Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Să nu ne imaginăm că misiunea sfinţilor se termină odată cu trecerea lor dincolo de fiinţă. Munca lor merge mai departe, într-o deschidere uriaşă în volum, calitate şi profunzime...
LA MULŢI ANI TUTUROR CELOR CARE POARTĂ ÎNDRUMĂRILE DE NUME ALE SFINŢILOR PETRU ŞI PAVEL !!!

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


luni, 2 decembrie 2013

DESPRE ÎNDRUMĂRILE RELIGIOASE (2): DESPRE POST – CU BUCURIE ŞI RESPECT...


Postul este aducere aminte spre schimbare...
Este schimbare spre înălţarea trunchiului care susţine esenţa vieţii...
Este revigorarea rădăcinilor, spre valorificarea completă a experienţei spiritului uman dincolo de orizonturile obişnuinţelor de azi. 

Se spune că postul Crăciunului este postul vesel – al naşterii Copilului-Dumnezeu (chiar ar trebui să discutăm pe larg despre ceea ce reprezintă Copilul, Fiu de Dumnezeu). Iar despre postul Paştelui se spune că este trist, este postul amintirii despre sacrificiul suprem. 
Posturile de peste an au semnificaţiile pe care le cunosc majoritatea cititorilor mei, iar cei care nu îl cunosc, se pot informa din alte surse. 

Ceea ce vreau să scriu are acum un alt fel de tentă spirituală. Şi am pornit de la câteva cuvinte ale marelui îndrumător de suflete – părintele Arsenie Boca: „...Postul e vechi şi începe odată cu omul. ...”
Sigur că eu nu atest sau contest cuvintele marilor, sau micilor – oricăror de fapt – îndrumători spirituali. Arăt cum asemenea fărâme de lumină pură mă întăresc, şi întăresc şi eu, pe cât pot, la rândul meu, cerul înţelegerilor noastre. 

Dar aşa şi este. Din devenirea lui, omul a început prin a se hrăni minimal (adică doar în perioada când ritmurile planetare erau în punctul lor cel mai scăzut din vremea respectivă) cu elemente ale vieţii înconjurătoare: rar se consuma un fruct care îi aducea omului energia soarelui şi un tubercul purtător de energii ale pământurilor. Restul energiilor hrănitoare pentru corpurile sale le primea prin osmoză, în condiţiile în care densitatea corpurilor – fiecare în parte inclusiv corpul fizic – era mult mărită, şi epiderma era mult mai permeabilă. Iar întreg corpul fizic era dublat de un corp eteric mult mai puternic energizat decât este acum, şi toate celelalte corpuri se aflat într-o progresie specifică vibraţiei foarte înalte, de la unul la altul, cu toate întăririle implicite. La începuturi, cu cca. 60 milioane de ani înainte, vibraţia planetară era de câteva mii de ori mai mare decât azi – ajungând în preajma ultimei glaciaţiuni de cel puţin câteva ori mai mare decât a rămas după ultima glaciaţiune. 
Şi vom reveni către ceea ce am avut înainte de ultima glaciaţiune, treptat, dar repede. Echilibraţi şi concentraţi, vom reface tot ceea ce a fost scos din ordinea planetară în acest timp al unor alte obiceiuri: care însă ne-au întărit, ne-au înălţat – chiar dacă noi nu credem azi acest lucru. 
Iar cele pe care simţim azi să le facem – indiferent cum le spunem: post, alimentaţie vegetariană, comportament spiritual avansat – toate vădesc intuiţiile şi aducerile aminte ale cuminţeniei omeneşti din timpurile trecute. 

În general ştim despre postul de mâncare de sacrificiu, postul de pofte, de certuri şi de activitate sexuală. Unii nu ştiu nici atât, dar ţin post pentru că le e frică de Dumnezeu. Postul de vorbă nu se cunoaşte, dar tot este bine că se ştie despre postul (înfrânarea) de certuri, de vorbe grele, urâte şi mergând pe această cale, omul să ierte şi să ceară iertare celor cu care au, sau au avut conflicte. 
De fapt ar trebui să ştim cu toţii despre postul de toate felurile ca fiind o echilibrare multiplă a manifestărilor noastre interioare şi exterioare şi ar trebui să se extindă cu post de manifestare pripită, cu post de pretenţii şi multe altele asemănătoare. În mod special nu am pus ghilimele la post-urile de acest fel, căci ar trebui să fie chiar post, chiar post negru: cei care cred că sunt valabile numai acele manifestări care vin spontan, se mint pe ei înşişi, căci este necesar să contribuim personal, cu voinţa noastră, la modificările noastre comportamentale. Dacă nu o facem faţă de noi, atunci normal ar fi să nu o facem nici faţă de alţii, căci de regulă avem doar pretenţii ca alţii să facă ce le spunem noi, doar noi personal să nu fim „atacaţi” cu sfaturi, îndrumări – pretenţii. Dacă obişnuim să spunem altora ce să facă, să nu uităm că primii cărora trebuie să ne adresăm suntem noi înşine. Oferind exemplu pe noi înşine, creăm un front de lucru energetic, radiant, amprentativ până la urmă, pentru ceea ce vom oferi ca sfat, dacă ni se cere. 
Să începem cu cât putem, mai departe vom fi oricum ajutaţi...
La toate cele pe care le cunoaştem să adaugăm câteva idei în plus. Altele vor veni la rândul lor, cu alte prilejuri.

În primul rând, postul l-aş vedea dincolo de o simplă purificare a corpului fizic şi a celui emoţional – deşi şi această purificare are o semnificaţie care poate transcede semnificaţia obişnuită. Pentru că purificarea corpului fizic este:
– relaxarea prin încetinirea efortului de funcţionare a organelor din structurile noastre corporale. În acest fel, energia consumată prin digestia elementelor grele de hrănire îşi diminuează drastic volumul, iar redirecţionarea merge către însănătoşirea organismului şi către percepţii noi, gândire, înţelegere;
– păstrarea obişnuinţei de consum alimentar redus – însă nu minimal, sărăcăcios, aşa cum suportă azi mare parte a populaţiei umane: ci un consum redus, echilibrat, pentru a uşura trecerea viitoare înapoi, la starea umană originală: chiar din viaţa viitoare, pentru cei care vor rămâne în continuare, ca ajutători avansaţi, pe Pământ. Omul este de felul său un consumator de foarte puţine alimente în cea mai mare parte a evoluţiilor sale, datorită circulaţiei energetice intense, cu vibraţii din ce în ce mai înalte, prin osmoză. 
Spre deosebire de oameni, animalele, indiferent de energiile care dau sau nu o vibraţie planetară înaltă, nu-şi pierd formele de trăire cunoscute de noi azi, dar le diminuează volumul, în special hrănirea: nici ele nu mai au nevoie de multă hrană, din acelaşi considerent ca şi oamenii. 
Omul îşi va forma înţelegerea rapidă şi profundă a diferenţelor care există între trăirile pe care le are în diverse perioade planetare. Va depăşi, chiar şi la vibraţii joase, etapa autoblamării şi blamării altora, a dispreţului şi perversităţii, a cruzimii şi criminalităţii faţă de semeni şi animale; îşi va forma în continuare o trecere fluidă, flexibilă, de la o perioadă planetară la alta, moderându-şi toate activităţile, echilibrându-şi toate trăirile. 
Să înţelegem că nu numai vibraţia planetară propriu-zisă modifică modul de a se manifesta al spiritului creator, ci mai ales conştiinţa lui de a proteja viaţa pentru continuitatea ei normală, cu preţul sacrificării comodităţii lui. Şi este posibil să facă acest lucru, şi a făcut-o spre cinstea şi onoarea spiritului uman: trecând de la o trăire complexă mental-astrală – la o trăire fizică preponderentă, doar cu un ajutor mental-astral de mică anvergură: i-au rămas doar gândirea şi visarea – pentru a economisi energiile planetare de înaltă frecvenţă, în vederea folosirii lor de către planetă. În acest fel, planeta îşi poate susţine biosistemul însoţitor, care nu-şi pierde complexitatea deosebită tocmai datorită acestor sacrificii ale creatorilor conştienţi avansaţi: oamenii – pe Pământ;
– postul în această perioadă de vibraţie planetară scăzută este, dincolo de întreţinerea echilibrată a energeticii corporale, şi o amintire care ne va întări tuturor intuiţia că omul nu a fost făcut pentru a consuma trupul animalelor-surori pe acest Pământ, pentru a le consuma ouăle, luîndu-le urmaşilor lor dreptul de a se orândui speciei lor, aducându-şi fraţi şi surori – spirite care au nevoie de întrupare. Cu înfrânare: adică în hrănire cu doar unele vieţuitoare planetare (vegetale), fără pedeapsă în caz de exces – ci doar explicând şi ajutând acolo unde este necesar, şi mai ales ţinând acest fel de manifestare echilibrată nu numai în perioadele de post, ci şi pe parcursul întregii vieţi. Şi nu numai privind postul în hrănire, ci privind şi celelalte activităţi: orice ar face omul – să facă cu răbdare, echilibrat şi moderat. 

Sigur că discutăm nu  numai despre postul alimentar, aşa cum scriam la început: postul de pofte, postul de certuri, de dispreţ, de răutate... Mai călcăm în străchini (!), recunoaştem că am greşit, ne străduim să mergem drept. Recunoaştem în faţa lui Dumnezeu, pentru că El ne dă planeta, stelele, viaţa atât de diversă din care luăm totul pentru protecţia noastră, hrănirea, deplasarea, comunicarea, convieţuirea oriunde între noi, oamenii, folosind toate resursele pământurilor, apelor, aerului...

Dar în acelaşi timp ar trebui să nu pierdem din vedere şi direcţionarea postului către activitatea sexuală. 
Ea comportă un registru dezvoltat de trăiri personale, care ar trebui să cuprindă în plus şi respect faţă de actul sexual în sine care, acum 60 milioane de ani, a dat naştere primilor urmaşi ai entităţilor transcedentale care au făcut corpurile umane pentru evoluţiile noastre. Atunci eram copiii lor: şi copiii (urmaşii) după corpurile pe care ni le-au oferit, ca specie planetară, dar şi copiii lor spirituali, transcedentalii rămânând învăţătorii noştri în continuare. 
Însă activitatea sexuală a rămas puţin – până la de-loc-înţeleasă, luată până deunăzi drept activitate ruşinoasă. Pentru că, religios vorbind, trupul uman a fost prezentat ca fiind obiect al unui păcat primordial închipuit de pături antice ale autorităţilor statale doar pentru formarea unor atitudini de plecare a capului în faţa conducătorilor religioşi: care îşi decretau de cele mai multe ori în mod fals puritatea. În spatele porţilor înalte permanent închise poporului, cunoaştem acum apucăturile celor autodecretaţi puri, caşti. Dar este necesar să înţelegem că întotdeauna au existat în rândul lor şi oameni, necunoscuţi până la un moment dat, a căror activitate mental-astrală era avansată, desfăşurată sub oblăduirea autorităţilor religioase. O asemenea activitate necesita o acţiune fizică redusă la minimum din multe puncte de vedere; de aceea era monitorizată, măsurată atent de vârfurile ierarhiei religioase. Activitatea de acest fel necesita putere energetică mare, aflată în declin în perioada pe care o numim antică, o perioadă a formării normelor de lucru astral-mental, bine-ascunse în spatele porţilor templelor de pretutindeni. De aceea se impunea lucrătorilor astral-mentali reducerea consumului de energii fizice, de vibraţiile cele mai joase, lucru pe care oamenii îl cunoscuseră bine cândva: mai ales în domeniul muncii fizice, a hrănirii şi a activităţii sexuale. 
Nu ne depărtăm de subiect dacă discutăm despre faptul că, în raport cu necesităţile acestor lucrători mental-astrali pentru puterea conducătorilor antici şi medievali, diminuarea drastică a capacităţilor multisenzoriale omeneşti, în limitele lor normale pentru această epocă, a fost o acţiune conştientă, din nefericire, şi concertată, impunându-se oamenilor de rând accente pe sexualitate şi pe muncă fizică brută. Un alt aspect a fost acela al diminuării înălţimii caselor oamenilor de rând, în timp ce monumentalitatea templelor a crescut simţitor, ca necesitate curentă a mentalilor avansaţi de a-şi cuprinde în interiorul zidirilor lor toate corpurile – fizic plus restul corpurilor fluidice din sistemul corporal propriu, precum şi toate câmpurile acestora. Împământenirea menţinerii oamenilor în frig, în Europa de exemplu, conducea de asemenea la restrângerea (chircirea, ariciuirea) corpurilor fluidice, care astfel nu mai permiteau nici măcar o intuiţie să se dezvolte, fără să mai discutăm despre alte capacităţi omeneşti: şi nu numai în epocă, dar şi ca moştenire până în zilele noastre, poporul rămânând astfel o masă de manevră pentru autorităţile de orice nivel. 
Ierarhizarea populaţiilor, rar existentă în străvechimi: doar în situaţii de adaptări la schimbări planetare sau de realizare a unor sarcini de mare anvergură – a fost preluată prin citirea trecutului omenirii şi înţelegerea rostului ei: formarea unor câmpuri radiante care creau impulsuri ajutătoare între oameni, susţineri reciproce şi schimburi inforenergetice puternice, cu efecte bine cunoscute de către vârfurile ierarhiilor. Împărţirea populaţiilor în caste, clase, avea o importanţă deosebită pentru conducătorii templelor în special: creau câmpuri de putere şi vibraţie uniformă, care se studiau atent prin activităţi astrale şi mentale. Mentalii avansaţi ai templelor depistau imediat în astfel de câmpuri, mai ales în câmpurile muncitorilor, sclavilor, de joasă vibraţie, determinată de suprasolicitare prin muncă fizică brută, delimitările forţelor energetice-spirituale naturale ale unor oameni din popor, care erau imediat preluaţi de oamenii templelor şi inseraţi în rândul activiştilor mentali, după puterile şi înclinaţiile lor. 
Într-un asemenea context, să înţelegem că Sf. Ioan Botezătorul a adus poporului exact ceea ce preoţii reţineau din faţa poporului: postul, spovedania şi botezul. Adică elemente esenţiale ale echilibrării trupului şi psihicului uman.
Nu pentru altceva a fost omorât, deşi accentul cade pe acuzele aduse de dânsul moravurilor conducătorilor romani… 

