Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Din comunicările astrale...

Sunt două principii fundamentale pe care le moştenim de la începutul evoluţiilor spiritelor umane pe Pământ.

1. De la entităţile transcedentale, care ne-au creat condiţii de întrupare şi de trăire pe Pământ:

SĂ NU PIERDEM NICIODATĂ LEGĂTURA CU ENTITĂŢILE NOASTRE AJUTĂTOARE (astrale, interdimensionale şi dimensionale, precum şi întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre: adică cu toţi cei pe care, la un loc, formează sintetic pe Dumnezeu).

2. După ultima glaciaţiune, când vibraţia naturală a planetei a scăzut foarte mult, de la Moşii popoarelor (conducătorii spirituali întrupaţi pe Pământ: care ne-au născut noul neam şi astfel ne-au creat noi condiţii de întrupare şi de trăire, cei care ne ajută concret pentru restrângerea timpului de manifestare grea pe Pământ şi restrângerea relelor pe care le-am putea face fără ajutorul lor):

SĂ PROTEJĂM ÎNTREAGA VIAŢĂ DE PE PĂMÂNT, ÎN LIMITA PUTERILOR ŞI CONDIŢIILOR PE CARE NI LE POATE OFERI PLANETA, ÎN PERIOADA CU VIBRAŢIA EI CEA MAI JOASĂ.

(Voi relua din când în când aici această comunicare şi voi detalia prin tot ceea ce voi scrie pe blog, la eticheta Tradiţii.)

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


luni, 24 decembrie 2012

SĂRBĂTORI PLINE DE PURITATE ŞI BUCURIE !!!

Mulţumiri din tot sufletul Andrei Dumitriu (http://parfumezoteric-andra.blogspot.ro/ ) pentru acest colind superb, care mi-a înseninat sufletul !!! Andra, sărbători fericite, voioase şi luminoase, alături de cei dragi !!!
Tuturor la fel !!!
(pentru computerele care încarcă mai greu, se poate urmări acest colind la adresa: 
********
În Bucovina există încredinţarea că Dumnezeu a lăsat colindele pentru ca în fiecare an toţi oamenii să audă numele cel sfânt al lui Dumnezeu şi să lase răutăţile...

Şi mai există încredinţarea că, atunci când colindele nu vor mai răsuna pe Pământ, lumea va încăpea pe mâna „celui necurat”...

CU SUFLETUL PLIN DE BUCURIE ÎN ACORDURILE LINE ALE LUMII...
Este o mare bucurie faptul că, odată cu venirea şi desfăşurarea lucrării Domnului Iisus, am ieşit de fapt din „mâna celui necurat” – exprimare metaforică la origini a omului intuitiv şi frumos-vorbitor, trăitor în cânturile împletite ale cerurilor, pământurilor şi apelor lor... Zbuciumul pe care îl trăim din Zilele Domnului până azi, şi încă ceva timp de azi încolo, a fost neputinţa omului de a se plia schimbării care s-a lucrat clipă de clipă, în folosul tuturor vieţuitoarelor de pe Pământ...
Din „Mâna Domnului” nu ieşim niciodată de fapt... Omul care nu şi-a regăsit mult timp încurajate intuiţiile şi-a pierdut şi puterea de a recunoaşte semnele vremurilor, ale schimbărilor. Dar odată ce găseşte undeva chiar şi o mică încurajare începe să-şi pătrundă simţirea proprie, găsind răspunsuri la tot pasul. Important este să-şi dea seama cât să ia din încurajare (un bob, ca să nu se mândrească, să nu se trufească...), cât să ia din exteriorul său (căci mulţi pot purta o vorbă greşită până când ea devine literă de evanghelie...), cât să cerceteze cu puterea sa (căci vremurile nu sunt complet schimbate şi treburile nu i le face nimeni, iar omul-sclav să-i stea mereu exemplu, pentru a nu obliga pe altul să-i facă treburile...) şi mai ales ce să facă cu toate înţelegerile care îi vin, rând pe rând...
La început este căutare...
Apoi vine înţelegerea...
Drumul mai departe este arta de a pune totul în simfonia care continuă Sunetul Lumii...
Şi astfel Omul se alătură conştient Lumii, Universului...

Astfel curgând muzicile sufletelor, împletite şi despletite într-un dans fluid, senin, lin... oricâte valuri aparent zbuciumate le saltă cu imbolduri nepieritoare... când omul va tace din gură – o va face pentru a-şi asulta cântul sufletului propriu şi cânturile tuturor celor ce îl înconjoară...
Muzica Pământului sub cerurile înflorite purerea... oameni, plante, animale mari şi mărunte deopotrivă... toate cânturile celest îmbinate vor fi auzite şi de omul revenit din epoca călătoriilor lui cu simţuri limitate... Căci nu lumea va începe să cânte – ci doar omul o va auzi din nou şi o va asculta cu adevărat smerit: cândva... Şi va înţelege că a auzit-o mereu, fără încetare, că intuiţia lui i-a cerut să pună în acorduri instrumentale şi vocale tot ceea ce auzea în surdina subconştientului său... Că nimic nu e pieritor, doar se schimbă mereu, dezvăluind conştiinţei tuturor învăţăturile sublime de pretutindeni...
Şi în liniştea mâinilor şi gurii noastre, cu serenitatea astfel recâştigată... vom asculta simfonia mlădierilor amplu vălurite, ridicându-se spre cântul stelelor cu noi înfrăţite: şi prin muzica lor, şi prin lumina fiecăruia în parte...
CRĂCIUN FERICIT !!! LA MULŢI ANI !!
Să ne dorim sărbători senine, în care bucuria, puritatea şi lumina sfântă să se ridice în serenitatea sufletelor noastre nepieritoare !!!...

sâmbătă, 22 decembrie 2012

JURNAL ÎN DECEMBRIE 2012 (5): SĂNĂTATEA ÎNDOIELII DE MOMENT ...

... este azi... ca o continuare a celor pe care le scriam aseară...
Să fim modeşti, echilibraţi în continuare... căci cele ce se petrec sunt în fundamentul lor, experienţe de ridicare a gradului nostru de spiritualitate, bazându-ne pe experienţe multisenzoriale: perceptibile şi în plan fizic, şi în celelalte planuri de vibraţie mult mai înaltă a locului din univers în care ne aflăm.

Mulţi dintre noi, care nu din sinceră speranţă de mai bine, ci poate din trufie creându-şi o altfel de speranţă – speranţa "aleşilor" – au schimbat atitudinea de ieri până azi: ori învinuiesc pe ceilalţi de "nereuşită", ori se leagănă în idei precum ceva s-a petrecut, trăim o nouă eră, suntem schimbaţi dar nu ne dăm seama... Se urează La Mulţi Ani ca şi când ar fi o sărbătoare percepută numai de către acei "aleşi"...

Însă nimic nu se petrece doar în planul ezoteric, al percepţiei nevăzutelor. E greu de înţeles că spiritualitatea nu se limitează la senzorial – fie senzorialul fizic, fie multisenzorial.
Spiritualitatea înaltă cuprinde deopotrivă toate planurile, nu aruncă nimic, nu dezmoşteneşte nimic, nu dispreţuieşte, nu supra-preţuieşte...
Avem în continuare o experienţă care nu se leagă de încrâncenarea pe o singură dorinţă, pe o singură cale... Avem de trăit o complexitate. Suntem exact acolo, şi cum, şi în ce fel eram aseară. Ne legăm de date care se dovedesc în felul lor cu multe aspecte nedefinite corect – aş spune aşa mai curând decât false sau falsificate din varii motive... Experienţa noastră se leagă de conştientizarea celor pe care le avem şi a celor pe care nu le avem deocamdată. Orbirea poate trece, dar ea trece numai prin conştientizare proprie...

Oricâte am şti - nu ştim totul. Nu ştim decât că trebuie să ştim pas cu pas, în continuare, că suntem pe un drum care se construieşte ŞI din simţirile noastre... Pe acest drum, îndoiala trecătoare, spre imbold de autoîncurajare, e sănătoasă pentru suflet. La ora 7 mă uitam pe fereastră cu îndoială... Voiam să răsară soarele, dar în acelaşi timp mă bucuram de propria mea îndoială. Îmi spuneam că ... sunt sănătoasă şi la suflet, şi la trup... Ştiam că ceea ce era în mine poate fi adevărat... doar că NU LE ŞTIM PE TOATE... Chiar nu le ştim pe toate...
Nu putem fi siguri de toate...
Nici cei ce cred ceva, nici cei ce cred altceva... nici cei care nu cred...
Şi soarele a răsărit... Undeva în sufletul meu ceva s-a bucurat cu duioşie... În gândul meu mi-am spus doar aşa: „Înseamnă că am înţeles ceva corect. Înseamnă că trebuie să merg mai departe ...”

E solstiţiu... sufletele noastre sunt larg... larg de tot deschise !!!... Deschiderea voinţei noastre, în primul rând, este peste toate moştenirile: le ajută să ne pătrundă, să ne călăuzească... da, aşa cum prietena mea cu care am cercetat multe deschideri spirituale a primit comunicare blândă de atenţionare iubitoare ieri după-amiază... să deschidem voinţa ajutând picătura de suflet uitată...

vineri, 21 decembrie 2012

JURNAL (4): 21.decembrie.2012

Ne aflăm în faţa unui moment serios, chiar dacă el a fost format şi prin elemente false. Îmi pare rău că se face atâta glumă de slabă calitate (vreau să fiu delicată). Chiar nu era cazul. Sunt mulţi oameni care suferă acum, iar de suferinţă nu e bine să râdem, indiferent sub ce formă este ea...
Rog din tot sufletul pe cei care au tendinţa acum să fie deziluzionaţi: NU VĂ PIERDEŢI CREDINŢA ÎN COMUNICĂRI ASTRALE, PRECUM ŞI ÎN SCHIMBAREA VREMURILOR... SCHIMBAREA VINE LENT, PENTRU CA NIMIC SĂ NU TULBURE SPIRITELE MITITELE DE PE ACEASTĂ PLANETĂ: NICI ZILE PRELUNGI, NICI NOPŢI NESFÂRŞITE, NICI SCHIMBĂRI BRUŞTE DE RADIANŢĂ SPIRITUALĂ DIN CORPURI BRUSC ŞI NEFIRESC TRANSFORMATE.
Dar SCHIMBAREA vibraţională este cât se poate de reală. Toate se petrec, de mult timp, în multe moduri, realizate sau transmise de coordonatorii evoluţiilor noastre, de ajutătorii cu mare putere spirituală întrupaţi în mijlocul nostru, de învăţătorii noştri astrali şi dimensionali.
Iar cei ce nu cred sau îşi vor pierde credinţa în aceste zile, vor vedea treptat, dar sigur, modul în care se petrece schimbarea reală, adevărată, neînţeleasă doar corect, sau doar parţial înţeleasă azi...
Fiţi cuminţi în sufletele voastre !!! ♥ ♥ ♥
Fiţi credincioşi - dar cuminţi !!! Vă roagă frumos un om cuminte.
Cu mult drag, cu deosebit respect, Cristiana


P.S. Să nu uităm că este solstiţiul de iarnă ... Să fim deschişi către cerurile limpezi, pline de surprize, la care corpurile noastre acum, pe vibraţiile spirituale foarte înalte, ne ajută să avem acces la tot ce poate fi mai frumos şi mai bun în lumea aceasta...

joi, 20 decembrie 2012

JURNAL DIN LUNA DECEMBRIE 2012 (3): TOTUŞI MULTE SUNT ADEVĂRATE...

...depinde cum privim şi unde punem accentele, de fapt...
Pentru că, până la urmă, acesta a fost jocul care ne-a jucat până acum: ni s-au pus accentele acolo unde alţii au dorit, şi nu acolo unde noi dorim, unde simţim prin intuiţiile noastre că ar trebui puse: şi accentele, şi virgulele, şi punctele...

Fac o paranteză...
Este de înţeles – dar nu de aprobat – faptul că peste tot la TV se face băşcălie de „Sfârşitul lumii”... Nenorocirea este că unii chiar nu văd de loc nuanţa... Tocmai acum ar fi necesară seriozitate, îmbărbătarea făcută cu drag, cu înţelegere cu căldură sufletească...
Mai ales cu căldură sufletească.........

Toate cele petrecute – şi care se petrec în continuare, arată un lucru cert: oamenii intuiesc că ceva este adevărat, şi sunt setoşi să afle, să trăiască. Pe mine asta mă face FERICITĂ !!! Unele dintre filmele care au apărut, şi circulă în aceste zile, spun că totul a fost o cacialma de la cap la coadă, o iluzie creată de conspiraţii antiumane. În cel mai fericit caz se minimalizează importanţa tuturor celor existente. Da, acestea poate au dreptate din ceva puncte de vedere, poate doar pe jumătate sau chiar o ţâră mai puţin... Parte din comunicatele din media de specialitate, aşa-zis ezoterică, indubitabil au fost – şi sunt, şi vor mai fi cu siguranţă – extensii ale celor pe care le-au iniţiat multe dintre comunicările astrale autentice. Eu chiar cred că la bază sunt comunicări autentice, căci după cum am scris în multe cazuri, astfel de comunicări am primit şi noi, românii, la început: pentru a ne obişnui cu confuziile semenilor noştri şi a nu le mai dispreţui, pentru a ne întreba ce este, şi dacă este adevărat, cât este adevărat şi în ce mod este ceva adevărat... Iar când am început să ne punem întrebări, atunci au început să curgă sfaturile, îndrumările, susţinerile. Astfel ne-am dat seama că entităţile noastre ajutătoare doresc participarea noastră la o informare şi cercetare activă, de largi proporţii, cu care nu suntem obişnuiţi: pentru că am fost lăsaţi de societate să hotărâm singuri cât vom crede că ea ar avea nevoie de faptul că suntem spirituali, culţi, etc. Şi am fost îndrumaţi mai mult sau mai puţin agresiv să nu fim: pentru că cunoaşterea ar fi a Domnului – nicidecum a omului. Laic vorbind, de-a lungul vieţii am auzit de nenumărate ori: „Lumea are nevoie şi de vidanjori, nu numai de filozofi !!!”
Cândva vom înţelege că printre cei marginalizaţi azi s-au aflat mulţi oameni care doar nu au avut parte de răbdare spre învăţătură: din partea celor culţi – pentru fiecare om în parte... Şi nu de ieri, de azi – ci de câteva mii de ani.
Dar iar vin şi spun: e bine să ne gândim la aceste aspecte, dar să nu dispreţuim. Căci iată, suntem radianţi, puterea sufletelor noastre este mare – ne-am lămurit şi ne vom lămuri bine în continuare – şi cu adevărat ce semănăm – exact ce creşte din asemenea seminţe culegem...

