LUCRĂTORII CU ENERGIILE ŞI REACŢIILE FAMILIILOR LOR

Mai multe discuţii în diverse locaţii de internet şi în particular, cu rude şi prieteni, mă determină să scriu ceva aici, acum.
Am scris la un moment dat că practicile vechi nu sunt şi învechite – adică de aruncat în condiţiile în care conştientizăm schimbarea energiilor vechi – cu altele noi. Căci o asemenea schimbare – deşi o credem deja împlinită – nu este decât poate cu indulgenţă spus: 1% în momentul de faţă, şi se va întinde pe o perioadă de câteva sute de milioane de ani în această zonă a universului, până când totul va atinge maximul posibil zonal.
În acest context, astfel de practici de fapt au menţinut cunoaşterea noastră pe tot parcursul perioadei de minim vibraţional al planetei (galaxiei noastre, zonei noastre – adică a zonei universice în care se află Soarele şi Pământul în galaxia noastră). Şi nu numai: au menţinut o astfel de cunoaştere, spre a ne ajuta pentru păstrarea sănătăţii în condiţiile desfăşurării unor munci relativ dure, dar care trebuiau să ne obişnuiască doar cu găsirea de soluţii pentru uşurarea ei, desfăşurarea ei calmă, lină, curată, relaxată. Chiar dacă munca noastră s-ar fi desfăşurat astfel pe parcursul ultimelor câteva mii de ani – cam 7-8.000 ani – ea tot ar fi determinat şubrezirea sănătăţii noastre: şi în astfel de condiţii am fi avut nevoie de practicile de acest fel pentru: conştientizarea, folosirea şi adaptarea traseelor energiilor în trăirile noastre curente.
Dar aşa cum ştim, nu am avut parte de aşa ceva: nu este cazul acum să intrăm în amănuntele celor petrecute – le-am mai disecat cu alte prilejuri: însă este de arătat faptul că, cu atât mai mult ele ar fi trebuit să fie folosite la scară mondială pentru întreţinerea forţei de muncă umane. Dar teama de întărire concomitentă a inteligenţei şi libertăţii spirituale a determinat conducerile popoarelor să evite răspândirea lor, cu toate că au ştiut bine nu numai despre existenţa unor asemenea practici sănătoase, dar şi despre influenţele benefice pe care le au: folosirea minimă a curăţeniei, a culorilor şi a sunetului blând – muzica pe care azi o numim cultă – în păstrarea sănătăţii corporale a omului. Şi asta oriunde s-ar afla oamenii – indiferent de liniile genetice sau rasele omenirii.
Cunoaşterea contemporană este mult sărăcită de experienţa acelei părţi a omenirii care a fost îndelung văduvită de cunoaşteri şi de practici strămoşeşti – căci strămoşeşti sunt, îndiferent de popoarele care le-au păstrat. Pe lângă mizeria, foamea, clastrarea, neputinţa de a beneficia de roadele propriei sale munci, omului de rând i s-a luat şi cea mai simplă, eficace şi gratuită formă de păstrare a vitalităţii – şi astfel sănătăţii sale corporale...
De aceea – şi nu din alte motive, de păcate ancestrale închipuite, de exemplu – sănătatea noastră este azi încă şi mai precară decât ar fi fost normal să fie în situaţia dată...
Şi nu numai atât...
Şi despre acest lucru aş dori să discutăm puţin, acum...

Suntem impulsionaţi azi de energiile noi în cunoaşterile noastre curente, în practicile noastre: să folosim din ce în ce mai mult tratamente naturale (aş folosi mai curând acest cuvânt, în locul cuvântului „naturist”). Am în vedere aici alimentaţia naturală – care nu presupune neapărat o alimentaţie vegetariană, ci alimentate netratate chimic, fără prelucrări avansate sau oricum cât mai puţin pelucrate. Dar nu numai, vin la rând: terapie pe bază de plante, prafuri, cristale, bioenergie, muzică, meditaţie, etc. Apoi practicile energetice naturale – dintre care rapid aş trece în revistă: reiki, yoga, qi gong, practicile amerindiene (şamaniste), moşismul românesc tradiţional, practicile vracilor africani, maori, polineziene etc.
Românii au dorinţa de a urma din ce în ce mai mult această linie, căci este tot ceea ce radiază peste tot pământurile Carpaţilor şi cele imediat înconjurătoare lor, adică ceea ce a rămas teritoriul României de azi: practici concrete, naturale, cu care moşii şi iniţiaţii lor îmbogăţeau în trecut experienţa tuturor oamenilor de pe aceste teritorii. Cum învăţăturile concrete strămoşeşti au fost ori reţinute, ori distruse, românii care sunt deschizători de drumuri prin destin, precum şi cei care au deschiderea de a învăţa azi despre asemenea practici, preiau orice fel de învăţături: până când deschiderile încă mult mai mari ne vor călăuzi către aducerile aminte ale practicilor vechi. Care presupun cunoaşteri pline de echilibru, modestie, urmărind dezvoltarea demnităţii umane, cuminţeniei omeneşti, cunoaşterilor pe care azi le mai numesc unii solomonare – care sunt de fapt căi de cercetare astrală şi mentală înaintate. Toate vor fi treptat reluate şi îmbogăţite cu experienţa actuală, toate vor fi împletite cu experienţa altor popoare şi oferite apoi cu drag şi altora, spre învăţătură de ajutor planetar.
Cei care lucrează azi în domeniul acestor practici sunt oameni cu familii – iar situaţia familială a multora este grea datorită neacceptării lor de către majoritatea membrilor familiilor lor. Sunt oameni puternic radianţi, cu câmpuri energetice foarte puternice, care se întăresc pe măsura trecerii timpului, pe măsură ce avansează în experienţa folosirii calme, liniştite a energiilor noi. Care, în continuare, cresc în volum de vibraţii din ce în ce mai înalte, ceea ce conduce la formarea unui câmp energo-informaţional din ce în ce mai puternic radiant. Chiar dacă asemenea oameni nu impun – sub nici o formă – activitatea lor proprie celor din jur, câmpul lor aduce în casă, în familie, în jurul casei şi radiant în jurul lor oriunde s-ar afla, o bogăţie de informaţie, pe lângă un schimb puternic de energie de vibraţie crescută de la o perioadă scurtă de timp la alta. Devin nervoşi, agresivi, recalcitranţi în cazul în care omul le vorbeşte frumos, încercând să le explice că nu practica respectivă este de vină – că nu este de fapt nimeni de vină, chiar dacă societatea noastră, aşa cum a mers ea, agresând şi dispreţuind practicile energetice progresiste, le-a incumbat şi lor aceleaşi atitudini. Ei nu înţeleg că destinul lor în familiile unor asemenea practicieni este acela de a se reobişnui cu ele, căci începând indubitabil din viaţa viitoare fiecare spirit uman va reveni la cunoaşterea anterioară. Iar un asemenea destin le foloseşte lor în mod prioritar, pentru a se acomoda rapid cu reintrarea în folosirea totală a puterilor spirituale, în viaţa viitoare – indiferent dacă ea este planificată să se desfăşoare sau nu pe Pământ. Spiritul îşi leapădă corpurile, dar pleacă cu întreaga sa experienţă mai departe, în drumurile sale prin univers.
Atitudinile agresive ale semenilor pot apare chiar dacă nu se ştie bine despre ce anume este vorba cu astfel de practici, iar orice fel de explicaţii sunt în van, căci ei nici nu vor să ştie măcar ceea ce sunt, încredinţaţi că nu le place. Agresiunile de acest fel pornesc, şi se sprijină în continuare pe un punct de conştienţă – manifestări trecătoare din timpul practicilor, fazelor de acomodare ale practicienilor cu energiile sau cunoaşterile de tip nou; se bazează pe noutatea în sine a manifestărilor, pe diferenţa între încredinţările practicianului şi cele oficiale, fie ele laice sau religioase. Renunţarea la acumulare materială, la ambiţii carieristice, la atitudini concurenţiale este de multe ori o cale de stârnire a unor agresiuni din partea celorlalţi.
Pe de altă parte, practicienii nu trebuie să renunţe la calea lor – sub nici o formă. Ei învaţă răbdarea, toleranţa şi încrederea în viitorul regăsit al însoţitorilor lor de drum spiritual. Tot ei vor fi aceia care, după terminarea acestui destin, vor fi mai departe învăţătorii acelor grupuri spirituale ai căror reprezentanţi s-au aflat în familiile lor pământene. Cu cât câştigă mai mult, mai repede, în astfel de înţelegeri şi toleranţe, şi consolidează mai bine atitudinile căpătate, cu atât va fi mai uşor tuturor să meargă mai departe, dincolo de fruntariile pământene...
De remarcat faptul că ei nu trebuie să se necăjească, ci să se obişnuiască treptat chiar şi cu indiferenţa celor din jur, căci multe spirite se folosesc de indiferenţă, fără să abordeze această problemă în mod agresiv: căci acesta este modul lor de a se proteja automat de consumul energetic excesiv provocat în general de agresiunile societăţii în care trăiesc. Este un moment de trecere de la agresiune la un anume fel de sensibilitate, o sensibilitate de acceptare a deschiderii către orice fel de societate – pe care o vor putea avea şi ei în viitor.

Cu toate că practicienii cunosc multe lucruri legate de toleranţă şi încredere, este foarte normal să existe necaz, tristeţe din partea practicienilor, o durere chiar în faţa neacceptării din familii şi din societate. Este de remarcat faptul că ei se confruntă dureros cu încredinţarea multora – şi aceasta este de asemenea un fel de agresiune la adresa celor care merg pe drumul cunoaşterilor spirituale avansate – că astfel de practicieni, de oameni cu o conştiinţă spirituală avansată trebuie să fie neapărat insensibili, indiferenţi în faţa agresiunilor de orice fel. Sau că ei nu ar trebui să riposteze în nici un fel. Sunt încredinţări formate în mod artificial, ori pe baza admiraţiei pe care o au în faţa insensibilităţii umane – moştenită radiant de la conducătorii societăţii, ori pe baza cunoaşterii atitudinii celor retraşi din societate (mânăstiri, ashramuri, secte) tocmai pentru a nu suferi, a nu fi tulburaţi de lume: care impun tăcerea în interiorul micro-societăţii lor, prin legi destul de dure, necunoscute suficient.
Evoluţiile nu încurajează lipsa de sensibilitate, indiferenţa, alte atitudini asemănătoare, iar aceasta va fi o lecţie deosebit de importantă pentru toată lumea de pe Pământ... O lecţie care va arăta percepţiilor viitoare că indiferenţa nu este protecţie spirituală în sine, chiar dacă poate fi o formă de protecţie indirectă, momentană, trecătoare: adică de trecere de la agresivitate şi dispreţ – la sensibilitate, înţelegere, ajutor, aplecare cu deosebit respect şi drag către toate cele ale lumii în care trăim...