Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Să nu ne imaginăm că misiunea sfinţilor se termină odată cu trecerea lor dincolo de fiinţă. Munca lor merge mai departe, într-o deschidere uriaşă în volum, calitate şi profunzime...
LA MULŢI ANI TUTUROR CELOR CARE POARTĂ ÎNDRUMĂRILE DE NUME ALE SFINŢILOR PETRU ŞI PAVEL !!!

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


luni, 28 ianuarie 2013

CÎTEVA CUVINTE DESPRE HĂRŢILE REALIZATE PRIN INTERMEDIUL CĂLĂTORIILOR ASTRALE

 Voi scrie în viitor un articol detaliat despre acest subiect: deocamdată să reţinem un element principal, pe care mulţi călători astrali serioşi îl pot azi înţelege, încetul cu încetul: asemenea hărţi au fost realizate prin intermediul călătoriilor astrale, completate treptat, în timp, de oameni cu spirite puternice, bine antrenate.
Harta amiralului turc Piri Reis nu poate fi comparată azi decât cu o observare dinafara Pământului; a fost – şi mai este încă – crezută a fi fost realizată de extratereştri, din aparate de zbor la înaltă înălţime sau de pe un satelit artificial al Pământului. Însă adevărul este mult mai simplu, doar că nu dorim să discutăm despre călătorii astrale şi, dacă dorim să discutăm – o facem crezând că este o formă specifică mileniului III şi nicidecum cea mai veche formă de cunoaştere a unei planete şi a împrejurimilor sale. Iar cunoaşterea planetei este doar pentru începători – căci un călător astral destul de bine antrenat poate călători deplin conştient prin toată galaxia. Şi este pe deplin conştient că ar putea face chiar călătorii mai lungi – dar nu de pe Pământ, şi nu din corpurile pământene. O astfel de conştienţă este însoţită de înţelegerea faptului că, dacă ar călători în alte galaxii, energiile pe care le-ar aduce cu sine în asemenea condiţii ar conduce la destabilizarea evoluţiilor spiritelor mititele care trăiesc pe Pământ şi fac viaţa planetară atât de frumoasă: de la viruşi până la mamifere ar pieri treptat – dar sigur... Însă acest lucru nu este permis nicăieri...
Şi încetul cu încetul descoperim că avem atâtea de făcut, şi de văzut, şi de înţeles în galaxia noastră, încât poftele care ni se dezvoltă la început se ostoiesc nu în nepăsare sau deznădejde, ci în înţelegerea lucrurilor, dragoste pentru viaţă şi mai ales dorinţa ajutorului altruist pe care orice spirit înaintat îl poate oferi celor care îi calcă pe urme...

Câteva articole bine puse la punct să le ataşăm aici, iar voi veţi mai căuta pe Google şi altele:

http://anatolbasarab.blogspot.ro/2013/01/o-harta-care-starneste-controverse.html

http://www.2012en.ro/2008/08/harta-ce-nu-ar-trebui-sa-existe-a-lui-piri-reis/

În aceeaşi tematică se înscriu şi multe alte vestigii rămase din vremuri de mult apuse sau mai apropiate, dintre care cele mai importante, cunoscute azi de noi, sunt geoglifele de pe platoul Nazca: înalta şcoală de vis lucid – călătorie astrală a vechilor tolteci...
Vom discuta despre ele la momentul oportun.

marți, 22 ianuarie 2013

EXPERIENŢELE NOASTRE EXTRASENZORIALE (5): MESAJE ŞI ACŢIUNI DIRECTE ALE AJUTĂTORILOR NOŞTRI ASTRALI

RUGĂCIUNEA PĂRINTELUI ARSENIE BOCA

O, iartă-mi Doamne atâtea rugăciuni
Prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,
Căci am făcut adesea din Tine robul meu
Nu eu ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu...
În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta
Îţi cer într-una să faci Tu, voia mea
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiti ce vrei
Şi să-mi slujeşti în toate, să-mi dai fără să-mi iei,
Gândindu-mă că dacă îţi cant şi Te slăvesc
Am drept să-ţi cer într-una să faci tot ce doresc.
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
Şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta,
Nu tot cerându-ţi Ţie să fii Tu robul meu,
Ci Tu, cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.
Să înţeleg că felul cel mai bun de-a mă ruga
E să doresc în toate să fie voia Ta.


Vă voi povesti mai întâi un eveniment din viaţa mea, după care vom analiza deocamdată ceea ce am înţeles şi am dezbătut sub îndrumarea îngerilor mei – entităţilor mele astrale de ajutor destinic actual.
Viitorul ne va ajuta mult să deschidem porţile unor înţelegeri din ce în ce mai mari, iar noi trebuie doar să rămânem deschişi în faţa celor pe care le avem de trăit. 
Căci nimic, dar nimic nu este degeaba în această lume în care trăim... 

Acum câţiva ani eram la mormântul părintelui Arsenie Boca şi am vrut să îngenunchez, aşa cum făceau cei sosiţi acolo... măcar un genunchi să pun pe pământ... 
Am auzit clar în sinea mea – obişnuită de zeci de ani cu comunicările ajutătorilor mei astrali (îngeri – cum îi numim  popular) cum o voce îmi spunea să nu îngenunchez... Am crezut că mi s-a părut mie şi m-am poziţionat chiar pe centru cu faţa spre cruce, pentru că nu era nimeni acolo să deranjez... Exact în aceeaşi clipă o forţă redutabilă m-a zvârlit cât colo şi am simţit că un bărbat foarte înalt mă prinde în spate uşor şi mă ţine să nu dau cu capul de pământ. În clipa aceea îmi dăduseră lacrimile, oamenii ţipau , o măicuţă liniştea oamenii... Am fost dusă pe o băncuţă de către prietenii mei, împreună cu o măicuţă mititică, mai mititică decât mine... Îmi tremurau genunchii de se izbeau unul de altul... Încet m-am liniştit, lacrimile mi s-au oprit şi m-am uitat la măicuţă, am rugat-o cât am putut de frumos, de respectuos să se dea la o parte un picuţ să mă uit după domnul acela înalt care m-a ţinut şi să-i mulţumesc ... Măicuţa s-a uitat la mine zâmbind, cu ochii strălucitori şi mi-a spus că .. dânsa era în spatele meu... dar între ea şi mine a fost Părintele... "S-a mai întâmplat, de ce nu aţi ascultat să nu îngenuncheaţi? pe unii nu-i lasă..." Îmi vorbea şi mă mângâia... Spunea că o să fie bine... Ştiam, simţea că aşa va fi... i-am povestit cum în urmă cu câteva zile visasem exact aranjamentul de brazi de diferite culori de acolo apărând din ceţuri, ca de dimineaţă, şi chiar fusese vis de dimineaţă... parcă mă chemau acei munţi... Acum înţelegeam ...
Părintele, căci mi-am dat seama după felul în care mi se adresa, mi-a mai spus că nu voi mai ajunge acolo decât atunci când îmi voi fi terminat lucrarea. Soţul prietenei mele tocmai spusese "Cristiana tu trebuie să mai vii aici de câteva ori..." dar răspunsul părintelui, imediat, doar acesta fusese...
Am mulţumit cu plecăciune măcar, dar zâmbind spre soarele care apunea... O altă măicuţă mi-a spus că am permisiunea să iau pietricele albe de la mormânt şi dânsa mi-a dat un mănunchi de busuioc. L-am uitat în maşina prietenilor mei... dar parcă Părintele îmi zâmbea din neştiut, să nu mă necăjesc, ce e dat ajunge acolo unde trebuie...

Mulţi ne veghează şi ne ajută, noi trebuie să-i ascultăm...

La prima vedere a fost o “minune” făcută de părintele, pe care nici eu nu am înţeles-o de la bun început, şi nici cei din jur. Numai cei care cunoşteau manifestările dânsului, dinainte de plecarea dintre noi şi de după plecarea dânsului, m-au privit cu înţelegere. Undeva pe lateral, cineva şuşotise că Dumnezeu nu-mi permisese apropierea de mormântul sfântului… Numai cei apropiaţi înţelseseră altceva, şi eu simţeam la fel: că îmi ascund de lume capacităţile de clar-auz – de aceea nu am luat în considerare ceea ce dânsul îmi comunicase – dar eu crezusem că astfel de comunicare venise de la ajutătorii mei: pe care nu-i ascult întotdeauna, obişnuită să cam fiu superficială în faţa lor, ca un copil în faţa atenţionărilor părinţilor săi…
Ca să arate că nu era dreptate în ceea ce se şuşotise în jur, măicuţele mă îndrumaseră să iau pietricele de lamormânt, să mă rog fără să îngenunchez acolo, apoi au vorbit agreabil – dar foarte serios cu mine, iar la sfârşit mi-au dat busuioc sfinţit acolo. Dar toate ştiuserăm că sfatul a fost clar: “Nu îngenunchia!!!” dânsele ştiau că, încă din timpul vieţii, dânsul procedase în acest fel, şi nu încheiase încă acest fel de a proceda, urmând să facă şi cu alţii, uneori, acelaşi lucru, de dincolo de mormântul trupului său. 

Era însă prea neobişnuit, şi doar acum, când mă gândesc cunoscând ceva mai mult decât atunci, percep întreaga (sau oricum substanţial) privind profunzimea acestei învăţături: de spargere a unor tipare. De “eliberare” din “robia” unor tipare vechi, mai ales ale celor care nu-şi mai au rostul pentru întrupaţii de azi. Sigur că o asemenea învăţătură se răspândeşte subconştient în timp, dar ajutătorii noştri lucrează astfel pentru că altfel de intervenţii ar fi eradicate de la început de către organizatorii religioşi, trecând în patrimoniul celor secretizate, chiar combătute. Ori, în zilele noastre, legile evoluţiilor desfac dogmele, secretizările şi pun accent pe revenirea la libertatea şi liberul arbitru al omului. Un liber arbitru al fiecărui spirit întrupat de a desfăşura o viaţă pământeană cu minimum de tipare sociale – fie ele laice sau religioase. 
În acest fel s-a procedat întotdeauna, de altfel. Fiecare societate a avut parte de spărgătorii tiparelor vechi, fără să creeze pe loc, în majoritatea cazurilor, alte tipare noi. Eliberarea s-a făcut şi prin simplificare, dar şi prin sinteză, prin sintetizare. Mulţi oameni au avut sarcina de eliberare a frontului extrem de bogat de tipare, aşa cum la sfârşitul mileniului I î.Ch. sarcina religiilor a introdus prima mare simplificare pentru viaţa omului: constând în sintetizarea complexului zeiesc - o multitudine de zei, a căror cinstire deja ocupa o parte impresionantă a spiritualităţii omeneşti, se condensa, se compactiza într-o sinteză numită:
– în Egiptul antic: Aton-Ra – eradicat de către vechii preoţi ai templelor egiptene;
– în sarcina iudeului Moise a revenit din nou această încercare, dar de această dată propriul popor nu a avut tăria, puterea de a accepta un astfel de eveniment; a fost însă o pregătire a terenului religios, pe care urma să se implementeze acelaşi fel de concept, care să inunde practic lumea mediteraneană;
– creştinismul însă, pe baza învăţăturilor christice, de mare profunzime şi putere vibraţională, aduce şi generalizează această sinteză simplificatoare, care concentrează astfel toată dragostea omului pentru divinitatea întrupată, la început, apoi înţelege cu mult mai multă uşurinţă Trinitatea care sintetizează şi atrage subtil atenţia asupra celor trei mari trepte de înţelegere a divinităţii: Tatăl, Fiul şi sfântul Duh;
– etapa contemporană aduce din nou – fără să rupă profunda trimitere spre înţelegere a Sfintei Treimi – rolul entităţilor astrale personale şi de grup spiritual propriu: ceea ce semnificau zeii popoarelor din vechime, din ceea ce numim antichitate. Însă o asemenea revenire este de fapt baza sub formă de spirală a conlucrărilor spirituale dintre om şi divinitate, particulare etapei viitoare de evoluţie a omenirii.

Lucrurile sunt foarte complexe azi – dar în dezvoltările minţii omeneşti contemporane omul poate ajunge la înţelegeri şi acumulări de cunoaştere prodigioase. Important este de fapt să ne eliberăm de concepte învechite, conform cărora omul nu ar avea acces – sau acceptul divinităţii – la cunoaşterea Creaţiei, element implementat de morbida impunere a Evului Mediu, de care ne desparte în fond foarte puţin timp. 
Avem încă foarte puţină aplecare de înţelegere a epocilor pământene… Încă…
Dar permanent au existat de fapt oameni care au avut, prin atitudinile lor, o astfel de respingere a tiparelor vechi ale societăţii – laice şi religioase în mod egal. Chiar dacă şi în trecut, şi azi dispreţul şi revolta au ocupat un loc important în manifestările de acest fel, azi estompările lor îşi fac treptat apariţia şi se întăresc pe zi ce trece. Înţelegerea, toleranţa, bunăvoinţa, cuminţenia îşi găsesc loc şi stabilitate, cu ecou din ce în ce mai mare în sufletele noastre. 

Însă, dacă mulţi au avut, de-a lungul timpului, sarcina de a se revolta, pregătind de fapt terenul celor de azi, puţini au avut deocamdată sarcina de a sparge tipare şi de a pune ceva în locul lor: alte tipare în fond – dar necesare viitorului societăţii omeneşti. De care începem treptat să fim azi conştienţi.

Ştiam de mult despre această sarcină a omenirii de azi, de înţelegere a necesităţii de ridicare la un nivel superior de pătrundere în cunoaştere şi de analiză a celor vechi prin prisma cunoaşterilor noi. Şi este necesar să se înţeleagă că această sarcină nu este una susţinută de indivizi “aleşi” – aşa cum din nefericire se cred mulţi oameni în ziua de azi – cu referire mai ales la cei care au deschideri ale clar-simţurilor. Oameni care le au nu numai în perioadele de maxim energetic planetar, ci ca percepţie permanentă: în special clar-vedere şi clar-auz. Este necesar ca astfel de oameni să se considere însă doar susţinători pe drumul acesta, pe care mergem cu toţii, fără excepţie, chiar dacă unii dintre noi intră mai devreme sau mai târziu, merg cu vitezză mai mare sau mai mică. Suntem fără îndoială în situaţia în care de fapt toată lumea are posibilităţi de percepţie multisenzorială - dar trecerea se face treptat, întrucât multă lume nu are încă terminate sarcinile de tip socio-familiar, conform planurilor cu care au venit pe Pământ. 
Folosirea, aplicarea – în acest caz: găsirea explicaţiilor celor mai profunde pentru acest moment al evoluţiilor noastre, constă în curajul abordării tematicii în mod deschis, în lume, indiferent dacă momentan se manifestă sau nu interes pentru o astfel de temă. Să înţelegem că noi, cei care avem azi deschidere, ajutăm, după micile noastre puteri, în direcţia deschiderilor spirituale ale altor semeni. În mod direct (discuţii, scrieri) sau indirect, radiant, răspândirea atitudinii şi înţelegerii noastre formează grupuri întregi de oameni care astfel pot merge drept pe drumul înţelegerilor noi. 
Asemenea fenomene sunt destul de frecvente azi, doar că mulţi preferă să nu le discute decât dacă alţii au curaj înaintea lor să le abordeze. 

CÂTEVA CUVINTE DESPRE TEMATICA „ALEŞILOR”
Vom dezbate mai larg această temă într-un mic studiu privind înţelegerea extinsă a activităţii sfinţilor.
Deocamdată aş propune doar să intrăm cu curaj în abordarea acestei teme, urmărind un anume aspect. 
Mulţi dintre cei care azi şi-au conştientizat capacităţi multisenzoriale – în special clar-auz şi clar-vedere – se cred, şi lasă şi pe alţii să creadă, că sunt „aleşi” de divinitate; sunt oameni care, de regulă, îşi limitează trăirile la povestirea repetată a câtorva evenimente deosebite trăite de dânşii, de mare putere, fără să creadă că astfel de momente sunt doar preludiul unora ce vor deveni obişnuite cândva pentru toată lumea. 
Ar trebui să comutăm înţelegerile noastre către ideea că fiecare om, toţi oamenii, sunt „aleşi” pentru ceva în lumea întrupărilor de pretutindeni – nu numai cele pământene. Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi intrăm la întrupare exact în momentul în care societatea planetară are nevoie de noi, de fiecare în parte, în momentul pe care toată suflarea planetară necesită un anume tip de forţă spirituală care să ajute înaintarea tuturor. 

Dar vom mai discuta şi despre altă formă de „alegere” – specifică lumii în care ne aflăm azi la întrupare, de care ar trebui să ţinem cont înainte de a ne revolta de felul în care merge – sau mai corect: nu merge societatea noastră aşa cum ne-am dori... Vom înţelege treptat că în societatea contemporană conducătorii nu sunt spiritele cele mai evoluate, ci spirite care învaţă să-şi cunoască şi mai ales să-şi recunoască singuri greşelile în faţa unor mari mase de semeni pe care nu-i ştiu conduce, aşa cum bogăţia materială pe care o caută şi o au nu ştiu să o gestioneze încă. Dar sunt în etapa deînvăţătură, prin care fiecare dintre noi am trecut sau vom trece cândva. 
Iar aceasta este un fel de „alegere” într-o lume care îşi doreşte spiritual profund să-şi descopere neputinţele din toate punctele de vedere. Chiar dacă deocamdată prea puţini dintre noi conştientizează acest lucru. 