TOATE-S VECHI ŞI NOI SUNT TOATE...
Din toate cele petrecute este foarte important – şi voi accentua acest lucru în toate cele pe care le voi scrie în continuare – să înţelegem că oamenii care s-au lăsat deschişi la asemenea informaţii nu s-au iluzionat decât pe jumătate: rădăcina este bună, curată, este acea rădăcină a schimbărilor care au loc, fără îndoială. Doar că lipsa continuităţii în acceptarea şi folosirea intuiţiilor maselor largi de oameni, de pretutindeni, a condus la confuzii înădite pe rădăcinile sănătoase. În toate timpurile au fost oamenii care au crezut că nu trebuie să-şi anihileze percepţiile, intuiţiile. Şi în trecut, şi azi, mulţi dintre noi au trecut, sub o formă sau alta, prin iluzii şi deziluzii cu privire la propriile intuiţii. Cineva îmi spunea, mai de mult, că dacă intuiţiile nu i s-au împlinit, înseamnă că ele nu au fost intuiţii, că nu are intuiţii şi şi-a făcut iluzii. Lucru care – i-am explicat – nu este de loc adevărat: nici un om din lumea aceasta nu este lipsit de intuiţii. Intuiţiile conştientizate se asociază însă de multe ori cu momente din viaţa în derulare, unde semenii sunt sinceri sau perverşi, corecţi sau incorecţi, pricepuţi mai mult sau mai puţin, fricoşi sau curajoşi, altruişti sau interesaţi, stabili, echilibraţi sau labili. Intuim din destinul nostru ceva corect, dar rămân puţine posibilităţile de realizare din contactul cu puterile folosite exacerbat sau cu neputinţele umane. Proprii sau ale altora. Iar cele care nu se realizează se manifestă sub formă de labilitate, descurajare, minciună, fugă, frică, cu o întreagă pleiadă de manifestări mai mult sau mai puţin agresive pentru apărare, autoprotecţie, etc.
Pentru că nu avem experienţă.
Dar toate se trag din intuiţiile că ceva, pe undeva este adevărat, este posibil ; iar în cazul evenimentelor în mjlocul cărora trăim, în ultima vreme mai ales, au o rădăcină clară, sănătoasă. Energiile noi sunt cât se poate de reale: oricine este puţin atent ajunge la concluzia că acesta este adevărul. Cei mai avansaţi în vârstă pot face diferenţa clară între lumina zilei din timpul copilăriei noastre, şi aceea de azi. Mai ales privind lumina dinainte de răsărit şi privind imediat după apusul soarelui, se observă o intensitate nouă, se observă faptul că lumina este mult mai albă, iar intensitatea ei, astfel percepută, va creşte din ce în ce mai mult în anii care vor veni, fără încetare pentru fiecare generaţie umană de acum încolo.
Percepţia acestei intensităţi clare provine din împletirea a cel puţin două situaţii:
– creşterea ponderii fluxurilor energo-materiale noi, cu vibraţie înaltă, în totalul fluxurilor circulante în mediul universic;
– sub influenţa lor, elementele arhetipale ale corpurilor noastre fluidice creează condiţii pentru dezvoltarea corpurilor în sine, urmând în cascadă, fără încetare, pic cu pic, deschiderea senzorilor aflaţi nu numai în complexul structurilor corpului fizic, ci şi în complexul structural al fiecărui corp fluidic din sistemul fiecărui spirit întrupat.

Conştientizarea noastră ajută în proporţie logaritmică la creşterea percepţiilor cu senzorii corpurilor fluidice, pentru că avem o experienţă bogată în percepţii multisenzoriale – ca spirite creatoare conştiente înaintate. Nu ni se petrec asemenea lucruri pentru prima dată:
– nici pe Pământ, unde am trăit multe transformări de-a lungul perioadei dinainte de ultima glaciaţiune;
– nici în general în viaţa spiritelor, venite pe Pământ din locuri în care suntem obişnuiţi cu multe transformări, de foarte multe feluri, binecunoscute de noi: ca spirite cu experienţă bogată în multe locuri din univers şi în alte universuri.
Căci vieţile noastre pământene sunt file ale eternităţii spiritului evoluant.

Însă este foarte drept că fiecare ciclu de vieţi în parte are particularităţile sale specifice – mici variaţiuni născute din:
– creşterea permanentă a experienţei personale a tuturor spiritelor întrupate: de la stele şi planete la vieţuitoarele care trăiesc în puterea hrănitoare şi protectoare a celor dintâi: pe Pământ – de la viruşi până la oameni inclusiv. În fiecare moment harta puterilor radiante ale spiritelor se schimbă, se remodelează după particularităţile fiecărui popor spiritual şi fiecărui loc de evoluţie din univers;
– schimbarea permanentă a hărţilor stelare, galactice, zonale ale universului: prin retragerea unor planete, stele, galaxii din întrupările lor (numim impropriu „moarte”) şi intrarea la întrupare („naşterea”) a unor noi planete, stele, galaxii, fiecare întrupare având un anumit tipar general, dar şi particularităţi, variaţii de manifestare specifică tuturor evoluanţilor: şi stelelor, şi planetelor, şi tuturor vieţuitoarelor care trăiesc pe, sau în jurul lor, cu întrupări fizice, sau astrale, sau de alte multe feluri mai mult sau mai puţin cunoscute nouă acum.

Astfel de particularităţi ale evoluţiilor se datorează diferenţelor de putere energetică a fiecărui spirit în parte: puterea energetică fiind fundamentul desfăşurării fiecărei evoluţii – fie ea individuală sau comună.

NICI PĂMÂNTUL, NICI NOI NU TRECEM PENTRU PRIMA OARĂ PRIN VIBRAŢII FOARTE ÎNALTE...
Toate acestea la un loc creează specificitatea fiecărui moment în parte, chiar dacă evoluţiile se derulează în linii generale la fel, în fiecare punct din univers.
Tocmai de aceea ni se comunică permanent faptul că pentru prima dată s-ar petrece astfel de fenomene pe Pământ.
Ni se atrage subtil atenţia că, în cunoaşterea noastră relativă de azi, Pământul nu ar mai fi trecut nicicând prin asemenea nivel de vibraţie, spiritele umane nu s-ar mai fi aflat niciodată în situaţie de evoluţie şi de cunoaştere corespunzătoare atât de înaintată. Ne trebuie să înţelegem faptul că fiecare comunicare ne trimite de fapt la cercetare proprie, la învăţătură şi aprofundare a cunoaşterilor spirituale fundamentale, care se cer dezvoltate din ce în ce mai mult. Să înţelegem că nimic nu este simplist acceptat, formal, în evoluţia noastră actuală. Să înţelegem că astfel ne deosebim de animalele pe care învăţăm să le iubim, să nu le dispreţuim, dar să înţelegem care este diferenţa între evoluţiile lor şi evoluţiile noastre. Să înţelegem că nu suntem maimuţe coborâte din copaci , ci venim dintr-o adevărată eternitate de evoluţii pe care le avem ca unică avere în memoriile spiritului nostru.

Aşadar, nimic nu este nou sub soare, dar totuşi fiecare reluare are gradul său de noutate spirituală, toate diferenţele putând fi la un moment dat detectabile, conştientizate – şi astfel cercetate şi aprofundate – de către spiritele care ajung să le accepte devenirile.
Şi noi, oamenii, acum, suntem la un anumit fel de conştientizare a revenirilor ciclice, la un anumit fel de început al conştientizării faptului că, în funcţie de vibraţia mediului, manifestările spiritelor îşi modifică liniile existenţiale, urmând îndeaproape vibraţia planetară. În funcţie de vibraţia mediului de trai, manifestările spiritelor se schimbă. Ele sunt amintiri din trăiri anterioare: la un anume nivel de vibraţie, spiritele se manifestă după cum au fost anterior învăţate de către ajutătorii-coordonatori ai evoluţiilor, creatori ai tuturor desfăşurărilor care ne ajută să învăţăm. Toate manifestările astfel învăţate, prin exemplul lor personal, se înregistrează (sunt amprentări energetice de fapt) în memoriile spiritului şi la fiecare întrupare, oriunde în cuprinsul locurilor create în mod special pentru ajutorarea noastră, spiritele se manifestă după experienţa astfel formată la acel nivel de vibraţie.
Mai sunt multe alte feluri de ajutoare, care ne formează o experienţă extrem de bogată. Într-o fază următoare, o astfel de acumulare de experienţă ne va determina la un moment dat să nu mai avem tot timpul nevoie de o formatare ajutată complet, moment de moment, pentru fiecare loc în parte, ci doar de o sfătuire, de o orientare atunci când este cazul. Prin experienţă, şi prin experienţa-ei-de-adaptare în orice loc, în orice moment, prin maleabilitatea şi flexibilitatea, prin maturitatea astfel formată, fiecare monadă din fiecare spirit în parte începe o evoluţie pe cont propriu:
– evoluţie prin orientarea şi adaptarea cunoaşterilor la particularităţile mediilor noi de întrupare;
– evoluţiile rămân asistate de către coordonatorii şi ajutătorii fiecărei monade întrupate, alături de ajutătorii de grup propriu de evoluţie şi de bloc spiritual de întrupare. Ceea ce însă nu înseamnă o monitorizare efectivă, ca o pândă, în vederea hotărârii pedepsei sau recompensei – în nici un caz: iar despre acest lucru vom discuta puţin mai detaliat într-una dintre postările viitoare. Niciodată nu se petrec lucrurile astfel, asistenţii sunt „maternali” sau „paternali” (aşa cum sunt numiţi în mod obişnuit de către pământeni acum), şi sunt diferiţi pentru a ne obişnui cu raze, radiaţii diferite, după cum ne merg sarcinile de derulare a lucrărilor spirituale împreună cu multe ale grupuri spirituale: în prezentul planetei, în viitorul ei, sau în viitoarele drumuri spirituale pe care le avem de făcut mai departe. Astfel, ei ne sunt echilibranţi ai energiilor locale şi corporale: mai nou le numim după modul oriental, în mod complementar yin-yang. Ei aduc un aport mult mai mare la început, de ajutor efectiv, cuminte şi discret, aflat apoi în diminuare treptată, pe măsură ce evoluţiile ajung la un grad din ce în ce mai mare de conştientizare a mediului înconjurător, vieţii înconjurătoare.
Treptat conştientizăm că de fapt această asistenţă nu se reduce neapărat numai la propria persoană – cât este ea necesară la echilibrarea permanentă a efectelor propriilor noastre manifestări în toate planurile, nivelele de vieţuire din jurul nostru. Căci nici nu bănuim cât de mult influenţăm viaţa din jurul nostru: în această etapă intuitivă – de cele mai multe ori: vag-intuitivă – distrugem sau contribuim la distrugeri extrem de largi, de importante, pentru viaţa planetei şi a locuitorilor ei. Din modul în care vom vedea că a fost ajutat biosistemul planetar, vom învăţa noi înşine să nu mai distrugem, apoi să învăţăm şi pe alţii să nu o mai facă, la rândul lor.

Învăţăm să ne folosim intuiţiile pentru deschiderea unor legături între noi, oamenii, dar în acelaşi timp cu toate vieţuitoarele, cu însăşi planeta, cu tot firmamentul cunoscut şi infinitul din spatele lui... aceasta înseamnă de fapt să deschidem portaluri personale, fiind centre fixe, personale şi transpersonale totodată. Conştientizăm că suntem pe de o parte importanţi ca centru fix (chiar dacă mobil în spaţio-temporalitatea noastră), dar pe de altă parte existenţa noastră este implicită şi atât de asemănătoare cu a altora încât ne pierdem în grupul uriaş de suflete asemănătoare nouă. Cu toate acestea, conştientizăm asemănători şi deosebiri, ducem un adevărat dialog cu cosmosul care ne îmbrăţişează concret... căci el este creat chiar pentru noi...
Iar acest lucru este, ca şi dialogul yin-yang, nou şi vechi, unul dintre reperele cele mai importante ale evoluţiilor de pretutindeni: în toate universurile şi la toate nivelele de evoluţie care se desfăşoară fără sfârşit.

Toate acestea doar le intuim: şi intuiţia se remarcă şi se întăreşte acum şi la nivele joase de vibraţie – pentru că nu avem experienţă multă în vibraţii joase. Dar ea este în formare, în permanentă creştere şi înălţare: pentru că există de asemenea intuiţii la nivele foarte profunde şi foarte bogat reprezentate şi în perioadele de vibraţii înalte ale planetei, pentru pământeni, dar şi în zonele şi subzonele universului aflate pe trepte cu mult mai înalte de vibraţie: când spiritele îşi amintesc foarte clar o parte din cele ce formează experienţa lor pe loc, şi intuitiv, despre timpuri şi locuri la nivele de trăire foarte diferite de cele de acolo.
În cazul nostru, la nivele înalte de vibraţie pământeană – aşa cum au fost înainte de ultima glaciaţiune, aşa cum vor fi în viitor – intuim foarte multe învăţături din alte zone ale universului şi din alte universuri. Ne bazăm pe astfel de intuiţii şi ne comparăm permanent trăirile pământene cu trăirile superioare din alte părţi. Astfel aducem de la o viaţă la alta multe elemente noi de adaptat pe Pământ, iar în etapa actuală, de vibraţie joasă, aducem enorm de multe intuiţii – incredibile când le vedem prima dată în vizualizările vieţilor străvechi – în viaţa noastră curentă.
Practic transpunem în viaţa manifestă cu corpul fizic tot ceea ce putem din perioada în care majoritatea trăirilor se derulau cu corpul mental şi cel astral.
Acesta este de fapt ceea ce numim idealul nostru...

Evoluţiile pun accent la început pe formarea manifestărilor în condiţii OPTIME pentru formarea experienţei totale, după care începe, pe măsura creşterii puterii energetice proprii fiecărei monade şi experienţei de folosire a acestei puteri, o diversificare, o variaţie a condiţiilor de trai – de la condiţii optime către condiţii ATIPICE. La început – repet pentru cei care nu au mai citit articolele de pe acest blog, asemenea condiţii atipice sunt rare, dar pe parcurs ele devin din ce în ce mai dese. De aceea la începuturi toate par mai grele: de fapt sunt doar noi, neobişnuite încă pentru spirite. Asemenea situaţii, dacă am fi putut cerceta de-a lungul timpului, dacă am fi putut păstra cunoaşterile şi intuiţiile noastre, ne-ar fi arătat cât se poate de clar că nu pot fi pedepsite de către un coordonator iubitor, înţelept. Astfel, populaţiile planetare devin din ce în ce mai diversificate din punct de vedere evolutiv, cu grupuri mai mult sau mai puţin avansate în evoluţii, pentru ca fiecare spirit în parte să înveţe concomitent cum să se lase ajutat şi cum să ajute întreaga desfăşurare a vieţii din jurul său. În condiţiile începuturilor, asemenea grupuri spirituale sunt puţine la întrupare simultană pe planetă, apoi numărul lor creşte progresiv, conducând la conştientizări şi apoi la obişnuiri cu tot mai multe grupuri şi tot mai multe feluri de evoluţii în acelaşi timp.

Şi aşa ajungem să înţelegem intuiţiile care ne aduc azi senzaţii despre existenţe universice, chiar dacă până acum nu am mai auzit despre ele în societatea noastră, nu am mai văzut, nu am mai fost încurajaţi de mult timp să credem în ele. Ceea ce avem de înţeles în această conjunctură planetară este faptul că astfel de intuiţii au o rădăcină cât se poate de reală, că ele apar cu intensităţi mai mari sau mai mici, dar întotdeauna aduc noutatea în viaţa noastră. Da, viaţa inteligentă, avansată spiritual există în univers, dar are particularităţile ei de derulare în fiecare punct universic. Şi cu cât este mai avansată, cu atât nu se amestecă în temele de evoluţie ale altor populaţii, de pe alte planete: căci ele ştiu bine că evoluţiile de orice fel, de pe orice planetă, din orice galaxie, sunt evoluţii conduse în primul rând de o întreagă verticală spirituală coordonatoare, şi sunt ajutate de către întrupaţi ştiuţi sau neştiuţi, extrem de sensibili, puternici, care reglează subtil, foarte fin, temele de evoluţie ale fiecărui popor spiritual în parte: nu numai cele ale creatorilor conştienţi, aşa cum sunt oamenii pe Pământ.

Înţelegând existenţa unor realităţi intuite clar, mergem mai departe şi înţelegem că fiecare om are o viteză mai mare sau mai mică de intrare în dezvoltare de intuiţii – până la clar-intuiţii. Şi fiecare om are un anumit fel de intuiţii, iar la nivel global ne punem toate intuiţiile cap la cap şi creăm o înţelegere complexă a lumii în care trăim.
Mai înţelegem în continuare că în epoca noastră avem de-a face cu o potenţare nu numai în funcţie de experienţa de a acorda încredere intuiţiilor proprii, ci şi de gradul de înaintare a degradărilor corpurilor noastre, care se repară mai repede sau mai încet: în funcţie de gravitatea distrugerilor moştenite pe cale parentală. Dar totul este în curs de reparaţie, mai mult sau mai puţin pe timpul vieţii fiecărui om.
Tot intuitiv, apoi în continuare având la bază senzorialul şi multisenzorialul care reintră în forţă, în normalul de la nivele din ce în ce mai înalte de fiinţare, de funcţionare, începem să înţelegem multe lucruri.
Înţelegem că avem nevoie tot mai mult de tot ceea ce societatea noastră a „descoperit”, a cercetat: aşa cum este ea, oricât de nemulţumitoare a fost ea până acum şi ne este încă. Înţelegem importanţa PARŢIALULUI în viaţa noastră, pe lângă importanţa vechiului, mereu actual în fiecare moment al vieţii: doar în proporţii diferite comparativ cu noutăţile – şi ele relative cum am văzut, dar azi suntem, avem libertatea de a le percepe, de a gândi asupra lor. Mai ales asupra faptului că permanent au fost noutăţi – dar nu ni s-a lăsat timp de gândire, de reflecţie, de a greşi şi apoi a de ne lămuri: ne e frică de greşeală... de încredinţare, de alte încredinţări decât cele comune... Nu am avut posibilitatea de a intra în legătură cu semenii care ne-ar fi adus propriile lor noutăţi, de aceea ne este cumva frică de noutăţile altora: nu suntem obişnuiţi cu ele...
Încă...
Înţelegem că avem nevoie de ajutor. De ajutorul expres al entităţilor ajutătoare, de dialogul direct cu ele, să ne înveţe să primim şi să oferim, să nu ne mai doară minciunile semenilor, răutăţile lor, să schimbăm faţa lumii cu îngăduinţa noastră, aşa cum şi ele ne îngăduie cu drag pe noi. Şi când spun „îngăduinţă” sau „toleranţă” – asta NU este ceva tip „Hai treacă de la mine ... eşti mic şi prost, dar o să te faci tu mare şi o să mă înţelegi... ” Este de tip: „Ai făcut multe lucruri bune, faci azi la fel, apoi încă şi mai bune or să fie cele din viitor... hai să le dezvoltăm acum pe astea şi cele ce s-or trage din cele de acum...”
Înţelegem că avem nevoie de îngerii noştri culţi, cunoscători, rafinaţi, înţelegători, blânzi, altruişti, iubitori... ca să nu mai râdem dispreţuitori nici de cultură, nici de incultură, nici de putere, nici de neputinţe.
Înţelegem că avem nevoie să credem că îngerii noştri sunt tot atât de buni pentru noi, acum, cât de bune sunt personajele biblice sau din istoria altor popoare. Să avem încredere că îngerii noştri nu sunt copilaşi bucălaţi, prostuţi, bulgăraşi de suflete pe bulgăraşi de nori pufoşi... Este o mare asemănare între entităţile rotunde din fotografiile noastre de azi şi imaginea bucolică a îngeraşilor din jurul nostru. Dar asemănările merg până aici: imagini rotunde în care se „citesc” chipuri pure... Bisericile mânăstirilor noastre arată îngeri în toată splendoarea măreţiei lor, cunoaşterilor lor, învăţaţi, luminaţi, dornici să ne ofere tot ceea ce ştiu... şi doar noi ne limităm puterea de a cuprinde aici, acum, ce ştiu ei.
Ei – nu.
Ei aşteaptă să începem.
Măcar să începem.
Restul vine de la sine – nu contează cum, când: de când şi până când... Şi lacrima, şi zâmbetul, şi genunchii zdreliţi – ai trupului şi ai sufletului deopotrivă, au toate însemnătatea lor, calea fiecăruia este calea îngerului... De prea multă suferinţă nu mai ştim că ea nu piere decât dacă acceptăm ceea ce o creează: nu e vorba de acceptarea suferinţei în sine, ci este vorba despre ceea ce aduce suferinţa. Vrem palate şi ne plânge sufletul că alţii, josnici, vulgari şi necinstiţi îl au?... Vrem mâncare multă, băutură multă, pentru că alţii se scaldă în ele??... De ce nu vrem o casă mică, dar curată, proaspătă ca un potir cu rouă??... Şi pâine, miere, unt, lapte, ouă (e vremea lor doar... să nu le desconsiderăm), legume şi fructe... Un pahar cu vin, că nu-i bai... Un ceai cald cu povestiri liniştite lângă o fereastră cu crăciunică de-a noastră înflorită, dincolo de care iarna fugăreşte ninsori blânde sau învârtejite de viscol, ce dau siguranţa calmă a casei împodobite cu suflete curate şi cetină lucitoare...
Dar noi, încă.......................................

...noi încă mai avem nevoie să ne amintim că suntem spirite întrupate şi nu corpuri fizice însufleţite: doar născute din celule prin impuls electro-magnetic sexual, eventual luate în primire de un spirit pe la 4 luni, când copilul „mişcă”... Mulţi nici asta nu mai cred... Ceea ce nu diminuează de fapt realitatea : că suntem fărâme din acea energie fundamentală ce a format şi pe Marii Divini ai lumilor create de Ei – Autocreaţii... Energia este ceva atât de abstract încât nu credem că compactizarea ei poate da naştere la un moment dat la conştienţă şi la conştiinţă, începând să se manifeste, fărâmele pe care le numim monade ajutându-se reciproc să-şi diversifice manifestările, luând exemplu de la altele asemănătoare – dar niciodată identice. Toate evoluţiile au mers şi merg pe aceeaşi cale. Şi astfel fiind felul în care evoluţiile ni se arată azi: NOI ÎNŞINE ÎN PERSPECTIVA DE CREŞTERE NEOSTENITĂ ÎN RADIAŢIA DIVINĂ...
...Şi asta unii dintre noi o ştiam bine. Mulţi o cred acum.
Şi asta este ceva deosebit de important.
Să nu uităm ceea ce credem acum. Doar să avem în vedere să rămânem căutători, descoperitori ai unor multe, foarte multe alte sensuri, mai mult sau mai puţin subtile.

Vom vedea în continuare de la ce putem porni, printre multe, multe altele şi ce putem descoperi... tot printre multe altele !!!...

marți, 18 decembrie 2012

JURNAL DIN LUNA DECEMBRIE 2012 (2): DE LA MONTAUK LA COMUNICĂRILE ASTRALE

Referitor la cele despre care s-a tot discutat de-a lungul anului 2012 cu privire la un potenţial sfârşit al lumii, vreau să discut acum ceva legat chiar de cele care făceau subiectul unor discuţii prin anii 2008 – 2010: experimente mai vechi şi mai noi, realizate de oameni cu diferite interese, urmare a altor experimente realizate în trecut, despre care se ştie în linii mari: aşa cum au fost experimentul Philadelphia, urmat apoi de seria de experimente de la Montauk şi câte or mai fi fost în rest – printre care bănuiesc că şi cele legate de marile construcţii ştiinţifice expuse cunoaşterii noastre – Large Hadron Collider (accelerator de particule) fiind unul dintre ele.
Sunt câteva aspecte pe care vreau să le evidenţiez, de la care vom porni şi alte discuţii în viitor.
Cele petrecute în ultima vreme nu s-au bazat numai pe calendarul mayaş: şi mă refer aici în special la cele expuse de NASA cu ani în urmă, se par chiar reale (eu nu am citit, dar îmi este foarte clar că sunt reale, conform emisiunilor TV în special). Şi cred că a existat un moment de panică chiar pe undeva la nivele de conducere superioare a lumii, căci am crezut permanent în realitatea cercetărilor de tip Philadelphia şi Montauk: care au relevat anumite forţe planetare şi efectele folosirii lor în necunoştinţă de cauză.
Prin 2009 sau 2010 atenţia mi-a fost atrasă la un moment dat de descrierea explicită, în cadrul unei emisiuni a dlui Oreste Teodorescu, privind unele din cele petrecute şi în cadrul experimentului de la Montauk: dl. Emil Străinu spunea că declaraţiile celor care au desfăşurat experimentele se refereau şi la faptul că, privind în viitor, nu s-a mai vizualizat nimic dincolo de 21.decembrie.2012. În continuare, dl. Străinu spunea că dincolo de această dată, privindu-se în viitor, s-a perceput doar ceva asemănător unui perete de apă vertical, ca o cascadă, ca un râu neîntrerupt, dar vertical.
Atunci atenţia mi-a fost atrasă cu adevărat asupra acestui eveniment. Ştiam bine despre acest fenomen, şi am încredinţarea că sunt mulţi oameni care îl cunosc, mai ales dintre cei care obişnuiesc să practice meditaţia activă, călătoria astrală. Văzusem şi eu asta, prin anii ’90, dar nu era vorba despre ceva temporal – adică undeva în viitor. De multe ori se întâmplă să dorim cercetarea mentală sau astrală a unui eveniment sau spaţiu, dar să vedem cu totul altceva, şi să credem că viziunea se leagă de ceea ce am dorit – lucru care nu este întotdeauna adevărat: de fapt nu este nimic pur şi simplu întâmplător, ci totul ţine de vibraţia personală în momentul evenimentului, cercetării, experimentului. Intrăm involuntar în nivele de vibraţii legate de alte desfăşurări, ceea ce atrage după sine o serie de confuzii pe care nu le sesizăm. În cazul cercetării mele totul era ceva de tip spaţial: eram privitor la un punct de trecere între dimensiuni structurale ale planetei, în calitate de entitate astrală.
În experimentul de mai sus, referitor la viitor, cel ce percepuse acest fel de cascadă, cred că nu avea destin să fie ajutat de entităţile sale ajutătoare decât pentru anumite sarcini în acel moment şi singur nu se ridicase la un nivel vibraţional suficient de înalt pentru a înţelege că acolo nu era vorba despre nici un fel sfârşit al planetei, ci doar o percepţie pe care intrase fără să stăpânească suficient datele problemei. De obicei oamenii cunoscători în linii mari nu percep în asemenea cazuri, decât un peisaj fizic, obinuit, de unde am tras atunci concluzia că i s-a oferit ceva îndrumare de a înţelege că acolo există ceva, cu siguranţă, dar situaţia în care se afla cercetătorul – conjunctura de lucru sau scopul pentru care lucra, nu-i permitea să meargă cu vizualizarea mai departe.
Căci îmi este clar azi că dincolo de acest moment – 21.decembrie.2012 se vede bine existenţa planetei şi derularea evoluţiilor pe Pământ.
De regulă avem înclinaţia de a crede că – dacă noi nu percepem ceva, undeva, nici nu există ceva acolo. Iar aceasta este o tară a societăţii noastre, care ne-a impus o atenţie calată numai pe aspectele hotărâte de o minoritate care ia hotărâri politico-economice pe planetă, în funcţie de interesele personale sau de grup restrâns.
În acest caz însă nu este nici pe departe vorba despre pieirea Pământului, sau pieirea populaţiei umane – în oricare caz ar fi fost de perceput ceva acolo: pământuri, biosistem etc. S-ar fi perceput planeta ca atare, Pământul, în plenitudinea dezvoltării sale, a evoluţiei sale spirituale în continuare, cu biosistemul său… Sau s-ar fi perceput, în locul unei planete întregi dispărute din peisaj, resturile sale sfărâmate, ori peisajul cosmic obişnuit pe care omul îl percepe când îşi ridică ochii şi priveşte stelele.
După câţiva ani de cercetare – căci este foarte normal ca şi cei care cercetau în anii anteriori să nu fi stat degeaba până acum, prinzând din mers experienţă – s-au lămurit că era vorba despre o confuzie. Şi aceeaşi NASA a publicat materiale explicite privind faptul că nu vor exista nici un fel de fenomene fulminante, care să culmineze cu distrugerea omenirii, sau planetei, ori trecerea planetei cu totul/parţial într-o altă dimensiune structurală, cu alte feluri de particularităţi energetice şi material-structurale.
Sigur că vor veni şi multe alte înţelegeri la rând, pe care multă lume deja le ştie, cu ajutorul pe care corpurile noastre, şi prin intermediul lor: percepţiile noastre multisenzoriale îl primesc, prin schimbarea energetică existentă fără tăgadă în această parte a universului.
Aşadar, poate din alte puncte de vedere sunt unii care se joacă cu nervii noştri, cu sănătatea noastră, însă nici ei nu stau mai bine... Şi ei trec prin frici, confuzii, cercetări, înţelegeri/neînţelegeri, reluări, remodelări, alte încercări... o iau de la capăt şi ajung la alte concluzii.
Întotdeauna adevărul este pe undeva pe la mijloc, aşa cum bine spune românul.

La această dată, când scriu acest articol, deja părerile şi fricile au început să se mai echilibreze, graţie unor comunicări mai mult sau mai puţin astrale, care au virat până acum de la apocalipsă sau fenomene fulminante, aşa cum ştim deja acum, la echilibrări care trimit omul din planul fizic în planul emoţional: care spun azi explicit că s-a discutat despre dimensiuni ale manifestărilor noastre, ale emoţionalului nostru, aşa cum şi aici am mai scris de câteva ori (am căutat să nu insist ca să nu provoc agresiuni).
Însă este necesar să discutăm permanent despre toate aspectele care apar în astfel de situaţii. Pe care abia de acum încolo le vom înţelege, după ce ni s-a adus în faţa ochilor aspecte pe care nu am vrut să le luăm până acum în considerare. Începând chiar cu comunicările astrale, pe care unii au acum tendinţa de a le nega cu furie, simţind că într-un fel s-au făcut de râs în faţa altor persoane: pentru că au crezut în ele.
Au început să apară şi filme care denigrează total comunicările astrale. Era de aşteptat, de aceea am şi punctat în articolele scrise până acum faptul că – în loc să ne scuturăm furioşi de cele petrecute, ar fi cazul să învăţăm să înţelegem comunicările astrale, să începem să învăţăm cu adevărat cele ce sunt specifice şi planetei noastre, dar şi tuturor zonelor şi subzonelor universului – cu precădere subzona universică în care ne aflăm acum în întrupare.
De asemenea a venit timpul să învăţăm cât mai multe lucruri despre corpul uman, despre sistemul corporal întreg care ne ajută să ne manifestăm. Să ştim diverse aspecte ale corporalităţii noastre care se schimbă, e drept, dar nicidecum de la elementele sale material-structurale, ci prin dezvoltare, după o perioadă destul de lungă de reducere, inhibare. O astfel de dezvoltare acum oferă o pleiadă întreagă de posibilităţi, de cunoaşteri pentru spiritele umane, în toate domeniile vieţii lor de întrupaţi pământeni. Să învăţăm despre modul în care nimic nu piere, nimic nu apare din senin, totul se transformă, după legi care şi ele sunt flexibile – lucru pe care nu îl acceptăm azi sub nici o formă...
Este necesar să înţelegem că azi încep tot mai mulţi oameni să-şi reaminteasă trecutul propriu de pe Pământ, din societăţile omeneşti care au dezvoltat o viaţă cu totul specială pentru fiecare spirit uman; să-şi reamintească modul în care în acele societăţi cercetarea şi creaţia erau un ansamblu armonios de manifestări umane care se desfăşura non-stop, fără ca omul să simtă ceea ce azi numim „oboseală”. Şi, dimpotrivă, viaţa omului fiind în acele societăţi străvechi mult mai lungă decât cele pe care le avem azi – cca.10.000 ani actuali.
Deja mulţi oameni cunosc aceste lucruri – şi au existat mereu oameni care au ştiut şi intuitiv, şi cercetând direct diverse surse lăsate moştenire de străbunii. Unii au ascuns astfel de surse, pentru a le folosi în interes propriu sau de grup restrâns, alţii au avut parte de cunoaşteri provenite din intuiţii proprii, prin dezvoltarea multisenzorialului propriu, sau/şi prin comunicări astrale – toate ajunse a fi nu numai dispreţuite , dar şi considerate delicte sociale pentru a nu determina influenţe, conştientizări în masă ale semenilor lor.
Ştim asta acum. Nu trebuie decât să avem curaj să mergem mai departe, căci am cucerit ceva curaj în ultimele milenii, chiar dacă a cunoaşte ceva în plus a devenit şi a rămas un soi de delict în sine, un motiv de dispreţ şi un motiv de alungare din societate.
Ultimii ani tocmai acest lucru a fost marcat – de puterea de expansiune a încredinţărilor bazate pe comunicări astrale, denigrate anterior mai ales de religii, a cercetărilor realizate cu ajutărul entităţilor ajutătoare proprii, astrale şi dimensionale. Tocmai de aceea azi există un oarecare pericol de a ne întoarce din nou la Evul Mediu întunecat din secolele anterioare, dacă nu înţelegem modul în care suntem ajutaţi, modul în care noi înşişi trebuie să participăm la propria informare, la consolidarea cunoaşterilor noastre chiar la un nivel de vibraţie medie planetară foarte scăzut, aşa cum este el încă acum.

Da, umanitatea va continua să existe. Pentru mine acest lucru este cert acum. Nu se va modifica matricea planetară, nici “matricea vibraţională” – am auzit şi asemenea expresie, probabil s-ar fi dorit să se numească tiparul vibraţional planetar, segmentul vibraţional planetar: un asemene tipar este departe de a avea modificări semnificative momentan. Căci ridicarea vibraţiei va mai continua încă 400-500 milioane ani (da, acesta este adevărul, chiar dacă ne va veni cam greu de acceptat acest lucru acum), până când va începe din nou o diminuare de vibraţie, creându-se astfel condiţii pentru evoluţii ale altor populaţii spirituale de felul omenirii, pe Pământ. Căci privitor la populaţiile spirituale care efectuează întrupări sub formă umană – populaţiile cu evoluţie creatoare avansată, se ştie deja vor pleca treptat, în mod foarte natural, rând pe rând, încheind evoluţiile terestre. Pământul va deveni “casa” evoluţiilor altor popoare spirituale, iar studiul desfăşurării evoluţiilor de acest fel sunt de o profunzime şi o frumuseţe cu totul specială pentru noi, azi.
Deocamdată ne oprim aici şi vom continua cu câteva accente de acelaşi fel, care să ne consolideze fundamentul pe care se vor sprijini următoarele prezentări.

joi, 13 decembrie 2012

JURNAL DIN LUNA DECEMBRIE 2012 (1) : REFLECŢII ÎN ZIUA DE 12.12.2012

Aş dori să citiţi şi cele scrise pentru 11.11.2011: http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2011/11/cateva-cuvinte-despre-11112011.html .
Cele pe care le voi scrie acum nu vor ieşi din perspectiva articolelor de acelaşi fel pe care le scriu de obicei, doar că voi aduce şi alte segmente de percepţie în vizorul tuturor - al meu şi al vostru deopotrivă.
Articolele pe care le primesc şi eu din partea Ed. For You vorbesc despre energii unice, evoluţii unice pentru pământeni, ajutorul pe care îl primesc oamenii din partea unor populaţii extraterestre, ascensiune - corporală, foarte rare accente puse pe spiritualitate (şi mulţi oameni confundă spiritualitatea cu ezoterismul, va trebui să discutăm şi despre acest aspect cândva). Mi-ar plăcea să văd îndrumări pentru înaintare spirituală de calitate, nu numai accente puse pe corporalitate. Mi-ar plăcea să aud cum oamenii care se informează cu privire la înălţarea "dimensională" a celor „aleşi" pot să spună: „Prefer să rămân împreună cu părinţii mei, cu fratele meu cel-cam-zănatec... să dau o mână de ajutor şi pentru ridicarea lui !!!"
A vorbi despre iubire, în condiţiile în care mulţi români nu înţeleg de ce li se tot spune despre iubire - căci dintotdeauna de fapt ei simt toată dragostea lor pentru Dumnezeu şi oameni… fiind buni, cuminţi, înţelegători şi toleranţi, miraţi că Dumnezeu i-ar putea părăsi dacă nu vor „ascensiona" în 1 sau 3 zile, aşa cum le spun unii semeni…
Este cel puţin dureros...
Şi dialogul lor continuă. Li se răspunde că nu este vorba nicidecum despre iubirea aceea despre care s-a vorbit până acum, ci de alt fel de iubire, iubirea dumnezeiască care nu suportă necredincioşii… Să creadă în ascensionare şi vor ascensiona… Cei care spun asta sunt oameni care nu mai trăiesc decât pentru a crede că pe 21 decembrie vor pleca, cu nave extraterestre sau transformându-li-se corpul fizic în corp de cristal sau pur şi simplu de lumină: după cum au citit un articol sau altul, ajung să dispreţuiască pe cei care nu cred (cu demonstraţii ştiinţifice sau de credinţă obişnuită) că astfel de "chestie" chiar se poate întâmpla.
Cei admonestaţi pentru neîncrederea lor întru ascensiune se întreabă stupefiaţi că, dacă Dumnezeu nu a dat tuturor şansa de a auzi, de a se interesa din timp, de a crede despre aşa ceva, nu înseamnă că vor fi părăsiţi de El… Ba da, li se răspunde de către ceilalţi, aţi avut cel puţin 2 ani pentru a vă pune la punct, internetul e pentru toată lumea, dar voi nu vă duceţi decât la biserică...
Bieţi bătrâni dispreţuiţi…
Compasiunea, buna cuviinţă, încurajarea să fi dispărut oare registrul unora dintre noi???…
Trist…
Oameni simpli, cuminţi şi credincioşi mă întreabă ce trebuie să facă, cum trebuie să procedeze ca să îl încredinţeze pe Dumnezeu de dragostea lor curată…
Orice explicaţie aş da, nu se ridică la nivelul spargerii fricii induse de cealaltă tabără, şi nici nu pot să fac efortul de a mă lupta - până în pânzele albe pentru ideea mea, aşa cum îmi sugera deunăzi cineva…
Pot însămânţa un teren, dar depinde cum, şi unde cade sămânţa aceea…
Restul este în mâna Domnului şi mâna omului…

Dar, aşa cum voi spune la mai tot pasul… totul este treaptă de evoluţie pentru fiecare dintre noi… Fiecare dintre noi are de înţeles ce-i trebuie pentru ca ceea ce trăieşte să-i fie de folos mai departe…

Aş dori să ne gândim la următoarele lucruri foarte serios:
1. Cei care azi cred ca ultim liman că pe 21 decembrie se vor „înălţa" (să fim îngăduitori: nu toată lumea ştie ce înseamnă a... ascensiona...) ori cu nave extraterestre care vor ateriza pe Pământ numai pentru a-i lua în stele pe cei ce au crezut în comunicările lor, ori prin transformarea corpurilor lor din materie bazată pe carbon în corpuri cu materie bazată pe siliciu: să nu se ruşineze prea mult timp, când vor vedea că astfel de lucruri nu se vor petrece. Un moment de ruşinare este poate de folos oricui, mai cu seamă pentru cei care au fost agresivi şi nu permisivi, dar să nu ne pierdem în îndelungi regrete inutile, ci să învăţăm din tot ceea ce trăim, să ne deschidem sufletul către cunoaştere şi aplicarea ei în ori condiţii de trai. Căci evoluţiile noastre presupun şi acest fel de învăţătură. Şi voi scrie destul de mult în continuare pe această temă: nu neapărat acum, până în 21.12.2012, ci şi în continuare, pentru toată lumea, cum ar trebui să luăm în considerare comunicările astrale, astfel încât ele să ne fie în continuare învăţătură. O învăţătură şi o aplicare a acesteia, pe baza cărora să gândim şi să ne orientăm simţirile către toţi semenii noştri, către tot universul care ne înconjoară, indiferent dacă el cuprinde deopotrivă şi vibraţii joase, şi vibraţii înalte. Să învăţăm că avem nevoie de toate, dar să învăţăm să facem din orice informaţie un prilej de protecţie, de ajutor şi de dragoste pentru orice creatură şi orice creaţie, oriunde s-ar afla ea. Căci totul este dumnezeiesc şi a crede că suntem oricum dumnezei nu este decât un prilej de a ne măsura trufia: de fapt nu suntem încă dumnezei, dar suntem dumnezei în devenire. În evoluţie. Iar cei care azi sunt în rândurile celor numiţi pe Pământ dumnezei - Fii de Dumnezeu numiţi biblic - ne spun mereu că oricât ar fi ei de evoluaţi, nu vor putea fi niciodată cum sunt Cei Dintâi, Marii Creatori, Marii Făuritori ai Universurilor şi Coordonatorii tuturor evoluţiilor. Nici noi nu vom fi altfel faţă de toţi cei înălţaţi anterior, chiar când vom ajunge creatori universici şi coordonatori de verticale coordonatoare universice (cu sarcini de o complexitate uriaşă, şi este foarte important de ştiut acest lucru): dar cu toţii vom fi consideraţi egali de către Creatorii Dintâi (Făuritorii Dintâi, cum îi numeau străbunii noştri), colaborând "umăr la umăr" (adică egali) pentru susţinerea lucrărilor universice. Dar fiind şi noi deschişi către noi învăţături, fără sfârşit. Şi mereu primind învăţătură din partea celor care au strâns experienţă mult mai multă decât noi înşine.
2. La rândul lor, celor nedreptăţiţi şi dispreţuiţi azi ar fi bine să nu li se aprindă sufletele cu flacăra exemplului atitudinii dispreţuitoare cu care sunt trataţi acum. Să ne amintim în orice situaţie - mai ales în situaţia celui scăpat de greutate - că UMILINŢA ÎNVINSULUI TREBUIE SĂ SE TRANSFORME ÎN SMERENIA ÎNVINGĂTORULUI…
Să nu uităm nici o clipă ceea ce spuneam înainte de a ni se uşura soarta: "De ce nu explică şi ei??… De ce nu ne învaţă dacă se consideră iluminaţi??… Eu m-aş purta altfel…"
De fapt… cei care se consideră iluminaţi mai au mult până să ajungă la a înţelege că, cu cât ştii mai multe, cu cât înţelegi mai multe, cu atât se ajunge la concluzia străveche: "Ştiu că nu ştiu nimic…" Căci fiecare punct de înţelegere deschide automat un con uriaş de alte perspective de învăţătură, într-un şirag… sau într-o spirală fără de sfârşit…

Din perspectiva celui aflat înafara unor astfel de discuţii, sunt de privit cu deosebită compasiune şi bătrânelul necomputerizat, şi impetuosul stăpân peste un laptop modern… Şi chiar am spus cuiva, drept răspuns la o astfel de situaţie: dacă unii nu ar avea un computer la îndemână, nu ar fi ştiut mare lucru azi…
Şi, mai mult decât atât, este vorba despre bunăvoinţa cu care ne tratăm semenii, pierdută din vedere rapid când ne comparăm cu cei care nu se ridică la înălţimea dorinţelor sau cunoaşterilor personale…
Avem mult de gândit asupra acestor aspecte...

Vor trece toate şi ne vom odihni în sânul sărbătorilor religioase şi laice deopotrivă: este bine să nu ne oprim prea mult din cunoaşteri, din învăţăturile noastre. Să punem în continuare accentele pe simţirile noastre, dar dublându-le cu cunoaşteri explicite, pentru înţelegerea flexibilă a legilor universului - flexibile şi ele de altfel - şi, implicit, ale vieţii pe care o derulăm în prezent.
Să înţelegem că stările de bine sunt momente de odihnă scurtă, urmate de perioade de cunoaşteri şi înţelegeri pe măsura lor. Stările indiferente să ne fie momente de conştientizare ale echilibrului care nu stă pe loc, ci caută mai departe să-şi deschidă drum, să-şi deschidă spirale acolo unde este spiritul pregătit pentru a face un pas - pasul firesc următor, pentru a-şi deschide singur o "poartă". Căci comunicările privind "portalurile" nu sunt altceva decât deschiderile unor drumuri proprii şi, bunînţeles, deschiderea prin relaţii omeneşti normale, a ajutorului oferit, direct sau /şi în mod radiant, în câmpurile fluidice ale planetei noastre, privind noi perspective de cunoaştere: planetară, stelară, galactică, universică, cu elemente clare de legătură între universuri. Unde dimensiunile şi universurile pe care le deschidem - da!! le deschidem !!! - sunt universuri de perspective proprii: nicidecum structurale, care sunt create, perceptibil în toate planurile, prin cunoaşterea unor complexităţi de o profunzime pe care poate până acum nu am crezut-o şi am respins-o chiar: pentru că nu am creat-o noi, pentru că nu suntem încă în stare să o fi creat. Dar avem în continuare perspectiva celui care învaţă şi, învăţând valuri de eternităţi, unul după altul, ajunge să poată crea astfel de complexităţi, la fel ca şi cei care azi, modeşti în măreţia lor, ne învaţă să fim şi noi exact la fel…
Aşa cum şi ei au fost învăţaţi, la rândul lor, în evoluţiile lor… Pentru ei a venit vremea să înveţe pe alţii, pentru noi a venit vremea să ne lăsăm învăţaţi…

DIN NOU DESPRE COINCIDENŢELE DE DATE ANUALE
Acum - de fapt începând cu 30 noiembrie (Sf. Andrei) intrăm în perioada numită "Deschiderea cerurilor": de fapt nu cerurile se deschid, ci capacităţile umane intră treptat, dar rapid, pe vârfurile cele mai înalte ale segmentelor de vibraţie care aparţin bioritmului nostru uman, anual. Şi care cresc din ce în ce mai înalte, de la un an la altul.

Datele în sine, cu coincidenţele lor, despre care am mai discutat şi în alţi ani, sunt departe de a arăta o anumită realitate: baza de calcul a anilor este luată după un eveniment nesigur - aşa cum aflăm acum - nu este un eveniment planetar ca să ne raportăm la particularităţile stelar-planetare: şi astfel să calculăm un alt eveniment, în legătură cu evenimentul de raportare. Să cinstim în continuare evenimentul în sine - naşterea lui Iisus, a celui care ne îndrumă din toate punctele de vedere, ne sprijină, ne ordonează evoluţiile, ni le coordonează pas cu pas, ne însoţeşte permanent pe drumurile noastre. Este drept că nu ştim data reală a naşterii sale, iată se pare că nu ştim nici locul real al naşterii sale… DAR OARE ACESTA SĂ FIE CU ADEVĂRAT CEL MAI IMPORTANT LUCRU LEGAT DE DÂNSUL??? Eu cred că cel mai important lucru este faptul că ne-a amintit ceea ce putem face şi noi, dar undeva, pe drumurile noastre prin ceţurile lumii, am uitat multe lucruri binecunoscute nouă cândva…
Şi tot la fel multe altele: că ne-am amintit multe lucruri pe care le vom putea face şi noi, în viitor, că am fost ajutaţi să ne amintim că suntem buni, altruişti, iubitori, mari creatori… Dânsul a venit să ne spună: "Bucuraţi-vă!! Împărăţia Domnului este aproape !!" Doar că noi nu mai ştim nici măcar ce este împărăţia Domnului… deşi spunem automat, poate zilnic unii dintre noi, repetând fără conştiinţă, că Domnul nostru este Domnului tuturor Văzutelor şi Nevăzutelor…
Împărăţia aceasta este în noi, o spunem mereu, dar nu mai ştim la ce se referă… Putem vedea, auzi, mirosi, simţi multe lucruri - cei care povestesc deja despre asemenea lucruri sunt desconsideraţi, dispreţuiţi, aruncaţi prin ungherele lumii colţuroase pe care nu putem încă să o rotunjim…
Căci rotunjirea se face prin reîntregire, şi nicidecum prin rupere şi pilire…

Oricum… Nu prea cred că am fost în anul 2005 exact în anul 2005 !!! în 2006… 7…8… etc. 2012… Unii spun că este o farsă numărătoarea anilor…Eu nu-mi permit să spun că este o farsă, ci o greşeală din neştiinţă. Poate că a fost cândva o "făcătură"… vremurile au fost aşa cum au fost şi, chiar dacă ştim clar anumite lucruri, tocmai pentru a nu le mai repeta, chiar şi pe ele ar trebui să le privim cu înţelegere, cu un fel de respect faţă de neputinţele oamenilor - din care ei, ca spirite deja plecate, oricum au învăţat deja despre tot ceea ce noi încă mai înjurăm azi…

Dar ceea ce este mai important este faptul că atragerea atenţiei asupra unei zile - o zi la fel de importantă decât orice altă zi - şi acesta este aspectul pe care deseori îl pierdem din vedere - ESTE O METODĂ DE A RUPE OMUL DIN ÎNCRÂNCENĂRILE SALE CURENTE.
Nici nu suntem în anul care să se potrivească cu energii la momentul fix, dar vom învăţa astfel să trecem de efectul placebo şi să percepem singuri, să învăţăm să percepem singuri, după bioritmul natural al planetei şi bioritmul uman, ceea ce se petrece cu energiile din jurul nostru.
În fiecare an sunt schimbări perceptibile în planul general planetar: căci steaua oscilează ea însăşi pe axul său vertical - lucru de care lumea nu se interesează, dar care este tot atât de real ca şi mişcarea în jurul nucleului galactic. Galaxia se plimbă în banda ei vibraţională mereu de la un an la altul, poziţiile relative ale subzonelor universului se schimbă mereu, faţă de multe alte repere universice create astfel încât să avem condiţii speciale de evoluţie: fiecare spirit şi fiecare popor spiritual în parte.
Calculele popoarelor privind anii sunt proprii evenimentelor lor particulare. Ele au fost cândva realizate prin armonizarea eteric-astrală a omului şi a planetei cu armoniile stelare, pornind de la simţirea lor cea mai înaintată, clar-perceptibilă în corpurile lor. Deşi nu ne interesează azi un astfel de aspect, gândirile antice ale tuturor popoarelor aduc în faţa noastră cunoaşterea corporalităţii noastre fluidice, de vibraţie foarte înaltă comparativ cu corpul fizic. Care de fapt nu este câtuşi de puţin electromagnetism, câmp labil, etc, ci o corporalitate complex structurată şi stabilă în spaţiu şi în timp. Noi însă credem că acolo unde apar astfel de vestigii (desene, papirusuri, bazoreliefuri) ar fi reprezentaţi extratereştri că căşti şi antene: "casca" este de fapt dublura eterică puternic marcată a omului, "antenele" reprezintă desenul simplist în felul său al plexului multiplu al coroanei.
Nu ştim astfel de lucruri - sau ştim câte ceva, dar nu aplicăm cunoaşteri de acest fel în ceea ce avem ca moştenire ancestrală. Dacă ei cunoaşteau astfel de lucruri pe care azi le redescoperim şi noi, înseamnă că toate cunoaşterile lor nu erau pomeniri ale extratereştrilor, ci îndrumări privind cunoaşterile deosebit de complexe ale omului şi universului în care trăieşte el… Iar calculele duceau în cu totul altă parte - şi nicidecum în direcţia unei prezumtive distrugeri a lumii. Ştiau clar astfel  trecutul, prezentul lor şi viitorul tuturor - al lor, trăit de noi azi, şi al nostru împreună, viitorul umanităţii. Şi ştiau clar că de la această dată în continuare omenirea va putea să-şi "calculeze" singură participările la desfăşurările universice. Va şti să cunoască armoniile planetare - care se simt, apoi, dacă este necesar, îşi va putea căuta singură punerea în ecuaţie, dacă cercetătorul cunoaşte anumite constante universale. Pentru ca lucrurile să se verifice, se ţine cont de faptul că astfel de constante se modifică şi ele: nu sunt chiar constante, decât în perioade mari de timp, căci însăşi matricea galactică se modifică şi oferă schimbări de la o perioadă la alta. Străbunii noştri ştiau bine, şi iată, începem să ştim şi noi azi: că matricea planetară se "chirceşte" la vibraţii joase de lungă durată, se "ariciuieşte" în jurul canalelor care fac legătura între diferite manşoane etrice ale planetei - ale oricărui corp galactic, de altfel.
Mai întâi vom cunoşte armoniile, simţindu-le aşa cum învăţăm încet-încet azi, prin meditaţiile şi simţirile noastre curente. Dacă - şi cui vor trebui, vom realiza calcule în funcţie de termenii cunoscuţi astfel, pe care noi abia acum îi luăm în considerare, căci până acum am adunat resturile care nu ne intrau în tiparele calendarului şi le-am îngrămădit la finalul anului.

Toate acestea le ştiau bine şi străbunii noştri. Şi au ştiut bine că le vom cunoaşte şi noi, acum, după o lungă - şi totuşi scurtă - perioadă de timp planetar. Ne punem întrebarea la ce le trebuiau geţilor cunoaşteri atât de precise ?? şi nici nu credem mare lucru, chiar dacă aflăm… Da, străbunii aveau mare nevoie, căci în Ziua Mijlocului de Vară şi în ziua Mijlocului de Iarnă, după bioritmul planetar şi al omului care călătorea, porneau la drumuri Călătorii şi Învăţătorii neamului, care duceau ultimele modificări de manifestare umană făcute de Moşi şi Călători înşişi: către toate aşezările din teritoriile pe care le puteau cuprinde. Ţara se considera după capacitatea călătoriilor normale (cu picioarele, nu cu mersul plutit, mersul astral, de-asupra pământului şi apelor - îl cunoaştem bine de la Iisus) la care Călătorii puteau ajunge ţinând cont de distribuţiile aşezărilor în teritorii şi de distanţa în timp până la schimbarea parţială a ritmurilor vibraţionale: lucruri complexe, pe care abia de le putem înţelege noi azi… Şi se ştia bine că vara astfel de ritmuri mergeau pe maximum de forţă energetică a corpului fizic, iar iarna - pe maximul energetic al corpurilor spirituale: şi astfel de corpuri, cele spirituale, fiind sintetizatoare de destin personal şi de grup spiritual.
Toate popoarele aveau calcule şi construcţii pentru activităţile conducătorilor spirituali. Şi pe toate le vom înţelege şi folosi din nou, noi. În America de Sud ne miră existenţa drumurilor largi, pavate astfel încât să nu pătrundă fir de iarbă printre pietre: largi - ca să cuprindă câmpurile energetice ale doi oameni maximum (Călătorii trimişi de Moşi mergeau singuri sau maximum 2 pentru o lucrare în teritorii), şi fără nici un element perturbant (nici un fir de iarbă măcar) pentru câmpurile lor în mers: căci distanţele lungi, continentale se parcurgeau prin acest fel de mers astral, plutitor la suprafaţa apelor şi pământurilor. Calculele calendarelor străvechi foloseau fix evenimentele periodice, iar viteza de deplasare a Călătorilor ţinea cont de elementele enumerate mai sus şi modul în care drumurile foarte lungi - continentale, ocoleau anumite părţi ale dezvoltării ecosistemului continental, mai cu seamă regiunile proprii dezvoltării spirituale a mamiferelor. Noi nici nu credem azi că alte specii ale planetei au o dezvoltare spirituală la fel ca şi noi, oamenii - dar străbunii noştri ştiau bine că vom ajunge din nou să credem toate acestea.
Câte mai avem de studiat… de înţeles…

Aşadar, elementul principal este să ni se atragă atenţia asupra acestor, şi altor existenţialisme, pe urmă treptat ni se aduc îndrumări pentru a simţi ceea ce se petrece în momentele pământurilor: oricum diferite aceste momente de la o parte la alta a continentelor, de la un continent la altul. Deja unii îşi dau seama că ceva este, se petrece undeva, cumva, dar ori nu au curajul să spună sau să întrebe, ori nu spun ca să nu intre în polemici interminabile cu cei care nu şi-au dat încă seama.
Când evenimente anunţate nu au loc, comunicările astrale oferă exact acelaşi tip de răspunsuri pe care l-ar fi putut da orice om. La un moment dat începem să ne îndoim serios (nu numai superficial: "O fi, n-o fi, n-o să fiu eu acela care să arate că mă îndoiesc, poate nu ştiu eu, poate nu simt eu bine...") şi suntem ajutaţi să înţelegem confuziile, iluziile pe care ni le-am făcut şi care ne-au oferit o stare de confort pe care am crezut-o normală, pentru că oricum "se petrece ceva". Discutând cu mulţi oameni, sinceri şi dezinteresaţi de imagine publică, a rezultat că ei nu percep decât o stare generală de bine. I-am îndrumat să simtă şi să deceleze diferenţele între zilele întregii perioade şi mi-au spus, aşa cum era de aşteptat, că au simţit ceva mult mai puternic în alte zile decât cele anunţate, ca şi cum ceva creştea şi descreştea. Atunci le-am dat să citească explicaţiile şi au înţeles bine despre ce era vorba.
Aşadar, în asemenea cazuri, nu trebuie să credem că cineva se "joacă" cu noi: nu este de loc o joacă cu nervii noştri, ci o învăţătură din care vom analiza cândva clar - mulţi dintre noi o fac deja - diferenţele dintre ceea ce ne spune altul şi ceea ce simţim noi înşine. Aflăm că astfel de perioade sunt largi, cu creştere treptată până la un maxim şi cu diminuare treptată, până la un minim: timp în care alte forţe sunt în faze complementare - unele cresc în timp ce altele scad. Şi aşa mai departe.
Sfaturile sunt bune pentru fiecare zi a anului, a vieţii noastre... Dar noi nu suntem atenţi; credem că dacă suntem atenţi când ni se spune, numai atunci - şi numai după un program care ni se aduce astfel la cunoştinţă, am putea percepe că se petrec, şi cum se petrec lucrurile. Treptat însă începem să observăm diferenţe, ne interesăm şi nu mai suntem dependenţi de ceea ce ne spun alţii, ci suntem - devenim - atenţi la ceea ce se petrece în noi.
Adică: începem să lucrăm pe cont propriu, cu îndrumări şi susţineri periodice din partea semenilor şi, treptat, din partea propriilor noştri ajutători astrali.

