Nu avem multe lucruri grele de făcut. Cel mai greu este însă să facem lucrurile în mod simplu, curat, făcut în linişte sufletească şi dus frumos până la capăt. Este foarte greu să ne acceptăm neacceptările zilnice... Ar fi bine să putem să ni le acceptăm, şi nu oricum: ci spre analiză, concluzii şi înţelegerea efectelor acţiunilor noastre din trecut; în cazul schimbărilor de atitudine, de acţiune, să analizăm apoi felul în care se împletesc efectele acţiunilor noastre trecute cu efectele hotărârilor noi, rezultate din analizele celor vechi. Le încurcăm deseori, iar dacă rezultanta totală este neconvenabilă rămânem încredinţaţi că am luat hotărâri greşite, abandonăm şi căutăm la nesfârşit, frustraţi, nervoşi – altceva, mereu „altceva”...
Pe Pământ, până acum, revolta, nervozitatea, isterizarea noastră a fost normală, de multe ori a schimbat soarta unei omeniri oprimate revoltându-ne în grupuri masive. Dar de acum încolo începe să nu mai fie normală, chiar dacă ea apare şi nu o conştientizăm ca atare – dar apare, însă nu vrem să recunoaştem deschis: evenimentele pe care le trăim ne-o dovedesc (şi este necesar aici să discutăm puţin, dar o vom face separat, în articolele imediat următoare).
Să nu ne imaginăm că astfel de manifestări pe care azi le considerăm negative – vor dispare definitiv din memoriile monadelor: memoriile rămân intacte după folosirea corpurilor în destine petrecute pe diferite planete, în diferite părţi ale lumii. Ele rămân necesare şi în alte lumi, mai ales cele cu vibraţie foarte joasă, chiar dacă în lumea aceasta pământeană, pentru noi, şi-au încheiat rolul, misiunea. Omenirea nu poate încă renunţa la manifestările pe care le numim azi negative, ele doar vor fi privite altfel, nu sub forma dualităţii, faţă în faţă cu cele considerate pozitive, ci sub forma unicităţii: necesităţii lor în continuare, în diferite momente ale vieţii umane, făcând parte din experienţa totală a omului. Această formă de a privi lucrurile – unicitatea – este mult mai complexă decât simpla formulă „Toţi suntem unul” – aşa cum cred unii dintre noi. Privite din acest unghi de vedere, toate manifestările vor fi folosite punctual în cazurile necesare, bine gândite la momentul intervenţiei lor, cu o conştiinţă avansată. Căci nu s-au terminat toate întrupările grupurilor spirituale care nu au o experienţă bine conturată pentru forme de manifestare elevate, acum – pe Pământ, la nivelul actual de vibraţie al Pământului. Sunt grupuri de spirite foarte sensibile, care au nevoie de condiţii de trai mai bune decât au avut generaţiile anterioare şi cea actuală, de aceea ei trebuie înţeleşi, toleraţi fără frustrare şi ajutaţi cu răbdare, cu tact – ceea ce societatea umană viitoare va putea să ofere cu siguranţă: pe fundalul creşterii permanente a vibraţiei medii planetare. Ceea ce este chiar un ajutor deosebit pe care deocamdată nu-l conştientizăm la întreaga noastră capacitate şi la întreg nivelul său pământean.
FACEM SAU NU FACEM EFORTURI???...
Mulţi oameni renunţă să facă eforturi, cerând doar altora să le facă – unii: doar dacă le pretind, alţii: pretinzând pentru a fi serviţi de alţii. De multe ori, o cerinţă normală, echilibrată, este repede confundată cu obligaţie, pretenţie: şi astfel este respinsă fără a sta prea mult pe gânduri.
Alţii înţeleg că eforturile sunt necesare, dar să le facă toată lumea, nu numai unii. Şi personal nu pot spune decât că este corect; însă la o analiză mai atentă, o parte dintre aceştia nu renunţă la efort, chiar dacă ceilalţi nu sunt dispuşi să le facă: şi sunt puţini aceştia din urmă. Sfatul meu ar fi să nu se încarce cu toate cele pe care alţii nu le fac din varii motive, dar să fie făcute cu conştiinţa proprie şi analizând condiţiile locale: pot fi astfel făcute cele mai importante, impulsionând în continuare însă pe cei din jur să înţeleagă necesitatea participării lor la astfel de acţiuni, de eforturi mai mici, dar generatoare de cunoaşterea propriilor forţe spirituale ce pot face multe lucrări complexe. Căci avem forţe, priceperi, experienţă – dar nu ştim că le avem.
De fapt, în aceste vremuri avem nevoie, aşa cum spuneam şi în alte cazuri, să gestionăm situaţiile – nu să le abandonăm. Să avem în vedere acest lucru, fiind încredinţaţi că suntem ajutaţi de entităţi puternice, care nu ne lasă la greu, dar nici nu ne dau mură-în-gură ceea ce cerem, ceea ce dorim. Dacă este dorinţă de destin, echilibrată şi modestă, suntem şi noi canalizaţi către împlinire, sunt canalizate către noi şi forţele (oameni, evenimente, informaţii) care ne vor ajuta până la capăt. În felul ei spiritual, viaţa noastră este curată, chiar dacă influenţele curg spre noi. De aceea spuneam de „gestionare”: adică ce luăm din ceea ce vine spre noi, cât dezvoltăm sau diminuăm, la timpuri potrivite, urmărindu-ne simţirile, schimbările, luând hotărâri potrivit momentului, chiar schimbărilor în timpul lor, în meandrele pe care le nasc – nu numai cotitura generală. Să avem simţirea conştienţei forţelor înaintate chiar după cotitură, căci de părţile cele mai puternice nu se scapă de loc uşor, ci treptat, iar aceasta este un lucru deosebit de bun; care nu produce fracturi spirituale, iar pe de altă parte se creează condiţii pentru conştientizări care sunt la început mai mult sau mai puţin înţelese – însă reale, şi ale celor care sunt la întrupare deja, şi ale unor grupuri de spirite care intră treptat, în viitor, la întrupare.
Este drept, nu ştim asta prea profund acum, dar de la cele grosiere la cele mai fine şi subtile efecte, toate pot fi folosite şi acum, chiar în această viaţă, dar şi în alte vieţi viitoare: în faţa celor care necesită să fie ajutaţi de noi, în calitate de ajutători cu experienţă, care au trecut prin asemenea simţiri şi ştiu bine că trăim cu toţii etapă după etapă, chiar dacă abia la final le vedem şi înţelege unde s-au cuplat şi oameni, şi etape de evoluţie, în experienţa totală a fiecărui spirit în parte.
Asta să înţelegem bine: învăţăm să ajutăm şi învăţăm să ne lăsăm ajutaţi: cu bucurie şi pentru una, şi pentru alta, folosind absolut TOT ceea ce intră în experienţa noastră personală. Fără să excludă nimic, fără să piardă din vedere nimic, chiar dacă aparent importanţa fiecărei clipe din eternitatea vieţii noastre monadice este nulă sau prea puţin perceptibilă pentru a crede că poate juca vreun rol important în această eternitate.
P.S.: În articolul următor să discutăm puţin despre ceea ce scriam pe ici şi colo: vibraţiile care ne influenţează permanent sunt azi ca nişte cuţite – spre deosebire de perioadele anterioare, când vibraţiile curgeau în valuri line, ca faldurile de mătase...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu