Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

marți, 25 martie 2014

DE CE : BOLI, ACCIDENTE, SENSIBILIZĂRI ?...

La prima vedere, poate fi mai uşor de explicat ceea ce intuim fără a studia în mod complex, şi spunem: păcate, religios vorbind – sau laic, karma. De fapt este acelaşi nivel de pătrundere sau, cum spune românul: aceeaşi Mărie cu altă pălărie. 
Avem tendinţa azi, mulţi dintre noi, să rămânem ancoraţi în asemenea generalităţi, care se sprijină pe o undă de realitate, mai puţin înţeleasă deocamdată, dar care explică în mod simplist ceea ce crede omul azi, departe de înţelegerile universale profunde ale întrupărilor sale pământene. Şi care dau naştere la toată pleiada de confuzii despre care în articolele de pe acest blog am discutat pe îndelete mereu.

Nu vreau să se creadă că nu înţeleg de ce ni se par plauzibile astfel de încredinţări, iar istoria o cunoaştem destul de amplu în acest moment – mă refer la românii care au trecut prin şcoală cu seriozitate şi respect şi la credincioşii religioşi cu respect şi adevărată iubire de Dumnezeu – nu frică şi nu interes. 
Respect încredinţările tuturor, în plus doresc să aduc înţelegeri din profunzimile evoluţiilor noastre. 

Aşadar: de ce boli, sensibilităţi cu care ne naştem, pe care le suportăm o viaţă şi orice am face nu aducem decât ameliorări suferinţelor noastre?... De ce accidente care ne lasă urme grele şi chiar se soldează cu decesul pentru oameni în floarea vârstei ?... Chiar şi credincioşii întreabă cu evlavie: de ce, Doamne ??...
Şi găsim răspunsuri în religie: suntem păcătoşi şi suntem pedepsiţi, iar dacă nu ne mai încărcăm cu alte păcate şi facem ce ne spun preoţii, tot nu ne revenim, întrucât am trage păcatele generaţiilor noastre anterioare de străbuni: ancestral păcătoşi şi dânşii, deşi tot noi spunem: „Despre morţi, numai de bine...”. 
Prin informaţiile cu expunere mai mult sau mai puţin ştiinţăfică, aflăm azi că totul se datorează stresului, poluării, altor cauze între care cele genetice sunt cele mai moderne azi. Tot ce-i posibil ca mâine medicina să se alinieze unor explicaţii de natură cuantică, care nu ar face de altfel decât să cosmetizeze cele folosite anterior: tot cauze legate de partea fizică a celor înconjurătoare, evitând pentru încă o vreme complexitatea celor până acum „nevăzute” – dar care sunt şi intuite, şi „văzute” (de fapt percepute în diferite moduri) de segmente din ce în ce mai largi de populaţii din întreg cuprinsul lumii. 

Toate sunt faze de înaintare în cunoaşterea oprită până de curând, şi toate se referă la părticele de cunoaştere de care avem nevoie. Adunate şi puse cap la cap, vor face la un moment dat un cumul care ne va demonstra că totul este doar o secvenţă din tot ceea ce putem cunoaşte pe Pământ, şi nimeni – ci doar noi, între noi oamenii – ne oprim, ne împiedicăm, ne dispreţuim, ne ameninţăm şi chiar ne ucidem într-o concurenţă acerbă: care nu este decât faza finală înainte de a descoperi cu toţii că nu concurenţa – ci conlucrarea constituie calea de înaintare pentru o lucrare umană de anvergură planetară. 

Să continuăm. Ne străduim să ţinem cont de toate acestea, cu amănuntele lor în şiruri practic fără de sfârşit palpabil pentru a scăpa de suferinţe. Şi încă scurta mea expunere de mai sus nu cuprinde nici pe departe tot ceea ce ştim despre astfel de idei. Însă ceea ce doresc să aduc, deocamdată pe scurt în înţelegerile noastre actuale, este unul dintre motivele profunde ale unor asemenea desfăşurări: trăirile noastre pământene sunt rădăcina unor învăţături detaliate şi din ce în ce mai profunde privind:
– trăiri actuale şi viitoare în acest punct al universului; dar nu numai aici, ci în orice loc din această subzonă a universului nostru sau din subzonele de tangenţă cu ea, care au rădăcini sau ramificaţii directe ale manifestărilor spiritelor de aici;
– reverberaţii către alte trăiri şi învăţături, din alte zone ale universului, din orice univers, care detaliază şi dezvoltă cele trăite în fiecare clipă a destinelor noastre pământene. Vom înţelege astfel profund rădăcinile, desfăşurările şi efectele tuturor celor trăite aici, acum – sau oriunde, oricând, în condiţii de diferite forme: mai întâi corporale, apoi necorporale, în eternitatea trăirilor noastre.
Vom fi terapeuţi, medici, îngrijitori, ajutători, creatori de condiţii pentru spiritele care urmează şi ele acelaşi fel de evoluţii ca şi noi: în linii largi foarte asemănătoare, pentru care şi detaliem multe învăţături, însă fiecare popor spiritual având particularităţi proprii de trăire, după specificul propriu de înaintare în evoluţii. Iar un ajutător avansat trebuie să fie pregătit să răspundă la multe cerinţe ale celor pe care îi ajută. 
Vom fi cândva mari creatori, susţinători, remodelatori de condiţii de evoluţie, ramificând rădăcinile celor pe care le învăţăm aici, în toate direcţiile: nu numai cele cunoscute de noi acum, ci întreaga expandare a acestora în ori locuri din univers.
Avem nevoie astfel să cunoaştem bine limitările corporalităţii noastre – nu numai de pe Pământ, dar şi de pretutindeni, pentru a învăţa să o cunoaştem, să o conştientizăm, să ne-o protejăm, apoi să ajutăm şi pe alţii să procedeze în acelaşi fel. Va trebui să învăţăm să constituim corpuri, să construim condiţii energo-materiale de trai conform puterilor spiritelor care le vor folosi, care vin la întrupare: tot noi le vom proteja – dacă vom şti bine ce conduce la deteriorări ale corpurilor lor: înainte ca puterile lor să le permită să facă toate acestea în mod conştient, la rândul lor.
Vom învăţa să construim macrostructuri ale universurilor, ale zonelor şi subzonelor lor, să urmărim funcţionalitatea lor, dezvoltările lor de funcţiuni, remodelările în funcţie de ritmurile cosmice şi planetare, protejarea lor în funcţie de poziţia lor în galaxii, în univers, după vibraţiile desfăşurate confom activităţilor spiritelor care le vor folosi: cu toate tarele lor provenite la început din necunoaşteri. 

PE DE ALTĂ PARTE...
Suntem spirite avansate în evoluţii, creatori conştienţi avansaţi pentru care, în alte locuri din univers şi în alte universuri, de vibraţie mult mai mare, majoritatea celor pe care le facem acum pe Pământ nici nu mai sunt conştientizate, urmărite şi, la rândul lor, îmbogăţite şi înţelese profund, pentru toate raţiunile de mai sus. 
Toate devin automatisme, chiar şi aici, pe Pământ, în perioada planetară anterioară, de vibraţie înaltă: hrănirea este majoritar osmotică – adică schimbul de elemente vitale şi elemente rezultate din dezasimilaţie are loc prin piele, deci automat prin funcţiunile corpului fizic, la fel cum are loc permanent la nivelul corpurilor fludice; deplasarea se face rar pe propriile picioare şi atunci este un mers astral, plutit la suprafaţa pământurilor şi apelor; comunicarea inter-umană are loc prin translaţie (transmitere de la un om la altul) a imaginilor de tip peisaj, deosebit de complex de la emiţător la receptor; creaţia materială este exclusiv mentală, fără a folosi resursele planetare corporale (adică pământuri, metale, cristale) sau provenite din biosistemul planetar (lemn, fibre, piele, blană, os, secreţii). Toate însă se realizează rapid: ochii fizici, la vizionare, nu sesizează decât apariţia prin materializare, dispariţia prin dematerializare, remodelarea de la un obiectiv la altul. Totul se face fără oboseală, rapid, discret, curat, chiar dacă complexitatea creaţiei chiar pământene este uriaşă şi creşte de la o perioadă de timp planetar la alta. Totul devine automatism pentru spiritele evoluate aşa cum suntem noi, oamenii, pe Pământ, la obişnuirea cu lucrările de mai mică anvergură, interfazice. Avem tendinţa de a ne detaşa de lucrurile simple pe care azi le credem „învechite”, „demodate”. Şi aceasta este atitudinea pe care o moştenim nu neapărat de la generaţiile imediat anterioare, cât de la atitudinea formată în evoluţiile înaintate din care venim, cu accent pe obiective uriaşe comparativ cu cele de pe Pământ. Majoritatea spiritelor umane sunt pe Pământ veniţi prin călătorii spirituale regresive, iar derulările destinelor în situaţia unor astfel de călătorii dezvoltă exact etapele uitate, neluate în seamă, nedezvoltate bine până în acel moment; de aceea nu au loc decât atunci când spiritele pot să dezvolte o complexitate înaintată de faze principale şi intermediare, pe un postament solid de experienţă, care vor conduce în viitorul evoluţiilor:
– pe de o parte la dezvoltarea propriei manifestări creative în universurile materiale şi spirituale avansate;
– pe de altă parte la obişnuirea spiritelor cu atitudini de ajutători pentru evoluanţi din ce în ce mai puţin avansaţi, dar în ale căror evoluţii se cuprind deja sâmburii manifestărilor viitoare: mai ales în ceea ce priveşte creaţia materială şi universalizarea ei – adică dezvoltarea ei în orice univers, în oricare condiţii de trai, în prezenţa oricăror grupuri spirituale cu înclinaţii diferite, specifice unor trepte de evoluţie diferite. 
Universalizarea ajutorului oferit în astfel de situaţii atât de diverse nu presupune numai locaţii de evoluţii diferite de cele pământene. Dacă ne gândim că suntem şi vom fi în continuare ajutători de mare încredere în atenţia verticalei spirituale coordonatoare a tuturor spiritelor din evoluţiile prezente şi viitoare, să reţinem că insuficienţa atenţiei acordate amănuntelor conduce de fapt la lipsa îngrijirii de sine şi de cei din jur, la lipsa acordării de atenţie condiţiilor de trai: neglijenţa în curăţenie, neatenţie la hrănirea proprie optimă, lipsa protecţiei pentru sine şi pentru semeni, protecţie şi îngrijire acordate biosistemului planetar şi planetei însăşi. 
Vibraţia medie planetară scăzută pe Pământ, căreia nu am învăţat să-i dăm întreaga atenţie cuvenită, conduce la degradări corporale din ce în ce mai avansate. Dar noi, obişnuiţi cu corpuri care cresc de la sine (prin elementele matriceale şi arhetipale ale corpurilor), care se întreţin în multe direcţii aproape singure, tratăm cu indiferenţă ceea ce ţine de propria noastră corporalitate, tratăm chiar cu dispreţ, preţuind doar la început – din lipsă de experienţă – îngrijirea proprie, în detrimentul înţelegerii necesităţilor proprii şi ale altora de acelaşi fel. Oamenii devin agresivi, posesivi, irascibili, ceea ce conduce la adâncirea greutăţilor, deteriorarea corpurilor, deteriorarea liniilor genetice, a biosistemului planetar şi a planetei în egală măsură. Cu repercusiuni de netăgăduit asupra noastră...
Ajungem aşadar la boli, cum ştim acum, accidente distrugătoare şi pentru om, şi pentru creaţia sa, care îl ajută să-şi extindă posibilităţile de manifestare, de creaţie curentă. 
Doar asemenea evenimente pe de o parte ne formează şi ne întăresc memoriile spirituale care constituie baza acumulării de experienţă de către fiecare spirit în parte, apoi pentru fiecare monadă în parte. Crearea, conservarea şi protejarea  oricăror forme de condiţii de trai devin din ce în ce mai profunde, se dezvoltă multilateral, crează la rândul lor condiţii pentru aprofundările pe care le vom folosi în calitate de:
– învăţători, medici, preoţi, meseriaşi (lucrători) pentru experienţe proprii şi pentru cei pentru care ne asumăm creşterea, îngrijirea şi învăţătura lor: urmaşilor direcţi şi/sau formând pe diferite căi moşteniri solide pentru generaţiile planetare viitoare; 
– ajutători pentru generaţiile mai largi de evoluanţi, apoi creatori de condiţii de întrupare: universice şi inter-universice, apoi coordonatori de evoluţii alături de proprii noştri coordonatori actuali, învăţând mereu de la ei, din experienţa lor, la fel crescătoare ca şi a noastră şi a tuturor celor care vin pe urmele noastre. 

În consecinţă, să înţelegem că ceea ce numim legea cauzei şi efectului are pentru noi, azi, cuprinderi mult mai mari şi creează deschideri pe măsură. Explicaţiile simpliste sunt bune doar pentru început: învăţăturile sunt din ce în ce mai largi şi puţini sunt oamenii care mai au nevoie azi de superficial. Finalizarea ciclului de vieţi pe Pământ nu presupune pentru mulţi dintre noi doar abandonare de sine după curgerea obişnuită a lumii vechi, nu mai presupune ceea ce azi numim superficial. Chiar învăţăturile superficialului în sine devin azi complexe, formând drumurile către profunzime, iar noi trebuie să ne formăm şi să ne întărim deschiderea către întreaga complexitate înconjurătoare: pe care spiritul uman o poate cuprinde detaşat azi, în mod cert. 

Un comentariu:

Anonim spunea...

It's appropriate time to make a few plans for the longer term and it is time
to be happy. I've read this publish and if I may I wish to suggest you
few attention-grabbing things or advice. Perhaps you can write subsequent articles regarding this article.
I desire to learn more things about it!

my blog; fl studio 11 Crack