Evenimentele energetice al acestei perioade a anului merg până în jurul datei de 15 ianuarie. Praznicele sărbătorilor religioase se întind până la 14 ianuarie (Odovania praznicului Botezului Domnului) timp marcat de fapt prin calea fizică pentru "botezul" (începutul, anunţarea energiilor noului an, energii care cresc până în jur de 1 martie şi se generalizează până aproape de luna mai a anului viitor) şi "praznicul" energetic de fapt, cu care Dumnezeu ne scaldă anual.

Să fim şi noi părtaşi, cu multă atenţie, cu mult curaj, dar şi cu modestie, la toate cele care se petrec cu noi, între noi, şi la care participăm alături de întreaga Creaţie din jurul nostru !!!

marți, 4 decembrie 2012

APOSTOLUL HRISTIC ANDREI, PRIETENUL GEŢILOR…

Este un subiect deosebit de subtil, care trebuie abordat, pentru înţelegerea lui profundă, numai din perspectiva cunoaşterii unor realităţi ale vremurilor trecute: a cunoaşterii vieţii totale a străbunilor noştri.

Despre geţi am scris mult: despre cunoaşterile lor, depre modul de organizare spirituală adus, dezvoltat, păstrat şi ramificat în toate aspectele vieţii curente de către Moşii Nemuritori ai poporului.
Am menţionat cu orice prilej faptul că o astfel de organizare de tip spiritual nu a fost proprie doar poporului get, ci în rădăcinile lor, a fost proprie tuturor popoarelor lumii - moştenitoare ale propriilor lor istorii de demult, uitată mai mult sau mai puţin în timp, de spiritele întrupate după ultima glaciaţiune.
O asemenea organizare, pe de o parte, a fost unitar răspândită pe tot globul înainte de ultima glaciaţiune şi încă mult timp după acest eveniment. În timp, popoare întregi, dar şi grupuri spirituale din interiorul popoarelor lumii, s-au dovedit a înainta diferit pe drumul vieţii pământene, având experienţă diferită de vieţuire în condiţiile grele pământene: în primul rând în vibraţii planetare din ce în ce mai joase. De precizat mereu, pentru înţelegerea noastră, este faptul că vibraţia planetară s-a diminuat din motive naturale; doar în rândurile populaţiilor umane ea a fost ceva mai joasă doar comparativ cu situaţii similare ale societăţilor umane după glaciaţiunile anterioare: iar acest lucru se datorează folosirii trupului, corpului fizic, în activităţi curente, şi nu a corpului mental, folosit anterior în toate aspectele vieţii curente. În vremurile dinainte de această ultimă glaciaţiune, folosirea corpului mental aducea în planul aşezărilor umane energii şi materii de vibraţie mult mai înaltă decât cele corespunzătoare corpului fizic: şi al oamenilor, şi al materialelor folosite pentru creaţia materială: componente planetare (pământuri, metale, cristale), componente ale corpurilor vegetale (culturi extinse de plante, lemnul arborilor) şi ale animalelor (os, piele, blană, secreţii corporale). Aşadar, aşa cum am spus întotdeauna, nu a fost o pierdere a puterilor omeneşti mental-astrale prin cădere în "păcat", ci un abandon conştient şi altruist din partea oamenilor, pentru conservarea vieţii planetare în întregimea ei. În orice condiţii planetare omul poate folosi forţele sale mentale, de fapt totalitatea forţelor sale spirituale, dar hotărârea omenirii aceasta a fost - nicidecum o hotărâre egoistă pentru continuare acomodă, şi simplă în felul ei, a frumoasei, curatei şi uşoarei creaţii materiale mentale.

1. SPIRITUALITATE ŞI EVOLUŢIE, MAI PRESUS DE TOATE...
Am mai discutat deseori despre faptul că întreaga cunoaştere astfel moştenită, şi menţinută în vigoare de organizatorii societăţilor getice: conform coordonării Moşilor getici şi iniţiaţilor lor (adică: oamenii formaţi, învăţaţi şi organizaţi în acţiunile lor de către Moşi) a fost proprie tuturor popoarelor. La un moment dat, bine gândit şi coordonat, Moşii s-au retras din unele societăţi umane - din unele mai devreme decât din altele, întrucât unele dintre grupările întrupaţilor din aşezări, având experienţă spirituală mai puţină, nu se puteau încă menţine la un nivel de comportament elevat în condiţiile unor vibraţii joase. Trebuie să înţelegem acest lucru, căci ne confruntăm tot timpul, azi inclusiv şi mai mult decât oricând, cu acest aspect: al puterii noastre diferite de menţinere la cote înalte de manifestare în condiţii grele de trai. Şi nu ca greutate de trăire propriu zisă, ca trăire de bază (hrănire, adăpostire, deplasare, creaţie, comunicare, relaţionare) - cât de suportare a unei variaţii vibraţionale extrem de strânsă şi de amplitudine deosebit de variată de la un moment planetar la altul. Spiritele se comportă, se manifestă în funcţie de experienţa totală pe care o au la fiecare nivel de vibraţie planetară şi cu sistemele corporale pe care le au în întrupările lor. Greutatea pe care o întâmpină însă la începutul evoluţiilor lor - şi care, aşadar, se estompează numai pe măsura adâncirii evoluţiilor - constă în trecerea rapidă şi fluidă de la o buclă vibraţională la alta. Experienţa de trăire şi de acţiune pe care o au spiritele umane în condiţiile unei variaţii lente, în timp îndelungat, la nivele generale joase de vibraţie este mare; însă le lipseşte această experienţă în condiţiile unor variaţii foarte strânse, cum spuneam, foarte rapide şi foarte ascuţite (imaginea comparativă ar putea fi indicaţiile acului unui seismograf în mijlocul unui cutremur foarte puternic - faţă de faldurile uşoare, aproape "mătăsoase" ale unei sinusoidale foarte ample).
De la ultima glaciaţiune spre contemporan, la momentul istoric prezentat, corpurile oamenilor se adaptaseră în mod absolut natural, prin structurile interioare ale corpurilor-matrice spirituale, sub influenţa vibraţiilor joase. Chiar şi aşa, cu adaptările corporale care uşurează mult trăirea, multă vreme le trebuie multor spirite umane să se adapteze la condiţiile descrise mai sus. Astfel încât unele spirite nu se puteau menţine mult timp în manifestări învăţate la nivele înalte, mult mai înalte, pe care le moşteniseră din întrupările anterioare. Şi ştim bine din biblie că şi Moise, oricât s-a străduit, nu a putut prelungi menţinerea poporului său la felul de vieţuire anterior, condus de învăţături superioare, pe care de altfel le avuseseră de fapt, cu toţii, cândva... La fel, în Egipt, Akhenaton şi Nefertiti s-au confruntat cu acelaşi fel de situaţii încercând să introducă o numire de sinteză a zeilor, asupra căreia oamenii s-ar fi putut mult mai uşor concentra decât în mijlocul unei cohorte întregi de zeităţi locale.
Astfel încât, în preajma venirii lui Hristos, lumea era împărţită, în mod benefic pentru întreaga umanitate, în:
- societăţi deschise întrupaţilor cu manifestări de orice fel, după puterile oricăror grupări spirituale;
- societăţi umane retrase: retrase pentru a nu perturba celelalte societăţi; în astfel de societăţi, oamenii aveau putere să se manifeste şi la vibraţii mai joase, din ce în ce mai joase, şi în condiţii de mare variaţie vibraţională de la o perioadă scurtă de timp la alta (oră, zi, sptămână, lună, an şi aşa mai departe) tot la nivelul comportamentelor şi atitudinilor vechi, de înaltă ţinută morală. De-a lungul timpului, grupuri tot mai dese şi mai mari de oameni şi-au pierdut asemenea abilităţi, unii mai puţin decât alţii, unii pentru perioade mai scurte, alţii pentru perioade mai lungi, cu pierderi şi reveniri mai mult sau mai puţin conştiente în timp. Astfel încât, la un moment, dat prezenţa Moşilor obliga de la sine oamenii, fără dorinţa lor expresă, la menţinerea unor comportamente obositoare din punct de vedere emoţional. Căci una dintre obişnuinţele evoluţiilor lor era (şi este, încă, aşa cum bine ştim) aceea de a se crede vinovaţi de comportamentul lor în faţa unor ajutători cu o putere spirituală foarte mare: adevăraţii conducători ai popoarelor spirituale de pretutindeni, conştientizaţi din ce în ce mai bine de către cei ajutaţi, ajunşi în stadiul de creatori conştienţi înaintaţi.

Este de accentuat faptul că absolut toate spiritele umane au trăit, au trecut în întrupările lor, prin în societăţile retrase cam până acum 6-7 milenii. Treptat conducerile tuturor societăţilor au fost lăsate în seama reprezentanţilor populaţiilor fără multă experienţă, pentru a evolua treptat după puterile lor proprii. În acest fel fiecare spirit avea să-şi dea seama - şi această conştientizare continuă şi în zilele noastre - de puterile şi neputinţele lor la toate nivele de vibraţie pe care planeta noastră le-a avut de-a lungul timpului.
Din care conştientizare cu toţii avem de beneficiat, cunoscându-ne toate limitele manifestărilor noastre, conştientizând în acelaşi timp şi calea de ameliorare, de remodelare a comportamentelor noastre în orice condiţii de întrupare. Este astfel o înălţare spirituală către calitate înaltă a desfăşurării vieţilor noastre, cu moralitate adâncă, cu drag de toate şi de toţi semenii, trăind în cuminţenie, curăţenie - şi fizică, şi sufletească deopotrivă.

Ceea ce se pare că nu am accentuat suficient în expunerile anterioare a fost faptul că migratorii au făcut parte şi ei din aceleaşi popoare cu manifestări înaintate, în perioada anterioară - înainte şi multă vreme după ultima glaciaţiune. Dar grupurile spirituale care au migrat la un moment dat, neavând putere să rabde schimbările planetare (mai ales ale climei şi ale solurilor în locurile lor de întrupare) au căutat în alte părţi rezolvarea problemelor lor. Nu au migrat popoare cu totul într-o anume direcţie, ci părţi, grupuri au plecat în toate părţile, o mare parte rămânând la început pe loc şi doar în timp rărind rândurile populaţiilor locale.
Grupurile migratoare şi-au pierdut pe drumurile aride ale migraţiilor o parte din cultura lor, s-au sălbăticit mai mult sau mai puţin. De fapt s-au adaptat la viaţa, la manifestările ei de călători-luptători pentru supravieţuire, şi-au format o cultură din goana carelor şi a cailor...
În acest fel trebuie să ţinem cont de faptul că în Europa popoarele vechi de tip atlant au avut condiţii bune de trai şi au supravieţuit bine în timp, dar şi-au pierdut personalitatea sub agresivitatea migratorilor organizaţi după priceperile lor vechi, adaptate la noua lor viaţă: sub sabia romană - la început, apoi fiind sufocate de migratorii mileniilor I î.Ch. şi I d.Ch. Cunoaşterile lor profunde şi foarte largi s-au răspândit în masa largă a încredinţărilor şi influenţelor generalizate prin particularităţile de stăpânire a Imperiului Roman, preluate de la un popor la altul. Încă mai pot fi azi depistate urmele lor în ideologiile păstrate în timp, fără însă a fi folosite: apărând doar ca exemplu negativ, în împletirile religioase ale lumii, unde religia nouă, creştină, a dorit evidenţierea superiorităţii sale comparativ cu obiceiurile tradiţionale, brutal sfâşiate şi înlocuite cu altceva. Căci chiar dacă nu prea vrem să recunoaştem azi, creştinismul ca organizare nu a păstrat decât liniile de bază ale învăţăturilor hristice, pentru o lume întreagă căreia i s-a spus permanent că păcătuieşte şi nu este în stare să se îndrepte decât prin penitenţă, urmând precepte impuse de către cei care s-au erijat în singurele relee între om şi Dumnezeu. Şi tocmai de aceea creştinismul însuşi fiind sfâşiat de grupări religioase create ca răspuns la exagerările sau superficialităţile religiei de care s-au despărţit.

Dar setea de adevăr de azi iese la suprafaţă, chiar dacă alţi profitori strâng rândurile în practicile Noii Ere sau Noii Energii. Oricum o numim, tot trebuie numită „Noua..."-ceva, pentru că într-adevăr totul este nou în felul său pentru omenirea contemporană. Omul nu poate fi obligat la infinit să creadă că de fapt nimic nu s-a schimbat şi nu se va schimba.
Totul este de fapt în permanentă schimbare. Totul este însă schimbare lină, fluidă - dar clară, azi vizibilă.
Lumea întreagă simte schimbarea, şi îşi doreşte o altfel de organizare a societăţilor, bazată de alte norme social-spirituale: având la bază intuiţiile aduse treptat de către noile energii, de vibraţie mult mai înaltă. Iar aceasta este valabilă chiar şi pentru acea parte dintre oameni care nu doreşte să-şi piardă prerogativele din vechea organizare. Este o parte aomenirii prea puţin flexibilă - dar fiind pe cale să-şi formeze această flexibilitate; o astfel de parte a lumii trăieşte azi greu - chiar dacă are o viaţă materială aparent deosebit de bogată. Sunt spirite de-loc-obişnuite cu munca fizică, cu gândirea planificatoare şi organizatoare şi, prin ea însăşi creatoare. Fiecare dintre astfel de spirite se împiedică pe el însuşi, în el însuşi. Ele fiind obişnuite cu activitate numită pe Pământ „mentală" şi „astrală", mult mai uşor de dus, mai curat, mai rapid în special, mai simplu dintr-o multitudine de puncte de vedere, ele caută azi emoţia simplă, plăcută lor cu orice preţ, caută visarea cu orice preţ: visul fiind de fapt activitatea cea mai complexă pe care spiritul uman o poate desfăşura. Dar pentru majoritatea oamenilor visul este o ecuaţie cu multe necunoscute, iar acest lucru este înţeles de multă lume azi. Pentru că omenirea nu a avut timp până acum să-şi cunoască necunoscutele ecuaţiilor vieţii sale. Este drept şi faptul că deocamdată sarcina curentă a omenirii a fost, şi este încă pentru multă lume, obişnuirea cu execuţia şi folosirea creaţiei materiale: manuală şi tehnologică, obişnuirea cu întreaga materie, în cursul ei de acumulare: spre a fi folosită în diverse moduri în procesul trăirilor complexe ale creatorului conştient înaintat.