Să reţinem faptul că fiecare om care trece prin aşa ceva are partea de învăţătură din evenimentele petrecute în jurul său – lucru care, cu tot respectul, nu este considerat ca atare de cele mai multe ori: ne mirăm de miracol, îl interpretăm în fel şi chip, povestim altora... Este foarte bine pe de o parte, căci ne întărim în credinţa că astfel de lucruri, de evenimente există, că sfinţii ne ajută, că Dumnezeu ne ajută prin intermediul sfinţilor. Nu luăm încă astfel de evenimente drept o sursă practic inepuizabilă de învăţătură, o întărire a unor învăţături anterioare, personale, o învăţătură nouă oferită altora prin intermediul trăitorului. Vom vedea că asemenea evenimente se petrec doar în astfel de conjuncturi planetare pentru oameni, când gradul nostru de înţelegere a universului, şi a propriilor noastre puteri de pătrundere în „misterele” universului, este redusă: din varii motive, aşa cum bine ştim acum. 
Întreaga societate are partea sa de participare la petrecerea evenimentului, fenomenului – prin toate forţele spirituale care se desfăşoară pe planetă înainte, în timpul şi, clipă de clipă, ulterior evenimentului. Fără de care participare trăitorul (şi povestitorul în acelaşi timp) nu ar putea avea parte de amploarea evenimentului – de „revelaţie”, în exemplul nostru religios – şi de altfel nu ar putea nimeni înţelege şi dezvolta trăiri de acesz fel decât în contextul unui biosistem şi a unei societăţi care îi desfăşoară fondul propice, special.
Iar acest lucru nu se înţelege. Încă...
Căci într-o societate în care toţi oamenii ar înţelege şi ar cerceta, ar aprofunda permanent cunoaşterile despre micro-, şi macro-univers, nimic de acest fel nu ar mira, nu ar fi luat drept miracol şi nu ar dezvolta necesităţi de învăţături pe care le cere viaţa noastră acum, şi le va cere schimbate în continuare.
Fenomenul, trăirea descrisă astfel, face parte din necesităţile de destin ale omului şi ale întregii societăţi: mai mult, ale întregii desfăşurări planetare. Fiecare fel de astfel de fenomen contribuie la formarea unui câmp informaţional planetar general, care permite un anumit fel de înaintare în evoluţie, chiar dacă fiecare specie planetară, planeta însăşi, planetele şi stelele cele mai apropiate îşi are evoluţia sa. Fiecare trăire, a fiecărui spirit întrupat este de fapt o aplicaţie a învăţăturilor de neam, de specie, de popor spiritual şi pregăteşte terenul pentru toate cele care vor urma. Referitor la oameni, în continuarea evenimentului (oricărui eveniment de fapt), trăitorul, şi fiecare dintre cei din jurul său, va găsi în continuare, de-a lungul vieţii, alte proprii înţelegeri, folosiri mereu noi ale diverselor aspecte legate de eveniment, asociind cele aflate, trăite, cu propriile sale trăiri, apoi cu altele formate din aflarea/trăirea altor evenimente mai departe. 

Să înţelegem astfel că:
– nici o revelaţie nu are loc decât în conjunctura care o necesită;
– participarea la formarea evenimentului este o trinitate în felul ei: divinitatea care formează fondul general al derulării evenimentului; omul-canal cu forţa sa spirituală primitoare a impulsului specific celor necesare desfăşurărilor; biosistemul planetar în totalitatea sa + societatea omenească în dubla sa ipostază: de bloc spiritual evoluant şi de grup socio-spiritual de întrupare într-o anumită conjunctură – şi nu alta: pentru care există o pregătire anterioară a fiecărui grup spiritual de pe planetă. 

Dar ceea ce este mai important ţine de un alt aspect, pe care începem abia acum să-l studiem; de aceea nici prea multă acceptare nu este încă formată, nici studiu prea mult – este o moştenire veche, de teama repercusiunilor de regulă religioase, care dezvoltă imediat gândire negativă cu putere foarte mare de pătrundere… Şi da, din nefericire, mai ales când este vorba despre revolta “sfântă” a unor oameni religioşi ultra-dogmatici. În fond, aşa cum bine spunea cineva – suntem la doar 5 minute de Evul Mediu întunecat…

De ce era atât de important să fiu atenţionată atât de puternic, vizibil??... Am mai scris, chiar şi în alte cazuri, nu am deplină încredere în public să arăt legătura cu cei de „dincolo”... Ştiu, este o rămăşiţă încă existentă – chiar dacă am multă experienţă de ieşit în lume, prin scriere după comunicare astrală... Trebuie să recunosc că este destul de stresant, de teama judecării pline de confuzii, neînţelegeri, din partea multora dintre cei din jur... Dar – vorba îngerului – dacă voi, cei care aveţi experienţă, vă eschivaţi, vă faceţi rău şi vouă, şi celor care aşteaptă ajutor din partea voastră...
Şi astfel am înţeles de ce evenimente de acest fel mi s-au petrecut în public, aşa cum v-am mai povestit şi chiar mai am şi altele de povestit: este drept de amploare mai redusă, dar de importanţă reală pentru orice om, care se va confrunta în viitor cu evenimente personale de acelaşi fel, până la instalarea permanentă a comunicărilor astrale. 

Să analizăm de asemenea şi cele legate de importanţa faptului în sine: să nu îngenunchez atunci când mi-a spus clar, răspicat, acest lucru – la fel ca şi altora: în timpul vieţii dumnisale şi după părăsirea corpului său fizic, din postura de entitate astrală înalt-ajutătoare, la nivel de întreg popor...

Pe de o parte este necesară înţelegerea faptului că asemenea mesaje intră în programe spirituale de mare anvergură, la care participă spirite puternice, capabile să ducă o sarcină la bun sfârşit: de aceea a apărut şi severitatea mesajului – concomitent cu protecţia oferită de aceeaşi entitate: părintele m-a împins, părintele m-a prins, pentru a nu speria spiritele mai fragile deocamdată, existente de faţă, tot dânsul interpunându-se între mine şi măicuţa care a recunoscut imediat că nu m-a prins dânsa, ci tot părintele. Cine îşi asumă o sarcină – neapărat trebuie să o ducă la bun sfârşit, căci şi ajutoarele pe care le primeşte sunt pe măsură. 
Şi da, trebuie să înţelegem că avem de-a face, într-adevăr, cu adevărate programe spirituale ale etapei în curs, aşa cum – la diminuarea vibraţiei medii planetare, înainte de ultima glaciaţiune, au fost realizate ample programe spirituale de pregătire a întregii omeniri pentru etapa manuală, intuitivă: care avea să se instaleze după glaciaţiunea despre care ştiau bine că se va derula în viaţa planetară, ultima glaciaţiune pe care o va trăi omenirea, după celelalte glaciaţiuni anterioare prin care a trecut omenirea în ultimele cca 40 milioane ani până acum. 
Şi nu este vorba numai despre spirite puternice, ci şi purtătoare de informaţie. În general purtătorii de informaţie spirituală nu sunt conştienţi întotdeauna şi/sau pe deplin de încărcătura spirituală pe care o poartă, dar ei sunt radianţi din ce în ce mai puternici, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare şi de asemenea, pe măsura conştientizării dorinţei proprii de dezvoltare  a cunoaşterii de orice fel: ştiinţifică, culturală, religioasă, diverse ramuri ale cunoaşterii care fac legătura între cunoaşterea mentală profundă (prin percepţii multisenzoriale) şi cunoaşteri de ramură, unilateral fizice (le numim de regulă ştiinţe exacte, deşi ştiinţele ezoterice ajung să fie incomparabil de exacte compartiv cu cele fizice). 
Asemenea spirite pot adera mult mai uşor la cunoaşteri şi înţelegeri noi, comparativ cu procedeele obişnuite ale societăţii la momentul de trăire. În acest caz omul simte nevoia unor gesturi care să exprime respectul purtat, aplecare în faţa unor semeni care au adus mult beneficiu spiritual omenirii în totalitatea ei sau numai unui grup spiritual, unui popor. 
Dar un asemenea obicei, al aplecării, al îngenuncherii, a devenit uneori obligaţie nu din partea celui căruia i se adresa respectul, ci chiar din partea oamenilor, fără să li se ceară. Însă nu este normal, din punct de vedere spiritual, să avem pretenţii de acest fel, exacerbate până la anatemizare în structurile sociale fără o cultură spirituală foarte dezvoltată: prin cultură spirituală înţelegând de fapt cunoaşterea rădăcinilor obiceiurilor noastre, necesităţile funcţionării pentru o anumită perioadă de timp sau pe parcursul întregului ciclu de vieţi ale grupurilor spirituale participante la specia planetară. Căci nu este vorba numai despre oameni, ci despre orice spirite participante la biosistemul planetar. În plus, se cuprind aici şi cunoaşterile privind efectele exacerbărilor, necesitatea moderării şi echilibrării pentru spiritele care obişnuiesc să se manifeste în mod exgerat; şi ar mai fi încă multe alte aspecte de acest fel, care formează o adevărată cultură spirituală necesară populaţiilor. Dar care cunoaştere se pierde în vibraţii joase, predominând obiceiurile prin care creatorii conştienţi – în cazul oamenilor – s-au zbătut în evoluţiile lor să se debaraseze de apucăturile animalice, non-creative, distructive: care le arândul lor sunt distructive, iar sarcina noastră acum este de a ameliora asemenea obişnuinţe. 

Ceea ce este azi mai ales deosebit de important este faptul că a venit timpul să depăşim manifestările exclusiv trupeşti, treptat, în funcţie de posibilităţile pe care le are fiecare om în parte. A venit timpul ca numai din radiaţia sufletului nostru să rezulte respectul pe care îl oferim mai întâi lui Dumnezeu, apoi sfinţilor, să nu uităm eroii laici alături de cei religioşi: şi ar trebui să ne gândim mult mai mult şi mai profund la acest lucru; apoi tuturor oamenilor, indiferent de lucrarea sau trăirea fiecăruia în parte. Să ajungem să avem aceeaşi atitudine de aplecare faţă de toate vieţuitoarele planetare – de la virus la om, pentru planeta însăşi, pentru stelele de pe cer, pentru universul întreg care ajută fiecărei clipe a trăirilor noastre. 
Se termină o epocă în care omul se manifestă numai prin corporalitatea sa fizică. O astfel de terminare o cer energiile noi, corpurile noastre care se reînnoiesc acum, evoluţiile noastre. 
Ne pregătim pe toate căile pentru trecerea la manifestări astrale, mentale, cauzale – ceea ce nu înseamnă câtuşi de puţin lepădarea de fizic, aşa cum au tendinţa mulţi oameni extremişti de felul lor. Manifestările trupeşti, aflate în treptată diminuare le cunoaştem chiar dacă nu ne-am gândit vreodată la aspectul lor de tranziţie între etapele noastre evolutive: folosirea tehnologiilor ne uşurează mult viaţa, dar pe de altă parte ele fac trecerea de la exclusivitatea manifestărilor trupeşti din ultimele milenii – la minimalizare prin diminuarea treptată a volumului lor. Tot aşa cum radioul, TV, internetul ne facilitează cunoaşterea, relaţionarea, prin legături stabilite cu mintea noastră, folosind-o permanent, din plin, o parte importantă a manifestărilor noastre rămân neinfluenţate de folosirea mijloacelor mass-media, şi atunci rămâne sarcina unor întrupaţi puternici să pornească schimbarea şi din aceste puncte de vedere. 
Tot ceea ce azi avem ca avantaj tehnologic faţă de ceea ce făceam manual este de fapt, în rădăcinile speciale al acestei etape, o trecere uşoară, simplă în felul ei, către etapa folosirii mentalului aproape în orice manifestare umană. Tot ceea ce facem azi cu mintea noastră contribuie la acest proces rapid de trecere către activitatea mentală – de bază pentru orice spirit creator înaintat, de felul omului. Iar cei care ajută la dezvoltarea acestei etape sunt formatori puternici, aşa cum spuneam, recunoscuţi în general pentru activităţile lor curente – trecute şi prezente. Aşa cum a fost şi părintele Arsenie Boca – şi trebuie să ştim că dânsul este, rămâne astfel în continuare. 
Se va ajunge la o folosire minimă a corpului fizic – aşa cum a fost şi înainte de ultima glaciaţiune – prin întărirea permanentă a corpurilor fluidice: dublul-eteric, astral (emoţional), mental, cauzal şi a tuturor corpurilor spirituale: corpul spiritual (budhic), dumnezeiesc (atmic), precum şi, în continuare, cele de mare forţă energetică pentru ajutătorii secundari: enesic şi supraenesic.
În acest fel, omenirea va evolua lin în continuare – dar cu un minimum de efort fizic: plutind practic la suprafaţa pământurilor, apelor, va comunica – dar numai mental, fără ceea ce azi numim aparatul vorbirii, ci prin translaţie de imagine de la un om la altul, prin intermediul corpului mental, sprijinindu-se în mod minimal pe activitatea curentă a creierului corpului fizic. 
Se va mări foarte mult comunicarea între oameni şi entităţile sale astrale ajutătoare: la început prin imagistică + cuvânt primit mental, adică sunete mentale articulate: comunicare astrală prin cuvinte, pe înţelesul obişnuirilor din ultimele milenii, urmând să se reducă treptat volumul comunicărilor prin cuvânt şi intrând rapid pe imagine complexă: având în plus conştientizarea sunetului fundamental al structurilor universice care ne înconjoară, plus sunetele cunoscute azi de noi, mecanice, formate din mişcările şi furnicarul compunerilor şi microorganismelor aerului, vegetaţiei, a tuturor vieţuitoarelor, sunetele ce răzbat din mişcările apelor de suprafaţă, de adâncime, mişcările plăcilor continentale, mişcările rădăcinilor plantelor şi tuturor vieţuitoarelor din preajma lor. Şi încă multe altele care formează complexitatea de neimaginat încă a tuturor celor care compun lumea noastră. 
O asemenea trăire şi comunicările inter-umane presupun o neintervenţie fizică a omului – de fapt a participării sale la desfăşurarea planetei al cărei supraveghetor, ajutător, echilibrant vibraţional şi energetic complex va fi omul. Omul va emite volitiv vibraţii, va conştientiza orice fel de vibraţii, va echilibra şi va impulsiona acolo unde este cazul. 
Multe dintre rădăcinile viitoarelor noastre manifestări le regăsim în viaţa noastră de azi, pe care va trebui să le simplificăm la maximum, înlocuindu-le cu simţiri, emoţii pe care le învăţăm să le moderăm şi să le echilibrăm, pe cele agresive, negative schimbându-le cu cele pozitive, creatoare, înţelegătoare, lăsând lucrurile să se desfăşoare şi intervenind minimal doar acolo unde trebuie. 
Iată aşadar cum se schimbă, şi cum va trebui să acceptăm schimbarea paradigmelor vechi. Şi mai mult, să înţelegem că activităţile pe care trebuie să le schimbăm nu sunt numai cele din domeniul comportamentului obişnuit, sau al creaţiei, sau al comunicării, ci – în primul rând – concepţiile noastre despre relaţiile cu ceea ce azi numim divinitate. Cei care au înţeles acest lucru sunt foarte puţini, raportat la masa mare a omenirii: azi majoritatea oamenilor sunt ori ultra-dogmatici, ori indiferenţi, nepăsători, necredincioşi. Iar când vorbim despre necredincioşie, nu vorbim numai despre obiceiuri ritualice, pe care trebuie să le înţelegem în cu totul alt mod. Schimbarea obiceiurilor se va referi la atenuarea manifestărilor de acest fel, ritualic-religioase, dar mai ales de atitudine generală faţă de divinitate, căci viitorul spiritual va fi totalmente manifest ezoteric, şi totalmente legat de divinitate – dar pe baze conlucrative şi nicidecum aşteptând fără participare ca divinitatea, îngerii, entităţile prea puţin văzute azi, să ne rezolve integral treburile. Dimpotrivă, dacă până acum lucrurile au stat în acest fel, omul rugând şi Dumnezeu lucrând, de acum încolo trebuie să înţelegem că cea mai puternică conlucrare va fi cu îngerii, direct, prieteneşte, camaradereşte, lăsându-ne conduşi în diverse activităţi curente: în călătorii astrale de cunoaştere, în cercetarea timpurilor, universurilor, cu propria noastră minte, cu propriul nostru suflet, îndrumaţi de ajutătorii pe care îi numim azi divini – care desfăşoară în prezent o muncă susţinută pentru a ne dezobişnuit treptat, dar clar, cert şi sever nu de puţine ori, aşa cum am trăit şi eu acest eveniment – de practicile învechite deja azi. 
Ne vom confrunta cu o lume în care fiecare om va trăi solitar, având o grijă deosebită de natura din jurul său, vegetală şi animală deopotrivă, sub îndrumarea entităţilor astrale şi dimensionale: în funcţie de complexitatea sarcinilor pe care le are fiecare în parte de desfăşurat. O lume care are nevoie de manifestări simple, o lume în care acumularea se va disipa rapid, omul trăind în deplină austeritate: ce are pe el va fi îmbrăcăminte/încălţăminte de vară care se va remodela iarna – atâta timp cât omul va trăi în zonele ce vor mai rămâne temperate o oarecare perioadă de timp, încălzirea treptată a atmosferei făcându-se resimţită peste tot. O lume în care omul foarte rar consumă un fruct şi un tubercul – hrănindu-se astfel solid cu energia planetei şi cu energiile stelei şi, în general, ale galaxiei. O lume în care omul va comunica de la distanţă cu semenii săi, transmiţând pe cale mentală lucrarea pe care o are de făcut într-un anume teritoriu, de la care persoana cu care comunică îşi poate face în continuare acelaşi fel de lucrare proprie; la „graniţa” dintre teritorii energiile umane ajutătoare îşi vor împleti vibraţiile, realizând mlădios echilibrările vibraţionale de care are nevoie planeta pentru a-şi reveni după etapa dură petrecută sub mâna mai mult sau mai puţin conştientă a omului doar intuitiv. Iar în continuare, sub bagheta din ce în ce mai bine înţeleasă a entităţilor astrale ajutătoare, oamenii vor împământa toate materiile scoase la suprafaţa planetei de către semenii din timpurile trecute, pentru a repune natura în deplinătatea drepturilor ei. Am mai discutat despre asemenea lucrări (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/alte-studii/creatie-materiala/3-etapele-de-creatie-materiala-ale-omenirii-pe-pamant-1/ ) – vom mai discuta mult în continuare. 

Înţelegerea şi acceptarea unor asemenea lucruri se sprijină în mod activ, din ce în ce mai mult, pe revenirea aminitirilor noastre privind cele pe care le-am realizat tot aici, pe Pământ, în urmă cu numai 9-10 milenii, înainte de ultima glaciaţiune. Pe măsura creşterii vibraţiei planetare, aminitirile noastre vor reveni, forţele noastre spirituale se vor mări şi aplicaţiile vor prinde un volum din ce în ce mai mare. Totul are loc sub forţa marelui, uriaşului ajutor pe care îl avem, şi care creşte în continuare, din partea divinităţii – cu latura, aspectul acesta direct conlucrativ cu care nu suntem obişnuiţi de fapt. Nici cei mai credincioşi oameni nu acceptă că multe feluri de manifestări ale lor sunt toate benefice nouă, sunt efectele unor puternice şi mai ales active manifestări ale lor. 
Învăţăm treptat că tot ceea ce trăim are o latură veche şi una nouă, că aspecte ale lor nu am fost îndrumaţi să le dezvoltăm pentru ca frica să se minimizeze în lumea noastră. Învăţăm că sub nici o formă nu trebuie să ne fie frică de Dumnezeu, că nu există entităţi malefice – ci doar aspecte corective ale activităţilor lor, îndreptate către eliminarea confuziilor care ne-au acoperit ultimele vieţi. Învăţăm că doar semenii noştri ne-au învăţat ce este frica, în avantajul lor, iar de această practică, a folosirii fricii, trebuie să ne debarasăm cât mai repede: căci fără să vrem suntem influenţaţi şi transmitem copiilor noştri ceea ce de fapt trebuie să eliminăm. 
Învăţăm multe lucruri, treptat. Învăţăm să cercetăm fiecare aspect despre care auzim, învăţăm, să pătrundem în micro- şi macrocosmos fără să ne mai fie frică, fără să facem ritualuri care ne-au diminuat doar frica primită astfel în „dar” din partea unor semeni lipsiţi de har. Înţelegem, iertăm, mergem mai departe. Învăţăm să facem călătorii astrale împreună cu prietenii noştri – sub îndrumarea directă a îngerilor personali. Ne întoarcem, povestim – observăm că am realizat aceeaşi călătorie, am perceput exact aceleaşi lucruri – chiar dacă unul prinde un amănunt, altul: alt amănunt. Totul se dezbate, se cercetează din nou, iar se analizează, se înţelege. Mergem mai departe... Acestea sunt, şi se dezvoltă tot în acest fel, pe măsura creşterii încrederii noastre: în proprii semeni, în existenţa şi conlucrarea cu ajutătorii astrali. Nu vom mai aştepta să ne dicteze ei totul, fără să cercetăm personal, iar o astfel de cercetare trece din plaja neîncrederii – în plaja curiozităţii: nu cercetez ceva din cele spuse de înger pentru că nu aş avea încredere, ci pentru că am curiozitatea să văd cu ochii mei cele povestite. Din care vom înţelege că ei ne spun lucruri asupra cărora aveam o părere plină de confuzii, şi dânşii fac acest lucru nicidecum minţindu-ne, ci atrăgându-ne atenţia asupra confuziilor noastre, în aşa fel încât noi înşine să le descoperim şi să le analizăm: din asemenea analize va rezulta treptat un volum de cunoaşteri mult mai mare decât dacă cineva ne-ar spune doar un singur subiect, referindu-se strict la un anume fel de confuzie. 

Sunt multe de spus – şi multe vom spune în continuare. Important este să avem încredere şi mai ales multă răbdare. Să fim credincioşi, să fim încrezători în Dumnezeu şi în propriile noastre desfăşurări de forţe spirituale, care cresc fără încetare: dar încet, treptat, echilibrând cele neobişnuite până acum. 

Nu este de loc prima dată când facem o astfel de trecere. Şi nu va fi ultima, în eternitatea vieţii noastre monadice. Dar de fiecare dată, cu fiecare experienţă în plus, puterea noastră de pătrundere creşte exponenţial, puterea de înţelegere, de adaptare la noi aspecte pe care acum poate nici nu le percepem, sau le percepem ca pe o iluzie, ca pe o părere trecătoare, ca pe un fapt demn de trecut sub tăcere...

Dar nu... Nu este de loc aşa...

Să fim curajoşi – dar nu agresivi, să fim blânzi şi înţelegători cu cei care azi nu pot să ţină pasul cu noi: ei vor fi primii şi cei mai exaltaţi ai viitorului apropiat. Îi vom ajuta să-şi estompeze exaltările, să se echilibreze şi să devină modeşti şi moderaţi în toate...
Căci aşa va fi viaţa oricui în viitor, iar azi trecerea ne poate fi uşoară, nicidecum grea...
Dar trebuie să ne ajutăm cu mult curaj, cu multă dăruire...
Aşa cum şi ajutătorii noştri o fac, constant...

MULŢUMESC PĂRINTE ARSENIE, CU RESPECT, CU TOATĂ DRAGOSTEA ŞI RECUNOŞTINŢA DE CARE POT FI EU AZI CAPABILĂ !!! 
DOAMNE AJUTĂ !!!

miercuri, 16 ianuarie 2013

SFERA COMPLEXĂ A PERSONALITĂŢII UMANE


Ideea fundamentală a acestei expuneri este următoarea:
Multe scrieri de azi neagă personalitatea umană, îndrumându-ne să ne-o negăm, la rândul nostru. 
Părerea mea este: dezvoltarea conştientă, echilibrată, modestă, naturală a personalităţii umane, dezvoltarea ei în scopul dobândirii unei atitudini de o spiritualitate din ce în ce mai înaltă, nu constituie decât un efort binevenit pentru dezvoltarea experienţei de trăire a spiritului în orice loc de întrupare. În orice punct al universului, în multe universuri ne formăm şi întărim aspecte ale individualităţii noastre spirituale, în scopul universal de creare a diversităţii de manifestări aflate în unitate deplină de cunoaştere şi manifestare creatoare. Este deopotrivă o cale de mărire a flexibilităţii noastre, care stă la rândul său la baza formării toleranţei şi înţelegerii semenilor, pornind de la – şi dezvoltând înţelegerea de sine. 

Foarte des întâlnesc ideea că personalitatea omului nu este bună, nu este faţa adevărată a spiritului. 
Că se consumă multă energie ca să fii o persoană – în schimb nu se consumă energie ca să fii tu însuţi. Citat tradus din scrierile lui Mooji.

În faţa acestui aspect, părerea mea este că se fac multe confuzii, preluate şi purtate azi rapid prin intermediul internetului. Se face confuzie între noţiunea de personalitate proprie normală, umană, şi personalitate ca individ recunoscut pentru varii capacităţi socio-cultural-politice. Azi tinerii doresc să ajungă astfel de personalităţi marcante, urmând exemplele unor oameni de renume mondial, în jurul cărora se face vâlvă, îşi doresc numele pomenit, arătat ca exemplu de „ajungere”... Cartea şi filmul „Secretul” a făcut valuri, şi încă mai face şi azi, pornind de la expunerea faptului că este nevoie doar să te centrezi pe dorinţă pentru ca „universul” să te ajute să ajungi exact acolo unde vrei – ceea ce nu este mai de loc adevărat. De asemenea, se oferă drept exemplu oameni care au făcut averi uriaşe, pierzându-se din vedere faptul că astfel de personalităţi au fost / sunt oameni cu un trecut negativ, mai mult sau mai puţin cunoscut, oameni a căror viaţă particulară adevărată (nu cea cosmetizată şi mediatizată) nu este cunoscută, oameni gata să calce pe cadavre, chiar dacă mâna care ucidea nu a fost niciodată a lor. Gata oricând să facă orice compromis cu adevărul, cinstea, integritatea, onoarea, omenia, s-au folosit de minciună, crimă, distrugere, manipulare, ipocrizie. Este bine că aflăm acum, treptat, cum la baza formării marilor averi au stat situaţii de compromis pe care un om cuminte, curat la suflet, dedicat muncii de calitate nu l-ar accepta niciodată. 
Da, pentru o imagine de personalitate marcantă azi este nevoie de închiderea ochilor privind sursele de unde vin fondurile, unde se duc câştigurile, la ce se foloseşte rezultatul parţial/total al muncii. 

Este nevoie de multă energie, într-adevăr, pentru a se crea o imagine falsă, care să ascundă în spatele ei adevărata personalitate momentană a spiritului: adică modul în care spiritul se manifestă în condiţiile corporale şi sociale, planetare şi universale ale momentului. Este bine să înţelegem profund acest lucru. Iar pentru noi, cei care credem că există reîntrupare, este foarte important să gândim că în fiecare întrupare ne croim un anume fel de trăire, de atitudine, de comportament, pentru a trăi în mediul planetar local. Nu avem numai un fel de a apare în lume, de fapt avem o impresionantă experienţă de a ne forma imaginea care ne trebuie într-o lume sau alta, într-o întrupare sau alta. Avem deja, ca spirite creatoare conştiente înaintate în evoluţii, o adevărată abilitate să o facem, iar acesta este un lucru foarte bun. Alegem să fim noi înşine, alegem să ne comportăm într-un fel sau altul, să ne protejăm, să ne ascundem (şi este diferenţă între asemenea noţiuni); doar că într-adevăr cheltuim multă energie pentru a folosi diferite feluri de a fi, după cum simte fiecare nevoia în lumea în care trăieşte. De multe ori nici nu ne dăm seama cât efort am făcut şi facem pentru a ne feri de părinţi, de profesori, pentru a epata la o petrecere, pentru a câştiga încrederea prietenilor, şefilor, colegilor, pentru a convinge... pentru a învinge...
... totul pentru a învinge...
Rezistăm sau nu tentaţiei banilor, puterii, chiar şi numai admiraţiei prietenilor, colegilor, familiei, publicului. De fapt suntem de multe ori foarte sinceri şi naturali. Puţini oameni nu sunt naturali totuşi, raportat la populaţia terestră. Dar ei epatează, ne umplu visele, speranţele, mintea şi inima... Mulţi ajung la concluzia că nu pot reuşi în această lume fără ca ceva să fie schimbat în ceea ce le priveşte imaginea. Şi fac eforturi pentru asta.
Iar aici avem de discutat alt aspect: nu este vorba despre câtă energie consumăm – ci de felul în care folosim ceea ce ne construim în viaţă acea imagine pe care o obţinem urmărind de la cele mai simple scopuri – la cele mai complexe.
Căci se poate munci mult pentru compunerea unei imagini false şi mult mai multă enrgie pentru păstrarea ei în timp – timp care modifică multe aspecte ale unei asemenea „munci” de un anumit fel de creaţie personală. 
În schimb...
Depunem mult efort pentru a ne modera, echilibra, pentru a înlocui obiceiuri învechite, distructive, agresive, pentru îmbunătăţirea manifestării spiritului, pentru a-l ridica pe culmile calităţii atitudinii faţă de viaţă şi creaţie, a unui comportament de calitatea cea mai înaltă, la care aspirăm. 
Cam acelaşi fel de efort – chiar dacă nu înţelegem de la început cum sunt, şi ce sunt primele etape ale formărilor direcţiilor de curgere către calitate înaltă – îl facem şi în alte direcţii. Facem eforturi grozave să-i schimbăm pe cei din jurul nostru, înainte de a începe să ne analizăm pe noi înşine, să constatăm că noi înşine nu ne ridicăm la înălţimea idealurilor pe care ni le dorim atinse. Dar spiritul ştie că acest lucru se datorează faptului că ne simţim vulnerabili, influenţaţi în general de cei din jurul nostru. Avem impresia că ne trag în jos, sau oricum în altă parte decât ne-am dori. Iar aici înţelegem de multe ori greşit faptul că atragem „doar” pe cei de acelaşi fel cu noi înşine: mulţi oameni buni, corecţi, cuminţi, ştiu bine că în jurul lor roiesc mulţi oameni agresivi, mincinoşi, interesaţi. Iar terţe persoane le impută faptul că... de fapt ei sunt la fel de răi, în schimb ar face eforturi nebănuite să se ascundă în spatele unor „măşti”. Şi cei buni ştiu bine că nu este aşa...
Într-o oarecare măsură este valabil pentru cei care urmăresc interese meschine avansate, care ţintesc „sus” pentru nevoile lor egoiste. Şi de multe ori se confundă personalitatea cu egoismul. Eu nu folosesc cuvântul „ego”, ci cuvântul „egoism” în asemenea cazuri. Cred că se poate folosi când este vorba despre dorinţa de a se evidenţia cu orice preţ, urmând ca de acolo să-şi caute direcţia mai departe. Egoismul arată că direcţia a fost deja găsită şi omul se manifestă deja din plin căutând doar interesul propriu, total absent la suferinţele sau chiar şi numai deranjarea celor din jur. 
Oamenii echilibraţi şi buni atrag din cu totul alt motiv. În aceatsă zonă a universului evoluţiile merg de multe ori pe complementaritate. De oamenii buni sunt atraşi oamenii agresivi – făcându-le rău, provocându-i permanent. De multe ori, după câteva încercări de liniştire, aspectul de severitate cu care cel provocat astfel arată hotărârea sa, încrederea în principiile pe care le urmează, sunt rău interpretate, astfel încât cei care sunt buni şi hotărâţi devin cei acuzaţi, în locul celor agresivi şi perverşi. Dar nu degeaba se petrec astfel lucrurile: căci cei agresivi, care acum abia încep şi ei învăţăturile de pozitivare a comportamentului lor, au nevoie de un exemplu pozitiv, de exemplul de comportament înălţat al celor buni. A le arăta oarecare severitate nu înseamnă decât încrederea proprie în principiile urmărite. În clipa de oprire din agresivitatea lor, moment în care ei, ponderaţi pentru un moment, pot fi învăţaţi să se comporte moderat, echilibrat, corect, modest, apoi tolerant, înţelegător şi altruist. Intoleranţii agresivi cerşesc de fapt învăţătură, într-un mod inconştient şi dur. Cel care înţelege şi se opreşte cu respect, cu toleranţă echilibrată care să nu denote nicidecum admiraţie, ci omenie pură, de calitate, urmează a da explicaţiile, exemplul personal de manifestare, oferind învăţătura de care se simte nevoie în acel moment. 
În fond cu toţii avem nevoie de ceva în asemenea conjuncturi. Unul învaţă, celălalt îşi întăreşte mereu încrederea în principiile de calitate spirituală înaintată, pe care şi le cultivă. 
Şi pentru care face un efort considerabil, cu astfel de efecte constructive care se vor dezvolta în eternitate. 

Toate ne aparţin de fapt: forme de personalitate naturală alături de imagini mai mult sau mai puţin false: de la costumul impecabil, machiaj şi vopsirea părului – la imaginea potentaţilor zilei. 
Imaginea adevărată nu înseamnă să ne abţinem de la a ne remodela din mers atitudinea – ceea ce, corect! presupune mult efort de multe ori, pe care suntem sincer gata să-l depunem – dar este un efort nobil, spiritual, cu efecte benefice în timp: cu cât mai devreme, cu atât el devine mai mic în faza maximă. Evoluţiile arată, în asemenea împletiri spirituale populaţionale cum sunt azi pe Pământ, cum fiecare om creează un impuls de ridicare pentru altul, sau de consolidare, întărire, sau de atenţionare asupra unei aparenţe de labilitate care trebuie lucrată personal, pentru depăşire. Noi credem de multe ori că am depăşit o carenţă – dar tot de multe ori nu este de loc aşa...

Cum spuneam, tot ceea ce facem, indiferent de imaginea pe care ne-o construim permanent, de pătrunderea acesteia în interior sau efortul de a o menţine la suprafaţă (căci în astfel de cazuri omul doreşte să-şi păstreze convenabila sa formă ascunsă... cam acesta este adevărul din spatele măştii, fapt care presupune un efort cu adevărat substanţial) totul este de fapt o activitate spirituală, aparţinând de fapt unor faze diferite de evoluţie. Etapă după etapă, asemenea măşti ne formează de fapt o anume flexibilitate în atitudine şi comportament, fără însă se abdice de la principiul înalt la care s-a ajuns. Aceasta este diferenţa dintre labilitate şi flexibilitate... 

Dar această temă ar trebui să o analizăm şi din alt punct de vedere. Un punct de vedere care rămâne însă deschis şi altor discuţii, căci multe aspecte intră în împletirea celor care îl formează. Deocamdată să discutăm în linii largi.
Sunt mulţi oameni totuşi – chiar dacă nu ne vine să credem – care fac analiză personală chiar zilnică. Este bună, este necesară, da, necesară formării şi dezvoltării personalităţii noastre, interiorului, obişnuirilor naturale pe care şi le doreşte fiecare. Ne aducem şi amintirile mai vechi în această analiză, nu numai cele trăite recent. Este drept că nu toată lumea îşi găseşte timp pentru aşa ceva, dar instinctiv, chiar fără să conştientizăm, o facem mai tot timpul, indiferent de scopul general pe care îl avem în viaţă. Şi avem practic o infinitate de vieţi, în eternitatea vieţii noastre ca monadă aflată permanent în evoluţii. Învăţăm în toate ipostazele, oferim exemplu de trăire, pricepere, înţelegere, iubire – toate fiind de fapt învăţături bune pentru noi înşine şi pentru toţi cei din jurul nostru. 
Cei care nu o fac şi caută scuze pentru că nu o fac – este dreptul lor. Este trăirea lor, este adevărul lor. Dar ei ştiu că se poate face analiză şi preocupare pentru ridicarea spiritualităţii, şi de multe ori o fac din mers, instinctiv. Tocmai prin flexibilitatea pe care o căpătăm în timp ajungem să înţelegem cu toţii acest fapt. Înţelegem că avem cu toţii priorităţi de destin, pe care semenii noştri de multe ori nu le înţeleg. Dacă am schimba priorităţile personale după cum spun alţii, chiar după cum este scris în multe cărţi, devierea nu ar fi decât o învăţătură în plus, care poate ajuta cândva; dar dacă simţim că nu trebuie să o facem, vom face exact aşa cum simţim. Mai ales când este vorba despre cele aparţinând altor popoare, cu alte destine generale, putem să ne inspirăm, să adaptăm, dar nu ne poate obliga nimeni azi să urmăm ceva în răspărul simţirilor noastre. Rămâne experienţa personală, pe care ajungem cândva să o înţelegem şi să o respectăm. 
Iar din acest punct de vedere ar trebui să discutăm un aspect foarte important.
Teoriile cu care vin în faţa noastră multe cărţi, cursuri, aplicaţii, sunt de multe ori făcute pentru ca omul de rând, căruia îi sunt adresate, să aibă o muncă eficientă – nu pentru ca el să aibă rezultate superioare, puse într-o practică care să se răspândească spre binele tuturor. Ci pentru a se încadra eficient în limitările impuse de locurile lor de muncă, de cele mai multe ori, chiar dacă oamenii sunt atraşi înafara orelor de muncă sub motivul îmbunătăţirii vieţii personale. Nu pentru ca omul să câştige mai uşor un salariu decent, ci pentru ca profitul să fie mai mare pentru organizatorii locurilor de muncă. 
Dacă societatea ar avea ca scop formarea unui om lucrător şi trăitor modest – dar toţi să fie aşa, lucrând pentru o societate croită pe principiile binelui, corectitudinii, demnităţii, cunoaşterii, curăţeniei, frumuseţii trăirii în mijlocul naturii protejate – adică aşa cum se petrec lucrurile de obicei în societăţile de acest fel – atunci tot ceea ce există ar avea drept efect, fără abatere, o societate planetară lucrătivă, curată, demnă de admirat. Adică: o societate pe care azi omul o consideră ideală, cu care de altfel face permanent comparaţie şi nu ştie de unde îi vin asemenea idealuri: pentru că a trăit de multe, cândva, în asemenea societăţi. 
Însă lucrurile în societatea noastră stau exact aşa cum ştim azi şi nimeni nu este mulţumit: nu sunt motive de mulţumire din partea celei mai mari părţi a societăţii. Nemulţumirea se transmite tuturor, creând o stare generală de nemulţumire, pentru care nu există un fond explicativ oficial nici din partea conducătorilor, nici din partea celor conduşi. Există un front generalizat de acuze reciproce: se primesc acuze din direcţia părţii complementare, iar cei conduşi – marea parte a societăţii – nu sunt învăţaţi să-şi folosească în mod echilibrat produsul brut al muncii lor, banii în exemplul pământenilor, întrucât nu există o experienţă în acest sens, într-o istorie mai curând a sclaviilor de toate felurile. De fapt oamenii se aşteaptă ca conducătorii să-i înveţe, dar ei nu ştiu decât să consume la nivelul lor. Revine sarcina lucrătorilor care au învăţat gestionarea sărăciei să arate în continuare conducătorilor lor bogaţi: inteligenţă în gestionarea puţinului pe care îl au. Însă ei poftesc la multul bogaţilor, găsind că este doar ruşinos ca ei să nu aibă ceea ce au ceilalţi. Nefolosirea forţei de muncă, de creaţie a fiecărui om, pentru o naturalizare a cumpătării, curăţeniei, pentru ridicarea nivelului de conştiinţă asupra lumii înconjurătoare, asupra conlucrării oriunde în lume, conduce la o neînţelegere generală, nemulţumire generală şi frustrare generalizată, care se hrăneşte cu tot ceea ce poate duce la un rezultat mulţumitor pentru toată lumea. 
În acest context se poate pune problema folosirii personalităţii aplicate la desfăşurarea propriei activităţi. Analizarea propriei trăiri şi îndrumarea ei către acceptarea trăsăturilor nobile ale austerităţii ar conduce la moderarea dorinţelor, câştigarea modestiei plăcerilor, la conlucrare şi la respect reciproc. Personalitatea şi folosirea ei pe principii înalte, în sensul convieţuirii umane la nivel planetar conduc la realizarea tuturor idealurilor constructive ale umanităţii. 
Cele pe care le cunoaştem azi, şi pe care le numim la un loc realitatea contemporană, se datorează depersonalizării sclavagiste din mileniile anterioare, care a condus la formarea unui sens comun de acţionare disperată prin revoltă. Şi nu numai revoltă, ci şi exacerbarea negativului său: războiul pentru o cauză comună considerată bună – uneori chiar sfântă. Vibraţia planetară joasă nu a favorizat reamintirea oamenilor privind felul în care se poate scăpa de sclavie prin reunirea forţelor proprii, folosindu-se de toate căile bune de împiedicare a formării condiţiilor de sclavie. Spiritele umane trebuie să ajungă să folosească toate situaţiile de întrupare, oriunde şi în orice situaţie s-ar afla. Iar aceasta este o învăţătură de înaltă spiritualitate pe care spiritele umane le-au învăţat pePământ.

Analiza pe care o putem face azi, la nivel personal, conduce treptat la găsirea oricăror modalităţi de manifestare pentru un comportament flexibilizat de bunătate, cu înţelegerea puterilor fiecărui trăitor din grupul spiritual în mijlocul căruia trăim. O astfel de analiză este o optimizare spirituală. Fiecare om în viaţa sa şi a familiei sale ar trebui să facă o astfel de optimizare spirituală, care ar conduce repede la realizarea unei unităţi de gândire, simţire şi acţiune, care ar schimba totul din temelii. Dar astfel de lucruri se petrec deja, chiar dacă omul nu este întotdeauna perseverent, lăsându-se învins de societatea sufocantă din jur. Nucleizarea, gruparea unor asemenea oameni care îşi cautăpermanent o asemenea înaintare spirituală va învinge însă. În primul rând prin amintirea tuturor despre evoluţia înaintată din care venim, despre eforturile de a aduce manifestările noastre de vibraţie joasă la nivelul celor proprii, personale, de vibraţie înaltă, pe care le-am avut cândva cu toţii chiar aici, pe Pământ, înainte de ultima glaciaţiune.
Cei care sunt pe cale să-şi amintească vor beneficia de ajutorul, prin exemplul celor care au experienţă mai multă şi au trecut de la manifestări anterioare egoiste, interesate – la cele echilibrate şi apoi la cele altruiste. Urmează conştientizarea felurilor de ajutor pe care oamenii îl pot oferi şi primi: chiar din societatea de întrupare, din partea ajutătorilor astrali personali, din partea altor ajutători planetari, dimensionali, a coordonatorilor evoluţiilor pentru întreagă lume înconjurătoare: toţi ne învaţă, ne îndrumă către conlucrare, prin contribuţia personală a tuturor, fiecare în parte aducând forma proprie, specială, de trăire, de lucrare, formând astfel o unitate armonioasă din diversitatea celor reunite astfel. Toate eforturile personale se regăsesc distinct în suma eforturilor comune pentru ridicarea nivelului vibraţional al tuturor, sprijinindu-se şi ajutându-se reciproc. Fiecare om ajunge să-şi dea seama ce are de făcut, comparând diverse elemente de atitudine şi comportament: ce a făcut distructiv, cum a fost dispreţuitor, antrenant în rău, agresiv, ce a făcut bun, apreciativ, încurajator pentru semenii săi, altruist pentru sine şi pentru cei din jurul său. Înţelege astfel cum se poate să se dezvolte pe sine personal, pentru a fi mereu apt să-şi ajute semenii, să-şi reunească mereu forţele cu alţii asemenea lui .
Şi viaţa merge astfel mai departe…

marți, 15 ianuarie 2013

Ieri a fost ziua mea...


Ieri a fost ziua mea...
Am împlinit 57 de ani...
Şi mulţumesc tuturor pentru gândurile deosebit de frumoase pe care le-am primit, şi le mai primesc şi azi, din partea voastră !!!
Vă doresc şi eu vouă MULŢI ANI FERICIŢI, CU SĂNĂTATE ŞI CU MII DE BUCURII MARI ŞI MICI, ALĂTURI DE CEI DRAGI VOUĂ !!!

Şi acum să vă spun ceva la care m-am gândit ieri de dimineaţă, mergând agale pe cărare !!!........
La 57 de ani... nu-ţi mai cere nimeni să fii frumoasă, deşteaptă, isteaţă, elegantă - dacă eşti, eşti... foarte bine, dar pretenţii acestea scad odată cu înaintarea în vârstă...
DAR... dar...
Creşte o altă pretenţie, dorinţă, cerinţă de fapt, din partea celor din jur... SĂ AI BUNĂTATE, CUMINŢENIE ŞI MAI ALES ÎNŢELEGERE PENTRU CEI DIN JUR ...Înţelepciune nu prea avem, hai să fim serioşi... sau mă rog, mulţi o au, dar ... ca să fim buni şi înţelegători ... chiar e bine... La tinereţe nerăbdarea, infatuarea, neînţelegerea... na!! asta e !!! nu ne învaţă nimeni în mod special să scăpăm de ele... Dar la un moment dat începem să înţelegem... 
Şi asta cred că este cel mai important lucru din lume: LUMEA SĂ NE CEARĂ SĂ FIM ÎNŢELEGĂTORI ŞI BUNI... 
DEIE DOMNUL SĂ REUŞIM SĂ FIM...

Încă o dată vă îmbrăţişez cu mult mult drag şi vă doresc din tot sufletul zile senine şi fericite !!
LA MULŢI ANI SĂ-MI TRĂIŢI ŞI VOI MIE !!! ♥ ♥ ♥ !!!

miercuri, 2 ianuarie 2013

SUFLETUL PE PRAGUL PORŢII

...În ultima zi a anului, îngerul mi-a spus:
– Mergi acolo unde se simte sufletul tău mai bine!!...

Dragostea mea de munte m-a aruncat spre Sfinx şi Baba Mare... doar sufletul, cu bobul acela ascuns pe care dorim mereu să ni-l pătrundem, s-a dus în altă parte... şi ştiam locul acela... aveam eu un loc în care cândva m-am simţit atât de bine încât nu l-am mai putut uita, chiar dacă de atunci nu am mai putut ajunge acolo... un loc pe laterala dreaptă a drumului care porneşte de la Cota 2000, spre Piatra Arsă. M-am „aşezat” acolo, în zăpada de sub stele, în solitudinea calmă şi clară a nopţii de sfârşit de decembrie...
– Lasă să curgă amintirile, simţirile, orice vine – nu alunga nimic şi nu te întreba nimic. Să nu faci gol în minte, ci să laşi plinul să te plimbe...

Mulţi au venit la amintirea mea cu mine şi m-am bucurat de fiecare în parte. Obişnuiam să fac „gol” şi nu am trăit niciodată „plinul” în meditaţie... Pentru că aşa am apucat să facem... pentru că toată lumea face aşa... Era frumos, şi în felul său blând acest moment, chiar dacă s-au perindat şi oameni agresivi, alţii guralivi, unii indiferenţi, alţii necăjiţi... Cineva stătea şi fuma alături de mine, şi mi s-a părut normal să-mi aduc aminte cât de drag îmi era cândva  să fumez. În auz picura Stille Nacht... şi nu o puteam opri... deşi voiam...
– Lasă muzica să cânte...

Pale de vânt spulberau norii din când în când, lăsând să se vadă câte o stea. Într-o clipă, sufletul mi s-a dus dincolo de nori...

Nu erau nori de-asupra mea, dar am crezut la început că sunt ultimele fire fine de nori, purtate de vânt... Doar simţeam că fineţea aceea ascundea şi altceva.
Şi am rămas acolo, aşteptând ca sufletul să mi se obişnuiască cu tot ceea ce îl înconjura.
El cu aerul şi stelele...

Palele veneau şi plecau ca perdelele... „perdele”... cuvânt magic... de-asupra mea una dintre ele se zbuciuma de-asupra mea, mă învăluia, mă mângâia... prindea încet formă clară, de culoare violet, apoi ametist pal cu irizaţii verzui ce prindeau putere în depărtări, înfrăţindu-se cu un galben-auriu... Zările prindeau un sunet înalt, involt, de vioară, în care se pierduse de mult colindul omenesc... Se avântau toate, se depărtau şi se adunau, culorile şi sunetele cum nu mai auzisem până atunci... Erau clipe în care sufletul nu suporta avântul mai-susului simfoniilor siderale şi cobora din nou în lumile tandre de mai jos...

După minunare, plimbare şi odihnă în bucuria zborului astral în culoare şi simfonii, bucuria înţelegerilor m-a aus uşor pe zăpada lumii. Era peste tot o palidă – dar puternică, dacă sufletul se înălţa – auroră boreală, cu largi veşminte mătăsoase, dăruite pământurilor acoperite de nea. Ştiam acum, din bobul acela ascuns al sufletului, că ele, aurorele, nu sunt numai la poli, ele sunt peste tot, vizibile însă mai mult sau mai puţin, după intensitatea pe care le-o dau locurile, cu propriile lor culori şi sunete ancestrale... Şi că ele sunt de fapt tot timpul anului, în valuri care vin şi pleacă, după cum sunt respiraţiile, ritmurile pământurilor, apelor, stelelor, vieţuitoarelor deopotrivă... Şi la poli avem această simfonie de culori şi sunete – şi în zilele, şi în nopţile de acolo, dar le vedem cu ochiul liber doar în nopţile polare, şi atât de puţin – până la de loc – în timpul zilelor polare...
Pe la noi atât de rar iarna... şi credem că sunt prevestitoare de nenorociri...

Dacă în zilele anterioare mă plimbam în călătoriile mele astrale printre stelele matriceale ale galaxiei, prin toată dantelăria construcţiilor ei matriceale, înţelegându-le funcţionalitatea: îndreptată spre acomodarea celor mai mititele vieţuitoare de pe planetele galaxiei – cu propriile lor simţiri... acum priveam „de acasă” cum ajung valurile de fluxuri să scalde faţa pământurilor şi feţelor noastre în aceeaşi măsură...
Mi se zbătea sufletul în mulţumiri către Marii Făuritori, care fac lucrurile atât de minunate, de măreţe, uluitoare şi cu greu de înţeles în toată complexitatea lor, asupra căreia acum noi, oamenii, abia de ridicăm un colţ al voalului care ne înconjoară privirile sufletului. Şi asta numai din când în când... Dar nu Creaţiile sunt acoperite, învăluite, ascunse, ci privirea noastră nu este obişnuită să le privească. Şi asta nu înţelegem încă noi: că avem azi, cu adevărat paharul prea plin de altele, ca să putem îndesa ceva ceva în plus, acolo. Şi nu trebuie să „îndesăm”, ci să lăsăm totul să curgă; să nu golim întotdeauna – ci să armonizăm liniştea noastră interioară, atunci când ne-am regăsit-o, aşa cum este ea, în interiorul nostru, cu armoniile care ne înconjoară, ne pătrund şi ne binecuvântează, hrănindu-ne fără nici o clipă de încetare...

... Şi îngerul mi-a susurat, în simţirea caldă a sufletului, în noaptea înmiresmată de florile gheţurilor, în simfonia culorilor şi a viorilor lumii aplecate asupra Pământului...

– Totul este cale de înţelegere şi mai ales cale de studiu, de pătrundere, de cunoaştere. Totul este ca o formă de trăire care aşteaptă să fie intens şi mereu folosită. Sigur că totul este o frumuseţe – perceptibilă comparativ cu felul în care se desfăşoară viaţa omului de zi cu zi. Întotdeauna există un termen de comparaţie între trări, între locuri, între oameni, între orice forme de viaţă. Cunoaşterea echilibrează şocul noutăţii pentru sufletul necunoscător, dar nu elimină şi nici măcar nu estompează frumuseţea din sufletul omului. La început omul aleargă minunându-se şi uitând că mai sunt multe de văzut, de făcut, de înţeles. Rămâne în vremea pe care nu vrea s-o piardă.
Totul are însă un mare sens, mereu de creştere, şi nimic apoi nu-şi pierde frumuseţea. Frumuseţea trebuie păstrată, emoţia sufletului în faţa lumii, căci este armonia sufletului cu cele din jurul său. Cei ce nu au ajuns să trăiască în mai-frumos, nu apreciază frumosul, nu este conştient de el, chiar dacă el însuşi este frumos. Dar, la polul opus, cel înaintat în înţelegeri poate fi conştient de toate formele de frumuseţe dinaintea lui, rămânând totuşi modest şi lucrător mai departe, apreciind frumuseţea în sine oriunde s-ar afla, sau este: omul, sau oricare întrupat, în univers...
Omul poate oricând să ajungă la frumuseţea naturală a lumii: orice om, din orice timpuri. Dar se lasă furat de frumuseţe şi uită de altele. Şi este conştient că se poate ocupa oricând de treburile sale, dar nimic nu este mai dificil decât înţelegerea felului în care „te fură” acest: „Dacă pot – pot face orice, oricând!!!” Acest „Pot oricând” fură omul şi „oricând” se transfrmă în tărăgănare şi apoi în uitare...
Aşa şi-a uitat omul diverse sensuri. Şi a tras şi semenii săi după el. Nu a luat ceva Dumnezeu, cunoaştere sau altceva – El a dat omului doar o vreme de odihnă, pe care omul a înţeles-o, şi-a dorit-o în vremurile grele ale lumii: şi pentru el, şi pentru toate vieţuitoarele în mijlocul cărora trăieşte, ca să le protejeze, să le apere fiinţa, specia, viaţa...
Dar uneori a uitat până şi asta...

...Şi îngerul, ajutătorul meu de toate clipele, a continuat în noaptea dintre anii omeneşti ai vremii:
– Uitarea...
La graniţa cu uitarea aşteaptă îngerul ajutător. De fapt el este păzitorul Porţii, Păzitorul Pragului, el păzeşte ca să nu se intre înainte de termen şi atenţionează când e pe cale să treacă termenul către uitare.
Omul şi nimeni altul are sarcina de a se pregăti pentru a fi gata să intr, când Poarta e deschisă. Şi Poarta se deschide pentru toată lumea cam de 4 5 ori pe an, dar o vede numai acela care este pregătit, şi o trece acela care poate să treacă dincolo de vedere – de oricare fel ar fi ea. Vederea nu este singura formă de pătrundere. Înţelegerea lucrurilor, funcţionărilor şi folosirilor, permanent sau numai la momentul de necesitate este cel mai important lucru cu putinţă. Mai ales pentru omul care în viaţa sa curentă se pregăteşte pentru orice pas poate fi făcut dinaintea: perceperii, intrării (cu statul pe prag, care este deosebit de important), trecerii pragului şi păşirii pe drumul acesta al înţelegerilor. Cum arată universul cosmic, universul temporal, universul subatomic, universul simţirilor umane este doar o primă treaptă. Înţelegerea evoluţiilor este şi ea doar o treaptă, înţelesul finalităţii fiecărei trepte, al căror număr nu este finit, conduce către deschiderea spirituală în toată complexitatea ei. O complexitate infinită, în care staţionările sunt doar pentru odihnă şi pentru întărire, consolidarea fundamentală, împletirile celor vechi cu cele mai noi, asimilarea intuiţiilor de mers mai departe, comparativ cu cele care încep să fie înţelese că au această experienţă deja incorporată, folosită mai mult sau mai puţin.
Porţile sunt ca vânturile – ele se deschid şi se închid, dar niciodată de tot. Iar pentru cei pregătiţi aceeaşi poartă se poate deschide în profunzimi diferite. Este aceeaşi poartă – dar deschiderea poate fi văzută în toate felurile de către fiecare om: după câte deschideri a conştientizat până în acel moment. Orice om îşi poate da seama că pe acea poartă nu este singur şi de felul sufletului său pot fi mulţi semeni sau puţini.
Iar înţelesul lucrurilor după o asemenea pătrundere este deschiderea unui alt drum: de care omul se va teme la început, dar se va linişti şi îl va înţelege cu timpul. Depinde de el, de puterea lui, să înţeleagă cum poate folosi acest lucru...