SEMNIFICAŢII SPIRITUALE ÎN CURS DE APROFUNDARE (1): REALITATEA EVENIMENTELOR ÎNSCRISE ÎN NOUL TESTAMENT

Cred că voi intra destul de abrupt în subiect, scriind despre faptul că despre sfinţi se încearcă acreditarea ideii că nu au fost neapărat oameni în carne şi oase,ci doar personificarea unor teorii, încredinţări vechi sau a unui şir întreg şi lung de eroi populari netrecuţi în analele vremurilor. Un fel de forme mai uşoare de informare ale popoarelor, uşor de transmis, ca poveşti, din generaţie în generaţie.

EROII NOŞTRI POPULARI, AZI UITAŢI ÎN SCRINUL PE CALE A FI EL ÎNSUŞI CU TOTUL ARUNCAT…
Nu contest absolut de loc că ar fi existat şi aşa ceva, personalizări de acest fel, aşa cum ştim despre:
- Prâslea: cel mai tânăr fiu de împărat personifică schimbarea generaţiilor de împăraţi, de conducători ai lumii, prefigurând revenirea cândva a adevăraţilor conducători luminaţi, poveste lăsată drept moştenire de Moşi poporului căruia avea să-i fie greu de înfruntat vremurile intermediare;
- Păcală: "prostul" aparent, dar ascunzător al unei inteligenţe practice profundă, necesară timpului său; de fapt ajutătorul din mijlocul lumii pe care a venit să o ajute să treacă şi să depăşească înseşi neputinţele ei de ridicare, de spiritualizare din ce în ce mai înaltă;
- Tândală: "prostul", „leneşul" - de fapt dezorientatul, puţin-priceputul care se deşteaptă în preajma ajutătorului înaintat care pentru el este Păcală;
- Făt Frumos şi Ileana Cosânzeana, eroii populari adevăraţi, întâlniţi pretutindeni: ajutătorii de neam, cu ajutătorii lor planetari - Regina Furnicilor, Regina Albinelor, cu învăţătorii neştiuţi de la orice luminiş din drum: Cuptorul-Învăţător, cu cei cărora ei au venit să le ofere învăţături practice sau spirituale: de omenie, demnitate, curaj, dăruire; Mama Vitregă, Sora Vitregă, mici tirani din calea marilor ajutători solari…
Voi vă veţi aduce aminte mult, mult mai multe…

Aşa se încearcă a se spune şi despre Iisus, în timp ce alţii încearcă, la polul opus, să formeze - în lipsa altor susţineri istorice înafară de biblie: a se vedea diverse filme apărute de mai mulţi ani pe canalele de televiziune Discovery, National Geographic Channel şi altele cu politici asemănătoare, care induc ideea găsirii mormintelor lui Iisus şi ale familiei sale lumeşti, sau măcar să pună bazele unei îndoieli în sufletele credincioşilor.
Asta este încredinţarea unora: încă.

IISUS A EXISTAT… EXISTĂ, ŞI VA EXISTA ETERN, CA ŞI NOI: DOAR CĂ NOI ÎNVĂŢĂM DE LA EL, TOT ETERN…
Am fost mereu întrebată de-a lungul anilor din urmă de către mulţi oameni dacă eu cred că a existat Iisus ca om, pe Pământ. Nu ştiu alţii ce cred, dar eu sunt încredinţată de acest lucru, simţind clar, înainte ca alţi clarvăzători să-mi spună, că am trecut prin faţa dânsului: am înţeles multe, enorm de multe despre înţelegerea misiunilor spirituale, numai din acea formă de trăire în preajma lui, ca om în mulţime, atâta cât a fost posibil, până la decesul omenesc al dânsului.
M-am lămurit de mulţi ani, definitiv, nu numai de existenţa dânsului în istoria umanităţii,ci şi de o întreagă fenomenologie care era în sufletul meu şi încerca să-şi facă loc către suprafaţă. În anii '90 am citit o carte - "Sotirios Crotos, Ucenicul lui Hristos" - în care se spunea (din comunicare astrală,ori după alte documente mai vechi nu are relevanţă aici) că cei care trebuiau, prin destinul propriu, să ajungă în faţa lui Iisus îi auzeau vocea propagându-se în auzul lor interior, în timp ce el vorbea mulţimilor strânse în jurul său. Acelaşi fel de comunicare directă, cu acelaşi spirit propovăduitor, îndrumător - de fapt complex coordonator şi formator de conştientizări colective - era ascultat de multe milenii: eu pot spune din cercetare concretă că acest lucru se petrecea încă din timpul preoţilor babilonieni, dar nu am nici un dubiu că a existat o astfel de formă tot timpul, şi înainte de epoca babiloniană, de altfel în toate popoarele, fără întrerupere. Inclusiv în zilele noastre, şi va exista câtă vreme va fi omenirea pe Pământ. La fel se auzea vocea Moşilor - fenomen observat la geţi şi la celţi - nu am nici un fel de îndoială că în toate popoarele de formaţie tradiţională, transcedentală (mai puţin cele migratoare, şi vom vedea de ce cu alte ocazii): când cel care avea în destin să ajungă la Moşi, auzea interior vocea Moşului local, când se afla în preajma muntelui lor şi ei ofereau rând pe rând, sfaturi celor aflaţi în jurul lor.
Moşii, la rândul lor, şi iniţiaţii lor răspânditori ai îndrumărilor Moşilor în poporul lor, auzeau Cuvântul Îndrumător. Nu era necesar să vină din altă parte a lumii, fiecare popor îl avea din străvechimile lui. Când însă grupuri întregi de migratori au plecat din pământurile tradiţionale, schimbând vibraţia armonizată numai acolo a corpurilor cu a pământurile lor, puterea de a percepe Cuvântul Îndrumător s-a pierdut, iar oamenii s-au sălbăticit. Iar popoarele care au suportat năvala lor au fost obligate să suprime trăirea în moşismul ancestral, ascunzând iniţierile, cunoaşterile şi puterile lor, până când totul - sau majoritatea cunoaşterilor lor s-au pierdut sau şi-au pierdut valoarea formativă, prin lipsă de încredinţare...

Preoţii babilonieni ştiau foarte bine acest fel de comunicare: inter-universică, inter-dimensională, astrală, din moştenirile primite din generaţie în generaţie, precum şi din propriile ascultări ale celor care aveau ca sarcină audierea îndrumărilor coordonatorilor universici centrali. O asemenea formă de Cuvânt - menţionat în biblie - a format ideea foarte reală a "coborârii Cuvântului în lume" sau "a Cuvântului întrupat".
Preoţii egipteni au preluat cunoaşterea de la babilonienii timpurii şi au transformat-o: din unealtă de ajutor şi îndrumare pe calea înaintării spirituale - în crimă şi procedeu cinic, agresiv, crud, criminal împotriva duşmanilor imperiului lor; dar şi deopotrivă pentru ţinerea în necunoaştere, în robie fizică, mentală şi emoţională a propriului popor, de care s-au ferit încă dinainte de a prelua puterea totală. S-au ferit de ceea ce ştiau de mult, tot de la babilonieni, că întreaga lume, fără nici o diferenţă, va trece prin neştiinţă şi apoi prin ridicare prin propriile forţe, cu ajutor divin, zeiesc, prin suflet şi prin corp, pentru împlinirea spiritului întrupat. Şi au luptat mult ca să întârzie măcar împlinirea vremurilor...
Din partea preoţilor egipteni a fost un act de oportunism politic să preia astfel de moşteniri şi să formeze ei înşişi bazele unor folosiri din care aveau să acuze babilonienii că au oferit lumii chiar avertizarea conform căreia din mijlocul popoarelor prietene vor descinde omorâtorii de oameni şi omenie, de cunoaşteri şi de credinţe. Iar frica de popor a măcinat, de la egiptenii antici pornire, toţi conducătorii popoarelor, imperiilor din zonă şi din tangenţele lor, răspândindu-se radiant pe tot Pământul, răspândire facilitată de greutăţile de trăire din vremurile ulterioare.
Din robiile care s-au rafinat începând cu acele epoci, s-au născut religiile temătoare de adevărul cunoscut de masele largi, de libertatea de gândire care putea stinge munca silnică, forţată, pentru conducători dispreţuitori de muncă şi preţuitori de lene… Nu au reţinut că poporul numai bătut va bate la rândul său, ci au rămas doar cu ideea de bătaie. Din care au născut toate cele cunoscute ale istoriei, pe care le ştim şi noi bine azi.

Pervertirea adevărului este o neputinţă: să fim toleranţi, dar să nu o încurajăm. Suntem azi pe Pământ să ştim, fiecare dintre noi în parte, şi toţi laolaltă, cât rău şi cât bine am ajuns să facem, la un moment dat - cum este acesta al nostru, de acum - al evoluţiilor noastre. Câtă înţelegere şi luciditate avem şi cât de intuitivi putem fi, chiar dacă nu suntem direct încurajaţi de semenii noştri sau/şi de entităţile noastre ajutătoare şi coordonatoare: direct, în deplina noastră conştienţă. Cei care pot să fie deja lucizi în faţa propriilor lor limitări pot să lucreze mai devreme sau mai târziu asupra lor înşişi: căci una este să ne dăm seama de un adevăr şi alta este să lucrăm constant, conştient asupra noastră. Chiar dacă propovăduim nelimitarea umană, unii dintre noi nici nu vor să-şi cunoască astfel de limitări, dacă există, cum acţionează, cum să le gestionăm. Căci întotdeauna este vorba de gestionare şi nicidecum de eliminare: iar cine este serios şi corect cu sine însuşi va înţelege că impulsuri nedorite avem permanent - dar depinde numai de noi cum le gestionăm. Şi este deosebit de important acest lucru, căci numai în acest fel vom înţelege şi tolera pe cei care nu au ajuns la înţelegerile noastre - dar fără să-i încurajăm. În asemenea situaţie să ne dăm seama că noi, cei care devenim astfel conştienţi şi lucrători cu noi înşine ne confruntăm cu inconştienţe legate de atitudini şi comportamente mereu noi, de care nu ştiam, a căror avalanşă ne exasperează şi chiar ne descurajează nu de puţine ori. Dar dacă ne gândim la cei pe care i-am dori la fel de lucrători cu ei înşişi - dar ei nu au puterea să se vadă încă - putem înţelege că ei cu atât mai puţin îi pot înţelege şi accepta pe cei din jurul lor. Şi astfel chiar noi, lucrătorii cu noi înşine, aprofundăm înţelegerile…
Inconştienţa este şi ea un anume fel de neputinţă, chiar dacă există o conştienţă a acţiunii, a gândirii, a vorbirii, conform încredinţărilor personale, a unui mod personal de gândire aferent gradului de libertate interioară şi exterioară. Nu se manifestă încă o conştienţă superioară, ca oglindă a unui nivel înalt de conştiinţă; dar este o conştienţă normală pentru evoluţia spiritului întrupat ca pământean.
Dar acesta nu este un lucru greu de îndurat - doar pentru că ne-ar dezvolta agresivitatea şi ne-ar obliga întrucâtva la reacţie de supravieţuire, de apărare: care înseamnă de fapt un consum mai puternic de energie. Pentru cei agresivi de felul lor este un consum normal, mediu, pentru că ei nu fac efort de înălţare spirituală. Pentru cei care fac un asemenea efort, de înălţare spirituală, apare simţirea oboselii, normale: pentru că se confruntă şi cu adaptarea nouă, tolerantă, la mediul agresiv, dar şi cu impulsul de a reacţiona după vechile necesităţi de supravieţuire într-un astfel de mediu. Ceea ce omul spiritualizat înaintat doreşte să facă este să schimbe agresivitatea veche cu atitudine moderată, echilibrată, de hotărâre, cu atenţie, cu concentrare la toate cele care îl pot ajuta să-şi desfăşoare activitatea şi să-şi conserve viaţa într-un mediu agresiv - fără să ameninţe viaţa sau libertatea altora: de acţiune, de gândire. Greutatea devine astfel mare, şi se înteţeşte din necesitatea proprie de a se echilibra pe sine, de a găsi căile de moderare proprie - conştientizând situaţia proprie. Dar şi efortul de a tolera fără încurajare - ceea ce se descoperă destul de greu cum se poate face: prin adaptare la moment, şi nu prin aplicarea unor şabloane. Vine apoi efortul de a potoli propriul emoţional tulburat, normal fiind, de fapt, să fie tulburat în anumite momente, în astfel de situaţii: dar un astfel de mergător se va tulbura încă şi mai mult pentru că nu a ţinut cont de principiile sale, şi doar treptat va învăţa din propriile sale oboseli să nu se autoblameze, ci să analizeze şi să păstreze mereu o atitudine de schimbare, de autoremodelare.
Pentru că diamantul spiritualităţii noastre şi-a format un milion de feţe şi toate trebuiesc, rând pe rând, şlefuite cu experienţa pe care ne-o formăm permanent, nu doar cu ceea ce am strâns la un moment dat.
Eforturile merg astfel pe mai multe cărări: pe 7 cărări - vorba românului, o vorbă care nu degeaba există, moştenită de la străbunii care ştiau bine despre cele 7 corpuri ale omului în medie pe populaţie spirituală omenească. Unde impulsurile vin din mediul de trai la fiecare corp din sistemul corporal propriu, iar în tulburare (vrajbă, beţie) fiecare corp îşi ia doza proprie de tulburare, cu dezorientări din ce în ce mai puternice.
Lupta-muncă a omului conştient cu sine însuşi şi cu mediul înconjurător este însă dorinţa aprigă a celui pentru care viaţa nu mai este decât un loc în care are prilejul înălţării spirituale.
Şi un astfel de om devine treptat un adevărat şi vertical exemplu pentru toţi cei care nu au conştientizat cele pentru care viaţa are în plus o multitudine de componente ajutătoare pe drumul conştientizărilor, înaintărilor spirituale.

Aşadar, să revenim. Iisus există, în mod concret, a fost întrupat în mod concret, iar tot ceea ce a realizat a fost real, concret, pas cu pas - la fel ca şi multe elemente din viaţa mamei sale pământene, Maria. Dar şi la fel cu multe elemente din viaţa altor întrupaţi, îndrumători, ajutători sau coordonatori, care şi ele au fost reale, chiar dacă s-au păstrat multe neclarităţi care le fac azi incredibile, puse în sacul cu minuni pe care azi, în lumea ştiinţei, nimeni nu le mai caută explicaţii şi prea puţini le privesc altfel decât cu respectul general pe care îl oferă oricărui maestru spiritual. Cu toţii au constituit o formă de moştenire spirituală care azi ne susţine pe drumul revenirilor către modul de manifestare normală şi majoritară a spiritelor umane: normal, mental, liber, neîngrădit decât de propria conştiinţă, într-o lume în care înseşi limitările sunt căi active de înălţare spirituală - bunînţeles atunci când astfel de căi sunt conştientizate.
Lucru pe care începem azi să-l înţelegem din înseşi vieţile lor valoroase - vieţi pe care unii azi nici nu le mai suportă a fi povestite, văzând limitări ambigue la tot pasul. Începem să înţelegem, cu noile noastre forme de pătrundere: multi-emoţională, multi-senzorială şi din ce în ce mai înalt-spirituală, cât de nejustificate pot fi:
- atitudinile celor dispreţuitori, agresivi, furioşi, intoleranţi, indiferent dacă sunt exprimate grosolan sau foarte rafinat, folosind cultura drept cuţit sau laser după înclinaţii şi educaţie, literar sau stradal (ca să nu spun altfel);
- dar şi atitudinile de revoltă exprimată cu agresivitate împotriva celor de mai sus, căci acestea nu sunt decât etape de depăşit: ale celor care nu înţeleg valori de acest fel, ca şi cele ale revoltaţilor care au început să le înţeleagă profunzimile, dar sunt pe calea remodelării atitudinilor în faţa celor care nu le înţeleg şi nu le  respectă. Impunerea respectului fără ca el să vină din proprii înţelegeri nu face altceva decât să întărâte situaţiile, să le tensioneze încă şi mai mult.
Ceea ce se înţelege, dar în etapa ulterioară.

Am început în primăvară să discut despre unele evenimente biblice, aşa cum le percep eu azi, fiind însă convinsă de faptul că astfel de conştientizări se vor dezvolta, se vor diversifica uriaş în perioadele următoare, graţie valurilor de energii noi, care ne vor scălda în continuare. Referitor la multe evenimente, sau locuri, sau obiceiuri, mai mult sau mai puţin cunoscute, dar legate de prezentările şi neprezentările moştenirilor religioase, aş continua cu alte discuţii pe baza acestui eveniment biblic - istoric de fapt.
Să fac o paranteză: pentru mine nu aş mai folosi prea des cuvântul „biblic" - cât mai mult „istoric": căci istoria va fi cândva rescrisă, punând în locul celor prezentate de învingătorii războaielor evenimente şi fapte, trepte şi variaţii spirituale ale societăţilor umane de-a lungul întregii istorii a umanităţii: cuprinse între două mari evenimente planetare mari, puternic marcante, formatoare în egală măsură:
- formarea prin transcendenţă interdimensională a corpurilor de întrupare a spiritelor care se vor numi aici, pe Pământ, umane: care sunt, dinainte de venirea lor pe Pământ, creatoare conştiente înaintate, universalizate. De felul spiritelor umane se întrupează ca specie planetară doar o dată pe o perioadă cuprinsă între două maximuri vibraţionale planetare; restul timpului pe planetă evoluează numai spirite necreatoare sau creatoare inconştiente - fază premergătoare începerii creaţiei conştiente;
- retragerea totală de pe planetă a spiritelor umane creatoare conştiente, tot prin transcendenţă interdimensională, precum şi a ajutătorilor lor dimensionali, care vor ajuta în continuare planeta şi întreg biosistemul său planetar - toate spiritele care vor veni în continuare pe Pământ pentru a-şi continua evoluţiile.

Sunt evenimente pe care azi, şi cu atât mai mult în viitor, le putem înţelege în mod detaliat, din ce în ce mai amplu şi mai profund decât au fost ele descrise până acum simplu, pentru înţelegerea oamenilor din vremurile când a fost scrisă biblia. Putem înţelege azi că toate cele petrecute au fost cât se poate de reale, au fost ajutătoare, au fost realizate pentru binele nostru, pentru întreaga noastră evoluţie.