2. SĂ ÎNŢELEGEM VREMEA CĂLĂTORIILOR SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI (ale apostolilor, în general)
Este necesară această trecere în revistă, chiar dacă unii cititori nu sunt iubitori de istorie. Este necesar să reluăm, spre amintire, câteva idei expuse în Drumuri Spirituale: Poveştile geţilor (cu adresa: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/category/drumuri-spirituale/povestile-getilor/ ), căci numai dacă cunoaştem viaţa geţilor vom înţelege demersul acestei expuneri. Şi încă vom discuta mult mai multe lucruri în plus, pentru a aprofunda, pe măsura trecerii timpului şi consolidării cunoaşterilor noastre: despre moştenirea vieţii de acest fel - urmare a vieţii deosebit de elevate a popoarelor care nu s-au mişcat foarte mult şi foarte des din spaţiile transcedentalităţii umane locale.
Să reamintim succint activitatea totală care se derula de-a lungul ţării vechi - care cuprindea o arie mult mai extinsă: ca loc de fiinţare a populaţiei care beneficia de învăţăturile Moşilor Geţi. Călătorii formaţi la şcoala Moşilor mergeau până în apropierea Alpilor, adică până în dealurile care anunţau munţii Alpi: până acolo, dinspre vest, lucrau Moşii Atlantici, care îşi aveau lucrarea de bază î Europa pe o fâşie paralelă cu tot ţărmul Oceanului Atlantic de Nord, apoi până în apropierea insulelor din nordul continentului sud american şi întreg continentul nord-american actual. Zona atlantică insulară avea oameni care lucrau sub îndrumarea Moşilor Atlantici şi făceau legătura cu cei din Africa şi din zona întreagă a Americilor de azi.
În răsărit, Moşii din munţii Urali aveau o lucrare specială şi nu trimiteau Călători, nu răspândeau învăţături către aşezările din munţii lor.
În schimb, Moşii Tibetani au avut lucrare de răspândire de învăţătură, cuprinzând latura estică a Uralilor şi Asia întreagă. Latura vestică a munţilor Urali intra sub incidenţa învăţăturilor Moşilor Geţi. Moşii Uralieni au lucrat, şi lucrează în continuare, pentru întreaga planetă şi oamenii de pretutindeni, în legătura lor directă cu planeta. Cele mai puternice canale energetice transcontinentale (se poate urmări o detaliere la adresa: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/dictionar/canale-energetice-transcontinentale/ ) trec, şi îşi au volumul lor maxim în zona dintre munţii Urali şi podişurile Asiei Centrale, diminuându-se treptat spre ocean. De aceea se lucrează aici intens la păstrarea vibraţiei planetare prin intermediul acestor canale, şi vom discuta mai amănunţit despre ele, despre folosirea lor conştientă de către oameni, în cadrul studiilor istorice.

Activităţile populaţiilor de bază au mare importanţă în acest complex istoric. Oamenii de aici, geţii, ştiau multe lucruri necunoscute de către apostoli, care nu aduceau decât învăţătura poporului iudeu şi a completării sale cu moştenirea lui Iisus Christos. Făceau parte dintre oamenii care aveau o cunoaştere destul de extinsă - nefiind chiar oameni simpli, luaţi de la munca vieţii lor. Nu numai Iuda Iscarioteanul era un om cult, însă s-a obturat cunoaşterea realităţii în scopul accentuării dispreţului pentru cunoaştere, pentru stoparea folosirii curate şi înălţate a cunoaşterii de pretutindeni. Iisus a dat amândouă variantele poporului, nu a dat cunoaştere numai apostolilor săi, aceasta fiind o reformatare posterioară vieţii Sale. Explicaţiile erau date apostolilor, care la rândul lor, după obişnuirea oamenilor cu intrarea în explicaţii generale, aveau să le explice exact cum le explicaseră şi lor Iisus.
Multe lucruri nu au mai ajuns însă la cunoaşterea noastră, estompate fiind şi prin uitare, şi intenţional, de-a lungul timpului.
O urmărire atentă a expunerilor biblice poate oferi imaginea derulării învăţăturilor conform celor dezvoltate de Moşii popoarelor - popoare aflate atunci încă în manifestare înalt-spirituală. Şi se crede deseori că Iisus şi-ar fi format învăţătura circulând pe la daci, sau celţi, sau prin ţinuturile Asiei - unde şi-ar fi format o învăţătură complexă. Adevărul este însă că Iisus, în calitate de coordonator central al evoluţiilor pământene a pus, de la bun început al derulării evoluţiilor umane, bazele întregului sistem de ajutor în formarea, dezvoltarea, trecerea societăţilor umane prin toate etapele sale de evoluţie. În fiecare etapă, dânsul a oferit ultimele coordonate, de mare subtilitate, perceptibile numai dinafara acestui univers: privind gradele de sensibilitate posibil de suportat de către absolut toate popoarele spirituale galactice (din puzderia de stele, planete şi biosistemele lor fizice şi astrale; şi nu numai…).
Iisus s-a întrupat pentru o lucrare extrem de profundă, de complexă, având pe Pământ, purtător al energiilor fizice şi fluidice omeneşti, în primul rând tangenţe cu toate grupurile de coordonatori spirituali permanenţi ai Pământului - Moşii despre care vorbim, precum şi entităţile astrale, spirituale şi dimensioale de legătură cu evoluţiile din plan local.
Aşadar ei au fost - şi sunt în continuare - coordonaţi direct de Iisus. De altfel, la fel s-a spus şi despre Zalmoxis: că ar fi fost format la şcoala egipteană sau la şcoala lui Pitagora, doar pentru că există o similitudine generală între cele cunoscute ale grupărilor, şcolilor respective. Legătura Moşilor între ei, pentru legăturile între popoarele ajutate de ei, presupunea circulaţia lor directă în lume, pe lângă ţinerea unei legături foarte complexe între toate grupările spirituale din lume şi de altă natură:
- pe cale astrală: călătorie astrală, sau vis lucid, sau meditaţie activă, ţintită, cum o numim azi;
- pe cale mentală: vizualizând, şi comunicând mental aşa cum folosim azi diferite aparate moderne de comunicare audio-vizuală la orice distanţă planetară - pentru dânşii şi inter-planetară, inter-dimensională (cu straturi, dimensiuni structurale paralele ale stratului nostru de trăire actuală).
Un exemplu concludent de asemenea folosire a abilităţilor omeneşti a fost oferit de Iisus, relatată în cadrul evenimentului biblic numit de noi "Schimbarea la faţă".
Deocamdată să nu intrăm în alte amănunte privitor la cele de mai sus.
Apostolii s-au confruntat cu popoare care aveau cunoaştere - dar un fel de cunoaştere bazat pe existenţa zeilor. Zei care erau tot atât de activi ca şi Dumnezeul iudeilor: nici ei nu se amestecau direct în viaţa oamenilor, însă ofereau sfaturi, aşa cum şi azi ne obişnuim, din nou, cu sfaturile entităţilor ajutătoare şi coordonatoare, prin călătorie astrală sau: clarvăz şi clarauz.
Este o fenomenologie cunoscută dintotdeauna, parte a vieţii normale a oamenilor de pretutindeni. Astfel de căi de universalizare umană au fost însă interzise la un moment dat al societăţii umane, cu agresivitate până la cruzime şi crimă. Dovezile de vitalitate şi implicare directă a divinităţii în acţiunile umane erau făcute de preoţii creştini, care erau iniţiaţi în cunoaşteri primite sau cercetate direct, mental şi astral, ca urmare a contactelor în serie: de la iudei, preluate de la egipteni. Povestea eliberării iudeilor din sclavia egipteană, prin activări mentale, ajunsese de notorietate printre cunoscătorii timpurilor antice. Mulţi conducători foloseau asemenea unelte pentru formarea unor încredinţări ale populaţiilor conduse, pentru a demonstra puterea zeilor/zeului: vii şi nemuritori, determinând astfel supunerea totală a oamenilor conduşi.
La toate acestea  s-au adăugat, prin studiul îndelung şi atent: descifrarea sensurilor ascunse ale tuturor relicvelor, papirusurilor, bazoreliefurilor, sculpturilor, picturilor, menhirelor, obiectelor artizanale ale popoarelor din imperii, precum şi unei colecţii impresionante de povestiri populare cu trimitere la moştenirea străveche: iniţiaţi fiind şi prin cunoaşterile de tip celtic (în vest) şi mai ales de tip bizantin (din est).
La vremea respectivă (ca şi astăzi, de altfel) puţine popoare ştiau despre tot felul de manipulări deja răspândite în lume, de la primul la ultimul om din popor, înţelegând şi curăţenia sufletească a propriilor conducători: este vorba doar despre popoarele care funcţionau în continuare în sistem retras, doar pentru întrupaţii care puteau susţine o viaţă curentă de nivel mediu şi înalt - unele popoare din Europa fiind printre ele. În momentul despre care discutăm rămăseseră puţine popoare care evoluau direct prin ajutorul spiritual al Moşilor: iar activitatea lor de acest fel era ascunsă privirilor din exterior prin trăire generală obişnuită tuturor aşezărilor umane: fără exteriorizare ieşită din aspectul comun, general, al acelei părţi a lumii care nu se afla sub ocupaţie.

Şi iată că ajungem din nou la faptul că Deceneu nu şi-a trădat tradiţia şi poporul, lăsând creştinismul să pătrundă în ţară. Se cunosc amănunte destule în acest sens, dar nu sunt divulgate, nu sunt discutate decât prin mediile academice fără pretenţii de religiozitate.
Toţi Moşii ştiau bine activitatea lui Iisus, ştiind bine că nimic nu va ţine pe loc istoria,. Viitorul era binecunoscut de către dânşii, încadrat în liniile generale ale evoluţiilor umane tipice mediului planetar şi social al unor împletiri de grupuri spirituale de felul celor existente pe Pământ. Deceneu - Moş şi dânsul, aflat sub îndrumarea lui Zalmoxis - a ştiut şi a permis apostolului Andrei intrarea în teritoriile getice: în primul rând pentru că ştia bine că Andrei nu cunoştea activitatea Moşilor, Străvechilor, pe Pământ, fiind convins de faptul că Patriarhii - numele obişnuit iudeu al Nemuritorilor - au plecat de mult din lume. Cunoaşterea de acest fel era ascunsă: apostolii aveau doar cunoaşterea legată de cultura şi istoria poporului iudeu, cu legăturile sale colaterale în lume, alături de elemente de filozofie şi psihologie a vremurilor lor, având o mare deschidere către ceea ce Dumnezeu şi trimisul său Iisus puteau face pentru binele poporului iudeu. Adică aveau cunoaşterea globală a lumii lor: a lumii din bazinul mediteranean - nu a lumii întregului glob pământesc.
Pătrunderea creştinismului în mijlocul poporului nostru însă nu s-a făcut prin vreo lucrare a apostolului Andrei în mijlocul geţilor: geţi care NU ERAU LIPSIŢI DE DUMNEZEU ŞI NICI DE CUVÂNTUL LUI CHRISTOS. Învăţătura pe care au avut-o geţii şi celţii, precum şi celelalte popoare în vatra lor, indiferent cum numeau această învăţătură, o aveau toţi: o avuseseră toate popoarele cândva şi o mai aveau încă, menţinută fără întrerupere, puţine popoare în lumea apropiată Europei. Societăţile deschise funcţionau pe principiul sclaviei şi ascunderii cunoaşterii universale dezvoltatoare a aspectelor pozitive, înaintate, a fiecărui popor în parte, a fiecărui om în parte.
ÎN ACEST CONTEXT, ÎNVĂŢĂTURA CHRISTICĂ ADUCEA POPOARELOR LIPSITE DE CUNOAŞTERE EXACT CEEA CE TREBUIA SĂ AIBĂ ELE DE LA CONDUCĂTORII LOR. ŞI NU MAI AVEAU DE MULT...

Ceea ce s-a petrecut apoi cu creştinismul a fost că adevărul care le-a fost propovăduit astfel a fost obturat în continuare, prin încrâncenarea conducătorilor popoarelor cu religie creştină - de fapt cele cu religii abrahamice: creştină şi musulmană deopotrivă. Căci iudeii şi-au păstrat religia de bază, aştetându-l şi azi pe Mesia. Împrăştierea iudeilor în întreaga lume - după principiul apostolatului christic care însă nu le-a fost nicicând altruist - a favorizat încrederea în propria religie, căci nu au avut posibilităţi de organizare a unor structuri de împilare, sărăcire şi înfometare a propriului popor - aşa cum cu siguranţă s-ar fi întâmplat dacă ar fi existat un teritoriu şi un popor stabil. Dar însăşi situaţia acestui popor - ce-şi spune popor ales al lui Dumnezeu - este într-adevăr ales (!!!): pentru a arăta felul în care un astfel de popor poate trăi răspândit în lume, ajutându-se permanent între ei, fără să poată pune stăpânire efectivă pe vreun pământ sau popor pentru prea mult timp - nu timpul formării imperiilor la masa cărora ar fi stat şi ei în mod direct, nu prin rolul de bancher al lumii în care au trăit. Chiar dacă din poziţia lor au răspândit sămânţa materialismului acerb şi a vicleniei puse în slujba acestuia. Vremurile au fost aşa cum au fost pentru toată lumea, pentru toate popoarele, fără excepţie…

Interesul material, social şi politic al conducătorilor a manipulat mereu scripturile, schimbând totul prin modelarea accentelor chiar în textele păstrate.
Practic, învăţătura străveche a rămas însă în lume, chiar dacă ea a fost preluată şi folosită cu accente interesate, de către conducerile de acelaşi fel care s-au perpetuat ulterior.

Ce este important de reţinut este tocmai acest aspect, necesar de înţeles de către cei care nu cunosc activitatea spirituală a poporului get: învăţătura christică era deja cunoscută poporului - şi nu numai celui get, ci tuturor popoarelor, din origini şi încă mult timp după ultima glaciaţiune. Acapararea conducerii popoarelor prin minciună şi război a condus la obturarea adevărului şi închiderea - temporară - a drumurilor de înălţare spirituală prin puterile proprii fiecărui popor în parte. Pe de altă parte, acest lucru a avut partea sa benefică din punct de vedere al forţelor spirituale, fiecare spirit având parte de o întărire a curajului de a face faţă condiţiilor aspre ale timpului. Conlucrarea tuturor popoarelor s-a pervertit prin unirea conducătorilor pentru a face faţă mulţimilor supuse. Experienţa adunată de la preoţimea antică egipteană şi capacitatea laică romană a stat la baza formării şi dezvoltării sistemului de opresiune laică şi alături de ea, cea religioasă.

Andrei, apostolul christic, a fost unul dintre primii adepţi care au în înţeles acest lucru: a înţeles ţesătura spirituală de sorginte locală, tradiţională, a unui popor care ştia bine în ce lume trăieşte, care îşi ştia bine trecutul, prezentul şi viitorul. A fost tratat cu mare respect şi mai ales: cu foarte mare încredere - aşa cum era normal să fie tratat un sol al lui Iisus. Iar Andrei a răspuns pe măsura încrederii cu care a fost investit în mijlocul acestui popor. I s-au arătat toate aspectele necesare privind cele profund spirituale ale lumii getice, precum şi modalitatea de a conlucra în continuare.
Cei care cred că apostolul Andrei a fost omorât efectiv aici - să nu mai creadă acest lucru: dimpotrivă, dânsul a plecat ÎNTĂRIT de aici, cunoscând şi folosind metoda getică de conlucrare directă cu ajutătorii întrupaţi şi în mod egal cu ajutătorii astrali şi dimensionali, cu Iisus şi cu cei care creaseră, şi continuau lucrarea christică în straturile paralele (dimensiunile structurale paralele), în care se manifestă în continuare raza christică a conducătorului spiritual Iisus. Apostolul Andrei a folosit aceeaşi motodă ca şi conducătorii geţi - daci - adică: călătoria astrală, pentru un contact astral, o comunicare directă cu ajutătorii tuturor neamurilor (popoarelor, pe limba noastră): şi Moşii de pretutindeni, şi entităţile cuprinse în verticala spirituală coordonatoare care cuprinde şi galaxia noastră, şi Pământul odată cu ea.
Din discuţiile cu Moşul Zeu - Zalmoxis - cunoscute de toată lumea getică a timpului, s-a convenit la păstrarea în continuare a secretului, cel puţin până la plecarea lui Zalmoxis din lumea getică (petrecută efectiv în perioada anului 500 d.Ch.) Istoria geţilor trebuia să-şi urmeze calea: poporul trebuia să se întărească în lupta cu romanii. Dar pentru că şansele aveau să fie de parte romanilor - nici să fugă din calea lor nu le era scris, dar nici să se lase cuceriţi, datorită destinului său de popor ajutător permanent, alături de alte popoare ale lumii. Se organiza deja o pătrundere pe mai multe căi în inima Romei, pentru subminarea rămânerii romanilor pe aceste teritorii. Urma să vină apoi o perioadă de regenerare a poporului, de organizare pe principii moşeşti, după care avea să urmeze susţinerea acţiunii de oprire a avalanşei musulmane către centrul Europei.
Şi nu numai, însă aceasta urma să fie cea mai puternică acţiune a poporului get asupra creştinismului european.

Este foarte important să înţelegem că a existat, după necesitate, şi după obişnuinţa timpului, o exprimare, o descriere scurtă, metaforică, a procedurii zborului astral al sufletului uman: „moarte" temporară - ei nu numeau acest procedeu de comunicare-relaţionare inter-sufletească: „vis" - ideea de vis, "vis lucid", "vis fără durere" venind de fapt de la experienţa elină (greacă antică) de aceeaşi natură astrală.

De aici a rămas ideea, fără să fie însă cunoscută de mulţi, dar existentă: că apostolul Andrei a „murit" aici, în ţara geţilor, urmând sacrificiul păgân al practicii geţilor de aruncare a omului în suliţe, corpul dânsului fiind dus ulterior în locurile cerute de evenimentele timpului.
Lucru care nu era - ca practică - altceva decât "aruncarea" sufletului uman în suliţele soarelui: adică decorporalizarea şi călătoria sufletului uman în universul care i se deschidea astfel…
Vom discuta în viitor de rolul extrem de important al vestitelor brăţări dacice de aur în întărirea şi creşterea vibraţiei generale a sistemului corporal uman în vederea practicării acestui procedeu.

De asemenea este important de ţinut cont de această expunere pentru a înţelege că nu numai aici a existat o asemenea practică, ci peste tot, în toate popoarele care nu şi-au părăsit locurile natale. Apostolul Andrei a aflat cum, în toată lumea, grupuri din diverse popoare au rămas pe loc, alte grupuri pornind în migraţie către alte locuri din lume, mai avantajoase din punctul de vedere al condiţiilor de trai. Unele grupuri au plecat şi s-au stabilit în apropierea locului de baştină - continental vorbind - altele au călătorit fără să ştie în locuri unde vibraţia era mai joasă: în Europa comparativ cu Asia. Vibraţia joasă a condus la diminuarea volumului de amintiri spirituale, privind experienţa spirituală acumulată anterior, astfel încât, după câteva generaţii, s-au instalat şi generalizat şi obişnuinţele preluate de la oamenii locurilor unde au călătorit şi au ajuns, dar mai ales au ieşit la suprafaţă obişnuinţele proprii de la acel nivel de vibraţie scăzut: chiar încă şi mai aspre, mai agresive, faţă de cele ale localnicilor - căci localnicii aveau obişnuinţa folosirii moştenirii de experienţă din timpurile străvechi, acolo unde li se formaseră şi perpetuaseră neamurile (spuneam azi: liniile genetice). Ceea ce însemna pentru ei hotărâre în păstrarea bunelor tradiţii omeneşti locale, în casele şi pe pământurile moştenite din generaţie în generaţie, cu toate lucrurile vechi păstrate cu evlavie: adică lucruri pe care grupurile migratoare nu le mai aveau de câteva generaţii...

Astăzi tocmai de aceea nu trebuie să desconsiderăm, să dispreţuim pe nimeni în lumea aceasta, fie din vremurile trecute, fie de azi… şi încă ceva timp mai departe…

Tema privind formarea tradiţiilor locale va face obiectul unor alte expuneri...

3. O ÎNCHEIERE CARE RĂMÂNE ÎNSĂ DESCHISĂ...
Sunt aici multe rădăcini bune de meditat asupra lor, chiar dacă cele care se cred azi a fi reale nu sunt conforme cu realitatea. Procesul de creştinare a poporului get nu a avut loc în acest fel şi nu a constituit o bază de referinţă pentru lucrarea de tip religios care s-a înfăptuit treptat, în timp. După secolul X a fost începută începută organizarea unui anumit tip de biserică, de tipul constrângerii la aderare, pe un anume tip de „gol" spiritual aparent: în sens de lipsă de formalism religios, de organizare după tiparele existente la vest şi la est de teritoriile noastre. Dacii - geţii sau gheţii după numirea locală, şi nu după numirea romană - au avut încredinţări discrete, modeste: deşi de o bogăţie spirituală pe care mulţi dintre noi nu o pot crede azi. Din amintirile sale, poporul nu se închina la zei, ci venera amintirea Moşilor -ceea ce este cu totul altceva. O veneraţie care numea evlavios doar nume ale unor ajutători de neam şi entităţi cu care se colabora tot discret, aşa cum poporul se obişnuise din vremurile de demult. Diverse nume erau de fapt numirile personale, regionale, ale unor conducători spirituali - Moşi sau mai târziu, trimişi ai lor: pusticii sau sihaştrii neamului.
Puţinele izvoare care au mai rămas nemodificate de reprezentanţii clerului creştin se referă la elemente de cult generalizat, rămase de la grupuri atunci compacte de migratori care chiar lăsau semne ale culturii lor - spre deosebire de geţi care aveau însemne vizibile doar de natură comercială sau, în general, materială.
În rest însemnările lor, rămase datorită necunoaşterii distrugătorilor, erau rune, cu aspect asemănător Kippu-urilor sud-americane, ori asemănătoare felului în care azi marcăm apele curgătoare pe o hartă; imagine care arată clar influenţa cunoaşterii „din aer" şi a râurilor, dar şi a canalelor energetice matriceale transcontinentale. Astfel de percepţii sunt, pentru acele vremuri, rezultatul călătoriilor astrale - şi nicidecum urme ale trecerii pe Pământ a extratereştrilor cu nave zburătoare.
Singurele rune pe care le-am văzut personal se aflau încă până în anii trecuţi la Templul Ursitelor de la Şinca Veche, rase însă de curând de pe perete interior, la fel ca şi semnul Yin-Yang din centrul diagramei lui David (diagramă sau stea care este de fapt un semn sintetic de cunoaştere răspândită pe toate cotinentele, mult mai vechi decât în perioada trăită de David, care a preluat-o din cunoaşteri vechi: cu care lumea nu era familiarizată şi chiar s-a crezut, şi se mai crede încă, că el ar fi cel care ar fi inventat-o).
Între secolele I - V deja nimeni nu mai lăsa nimic profund la suprafaţă, ascunzându-se cu infinită grijă şi evlavie semnele lăsate din străbuni. Nu au fost păstrate la vedere decât elemente pe care alte popoare şi noi, azi, le puteau interpreta ca fiind ori „casnice", ori „de cult", de natură religioasă, la fel ca şi cele ale altor popoare. Însă ceea ce azi am putea spune că sunt obiecte de cult pentru ei nu erau decât elemente de practică în vederea menţinerii sănătăţii şi puterii de muncă - sau luptă.
Foarte bine şi puternic ancoraţi în realitatea complexă a universului pe care îl cunoşteau foarte bine, geţii au avut, la fel ca şi celelalte popoare nemigratoare, cunoaşteri ample privind lumea trecutului, prezentului lor şi viitorului pe care de fapt îl trăim noi azi: dar viitorul cunoscut de ei se întindea până la sfârşitul evoluţiilor omenirii pe Pământ.
Au păstrat cunoaşterea înserată în toate elementele de trăire omenească: arhitectură, sculptură, bazoreliefurile fiind în special purtătoare de adâncă cunoaştere, portul popular, în general tradiţii de orice fel. La fel ca şi în alte popoare, a rămas tot ceea ce nu s-a înlocuit prin creştinarea culturii locale, şi nu pentru că s-a dorit a se lăsa moştenire, ci pentru că cei care au lucrat la încastrarea culturii creştine în tiparele străvechi getice îşi pierduseră între timp şi ei o mare parte din cunoaşterile proprii.
Dar toate s-au putut desfăşura, aşa cum trebuia, şi prin păstrarea cu sfinţenie a secretului de către toţi cei care au ştiut că geţii nu trebuiau să fie distruşi, împreună cu cultura lor bogată: ci doar ajutaţi să se folosească de cultura lumii, pentru a se putea menţine într-o poziţie care să le permită supravieţuire: şi nu înglobarea lor în viaţa şi cultura altor popoare.
Moşii nu au permis niciodată să se facă o religie populară din existenţa şi învăţătura lor, de aceea au permis într-adevăr pătrunderea creştinismului pe aceste meleaguri. Iar aceasta pentru că cuvântul christic era deja aici: geţii nu trăiau şi nu lucrau decât prin învăţăturile primite, prin Moşi, direct de la coordonatorul suprem al tuturor celor întrupaţi în marele nor de galaxii locale.
Tocmai de acest lucru a fost apostolul Andrei încredinţat aici, de către Moşii geţi. Încredinţarea a fost conform lucrărilor de tip getic, prin care Andrei a luat legătura, prin călătorie astrală (aşa cum spunem azi, sau decorporalizare conştientă, autoindusă conştient, sau vis lucid), cu radiantul conducător al nostru, al tuturor, precum şi cu alţi eroi ai neamului iudeu. Încredinţat astfel de întreaga linie de dezvoltare a întregii umanităţi, ajutată prin lucrarea de tip christic, coordonată de mari spirite ale universului, apostolul Andrei şi-a continuat misiunea spirituală bucuros de cele existente în lumea pe care, de altfel, o cunoştea acum mult mai complex şi mult întărit în încredinţarea reuşitei misiunii christice pe Pământ. Şi încredinţat că ea este lucrătoare şi în alte locuri din jurul Pământului - locuri ajutate deopotrivă de Iisus cel ne-plecat de lângă noi.

Iată aşadar că nimic nu este nici neadevărat, nici exagerat, ci doar neînţeles când aflăm despre anumite evenimente din trăirile istorice umane. Misiunea christică a fost mult mai complexă decât ceea ce iudeii au primit ca învăţătură în mijlocul lor, iar acest lucru, de asemenea, l-a cunoscut Andrei în mijlocul poporului get.
Mai ales faptul că ea a fost de mult pe Pământ, şi a revenit prin viaţa şi lucrarea lui Christos, şi având cale, drum, să se răspândească în continuare în lumea largă: indiferent dacă această cale era sau nu aceea curată, visată de Andrei, sau mai puţin curată, după neputinţele conducătorilor religioşi viitori ai popoarelor.
De asemenea, Andrei a fost antrenat în menţinerea secretului lor, necesar a fi păstrat până la plecarea Moşului cel Mare, Zalmoxis pe numele său cunoscut în lume. Aveau să rămână în urma lui câţiva Moşi, cu oamenii iniţiaţi, formatori după încredinţările moşeşti, sub numele de sihaştri (numiţi şi pustnici). Moşii aveau să se retragă însă cu toţii din viaţa complexă a poporului, din aşezările oamenilor, din drumurile lor, lăsând locullor altora, chiar dacă mai nepricepuţi: după puterile şi neputinţele celor asemănători lor înşişi. Tot aşa cum ei, apostolii christici aveau să lase locul lor altora, chiar dacă aceştia vor schimba şi ei, la rândul lor, folosul curat al răspândirilor apostolice...

I s-a explicat aşadar că nici ei, nici apostolii nu vor lăsa în lume o organizare propriu-zisă, după sufletul lor bun, larg, înţelegător şi iubitor. Locul lor avea să fie luat de către organizatori care se vor folosi de cuvântul Christic pentru a îngenunchia popor după popor, dar Cuvântul va rămâne în lume, fiind lucrător fără ca cineva să bage de seamă sensul profund al celor răspândite oricum.

Toate acestea, şi încă multe altele, ştiau bine Moşii: ştiau bine cui i se va da puterea şi ce se va face cu această putere de stăpânire a popoarelor - dar dată spre întărirea tuturor, oricât de greu va avea să fie. Au arătat că un apostol al lui Christos se lasă omorât cu adevărat de dragul Adevărului, Căii şi Vieţii, dar dincolo de limita celor văzute cu ochii trupului nu aşteaptă pe nimeni moartea de tot, moartea spiritului ci, prin arderile de tot - viaţa curăţată şi bine înţeleasă astfel, a spiritului înălţat.