... Da, la schimbarea gândirii, gestionarea gândirii, folosirea ei atât cât este necesar, unde este necesar, stoparea valurilor nedorite, redirecţionarea gândirii către linii netensionate, către simţire, către ceva întotdeauna constructiv, de natură să rezolve, nu să creeze conflicte...
Nu putem întotdeauna, dar cu încredere putem dezvolta cât mai des momente de acest fel – până când momentele rare devin dese, pentru ca apoi ele să se unească pentru a deveni şi mari, şi dese... Până când gestionarea momentelor devine obişnuinţă: gândesc ce vreau, când vreau, gândesc constructiv, rezolvativ, nu gândesc despre un lucru conflictual ci mă liniştesc...
Da, epoca pe care o trăim este una a noutăţilor în gândire şi înţelegerilor diferenţelor între un anumit fel de gândire veche: de tipul unei acceptări fricoase – şi o gândire nouă, de tipul acceptării deschiderii largi în cunoaştere, înţelegere, atenţie la diversificarea percepţiilor şi intuiţiilor, acceptarea clar-intuiţiilor şi clar-simţurilor ...
Trăim aşadar necesitatea unor NOUTĂŢI în gândire: SĂ NE SCHIMBĂM GÂNDIREA, ceea ce este cu totul altceva... Întotdeauna un echilibru a fost necesar... să nu stăm să ne gândim aiurea (spre exemplu) la o politică pe care nu o putem face, dar SĂ GÂNDIM la ceea ce am putea face noi, în atitudinea noastră, pentru a ne elibera de apucături vechi, de teorii învechite şi mai ales de influenţele ascunse ale celor care profită, bine gândit, de pe urma confuziei pe care o seamănă intenţionat în lume...
SĂ GÂNDIM CUM SĂ NE ELIBERĂM DE ASEMENEA CONFUZII – aceasta este părerea mea... Să ne recuperăm responsabilitatea de a ne elibera de vechiturile din care putem învăţa ceva – orice: şi cu zestrea de experienţă curată să mergem mai departe...
CÂT DESPRE GÂNDIREA PE CARE AM NUMI-O „VECHE”...
...am învăţat că nimic nu este inutil... Dar îmi plac metaforele (atâta timp cât nu sunt luate drept o realitate...) Am luptat de copil să ies din tot felul de tipare ce-mi păreau inutile... până când societatea mea apropiată a intrat în alte tipare, poate mai lejere, dar tocmai de aceea de multe ori purtând cu ele intenţii obscure mult mai subtile... Şi abia atunci am descoperit că ele au o utilitate specială, un rol special: să înţelegem că ele ne pot crea în suflete dorinţa de a le depăşi, păstrând şi folosind în continuare doar o sinteză de elemente moderate, echilibrate, care să ne creeze o bază solidă de drum mai departe... Adică atunci când permitem trecutului să ne facă mai puternici, mai maleabili, mai flexibili, mai buni cunoscători, fără să ne lase reci, duri, insensibili.
Nu este o cale dreaptă să luptăm pentru depăşirea lor cu arme, cu urlete în stradă şi spart geamuri: să luptăm GÂNDIND pentru înţelegerea tuturor sensurilor obscure ale situaţiilor cu care ne confruntăm, pentru găsirea şi răspândirea căilor prin care ne putem schimba trăirile exact în sensul invers al celor care încearcă să ne influenţeze: ceea ce presupune trecerea de la frică – la curaj şi demnitate, ţinând permanent sensul de a fi hotărâţi – şi nicidecum agresivi.
De fapt, să procedăm exact aşa cum fac cei pe care mulţi îi numesc „conducători din umbră”: ei au învăţat să acţioneze cu calm, să gândească concentrat, să acţioneze promt, folosind din ceea ce învaţă urmărindu-ne pe noi. Dar sunt reci, egoişti, profitori, duri, insensibili, inflexibili. Ei ne propovăduiesc nouă să profităm de oportunităţile care ne vin în viaţă – în timp ce ei profită de propria noastră viaţă...
Noi nu am învăţat încă să fim calmi, ordonaţi, concentraţi în gândire şi acţiune.
Nu zic că aşa ne trebuie... Dar ar trebui să învăţăm...
ŞI DA, AICI INTERVINE „INIMA”...
... de fapt cele mai frumoase manifestări ale spiritului uman – bunătatea, omenia, moralitatea, sentimentele de bine, frumos, altruism, iubire... Adică idealurile splendide ale omenirii...
Cei care folosesc mintea fără inimă –– sunt asemănători cu cei care folosesc inima fără minte: pătimaşi, fără să-şi analizeze propriile porniri fără limite, egoişti şi nu de puţine ori de o perversitate puţin înţeleasă la început. Încrâncenare în ambele cazuri. Extremele se ating şi se devorează reciproc, dar nu fără a influenţa lumea din jur.
Dacă învăţăm de la început modul în care, moderat şi echilibrat, ne gestionăm viaţa întreagă, cu tot ceea ce are ea mai frumos, mai înălţător, împletind experienţa vechiului şi perspectivele noului – aceasta cred că ne formează LINIILE NOI DE GÂNDIRE ŞI SIMŢIRE...
Aşa că eu, personal, merg mai departe, arătând la ce pot folosi schimbările pe care le înţeleg, mi le accept, le folosesc...
P.S.: pentru cei care sunt cititori mai noi ai blogului: alte studii pe aceeaşi linie pot fi urmărite la adresa: http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/search/label/Inim%C4%83%20%C5%9Fi%20minte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu