuga: completă, liniştre completă... Poate câteva repere pot fi urmărite de dvs. în articolul cu adresa: http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2011/09/viata-traita-ca-o-meditatie-1-perceptii.html , http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2012/05/o-viziune-proprie-asupra-schimbarii.html şi http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2010/12/intermezzo-pe-calea-celor-3l-linistea.html; în timp, vom mai reveni asupra subiectului.
Dar să rămânem la cele scrise în articolul de început ( http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2014/12/de-la-reactivitate-la-linistire-1-inca.html )
A atrage atenţia asupra unor lucruri care pot fi schimbate sau înţelese altfel, pe măsura trecerii timpului, este ceva normal atâta vreme cât nu este vorba despre o încercare în exces. În categoria celor tipic reactivi intră şi cei care se înverşunează să schimbe ceea ce ei consideră a fi rău – cu ceva ce ei consideră a fi bine: de fapt ei îşi consolidează propria lor încredinţare, luptând împotriva celor care le creează premiza ratării scopului lor. Este o etapă – ca multe altele, pe care trebuie să o privim cu toţii ca fiind şi a celorlalţi, şi a noastră personal, şi ea ar trebui să fie trăită cu înţelegere şi răbdare, căutând să se valorifice situaţii în care pot fi date drept exemple personale de rezolvare, de dezvoltare, de echilibrare – după cum devine cazul.
Toţi avem destinul de a ne cunoaşte moduri distructive de manifestare, rămase din vremea învăţăturilor altor etape vechi de evoluţie. Ele au fost bune la vremea lor, acum însă pe lângă ele avem în plus multe alte moduri de manifestare, conform învăţăturilor pe care le-am primit între timpul evoluţiilor vegetal – animale şi învăţăturile de creator conştient avnsat, care ar trebui să înveţe să creeze ţinând cont de viaţa şi înţelegerile celor din jur. Dacă suntem pe Pământ, planetă cu un biosistem atât de numeros, aceasta înseamnă că avem în noi rămăşiţe de tip vegetal, animal – dar şi ale altor grupuri spirituale întrupate tot sub formă umană, care sunt supuşi mai grosier sau mai subtil influenţelor acestui tip de biostem.
Aşa cum scriam şi în alte articole, fazele următoare de evoluţie, în continuarea Pământului, după ce ne cunoaştem şi după ce ne depăşim aceste manifestări distructive, cuprind direcţii de reunire a celor care au manifestări înălţătoare asemănătoare: pentru a ne dezvolta astfel de manifestări sau pentru a supravieţui împreună în condiţii potrivnice vieţii, dezvoltării societăţii, adică: calamităţi naturale, condiţii dificile generale vieţii după modul local de întrupare (hipersensibilitate corporală pe unele planete, sau în faţa unor diverse condiţii de trai). Pe Pământ, schimbările vor fi în aceeaşi manieră: atitudinea concurenţială se vede înlocuită cu atitudinea conlucrativă şi vechea tendinţă a manifestării de turmă se înlocuieşte cu dragostea de toţi întrupaţii de pe planetă sau de pe grupul de planete care se dezvoltă sub puterea aceleiaşi stele. Dragostea de toţi şi toate, îngrijirea tuturor celor care se află în jur, altruismul sunt numai câteva dintre cele cunoscute pe Pământ, dar evoluţiile viitoare ne vor dezvolta în continuare tot felul de atitudini, de înclinaţii către tot ceea ce poate fi mai constructiv şi mai frumos în lumile care astfel înfloresc sub puterea creatoare a întrupaţilor.
Tematica liniştirii ar trebui să fie privită şi din alt unghi de vedere pentru a înţelege de fapt de unde provine ne-liniştea. Şi aici discutăm despre corporalitate alături de biosistemul planetar dinspre care vin permanent impulsuri către corpurile noastre deosebit de sensibile. Şi nu numai către corpul nostru fizic: de aceea este necesar să înţelegem că avem mai multe corpuri decât ştim la modul general în acest moment. Majoritatea oamenilor au cel puţin 7 corpuri (fizic + corpuri fluidice, cu vibraţia progresiv mai înaltă decât corpul fizic), iar cca.8-10% din populaţiile umane au până la 9 corpuri aici, pe Pământ (fizic + corpuri fluidice, cu vibraţia progresiv mai înaltă decât corpul fizic). Deocamdată nu discutăm despre corpurile latente din alte universurile materiale, ci numai corpurile noastre din acest univers. În condiţiile unui biosistem vegetal şi animal aşa de dezvoltat precum îl ştim în ziua de azi, impulsurile primite de la vieţuitoarele din jur pot fi mici din parte fiecărui întrupat în parte, dar varietatea şi bogăţia per specie este atât de mare încât forţa de pătrundere în câmpurile şi corpurile noastre devine neînchipuit de puternică. Tocmai de aceea pe alte planete din univers, cu biosistem chiar şi numai pe jumătate de dezvoltat comparativ cu cel actual al Pământului, numai un singur creator – cel mult un cuplu – trăieşte pe o planetă întreagă. Şi aici intervine corporalitatea. Corpurile noastre sunt foarte sensibile, dar nici pe departe atât de sensibile cum sunt altele, de pe alte planete. În asemenea condiţii, fiecare om devine reactiv: ca fond principal al trăirilor pe Pământ. Numim reactivitate aici, astfel, orice fel de reacţie pe care omul o poate avea, nu numai cele pe care le numim negative. Aspectul de reactivitate contează, care creează oboseală şi duce către manifestare reală agresivă. Aşadar, acest fond creează la rândul lui un fond general de oboseală, cu care ne-am obişnuit atât de mult, încât nu-l simţim – dar observăm că fără să facem mari eforturi majoritatea oamenilor obosesc foarte repede, se enervează = devin reactivi, negativi, irascibili până la agresivitate. Am discutat despre variaţiile vibraţiei planetare: la cele de mai sus să adăugăm permanenta schimbare în ritmurile planetare, la care omul trebuie să se adapteze mai mult sau mai puţin conştient. Corporalitatea noastră, aşa cum este ea, este foarte bună, căci creează condiţii pentru această adaptare, ceea ce numim fondul general al impulsurilor planetare nu este de loc un lucru rău, ci un lucru care ne ţine permanent în „priză”. Cei care merg la munte ştiu bine că o oprire de mai mult de 2-5 minute din urcuş necesită un efort mare pentru a intra din nou „în ritm”. La fel se explică şi binele pe care planeta cu toate impulsurile ei ne pune la dispoziţie acest fond de menţinere în stare permanentă de alertă, subconştientă, care ne determină, oricât de obositor poate fi, o permanentă stare de veghe, stare de adaptare subconştientă la toate modificările din jurul nostru, de orice natură, în fiecare clipă a vieţii.
Ştiind acest lucru, poate avem mai multă îngăduinţă cu toţii unii faţă de alţii – mai ales când alte evenimente vin să completeze tabloul vieţii noastre zilnice.
Natura speciei noastre nu ne creează decât posibilităţi de recepţie a impulsurilor şi ne lasă pe noi – prin gândirea atât de mult blamată în ultima vreme – să ne gândim răspunsul la tot ceea ce ne înconjoară. Trebuie să luptăm, să muncim, să ne străduim după cum descoperim resurse necesare realizării unor asemenea trăiri. Greul vine din cauza faptului că ajungem la rezultate de multe ori situate departe de cel scontat, dorit, intuit. Ne înţelegem cu greu nepriceperea şi neacceptarea, oboseala, ratarea ne aruncă în braţele disperării şi nervilor ce par a fi fără sfârşit: şi pentru noi, personal, şi pentru cei din jur. Liniştea interioară vine greu, rar, pleacă repede şi ne lasă pradă altor nemulţumiri, pornite chiar din frontul nemulţumirilor interioare, anterioare: mult mai puţin având – de fapt – legătură cu exteriorul care este doar picătura care umple şi varsă paharul...
Şi tulburările reactivităţii noastre interioare, şi liniştirile noastre se regăsesc în noi. Ştim asta şi, reactivi în atenţiile noastre în mod ponderat, moderat, echilibrat – sau dimpotrivă, reactivi agresiv în faţa celor care au inerţii în faţa schimbărilor, avem însă cu toţii intenţia de a aduce schimbări – fie ele mici sau mari. Ne împotrivim – spunem noi – atunci când ni se prezintă ceva cu care nu suntem de acord, fără să ştim că totul pare normal, dar reactivitatea cu puncte agresive se sprijină pe o astfel de normalitate acceptată de societate. Şi pentru că este în general acceptată, n-o mai băgăm în seamă, iar căderile noastre pornesc de aici în cascadă. O ştim bine, simţim momentul când o luăm la vale, şi parcă nu mai putem să ne oprim. Tocmai din motivele enumerate mai sus. Avem şansa ca, dacă ne cunoaştem fondul general al oboselilor noastre, să diminuăm ceea ce putem, din tot ceea ce vine în contact cu noi.
Îndrumările societăţii moderne spun să fim toleranţi cu noi înşine şi cu cei din jur, dar majoritatea oamenilor nu acceptă acest lucru, confundând gradul de toleranţă la adresa omului cu gradul de toleranţă la adresa manifestării lui agresive, egoiste, pe care nu se doreşte a se însuşi. Tocmai faptul că noi confundăm aceste două aspecte ne duce de fapt la vale, în loc ca ele să se echilibreze şi aspectul războinic să se piardă înainte de a lua amploare. Studiindu-ne bine şi cât de cât corect, ajungem să ne înţelegem, urmărindu-ne şi analizându-ne derulările pas cu pas ale neînţelegerilor noastre: pornind să ne înţelegem pe noi înşine, ajungem să-i înţelegem pe cei din jur şi, ceea ce este cel mai important lucru din lume: ajungem să ne înţelegem reciproc şi să ne împletim vieţile, în loc să ni le distrugem reciproc.
Iar aspectul cel mai favorizant pentru noi rămâne reunirea noastră, înţelegându-ne şi acceptându-ne reciproc, devenim mai creativi, mai lucrativi, ducând totul la bun sfârşit, iar atitudinile pozitivate astfel ne conduc la derularea unor activităţi în mod liniştit, odihnitor chiar dacă munca ne este grea pentru corpurile noastre totuşi fragile, pentru emoţionalul nostru atât de încercat, pentru mentalul nostru asaltat permanent într-o societate care cere mereu, şi nicidecum nu dă. Devenim însă treptat conştienţi de rezultatele obţinute, de eforturile comune din care nu avem decât de câştigat.
Înţelegând câteva lucruri, ne putem linişti mai repede. Studiindu-ne înclinaţiile, tendinţele, neînţelegerile şi înţelegerile, ajungem să ne căpătăm treptat un anume fel de liniştire, care lucrează în continuare şi asupra noastră, şi asupra celor din jur. Spre exemplu, un anumit aspect al drumului către liniştirile noastre ne cere să-i înţelegem pe cei din jur, chiar dacă totul ar părea paradoxal: discutăm acum despre reactivitatea sufletului, despre revoltele nervoase şi nu despre zgomotul puternic al vieţii noastre: zgomote casnice, strigăte, muzică – necesar însă multor oameni în zilele noastre. Ei se simt prea puternic asaltaţi de necesităţile care curg din toate părţile, de impunerile învechite ale lumii din jur, de indiferenţele sau agresivităţile altora, de gândurile învălmăşite pentru rezolvările sarcinile curente şi, intuitiv, ei simt că le face bine zgomotul: aşa şi este de fapt, căci zgomotul sparge frontul amprentărilor care ne influenţează permanent, perturbându-ne puternic pe fondul oboselii curente. Astfel de oameni se echilibrează însă singuri, căci oboseala de zgomot îi determină să caute liniştea, pacea, odihna – ceea ce duce la obţinerea în acelaşi timp a liniştii interioare şi exterioare deopotrivă.
Şi tot aşa putem căuta mereu înţelegeri pentru tot felul de aspecte ale societăţii noastre, care să ne ajute să ne liniştim reacţiile faţă de cei care par a ne accentua viaţa plină de zbucium...
Să ne obişnuim să înţelegem că sunt multe căi care duc către acelaşi rezultat. Viaţa viitoare a omenirii va fi una calmă, liniştită, dar drumurile care duc într-acolo sunt multe şi nicidecum asemănătoare: căci suntem diferiţi ca moduri de evoluţie şi tocmai asta ne îmbogăţeşte mereu spiritual.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu