Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Să nu ne imaginăm că misiunea sfinţilor se termină odată cu trecerea lor dincolo de fiinţă. Munca lor merge mai departe, într-o deschidere uriaşă în volum, calitate şi profunzime...
LA MULŢI ANI TUTUROR CELOR CARE POARTĂ ÎNDRUMĂRILE DE NUME ALE SFINŢILOR PETRU ŞI PAVEL !!!

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


luni, 28 octombrie 2013

DIN NOU DESPRE BĂTRÂNEŢE…

Când ajungem la bătrâneţe, ne chinuim să mergem repede - pentru că nu ne suportăm să mergem încet. Am dispreţuit cândva pe cei care nu ţineau ritmul cu noi, iar acum nu suportăm faptul că am ajuns în aceeaşi situaţie de dispreţuit…
De fapt bătrâneţea ne pregăteşte în modul cel mai complex pentru alte întrupări viitoare: şi pentru întrupările viitoare pe Pământ, şi pentru cele care vor veni în continuarea Pământului. Şi am mai scris despre acest lucru de multe ori:
Pentru exemplul de mai sus – să înţelegem că ar trebui să trăim ca şi cum am pluti în azur… în alte azururi… Şi ni se pare ireal asta… Dar totuşi este adevărat… Adică să păşim rar, să ne deplasăm încet, ca într-un zbor planat, aşa cum o vom face cu certitudine în viitor, pentru a nu strica echilibre planetare, sau chiar de loc, doar gândul mutându-se – şi el plutitor – în locurile pe care le avem de susţinut vibraţional…

Ne răstim rapid, înghiţind cuvintele pe jumătate, neavând răbdare să vorbim calm, rar, răspicat, încet: pentru că nu am avut răbdare niciodată cu cei care vorbeau astfel, gândind fiecare lucru pe care îl spuneau, cu grijă să nu provoace stres sau neînţelegere celor din jur; adică un mod de vorbire care nu îi obosea nici pe ei, nici pe cei echilibraţi din jurul lor… 
Adică aşa cum nu ne-am fi obosit nici noi, dacă am fi ţinut cont de puterea noastră reală, din fiecare moment … Care nu este de loc mare, aşa cum numai în sinea noastră ştim bine asta. Ascundem cu pastile toxice răul făcut asupra noastră înşine, la tinereţe, trăgând ponoase grele la bătrâneţe. Plătim din greu imaginea pe care încercam să o formăm celor din jur: agresivă, competitivă spunem de cele mai multe ori – dar ea rămâne exact aşa cum este: fără răbdare, fără respect faţă de cei din jurul nostru, dispreţuitoare. Iar la bătrâneţe primim exact imaginea pe care am dorit să o formăm celor din jur despre propria noastră persoană. Primim exact ceea ce nu place fapt. Şi este foarte dureros, se poate citi azi clar pe faţa multor oameni în vârstă, care au trăit cândva aşa cum trăiesc azi mulţi, prea mulţi tineri, agăţându-se de un modernism prost-înţeles. 
Vârsta ne obligă, prin pierderea treptată a puterilor, să ne obişnuim şi aşa cum nu ne-a plăcut cândva. Pentru că aşa vom vorbi în viitorul apropiat, şoptind câteva rare sunete într-o viaţă mult, mult mai lungă decât ceea ce am trăit acum, acum. Şi mai departe de Pământ, ne vor fi date câteva şoapte sau sunete ca sarcină pentru echilibrarea unor fluxuri, sau a unor continente, sau a unor planete, sau stele, sau chiar galaxii întregi. 

Am întâlnit oameni care se plângeau că nu mai pot să rupă gâtul la găină… Ar fi putut să nu o facă nici la tinereţe, dar aşa a mers societatea noastră… Dar asta este deja o altă poveste… 
Ne pregătim să înţelegem că s-a terminat timpul inconştientelor hrăniri animale: adică insensibilităţi despre care am crezut cândva că ne fac mai puternici, dar ele ne-au slăbit de fapt… sau agresivităţi despre care de asemenea am crezut că ne arată mai puternici, dar de fapt ne-au supt toate sau majoritatea puterilor noastre personale. Am învăţat să omorâm animale şi am ajuns rapid să ne omorâm între noi… ca animalele… 
Ne pregătim să înţelegem că ne permitem pentru ultima oară să nu preţuim propria viaţă, precum şi viaţa semenilor noştri… Sau creaţii ale noastre şi ale semenilor noştri. Indiferent cum ar fi fost de bune sau mai puţin bune, de calitate înaltă sau slabă - acolo se punea suflet şi noi nu am înţeles asta… 
Sau păreri ale noastre sau ale lor … 
Sau tot ceea ce am făcut şi nu am făcut, tot ceea ce ne-a diferenţiat de alţii şi ne-a displăcut mai mult sau mai puţin, căci nu ne învăţa nimeni să ne punem şi pe noi, şi pe cei din jurul nostru în valoarea proprie, acceptându-ne reciproc, nu să ne distingem într-un amalgam timid, ruşinat, într-un cer cenuşiu, tern, fără culoare, noi înşine cu o valoare aproximativă, care oricum ar fi meritat, după părerea noastră, tot sau orice formă de dispreţ… 

Mai nou, ne considerăm dumnezei mulţi dintre noi şi ne mirăm că alţii ne dispreţuiesc. Arătăm mereu cu degetul pe alţii care s-ar scălda într-un “ego” plenipotenţiar, fără să fi învăţat de fapt să ne valorizăm reciproc şi astfel să nu mai fie nevoie de alţii care să ne dispreţuiască aşa cum dispreţuim şi noi, mai mult sau mai puţin. Povestea bârnei din ochi pare de mult pierdută…

Viitorul ne va obişnui din nou cu percepţii fine despre tot ceea ce cunoaşte şi poate lumea din jurul nostru şi ne vom ridica exact la nivelele pe care azi nu le crede – lăsându-ne duşi de valurile unei nepreţuiri extinse, care înlocuieşte încredinţarea unui “Adam” blând-omnipotent cu extratereştri cărora le punem în braţele lor virtuale tot ceea ce am realizat cu toţii, unindu-ne puterile, priceperile, înţelegerile, cunoaşterile pentru a crea o lume frumoasă – aşa cum nu putem crede azi. Şi pentru că nu o credem, nici nu credem la modul concret că extratereştrii suntem noi de fapt, veniţi pe Pământ pentru a aduce manifestările noastre de vibraţie joasă la nivelul manifestărilor – tot ale noastre, dar pe care le avem în vibraţii înalte. 
Încă nu credem – dar mai avem doar puţin timp până ne vom reveni complet. 

Va veni vremea în care va trebui să înţelegem că ni s-a oferit o mare onoare să fim acum pe Pământ. Şi că noi, la rândul nostru ne simţim suflete care nu ne vom mai permite niciodată să procedăm în feluri dezechilibrante, dispreţuitoare, distructive. 
Vom accepta că generaţiile viitoare de evoluanţi, care ne calcă pe urme, pe care le vom ajuta de-a lungul şi de-a latul universului, vor avea permisiunea să facă şi ei aceleaşi lucruri, pe care însă le vom privi cu îngăduinţa cu care coordonatorii noştri ne privesc azi… Şi cu toţii vom înţelege că învăţăm treptat să ne ridicăm nivelul de manifestare în orice condiţii de trai, în orice locuri, adică în orice timpuri de oriunde. 
Vom înţelege că suntem şi vom fi în continuare ajutători a căror experienţă creşte mereu; şi la fel toleranţa, încrederea, altruismul, înţelegerea, dragostea de toate şi toţi… Şi ne vom naşte mereu în mijlocul societăţilor celor care vin după noi, nu pentru karme deviat-înţelese, ci pentru a oferi ajutor, generaţie după generaţie. 

Şi azi, acum, unora li se va părea greu şi imposibil… iar altora posibil, frumos şi bun… 

Post scriptum: 
Se vor avea în vedere şi articolele: 

vineri, 25 octombrie 2013

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE DVS: DESPRE MOŞI

Pornim de a întrebarea pusă de RAST (link către blog) în articolul MEMORIA HINDUŞILOR , însă extind pe alocuri discuţiile tematice, adăugând şi răspunsuri la alte întrebări tematice referitoare la călătoriile astrale:

“Buna Cristiana! Apropo de mostenirea spirituala.... dl. Pavel Corut lanseaza, in cartile scrise de el, ideea ca prin muntii Romaniei (muntii Carpati) ar fi o pestera in care traieste un batran ce supravegheaza o "invatatura" de pe vremea lui Zamolxe (2...3 mii de ani). Este posibil asa ceva? In cercetarile tale astrale, ai intalnit asa ceva? la MEMORIA HINDUŞILOR... “

În primul rând, trebuie să răspund direcţiei fundamentale a întrebării: din punctul meu de vedere ceva nu este corect exprimat aici. Învăţătura lui Zalmoxis nu poate fi păstrată de cineva anume, dar pot exista oameni care să fie purtători ai unor învăţături care pe vremuri erau secrete – dar care azi nu mai sunt de loc secrete. Cel puţin aşa-numitele “desecretizări” care mi-au trecut prin faţă în ultimii ani nu erau de fapt ceea ce m-aş fi aşteptat, adică lucruri pe care destui oameni le cunosc azi. Dar ei tac în faţa boom-ului informaţional care aduce de cele mai multe ori elemente rupte din scrieri mai vechi sau mai noi, preluate superficial şi pline de confuzii în lipsa unei culturi sărace sau practic inexistente, adresându-se unui public aflat în aceeaşi situaţie, vădind orgolii mari. Toate sunt normale însă pentru vremurile pe care le trăim. Nu este ceva nou – în toate timpurile au existat astfel de situaţii.
Elementele de cunoaştere pe care le-a oferit Zalmoxis – şi nu numai dânsul – sunt clare şi concrete în spaţiul nostru ancestral, chiar dacă multe au fost deviate către o religie adaptată asupririi, şi nicidecum unui ajutor spiritual oferit oamenilor. Fiind populaţii tradiţionale, coborâtoare din omenirea primordială, aflată pe acelaşi teritorii fără întrerupere, geţii (dacii) au păstrat cunoaşterea, şi practica bazată pe o asemenea cunoaştere, pe care grupurile umane migratoare care au ajuns în Europa le-au pierdut în greutăţile drumurilor lor. Nu este o vină, ci este un lucru normal pentru asemenea spirite, care au avut nevoie de o astfel de situaţie pentru a-şi cunoaşte propriile limite maxime şi minime la nivelul pământean: migratorii au fost de altfel primele populaţii care au marcat astfel ceea ce azi toată omenirea trăieşte, şi va trăi în continuare până la schimbarea totală a vremurilor. 
Tocmai de aceea nu este de loc corect să spunem că unii sau alţii au fost superiori celorlalţi... 
Populaţiile tradiţionale pe care migratorii le-au găsit aici au păstrat însă reperele unei spiritualităţi încă intacte. Ştiind ceea ce avea să se întâmple: în principal pierderea cunoaşterilor profunde în focul unor lupte pentru viaţă şi demnitate umană, ele au păstrat repere ale tradiţionalismului în sculptură, pictură, broderie, instrumente muzicale de o mare varietate – la fel ca şi percepţiile lor acustice rămase până târziu în vremuri: aproapenecunoscute azi, conform sunetelor fundamentale ale pământurilor, apelor, cerurilor, ale sufletului uman şi ale întregii firi biologice a lumii înconjurătoare. Cunoaşterile lor despre univers le-au pus concret în liniile de pictură şi sculptură, cunoaşterile despre om şi omenie le-au pus în versurile cântecelor lor. Cunoaşterile despre funcţionarea organismelor umane, vegetale şi animale au rămas în obiceiuri şi tradiţii.
Şi ştim multe despre asemenea cunoaşteri…
Nu am fost singurii: pe fiecare continent au existat – urmare a coordonării Moşilor continentali – şi populaţii străvechi, şi migratori, din împletirea cărora s-au format liniile fundamentale ale comportamentelor umane noi. 
Aşa cum vom vedea, pe lângă asemenea forme inserate în lumea satelor noastre, cunoaşterile cu care am venit la întrupare cu toţii sunt în noi, sub formă de idealuri. Învăţăturile, de fapt îndrumările zalmoxiene, se refereau la cu totul alte aspecte, bazându-se pe percepţii pe care noi azi încă le negăm: de la intuiţiile umane simple – la clar-intuiţii şi clar-simţuri. Totul formează de fapt multisenzorialul noastru curent, din nefericire estompat, dar nu foarte mult, de vibraţiile planetare aflate în perioada lor de frecvenţa cea mai joasă. Însă sub imperiul pedepsei şi minciunii oficiale, popor după popor s-a văzut nevoit să-şi părăsească puterile, cunoaşterile, obiceiurile, povestirile despre realităţi ancestrale, oamenii de curaj şi vitejie… şi câte, şi mai câte…
…Şi ştim asta…
Urme ale unor asemenea cunoaşteri există peste tot. Sunt mulţi oameni care au cunoaşteri vechi profunde, retraşi, rămaşi în marginea lumii noastre pentru a sprijini revenirea la canalul cunoaşterilor profunde. 

Un alt aspect al răspunsului meu direct, pe scurt deocamdată (dar cu dezvoltări în continuare) se referă la faptul că nu am întâlnit în călătoriile mele astrale Moşi pentru a lucra direct sau a învăţa direct de la dânşii în această viaţă – dar am avut destine în care am lucrat susţinut cu dânşii, la fel ca şi mulţi alţi oameni. În etapele planetare desfăşurate înainte de ultima glaciaţiune, toţi conducătorii-lucrători ai societăţilor umane, alături de pădurenii din străvechimi au fost ceea ce azi am numi Moşi; vieţile lor erau extrem de lungi, intens lucrătoare, dezvoltatoare de lucrări care se întindeau pe termene foarte lungi, cuprinzând câteva generaţii de populaţii ajutate. 
Din nefericire avem încă imagini deformate privind sarcinile şi valoarea lucrărilor efectuate de ajutătorii planetari. Dar cunoaşterile revin treptat şi în curând vom înţelege multe astfel de elemente ale derulărilor de destine pe Pământ. 

În acest destin nu am avut sarcina de a lucra în preajma sau în mijlocul lor. Într-un fel mă aşteptam, în 1987, când – presată de rude să emigrez în SUA, deodată m-am opus cu putere (deşi cred că majoritatea românilor ar fi dorit să aibe o astfel de oportunitate), m-am agăţat cu mâinile de o uşă şi mi-am spus într-un ocean de disperare pe care multă vreme nu mi l-am putut înţelege sub nici o formă: “Dacă voi rămâne aici ştiu precis că îmi vor vorbi Moşii pământului…”. 
Aşa a fost, dar asta nu înseamnă că ei îmi oferă în fiecare clipă a zilelor mele îndrumările de care am nevoie, însă ştiu că ajutătorii mei astrali şi cu mine facem parte dintr-o linie de învăţătură strămoşească. Ştiu, printr-o simţire extrem de puternică, că există o entitate care mi-a marcat cele mai puternice evenimente ale vieţii, dându-mi îndrumări principiale de cale, şi este o voce distinctă de om cu viaţă multă, cu o deosebită încărcătură spirituală – de fapt la toate nivelele câmpurilor mele. L-am numit atunci Moşul, deşi atunci nu ştiam nimic clar despre Moşi. Arabii îşi numesc Moşul lor “Emirul” (o entitate cu o lumină puternică verde, de regulă). 
În rest discut cu ajutătorii mei astrali – nu mai am de mult dorinţa să ştiu cine lucrează cu mine, dar simt că este vorba despre o legătură cu linia de cunoaştere celtic-dacic-tibetană, trăind multe din vieţile mele ori pe aceste meleaguri, ori în trecere prelungită pe aici. 

În călătoriile astrale putem vedea amintirile vieţilor anterioare cu mare precizie peisagistică: din mentalizare (percepţie mentală din conştienţă generală fizică) vederea este acea percepţie în principal activă. Din călătorie astrală (cunoscută şi sub denumirea de vis conştient sau decorporalizare – dar am scris de ce nu sunt de acord cu numire “decoporalizare”) percepţia este de peisaj: toate simţurile sunt active în toate planurile (de la fizic la cauzal), inclusiv percepţia complexului vibraţional local, în spaţiu şi timp. 
De aceea toate amintirile pe care le am din preajma Moşilor (şi locali, şi de pe celelalte continente) sunt de foarte mare precizie – este dificilă însă exprimarea complexităţii, povestirea unor asemenea vieţi. Dar sunt mult ajutată, lucru pentru care mulţumesc din tot sufletul, tuturor. În acest destin mi-am asumat sarcina de a scrie despre ei, de a povesti, de a arăta confuziile şi exagerările inerente (datorate societăţii punitive în orice încercare a dezvoltării profund spirituale a omenirii); de a sintetiza cheile principale de activitate a acestor ajutători temeinici ai noştri, fără de care nu am mai fi existat acum. 
Fiecare dintre noi vom ajunge cândva, pe treptele noastre de evoluţie, să facem ceea ce fac dânşii: mai întâi să fim Călătorii, Învăţătorii, Măiaştri – iniţiaţii Moşilor, cum i-am numi azi… apoi să fim la rândul nostru Moşi de popoare… 
Să nu ne înfierbântăm privind o asemenea perspectivă, căci avem o imagine deformată despre adevăraţii coordonatori ai unor popoare, ai omenirii întregi. Nu ştim ce ar trebui să facă un conducător adevărat, căci nu ne-am confruntat direct, în epoca contemporană, cu vreun coordonator de talia lor. A fi Moş de popor este o sarcină care nouă azi ni s-ar părea extrem de dificilă – până la imposibil de dus până la capăt: iar asta în eventualitatea că i-am înţelege complexitatea, ceea ce este destul de dificil pentru noi în acest moment planetar. E frumos aşa… când ni se povesteşte despre ei, dar excludem munca permanentă, sarcina profundă, responsabilitatea uriaşă pentru o populaţie umană planetară de care ştim, dar nu ne-o imaginăm în întreaga ei complexitate. 
Dar pregătim venirea Moşilor, din nou în rândurile noastre. Purtăm informaţii despre dânşii, purtăm cuvintele dânşilor, purtăm cu noi dorinţa de a face din idealurile noastre limite depăşite: sub îndrumarea lor am făcut-o cu toţii cândva, o vom face fără urmă de îndoială în viitor. De fapt am trăit cu toţii, oameni ai vremurilor întunecate sau mai luminate, de ieri şi de azi, sub bagheta lor: puternic radianţi, ei ne-au susţinut credinţa în dumnezeire – o dumnezeire activă şi permanent lucrătoare, spre viaţa noastră veşnică, pe care mulţi nu o mai cred însă. Şi este foarte normal, căci suntem deziluzionaţi de autorităţile spirituale, religioase care au avut pretenţia de a ne conduce: de fapt asemenea autorităţi sunt oamenii, întrupările unor spirite care conştientizează treptat că nu ştiu să conducă cu demnitate şi respect, cu totală dăruire şi dragoste profundă, altruistă, popoare care au nevoie reală de ajutor... Dar am trecut cu toţii, cei care suntem azi deziluzionaţi, prin asemenea momente ale eternităţii noastre. De aceea ar trebui să le înţelegem devenirile şi să-i ajutăm în loc să-i denigrăm: dar ne este frică de ei, din cauza agresivităţii şi necinstei lor. 
Din toate ei vor învăţa să nu mai fie în acest fel, învăţaţi şi din experienţa tangenţelor cu popoarele lor, cu şi fără tangenţe ale coordonatorilor spirituali ai popoarelor, ale Moşilor – dar şi din conştiinţa care li se va dezvolta treptat, în vremurile viitoare…

În al doilea rând, indiferent de felul în care se fac azi expunerile (literatură, film, internet), să pornim întotdeauna de la a arăta importanţa existenţei oricăror expuneri, chiar dacă se duc peste tot informaţii la înceut pline de greşeli şi confuzii. Astfel ne informăm, avem ocazia să cercetăm, descoperim la rândul nostru multe alte elemente în plus, dezvoltăm înţelegeri şi, cu flexibilitate, mulţumim chiar şi pentru faptul că descoperim confuzii. Aprofundăm împreună mai departe – cu sau fără participarea celor care ne-au ajutat, căci pot fi cercetători care au trecut deja prin viaţă sau prea departe, în alte ţări, pe alte continente, pentru a lua legătura cu ei. Dar să nu uităm că suntem radianţi, şi astfel oferim şi altora posibilităţi de cercetare, iar cei plecaţi dintre noi ne privesc întotdeauna cu bucurie, ei ştiind cât se poate de clar că este foarte normal să aducem permanent corecţii, pe măsura creşterii vibraţiei planetare şi deschiderii tuturor către noi posibilităţi de cunoaştere.

Aşadar…
Dacă discutăm despre acest aspect, pornind de la cercetările de tip astral, prin intermediul călătoriilor astrale, să precizăm de la bun început că nu există nici o deosebire – de cele mai multe ori – între cercetările făcute din trăirile cu corpul fizic şi cele din trăirile astrale. De cele mai multe ori, în vremurile pe care le trăim azi, dorim ceva din pură curiozitate, care poate merge până la obstinaţie, fără suport dorit de cercetare însă, de aprofundare. Mulţi oameni care află despre călătoriile astrale (vise conştiente) se simt atraşi pentru că încep să fie moderne, dar pe de altă parte intuiţia le spune că ele sunt adevărate, că există, că astfel de trăiri sunt frumoase comparativ cu cele ale societăţii omeneşti în care trăiesc, atunci când ei îşi doresc şi altceva decât viaţa lor obişnuită. 

Aşadar, dacă nu ajungem prin corpul fizic la Moşi (Bătrâni, Patriarhi, Vraci, Şamani – după numirea popoarelor din fiecare regiune care îi pomenesc în mod curent), nu ajungem de regulă nici prin călătorii astrale. Se poate însă ca anumiţi ajutători planetari (care au prin destin sarcini planetare, şi vom detalia acest aspect) să lucreze direct cu ei sau să primească imagini ale vieţii lor, spre reamintire, doar dacă sunt:
1. susţinători permanenţi prin destin ai cunoaşterilor despre ei, despre activităţile lor, pentru întreaga populaţie umană. Iar o asemenea selecţie nu este superficială sau destinată unor aşa-numiţi oricum “aleşi”, ci unor spirite ajutătoare puternice, care pot suporta rigorile unor sarcini de o mare complexitate. De asemenea, trăirea în preajma unor asemenea Moşi este ea în sine o sarcină relativ complexă prin suportarea puternicei lor radiaţii monadice, precum şi a diferenţei vibraţionale între trăirea în preajma lor şi trăirea în, şi în preajma societăţii umane din orice timpuri. Căci este adevărat că suntem cu toţii radianţi, însă dânşii au în sistemele lor corporale anumite structuri dezvoltatoare ale câmpurilor proprii, devenind foarte puternic radianţi în apropierea lor, pentru ca apoi radiaţia lor să se estompeze în spaţiile planetare. Ajutătorii care trăiesc în societatea umană obişnuită, fiind oameni de legătură între Moşi şi oameni, au şi ei radiaţia puternică comparativ cu oamenii din aşezări, însă întotdeauna există în sistemele noastre corporale structuri care pot să diminueze riscul de a deveni obositori pentru semenii noştri. Astfel, corpurile umane au o structură deosebit de importantă – selectorul-amplificator de vibraţii – care ne oferă fiecăruia în parte amplificări ale vibraţiilor în funcţie de vibraţiile mediului şi de necesitatea împlinirii unor sarcini de destin. Astfel de însărcinaţi ai Moşilor simt clar când se schimbă semnificativ vibraţia lor şi pleacă spre Moşi, spre împlinirea sarcinilor lor. La rândul lor, Moşii ştiu când sunt condiţii de revenire a oamenilor lor de legătură către ei şi îi susţin pe căile lor în vremurile actuale, în care oameni şi animale devin repede imprevizibili, ameninţând viaţa călătorilor. Există un mit al călătorilor omnipotenţi – coborâtor din vremurile anterioare, când nici oamenii, nici animalele nu erau dezorientate de aglomeraţiile planetare datorate necesităţii evoluţiilor umane actuale, sau radiaţiilor puternice ale sateliţilor geostaţionari, sau antenelor de mare putere, sau altor instalaţii de mare forţă energetică. 
Sunt multe de spus cu privire la cele legate de călătorii Moşilor, şi vor fi povestite la vremea lor cu detalii, cunoscute de altfel în vechime şi aşteptate de toate comunităţile umane, la vremea cuvenită. Plecarea călătorilor se face astfel către locuri speciale şi în vremuri speciale, iar dacă ei ar dori să plece din societate, retrăgându-se înainte de termenul stabilit prin destin, sunt îndrumaţi spre reintrare/rămânere în aglomeraţiile umane. Şi este normal să fie aşa, întrucât ei au destin puternic radiant, şi astfel ajutător în direcţia susţinerii şi dezvoltării intuiţiilor umane în aglomeraţiile populaţionale, de-a lungul acestei epoci destul de dificile pentru majoritatea spiritelor întrupate ca oameni pe Pământ. 
Tocmai de aceea majoritatea oamenilor cred că există forţe spirituale dinamice superioare, care urmăresc şi ajută desfăşurarea vieţilor umane – dar şi a tuturor celorlalte specii planetare deopotrivă;
2. alţi ajutători planetari sunt prin destinele lor pregătitori ai revenirii tuturor Moşilor, din nou, în mijlocul oamenilor – eveniment apropiat de altfel. În funcţie de necesităţile societăţilor umane şi de stadiul realizării sracinilor lor, tangenţele cu Moşii pot fi modelate şi remodelate pe parcursul timpului, lucru pe care Moşii îl hotărăsc de fapt, împreună cu coordonatorii dimensionali şi universici. 

De ce numai anumiţi oameni pot ajunge la ei – şi nici măcar toţi cei care au acest rol, susmenţionat – este o temă de dezbătut pe larg. Să amintim acum doar câteva idei, spre o înţelegere generală. 
Tangenţele permanente sau chiar sporadice cu Moşii, dar fără o ordine, o coordonare şi adaptare corporală la necesităţile organizărilor de ajutor interdimensional ar însemna în primul rând perturbarea echilibrului vibraţional al aşezărilor umane. Şi nu numai. De fapt, când discutăm despre echilibrul vibraţional din unghiul de vedere al activităţii Moşilor, trebuie să-l privim într-un dublu sens:
1. Păstrarea echilibrului vibraţional al aşezărilor umane, prin neamestecul Moşilor şi al oamenilor lor de contact în viaţa aşezărilor. Când vibraţia planetară era mai înaltă, oamenii de contact ai Moşilor nu intrau în aşezările umane, pentru a nu le influenţa oamenilor prea puternic vibraţiile: căci în acest fel, oamenii sunt impulsionaţi să iasă din programele destinelor lor, care se derulează la nivelul vibraţiei planetei din acel moment. 
Când vibraţia planetară a scăzut mult, mult mai mult chiar decât este ea astăzi, persoanele de contact cu Moşii au rămas în societăţile uman – urbane şi rurale deopotrivă. Corpurile lor nu au vibraţia medie foarte înaltă tot timpul, dar oricum o au înaltă şi astfel ei pot ajuta la menţinerea vibraţiei la un nivel care poate doar ajuta, fără a determina modificări esenţiale ale impulsurilor de destin. 
Cauza profundă a acestui aspect se referă la libertatea omului de a se comporta la nivelul vibraţional de frecvenţă foarte joasă, având astfel puterea de a-şi cunoaşte limitele comportamentului propriu al momentului, comparativ cu cel din perioadele cu vibraţie planetară înaltă, care devin idealurile noastre curente.
Întotdeauna, de altfel, în orice situaţie, este necesar să privim orice aspect al vieţii noastre în comparaţii între cele de înaltă, şi cele de joasă vibraţie. Întrucât omul are azi tendinţa de a se sustrage înţelegerii despre ei înşişi, vibraţia planetară ne scoate din dualităţi şi ne orientează către necesităţile de destin (ne place / nu ne place), bine conştientizate înainte de derularea lui, greu de urmat (dispreţ, ruşine, devalorizare) în timpul derulării lui. 

2. Un alt aspect îl constituie menţinerea echilibrului vibraţional al Pământului, fără de care echilibru am fi obosit de mult: ne-am fi obosit între noi reciproc şi, cu toţii la un loc, am fi obosit întreg biosistemul planetar, obligându-ne să ieşim forţat din destin, golind astfel planeta de viaţă. Dar suntem azi pe Pământ, în atare situaţie, pentru că am avut încredere, încă dinainte de venirea noastră în acest spaţiu universic, că vom fi ajutaţi în toate felurile subtile – dar puternice în felul lor – să ne continuăm viaţa, vieţile, întreg ciclul de vieţi, căci pentru toate acestea am venit pe Pământ. Dintre toate, păstrarea unui echilibru vibraţional planetar nu presupune numai păstrarea vieţii biologice pe Pământ, ci menţinerea unei vibraţii echilibrate în toate câmpurile planetare – printre care cel astral este de o deosebită importanţă mai ales pentru activităţile umane de o complexitate greu crezută azi de noi. Astfel, degeaba am ieşi din câmpul fizic în câmpul astral (în calitate de entităţi astrale, după deces), căci nici câmpul astral nu ar fi mai echilibrat decât celelalte câmpuri, obligându-ne să ieşim definitiv, conform tipicului galactic local, din întrupările acestei subzone universice. 

Moşii au vibraţia corporală foarte ridicată: este o vibraţie care derivă din structurile sistemelor lor corporale, păstrate dinainte de ultima glaciaţiune: ei au corpuri pe care fiecare dintre noi, cei ajutaţi de ei, le-am avut cândva, în întrupările din locurile planetare numite A’Tlan (America de Nord), Aztlan (America de Sud), Cian (Asia şi Australia) şi Afrikaan. Chiar dacă se crede la modul general că ei ar fi “nemuritori” – ei au doar viaţa foarte lungă comparativ cu aceea a altr vieţuitoare planetare: adică exact cât am avut-o şi noi cândva, când aveam corporalitatea asemănătoare cu a lor, înainte de ultima glaciaţiune. Rarii lor copii sunt, şi vor fi susţinători ai vremurilor actuale şi viitoare, de trecere către perioada următoare a omenirii: revenirea la etapa mentală de trăire umană. Vibraţia corpurilor lor este înaltă, aşa cum spuneam, iar acest lucru nu se datorează faptului că ar fi altfel de spirite decât ajutătorii planetari aflaţi în mijlocul nostru, ci faptului că au o viaţă lungă, cuprinzând toate perioadele cele mai grele – din punct de vedere vibraţional – din desfăşurările timpurilor (epocilor, perioadelor) planetare: de vibraţia planetară cea mai joasă. 
Faptul că noi suntem născuţi cu destine scurte este o protecţie la adresa corpurilor care altfel, pe un termen atât de lung, s-ar destructura, s-ar distruge, în imperiul sarcinilor noastre de destin. Vibraţia mai joasă a corpurilor noastre, pe care o avem azi, ne ajută să ne cunoaştem şi noi, la rândul nostru, necesităţile de remodelare a comportamentului propriu la acelaşi nivel de vibraţii joase: este o cunoaştere de sine prin care Moşii au trecut, la rândul lor, cu alte ocazii ale evoluţiilor lor. 
O asemenea corporalitate însă presupune o putere interioară, o voinţă deosebită de a rămâne, în condiţiile terestre, o perioadă atât de lungă de timp planetar, suportând vibraţiile grele pe care le iau în piept, provenind de la societatea umană: de la comportamentul uman, de la activităţile noastre industriale, transporturi, telecomunicaţii, etc. 
Aşadar ei sunt aceia care echilibrează – prin ridicarea vibraţiilor locale – la un anumit nivel ale celor de joasă frecvenţă: ne ajută şi pe noi să ne continuăm viaţa şi activitatea, ajută întreg mediul biologic planetar să se menţină în viaţă şi în activitatea proprie fiecărei specii. 

Nu toţi cei care sunt ajutători planetari ajung în preajma Moşilor, pentru că mulţi dintre astfel de întrupaţi se obligă personal, prin destin, să stea în mijlocul socetăţii pe care o ajută, integrându-se în mediul social prin corporalitatea moştenită de la părinţi, cât şi prin comportamentul lor, prin atitudini, prin activităţile curente. Toate sunt preluate în creştere, pe parcursul copilăriei şi adolescenţei, de la societatea pe care o ajută, iar din mijlocul unor asemenea manifestări curente pentru cei care nu au experienţă prea mare în condiţiile actuale, ajutătorii planetari introduc comportamentele lor obişnuite pentru ei înşişi: de la echilibrat la înalt, moderând astfel manifestările celor din jur. În acest fel se instalează treptat învăţăturile privind moderarea, în continuare, echilibrarea comportamentelor. 
Nimeni nu are pretenţia să se ajungă la un rezultat fulminant pe timpul generaţiilor de întrupare la nivele de vibraţie planetară joasă. Dar fondul general al radiaţiei lor de destin (al radiaţiei monadice + radiaţia corpurilor prin care se manifestă) este aceea care împrăştie seminţele societăţilor viitoare – o societate în care Moşii vor reveni şi vor coordona întreaga societate umană, recunoscându-i astfel ca îndrumătorii, coordonatorii şi ajutătorii cei mai înaintaţi din mijlocul lor, pentru întreaga viaţă şi activitate umană pe Pământ. 

Cu ocazia acestui articol să mai lămurim câteva aspecte, pe care le-am întâlnit deseori în literatura de specialitate. 
Zalmoxis, Moşul Zeu, a trăit în ultimii 10.000 ani pe teritoriul actual al ţării noastre, în Cuibul (sau Căuşul) Munţilor (zona Transilvaniei şi a munţilor care o înconjoară, cu ambii versanţi), coordonând spiritual de aici în principal populaţiile aflate între munţii Alpi şi munţii Urali pe linia est-vest, carpaţii Păduroşi şi Marea Baltică în nord şi Marea Mediterană în sud. Şi-a împletit activitatea cu un grup de Moşi din aceste teritorii (bărbaţi şi femei deopotrivă), dar şi cu Moşii de la Oceanul Atlantic, din sudul Greciei şi din Urali, precum şi cu cei din Tibet. A susţinut spiritual toate populaţiile locale, şi în colaborare populaţiile de pe toate continentele. După anul 500 d.Ch., Zalmoxis şi majoritatea Moşilor locali, dar la fel din toate grupurile de Moşi de pe toate continentele, s-au retras în insulele din sudul Oceanului Pacific, de unde au coordonat împreună toate populaţiile umane, ajutându-i pe cei care au rămas în plan local. Zalmoxis s-a înălţat în dimensiunea structurală din imediata apropiere a planetei, de unde ne ajută în continuare – dar nu numai pe români, cum se spune în diverse lucrări cu tentă poate ceva mai mult decât patriotică, ci întreaga viaţă planetară, alături de toţi coordonatorii noştri dimensionali. 
De comentat cu un asemenea prilej este şi faptul că vremea lui a fost, şi este şi vremea noastră, din întreaga perioadă intuitivă a omenirii, după ultima glaciaţiune. Trebuie să înţelegem şi să acceptăm acest lucru, întrucât dânsul nu este decedat, ne însoţeşte permanent, ne ajută – vorba părintelui Arsenie Boca: mai bine, mai complex, mai profund de acolo unde se află decât de aici, din mijlocul nostru – iar acest lucru este necesar pentru a ne lăsa să ne manifestăm spre cunoaşterea propriilor noastre limite, până la finalul destinelor noastre pământene. 
În toate timpurile Moşii au dus vieţi cu activităţi neîntrerupte într-o viaţă echilibrată, de atlant de fapt: cu o lungime cuprinsă între 10-30.000 ani, în funcţie de sarcinile personale, de aglomeraţia planetară, de nivelul vibraţiei medii planetare şi de variaţiile ei locale. Au întotdeauna vieţi lucrative, duse din primele zile de după natere – astrală şi fizică deopotrivă – până la retragerea din destinele pământene, după cum curge necesitatea societăţii pe care o ajută. 

Ceea ce este foarte important de reţinut este faptul că nici Zalmoxis, nici vreun alt Moş nu a oferit vreodată învăţături de genul celor care circulă în lume privind atitudini, comportamnete între oameni. Acest tip de învăţături sunt de fapt învăţături contemporane, linii trasate de oameni între ei, conform idealurilor umane, care au fost, şi sunt în subconştientul şi conştientul fiecăruia dintre noi în parte, mai mult sau mai puţin: în funcţie de obişnuinţele fiecăruia, de comportamentul comun la acelaşi nivel de vibraţie planetară. Liniile zalmoxiene de învăţătură nu ţin nici de religie, nici de social-politic, căci Moşii ştiu bine că omenirea cunoaşte liniile moralei profund umane, dar nu le acceptă în totalitate. Le avem din religiile popoarelor, din întreg spectrul acoperit de legile scrise şi nescrise ale societăţii umane – dar nu le urmăm: le considerăm apte a fi folosite de regulă doar pe unele necesare, cele cu care ne armonizăm personal, precum şi cele care răspund intereselor noastre egoiste, individual şi de grup restrâns. 
Mai departe este datoria noastră personală să ne urmăm încredinţările personale, liniile de atitudine interioară şi exterioară ale sufletului nostru, vocea aceea interioară care ne şopteşte tot ceea ce este mai bun, mai moral, mai demn, mai modest, mai echilibrat – indiferent de înclinaţiile generale ale lumii. O lume care nu se schimbă pentru multe motive, printre care şi acela al exemplului personal – oferit de cele mai multe ori la nivele mediocre, considerând în mod eronat că lumea “nu merită să-i dai ceva bun”…
Şi vom înţelege în finalul ciclului nostru de vieţi tot ceea ce s-a ridicat, sau nu s-a ridicat la nivelul personal cel mai înalt, ne vom înţelege valorile şi neputinţele deopotrivă, vom înţelege şi căile prin care vom învăţa/consolida tot ceea ce este mai înalt din posibilităţile personale de manifestare umană. 
Dar nu este ceva rău sau neadevărat cele care circulă astfel, sub formă de îndrumări primite de la Zalmoxis. Căci toţi Moşii radiază asemenea atitudini şi comportamente: de înaltă valoare spirituală – spunem noi, care rezultă din trăirile lor curente, obişnuite, normale. Radiaţia lor menţine în lume cele care de fapt sunt norme ideale pentru noi azi – dar norme curente, obişnuite ale atlanţilor, pe care clarvăzătorii din vremurile noastre nu le-au sesizat, asociind omului din toate timpurile felul de manifestare al societăţii umane contemporane. Dar nu trebuie să-i blamăm pentru aşa ceva, căci vibraţia planetară şi socială i-a influenţat discret, ei neînţelegând faptul că trebuie să se detaşeze clar de orice influenţă de acest fel pentru a înţelege manifestările populaţiilor străvechi. 
Azi energiile noi, de vibraţie din ce în ce mai înaltă, ne ajută să pătrundem mult mai mult adevărurile eterne ale acestui loc din univers. Avem datoria să primim ceea ce au adus societăţii cei din trecut, să ne sprijinim de tot ceea ce au lucrat ei şi să aducem corecţiile, ajustările, înţelegerile noastre, acceptând cu înţelegere şi respect corecţiile pe care le vom primi şi noi, din partea cercetătorilor actuali şi viitori. 

Învăţăm azi că Moşii, dintre care noi îl acceptăm doar pe Zalmoxis, se sprijineau dintotdeauna pe cele mai înalte linii de dezvoltare a moralităţii şi demnităţii, calităţii şi cunoaşterii umane în general: ele nu au fost învăţături zalmoxiene, nu veneau de la el personal, şi nici de la vreun alt Moş, Patriarh, Vraci, Şaman în alte popoare. Cei pe care i-am numit învăţători doar au readus în mijlocul omenirii reamintirea celor proprii omului, principiile lui călăuzitoare: ca întărire a încredinţărilor că ele există în noi, dar au fost atenuate de fondul vibraţional de joasă frecvenţă, de care au profitat mulţi semeni pentru a-şi ridica propriile dorinţe, interese, la rang de acceptare din partea divinităţii: care de fapt acceptă doar să ne lase liberi, pe toţi deodată, atenuând doar efectele în spaţiu şi timp ale vibraţiilor grele care răbufnesc din sufletele noastre încrâncenate…
Azi credem că ne tragem din animalitate direct, din maimuţe şi mai clar, aşadar omenirea ar avea nevoie de un îndrumător care să-i aducă noutăţi absolute în acel moment al vieţii planetare. Dar noi doar ne amintim sau ne întărim acele firişoare subţiri ale conştiinţei noastre De fapt, îndrumările Moşilor se sprijineau efectiv pe un fond de comportament înaintat, echilibrat, delicat, cuminte, înţelegător, moral, plin de demnitate umană, care formau fundamentul vieţii fiecărui om. 
De fapt, învăţăturile zalmoxiene se legau de calitatea, diversificarea, adaptarea creaţiei materiale avansate, protejarea societăţii, naturii, adaptarea tuturor membrilor societăţii la modificările vibraţionale curente ale planetei, ale universului care îşi trimite permanent efectele trăirilor către fiecare fie de viaţă de pretutindeni. Dacă noi azi nu privim viaţa şi activitatea noastră în legătura sa directă cu asemenea subtilităţi universale, nu vom înţelege bine natura învăţăturilor zalmoxiene, dar nu numai învăţăturile pe care iniţiaţii Moşilor (Călătorii, Învăţătorii şi Măiaştrii) le ofereau oamenilor – ci înseşi lucrările pe care ei le realizau permanent pentru omenire şi întreaga planetă. 
Inimaginabil pentru noi, azi, este volumul cunoaşterilor spirituale perfecte la venirea pe o planetă cum este Pământul, în calitate de creatori conştienţi universalizaţi, de mult timp în evoluţiile noastre. Ceea ce avem de făcut este să adaptăm aceste cunoaşteri acumulate în evoluţiile noastre anterioare la realităţile galactice, stelare şi planetare locale – în cazul nostru la realităţile curente ale Pământului:
– la vibraţia energiilor de aici, la densitatea lor, la viteza lor de circulaţie: întrucât planeta este luminată, atrasă şi energizată de un singur soare, de o singură stea, aflată la mare depărtare de alte stele, se creează particularităţi de care trăirea (respiraţia, hrana, funcionările sistemului corporal în întregimea lui) trebuie să ţină cont şi astfel devin treptat bază de raportare a activităţilor umane normale: deplasare, comunicare, relaţionare, creaţie materială (mentală şi fizică deopotrivă;
– la compoziţia materială a planetei: matriceal-eterică şi fizică deopotrivă, în funcţie de care se formează gravitaţia, densitatea şi compoziţia aerului, lichidelor circulante în interiorul planetei, în exteriorul ei şi la suprafaţa ei pământoasă, formând marele circuit al apei în natură;
– la compoziţia biologică şi spirituală (de radiaţie monadică, corporală şi de câmp) a biosistemului planetar (vegetal şi animal);
– la modul de sistematizare a grupărilor spirituale aflate la întrupare în cadrul aceleiaşi specii, umană în cazul nostru;
– la modurile de autostabilizare vibraţională locală: fenomen pe care azi nu-l mai înţelegem, deşi ne bucurăm de somn şi vise de milenii. 

Iar acest fel de adaptare este o învăţătură de îmbogăţire a experienţei noastre de-a lungul şi de-a latul universului, oriunde mergem. 
Nu numai astfel de adaptări au făcut obiectul îndrumărilor moşeşti, ci şi adaptări la modificările vibraţionale ale planetei – în fiecare moment al acestor modificări. Experienţa deja uriaşă a spiritelor umane necesita doar îndrumări perioadice – aşa cum am mai scris pe aici – oferite cu particularităţile lor locale de două ori în principal pe an: în Ziua Mijlocului de Vară şi în Ziua Mijlocului de Iarnă, îndrumări duse de la Moşi către aşezări de către trimişii, Călătorii Moşilor, primite şi modelate de către Învăţătorii aşezărilor împreună cu Călătorii, apoi oferite Măiaştrilor (maeştrilor) meseriilor din aşezare, care le dezbăteau cu fiecare familie în parte, la vremea cuvenită, a necesităţilor membrilor ei. 
Dacă azi credem că ne tragem din animalitate este normal să credem că învăţăturile mergeau pe tot felul de linii de comportament, moralitate, instrucţii care să dezobişnuiască omul de viaţa de “peşteră”, de “cavernă” – ceea ce nu este câtuşi de puţin adevărat. Fiecare om ştia bine în trecut că cei pe care azi îi cunoaştem din osemintele descoperite ici şi colo erau de fapt grupuri preumane, de sorginte spirituală diferită, ceea ce numim azi spirite în evoluţii preliminare faţă de evoluţiile umane: au fost grupuri spirituale care au trăit în câmpurile mental-astral-fizic uman pentru a cunoaşte modul de orientare în vieţi pe care ei le vor trăi în viitorul evoluţiilor lor; ei nu sunt în această perioadă umană creatori avansaţi – ci creatori aflaţi la începuturile lor de creaţie materială: mentală şi fizică deopotrivă. 

Ar trebui să privim umanitatea, în ansamblul ei, în alt mod decât o facem azi: o vom face însă treptat, scăpând definitiv de capcanele necunoaşterii şi nefolosirii intuiţiilor noastre. 

Să reţinem că vremea lui Zalmoxis este legată de confuzia adusă de exprimările literaturii de profil. Zalmoxis a fost de fapt contemporan cu toate populaţiile umane de-a lungul vremurilor – de la ultima glaciaţiune până în Evul Mediu (până în preajma anului 500 î.Ch. a trăit ca locaţie de bază în munţii noştri). A ajutat împreună cu alţi Moşi toate populaţiile planetei până la ieşirea din Evul Mediu, pregătind acea epocă a Luminilor care ne-a scos din întunericul spiritual adânc pe care îl cunoaştem bine azi din istoria lumii. Nici acum nu putem spune că suntem înafara vremurilor lui şi acelorlalţi Moşi care au trăit alături de noi în toate timpurile, care trăiesc şi acum într-un spaţiu special al planetei, pentru a nu deranja distribuţiile populaţionale continentale: este o spaţialitate specială, între structurile principale ale trăirilor noastre (partea pământoasă a planetei, unde se desfăşoară în principal evoluţiile primare) şi ale ajutătorilor consacraţi ai noştri: un spaţiu al celor pe care i-am numit de regulă transcedentali – lucrătorii cei mai experimentaţi, înaintaţi, coordonatorii direcţi ai întrupaţilor care îşi desfăşoară viaţa pe planetă. Numim pentru început “spaţiu” sau “interspaţiu”, dar nu este o numire bună, perfectă pentru a-l defini, ci pentru a-l înţelege în formele noastre de gândire. Dar el este un loc aspaţial (după trăsăturile spaţiului aşa cum îl percepem noi azi) şi atemporal (după trăsăturile felului nostru de a percepe timpul secvenţial azi). 

Mi-a atras atenţia o povestire a dlui Emil Străinu în anii anteriori, privind felul în care cercetătorii clarvăzători ai guvernelor au perceput Pământul la finele anului 2012 (aşadar în viitorul lor): nu puteau trece de o imagine de felul unei perdele de apă, vertical de parcă ar fi curs întrega mare din infinitul cosmic pe, şi trecând prin pământ. 
Cam în acest fel am perceput şi eu trecerea de la nivelul spaţiului nostru tridimensional în energiile unui alt fel de spaţiu – structurat în forme diferite de ceea ce numim azi forme: dar numim aspaţial şi atemporal pentru că un asemenea loc nu are trăsăturile spaţiului şi timpului nostru. Ceea ce nu înseamnă că nu ar fi un fel de spaţiu şi nu i s-ar potrivi un anumit fel de timp universic. 

Discutăm deseori aici despre faptul că se apropie momentul în care Moşii vor veni din nou în mijlocul nostru: şi trebuie să legăm acest eveniment de faptul – cunoscut azi de mulţi dintre noi – că în viitor nu va mai fi nici şcoală şi nici serviciu – funcţionalităţi social-economic-politice pe care nu putem să ni le imaginăm terminate fără un haos total. tocmai acest lucru trebuie înţeles corect acum. Asemenea evenimente vor veni pe fundamentul plecării celor mai agresive blocuri spirituale piramidale, precum şi a revenirii omenirii la cunoaşterea personală ancestrală, pe baza creşterii vibraţiei planetare, sub imperiul energiilor noi. 

Moşii, retraşi şi discreţi în relaţiile cu noi, reintraţi, reveniţi în lumea noastră, aşa cum au fost cândva, vor fi în calitate de coordonatori spirituali – şi nu de conducători religioşi sau social-politici – căci nu va mai exista nici religie şi nici politică. Să reţinem că toată învăţătura de care avem nevoie pentru viitor se află în memoriile noastre spirituale şi ne-o vom reaminti treptat, pe măsura creşterii vibraţiei planetare. Moşii se bazează pe acest fapt concret, aşa cum ne-am bazat şi noi, milenii de-a rândul, pe lucrarea lor delicată dar puternică, discretă dar profundă. Trăirile şi lucrările noastre, împletite, vor deveni impulsuri pentru căutarea atingerii idealurilor noastre pământene şi, dincolo de ele, se vor profila mereu altele noi, specifice tuturor nivelurilor vibraţionale care se prefigurează permanent, după planificările deja cunoscute ale tuturor evoluţiilor pământene. 
Datoria noastră este să avem în vedere mereu şi tematica mereu împletită a aspectului material al vieţii noastre, cu cel spiritual în egală măsură, după priceperea şi puterile fiecăruia dintre noi:
– să respectăm materiile prime ale planetei, vegetaţia şi animalele ei, să folosim astfel de resurse materiale şi biologice cu cumpătare, treptat învăţând din ce în ce mai multă lume să procedeze la fel, impulsionând astfel la urmărirea simţirilor interioare ale fiecăruia dintre noi; 
– să înţelegem rostul profund al folosirii mijloacelor de comunicare în masă, al zborurilor fie ele şi de natură tehnologică: care prefigurează deschiderile comunicaţiilor inter-personale mental-astrale, călătoriile astrale;
– să ne dezvoltăm cerinţele de calitate superioară – materiale, culturale şi sufleteşti, de conştiinţă activă – care prefigurează calitatea excepţională a manifestărilor viitorului în trăirea şi creaţia umană; să ne dezvoltăm confortul material şi spiritual optim, necesar menajării, protejării sănătăţii corpurilor noastre, să ne dezvoltăm o comunicare şi relaţionare de calitate ridicată, dând exemplu cât mai bun celor din jur; chiar dacă avem momente greu de suportat chiar din partea noastră proprie, să ne înţelegem limitele, neputinţele şi, chiar dacă ne este greu, măcar să tindem mereu către depăşirea lor;
– să avem în vedere păstrarea legăturilor personale cu forţele spirituale superioare (divinitatea) – cu coordonatorii şi cu ajutătorii personali, de grup şi ai întregii verticale spirituale coordonatoare a evoluţiilor din toate universurile. 

Câtă iubire… câtă înţelegere… câtă dorinţă de ajutor avem din partea dânşilor…

Cândva vom înţelege bine, vom putea simţi direct tot ceea ce au simţit dânşii venind din partea noastră, generaţie după generaţie, şi câtă iubire ne-au putut oferi nouă, chinuiţi şi chinuitori deopotrivă, pentru ca noi să trăim în continuare, alături de toate vieţuitoarele Pământului…