Dar să nu uităm totuşi importanţa deosebită a activităţii sexuale pentru om – din orice direcţie este ea privită: deosebit de importantă pentru perpetuarea speciei, dar deosebit de importantă pentru o trăire echilibrată, cu direcţionări înţelese azi în cu totul alt mod decât ne-am obişnuit până acum. Ne-am obişnuit să dispreţuim în special femeile care aleg să nu aibă o activitate sexuală bogată, dar şi bărbaţii care procedează în acelaşi fel. Faptul că energiile noi ne ajută mult vitalitatea nu este un motiv să renunţăm la postul sexual: sexualitatea exagerată este însă – şi e bine să reflectăm asupra acestui aspect – o descărcare a energiilor neconsumate, indiferent dacă este vorba despre energii fizice sau de altă vibraţie: astrale, mentale sau cauzale. Omul străvechi, omul mental străvechi nu avea în vremea lui o astfel de manifestare, de activitate sexuală exagerată, repetată. De fapt era o activitate foarte redusă – tot a noastră până la urmă, căci 99% din întrupaţii de azi au trăit şi înainte de ultima glaciaţiune (potop); de aceea omul contemporan a acceptat “păcatul originar”, orientat spre natura sexuală (deşi Vechiul Testament nu pomeneşte acest lucru). Orgasmul atât de apreciat de noi nu este decât aprecierea inconştientă a descărcărilor energiilor din sistemul corporal uman activ, de la corpul fizic la corpul cauzal. Ceea ce însă nu înseamnă neapărat că lipsa orgasmului ar echivala cu un echilibru perfect între funcţionarea plexurilor corpurilor fluidice şi folosirea efectivă a energiilor vehiculate de ele. Folosirea echilibrată a energiilor nu conduce la lipsa orgasmului, căci ritmurile planetare şi biologice personale cuprind şi creşterea frecvenţei vibraţiilor, şi volumul energiilor aprovizionate de corpurile noastre: şi omul ar trebui să ţină cont de postul in timpul săptămânii, postul curent, pentru a gestiona cu înţelepciune vârfurile energetice fizice şi spirituale:
– marţi spre miercuri este un vârf energetic pe nivelul fizic-vital (eteric); creşterea energetică-fizică este percepută de om, dar omul va avea tendinţa de a extinde activităţile sale mult, ceea ce ar conduce la blocaje ale corpurilor fluidice şi chiar ruperea ţesuturilor fluidice şi trupeşti deopotrivă; miercurea se ţine post de fapt pentru potolirea avântului posibil în această perioadă a săptămânii, un post al echilibrului în activităţile fizice;
– vineri este un post legat de maximul de energie între sâmbătă şi duminică – dar energie spirituală, cu funcţionarea maximă a corpurilor: cauzal, spiritual (sau budhic) şi dumnezeiesc (sau atmic) cu straturile lui dezvoltate în funcţie de sarcinile de destin (corpurile: enesic şi supraenesic). Vârful energetic spiritual este aşadar sâmbătă spre duminică, iar postul de vineri pregăteşte corpul prin a nu-i da foarte mult de lucru, obligându-l la eforturi funcţionale mari. În schimb, sâmbăta şi duminica activităţile merg uşor şi lin pe nivelele spirituale, ale activităţilor de informare, analiză şi înţelegere a celor care se desfăşoară în jurul nostru, nu nepărat numai pe nivelul religios. Dar religia îşi ia dreptul de a orienta gândurile şi emoţiile oamenilor numai către activităţile divine, autorităţile religioase cerând dreptul integral de gestionare a relaţiilor omului cu divinitatea. Nu ar fi rău, dar ar fi necesar pe de o parte de înţeles faptul că legătura cu divinitatea a fost şi este întotdeauna proprie fiecărui spirit în parte; iar pe de altă parte este de orientat activităţile oamenilor către orice fel de informare, analiză, aprofundare: nu numai de natură religioasă, căci toate sunt hăruite de divinitate către iubire pentru tot ceea ce există în jurul nostru, cu respect şi înţelegere. Înţelegerea trebuie să se facă cu extindere către lumea înconjurătoare, cu preţuirea tuturor care au participat la ridicarea omenirii de-a lungul mileniilor, din orice punct de vedere: ştiinţific şi religios deopotrivă. Cu preţuirea tuturor evenimentelor planetare şi cosmice deopotrivă, cu preţuirea tuturor celor care ţin psihicul complex uman, fără să se considere activităţile umane bune sau rele, ci doar necesare învăţăturilor pe care le avem de urmărit, toate fiind de la Dumnezeu. Totul este de la Dumnezeu, indiferent ce înţelegem prin “Dumnezeu”: nimic din ceea ce ar fi accebil nouă, din manifestările noastre nu este înafara lui Dumnezeu.

Orientarea conştientă a omului către activitate echilibrată în toate sferele sale de activitate ar trebui să fie ajutată de îndrumările concrete, reale, fără exclusivitatea dogmatică, fără pedepse – ci doar cu explicarea unor lucruri esenţiale (pe care de altfel nu au ajuns religiile să le studieze, preocupându-se de alte feluri de analize, care oricum nu ajung la nivelul maselor) – în loc de impuneri fără explicaţii care ţin în egală măsură de fizic şi spiritual, în egală măsură de divinitate şi de social. Toate ar avea repercusiuni deosebite asupra atitudinilor şi manifestărilor noastre, ale întregii omeniri. Toate religiile abrahamice au deturnări de la principiile de bază care le-au dat naştere, dar ceea ce azi contează cel mai mult nu este să acuzăm, ci să le cunoaştem, să iertăm dacă am blamat sau acuzat şi să ne facem înţelegerile necesare acum, în ultimul ceas…

Toate îndrumările au la bază ceea ce azi putem numi idealuri spirituale ale omenirii: nicidecum nişte reguli aride pe care să le avem în vedere pentru o perioadă nedeterminată de timp, ci elemente reale, concrete de trăire completă, intensă, pe care omenirea a avut-o nu cu mult timp înainte: până acum 6-7.000 de ani. Au existat prelungiri ale unor asemenea trăiri în doar câteva locuri din lume, populaţia fiind ajutată să menţină asemenea manifestări sub conducerea Moşilor (Patriarhilor, Bătrânilor, Vracilor), orientatori către o trăire de maximă conştiinţă, formatori de manifestări înălţate care au rămas moştenire pentru negura vremurilor în care ei se vor fi retras, lăsând omenirea să trăiască prin intuiţiile sale. 
Nimic din ceea ce este îndrumare religioasă nu este altceva, în rădăcină, decât ceea ce omenirea a putut face cândva şi va relua în viitorul foarte apropiat, pentru care perioada dintre aceste două marcaje a fost gesionată după puteri: de fiecare om în parte şi de fiecare forum conducător, de autoritate politică laică sau religioasă deopotrivă. 
Omul îşi va relua treptat frâiele propriilor manifestări, îndreptate către social sau relaţie cu tot ceea ce este înafara percepţiilor singular-fizice, pe măsura creşterii vibraţiei planetare. Va reveni în cotidian lucrările destinice astrale şi mentale – coordonate şi ajutate de către entităţile proprii astrale, dimensionale şi înalt-coordonatoare. Moşii (Bătrânii, Patriarhii, Vracii) vor reveni în conducerile coordonatoare ale societăţilor umane de pe întreg Pământul, sădind doar seminţele împletirii activităţilor umane de pretutindeni, căci oamenii vor reveni la cunoaşterea, înţelegerea proprie, prin forţe proprii, şi la armonia dintre ei, aşa cum a fost, exclusiv şi general, înainte de ultima glaciaţiune. 

PRIN POST CĂTRE ECHILIBRU ŞI ÎNĂLŢARE SPIRITUALĂ
Vom avea o discuţie despre exagerări şi exigenţe: tendinţele azi se îndreaptă spre acceptarea labilităţilor chiar aş zice instituţionalizarea lor prin mijloace mass media. Exigenţa însă cere echilibru – nicidecum exagerare. Cu toate acestea, pe undeva este normal să fie aşa cum este acum – o spun, chiar dacă este şocant: dar având în vedere faptul că în ultimele milenii multe grupuri spirituale nu au putut comunica, relaţiona, învăţa, crea şi beneficia de rezultatele muncii şi manifestărilor lor, exagerările din aceste timpuri pe care le trăim azi par a fi la locul lor, într-o frenezie de “păcate” pentru care echilibrul oferit de religie – când ea însăşi este echilibrată – pare întemeiat. 
Să nu uităm acest lucru. 
Dar când chiar religia încalcă normele echilibrului, trecând de la îndrumare la obligaţie şi pedeapsă, cei care se echilibrează ei înşişi prin cunoaştere şi conlucrare nu fac ceva contra lui Dumnezeu. Aş oferi doar un singur exemplu: a nu crede în reîntrupare sau a nu efectua călătorii astrale (şi altele de acelaşi fel) par a fi justificate în ochii forurilor superioare ale religiilor abrahamice, care au aceeaşi rădăcină, dar de fapt nu sunt justificate, iar acesta va fi un subiect de destin omenesc pentru înţelegere, iertare din partea noastră, care va sta la baza unui consens lucrativ de mare amploare în vremurile care vor veni. 

DE LA ECHILIBRU – LA EVLAVIE
Credem sau nu deocamdată, zeci de milioane de ani până la noi oamenii au trăit necontenit în suflarea pe care azi o numim evlavioasă: pe care şi cei care azi se cred evlavioşi, şi noi, cei care tindem spre evlavie, cu greu putem crede că ea era proprie TUTUROR OAMENILOR – adică tuturor spiritelor care sunt şi acum întrupate şi fac din trăirea curentă o joacă superficială, dispreţuind sau nepreţuind şi evlavia, şi pe cei care o caută. Scriu despre un tip de evlavie îndreptat nu numai la adresa divinităţii, ci la adresa întregii vieţii – vieţii universale: şi pământene, şi din alte spaţii universice. Un tip de evlavie îndreptat, de asemenea, nu numai la adresa oamenilor şi tuturor vieţuitoarelor de pe Pământ – ci şi asupra creaţiei lor, inconştientă pentru vieţuitoarele care ne însoţesc viaţa pământeană, conştientă pentru oameni sau pentru grupurile umane care au trăit sau trăiesc împreună cu oamenii pe Pământ. 
Deşi azi mulţi desconsideră sau sunt indiferenţi în faţa unor asemenea aspecte, lăsând loc şi indiferenţei cu care alţii ajung să distrugă viaţa şi creaţia, desconsiderând viaţa şi munca ca atare, totuşi spiritele umane au în general atitudinea de a oferi sprijin în orientarea creaţiei lor spre protecţia vieţii, şi nu către distrugerea ei. 

Aşadar… să lăudăm pe cei care se străduiesc să protejeze viaţa, să diversificăm creaţia realizată pentru conservarea vieţii şi să-i ridicăm mereu calitatea, să ajutăm spiritele întrupate să se manifeste la nivelele cele mai înalte ale vieţii planetare: deocamdată pe Pământ, apoi şi în alte locuri din univers. 

Să respiri aerul cu dragoste de viaţa care ne hrăneşte pe toţi, cu evlavie neîngrădită de gândire negativă... să te hrăneşti cu evlavie, iubind viaţa măruntă care îţi hrăneşte, dezvoltă, purifică şi intensifică procesele de trăire şi manifestare ale spiritului mereu avântat... 
Să munceşti cu evlavie... 
Să te înmulţeşti cu evlavie, preţuind viaţa care se perpetuează şi astfel diminuând mereu efectele negative ale celor care încă nu pot să trăiască astfel aici, pe Pământ... 
...Şi să ştii că numai astfel poţi să ajuţi celor care nu-şi amintesc încă cine au fost, cine sunt în continuare şi nici nu intuiesc adevărurile din spatele unor asemenea îndemnuri... 

Mulţumesc din toată inima îngerilor mei în faţa cărora sunt prea rar cu capul plecat... deseori sumeţit obraznic... rareori cuminte şi frumos înălţat spre cerurile încărcate de splendoarea vieţii eterne... Căci primim lecţiile vieţii din respiraţia caldă a prietenilor noştri – îngerii... Îmbrăţişaţi şi împletiţi în respiraţia caldă a iubirii lor sublime, oameni şi îngeri ne deschidem sufletele spre, şi în braţele lui Dumnezeu…
DUMNEZEU SĂ NE AJUTE ŞI SĂ NE BINECUVÂNTEZE DE-A PURURI PE TOŢI !!! 

Niciun comentariu: