Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Din comunicările astrale...

Sunt două principii fundamentale pe care le moştenim de la începutul evoluţiilor spiritelor umane pe Pământ.

1. De la entităţile transcedentale, care ne-au creat condiţii de întrupare şi de trăire pe Pământ:

SĂ NU PIERDEM NICIODATĂ LEGĂTURA CU ENTITĂŢILE NOASTRE AJUTĂTOARE (astrale, interdimensionale şi dimensionale, precum şi întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre: adică cu toţi cei pe care, la un loc, formează sintetic pe Dumnezeu).

2. După ultima glaciaţiune, când vibraţia naturală a planetei a scăzut foarte mult, de la Moşii popoarelor (conducătorii spirituali întrupaţi pe Pământ: care ne-au născut noul neam şi astfel ne-au creat noi condiţii de întrupare şi de trăire, cei care ne ajută concret pentru restrângerea timpului de manifestare grea pe Pământ şi restrângerea relelor pe care le-am putea face fără ajutorul lor):

SĂ PROTEJĂM ÎNTREAGA VIAŢĂ DE PE PĂMÂNT, ÎN LIMITA PUTERILOR ŞI CONDIŢIILOR PE CARE NI LE POATE OFERI PLANETA, ÎN PERIOADA CU VIBRAŢIA EI CEA MAI JOASĂ.

(Voi relua din când în când aici această comunicare şi voi detalia prin tot ceea ce voi scrie pe blog, la eticheta Tradiţii.)

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


duminică, 31 iulie 2011

miercuri, 27 iulie 2011

GÂNDURI DESPRE CABALA, ISIHASMUL CARPATIC ŞI CERCETAREA CONTEMPORANĂ

Am pornit de la un articol de pe www.descopera.ro, într-o discuţie cu nişte prieteni:
http://www.descopera.ro/dnews/8525358-suntem-singuri-in-univers-sustin-doi-astrobiologi

Din nefericire nu e o glumă... sunt oameni care se limitează la un segment restrâns de informaţie, aşa cum am avut recent o discutie despre cabala cu cineva pe net. Acel cineva făcea publicitate la propriul curs de cabala şi îmi spunea că sursele foarte clare, dovedite pure, fără urmă de impurificare, de modificare vin de acum 5miiSiCeva de ani (foarte precis, cu mii, sute, zeci şi unităţi de ani), eu îi spuneam că experienţa inserată în prezentările acelea (texte iudee vechi) este de milioane de ani, căci omul nu a fost creat fix la această dată de către Dumnezeu, când i-a pus şi toată dotarea în cap pentru tot restul zilelor sale pe Pământ.
Mulţi spun aşa. Şi mai spun că omul ar fi uitat-o între timp, şi azi o redescoperă, pe măsura... procesului tehnologic care îi solicită mintea (şi ca utilizator, nu numai ca şi creator tehnologic, după ce a fost manual şi manufacturier de producţie de serie mică). Un val de descoperiri de mare volum azi, după ce până acum oamenii au descoperit cu linguriţa, apoi cu cana, apoi cu găleata...
Când i-am spus domnului cu cabala că toate sunt experienţa pe care o are ÎNTREAGA omenire de cca. 60 milioane de ani, iar exprimările sunt proprii perioadei de acum câteva mii de ani, ajustate mereu de-a lungul timpului: după schimbările exprimărilor, după interesele celor care au purtat învăţătura prin negura vremurilor, după modul de apărare care a născut ocultarea (ascunderea prin folosirea unor sensuri ascunse)... domnul m-a invitat, cu milă în sensul discuţiei, insistent, să studiez doar cabala, ea fiind la rădăcina tuturor lucrurilor şi cunoaşterilor din lume...

Nu aş scrie toate acestea, dar mă simt oarecum datoare să o spun, fără insistenţă, fără frică, ruşine sau agresivitate: însă mulţi oameni chiar cred acest lucru. Mă uitam cum tinerii de la locaţia de internet unde avea loc discuţia intrau în mrejele acelui om, care vorbea frumos, unduitor, cu o aură de înţelegere, de dorinţă de a pune lumea pe drumul cel bun, de a ne ajuta pe noi, cei care avem oarecare înclinaţie către spiritualitate... Îmi venea să spun că drumul spre iad este pavat întotdeauna cu bune intenţii, ele ne iau ochii, ne prind sufletul... Dar nu am vrut să creadă că sunt agresivă... i-am arătat că şi noi avem învăţăturile noastre de neam... M-a întrebat dacă este vorba despre isihasm.. I-am spus că da, pe undeva se include şi isihasmul aici, dar nu despre acest lucru vorbesc. Mi-a spus că isihasmul are la bază practica revelată în cabala...
Nu am mai lungit vorba... Doar i-am enumerat câte ceva din ceea ce  mai ştim şi noi, arătându-i că toate popoarele au cercetările lor, au posibilităţile de cercetare proprii... Dânsul mi-a spus că tot ceea ce ştiu, şi eu, şi popoarele de care vorbesc, se trage din cabala. Păi nu am citit ... am văzut şi am cercetat prin simţurile mele... Cum poate face orice om...
Nu m-a crezut... Normal, încă...

Am înţeles că omul îşi făcea de fapt publicitate, crezând că numai aşa calea spre rai îi este deschisă, numărând adepţii pe care reuşeşte să-i strângă pas cu pas...

Aşa este când nu te mişti din loc: când tocim o singură sursă, şi aceea exterioară. Şi uităm că cei care au lăsat mărturia au avut foarte multă cunoaştere, ceea ce a rămas este o sinteză de idei care să conducă doar în cercetarea proprie la încredinţări foarte diverse, în condiţiile în care universul oricum se schimbă de la o perioadă scurtă la alta... Cei cărora le spun că forma corpurilor noastre nu mai este de tip ou (elipsoidală să spunem), ci de tip sferic, mă ruşinează dând de exemplu ceea ce au scris ani de-a rândul alţii mai deştepţi  ca mine, vin eu să spun că lucrurile fixe, imuabile din univers se schimbă?...
Ce să mai spun că lucrurile în univers nu sunt nici fixe, nici imuabile??
Cum să-i spun eu dlui E. Străinu că din centrul galaxiei nu se emit sunete ca de tobă, ci numai acele sunete sunt "prinse" de urechea noastră sau oricum de tehnologia umană care este calată pe segmentul de sunete percepute de om?? Se mai descoperă ceva adiacent, dar de fapt sunetul galactic - existent, să nu uităm, fără întrerupere,  este o muzică , o melodie... Dar acum avem noi tehnologia care să ne ajute să descoperim ceea ce era dintotdeauna acolo, cu variaţii de frecvenţe de la o perioadă la alta. La fel ca şi "melodia" inimii, din care noi auzim doar bum bum...  La fel cum şi dintr-o maşină cu ferestrele închise nu răzbate înafară decât sunetele de frecvenţă joasă, noi - pietonii - auzim doar bum-bum-bum-ul acestora...
Restul, nu... Nu încă...

Omul cu cabala mă invita, având multă toleranţă pentru spiritul meu îngrădit, să nu mă mai iau după strămoşii mei, care tot după cabala au învăţat... Tot respectul pentru dânsul, pentru cursurile dânsului. Dar eu mai întâi am înclinaţia, şi datoria în felul meu, să învăţ din cercetare proprie, cu linia de îndrumare a ajutătorilor neamului meu carpatic. Şi ceea ce ştiu că se încadrează în liniile spirituale cercetate, dovedite reale cu liniile de dezvoltare creionate de strămoşi pentru viitor - adică prezentul de acum - să le dau mai departe, vorbind cu cuvintele neamului meu de acum.
În paralel pot să cunosc câte ceva din liniile altor popoare.
Dar mă gândesc că istoria neamului iudeu ne-a fost impusă ca fiind aceea proprie tuturor popoarelor Pământului, iar acum ne scuturăm de acest "jug" pe bună dreptate... fără să aprob, înţeleg de ce unii români încep să spună şi ei, ca şi orientalii, ca şi popoarele celtice, că că dacii au stat la baza civilizaţiilor din emisfera boreală... Deocamdată ne scuturăm de tot felul de juguri... Nu ştim s-o facem altfel, ci după exemplul celor dinaintea noastră...
Ne vom echilibra însă cu toţii şi vom începe să ne cunoaştem bazele reale, ale învăţăturilor fiecărui popor în parte. Poate că celţii vor descoperi pe Moşii pământurilor lor - lăsând deoparte refugierea unor aceleaşi personaje biblice în Europa de Vest, căci alţii ei nu văd a fi putut exista - doar dacă ar fi existat mărturii. Ceea ce nu este de loc o gândire echilibrată, ci o gândire supusă regulilor Evului Mediu întunecat, de loc uitat... Nu se gândesc că mărturiile neamului lor străvechi, local, de transcendenţă atlantă, au fost distruse de romani, apoi de biserica creştină ce s-a dorit în orice fel trimfătoare asupra cunoaşterii echilibrate, profunde, a neamurilor locale... Care ar fi întărit omul şi l-ar fi făcut repede ştiutor de toate cele neadevărate. Noi căutăm adevărul, în loc să vedem neadevărul - pentru că aşa am fost îndrumaţi pervers, de câteva mii de ani. Aşa au luat iudeii de la egipteni, aşa au luat şi au "îmbogăţit" şi creştinii.
Poate că nu se vor mai făli cu neamul lor christic... Poate vor înţelege că "copilul lui Christos" nu era un copil "făcut"  - dacă ar fi avut vreun copil oricum nu era nici un bai - dar era învăţătura pe care Moşii popoarelor lor au învăţat-o de la El, de la Iisus, la fel ca şi Moşii tuturor celorlalte popoare de pretutindeni.
La fel urmaşii iudeilor poate îl vor accepta pe Iisus, care într-adevăr nu a venit DOAR pentru poporul lor, ci pentru toate popoarele lumii. Şi dacă a venit în mijlocul lor nu cred că a fost pentru că ei ar fi foat cel mai păcătos popor de atunci (cum cred unii) a fost pentru că există o legătură între viaţa lor şi viaţa altora de pe Pământ, între moartea lor şi al oricărui alt om, de oriunde, cu ridicarea din morţi, cu înălţarea spre ajutor oferit popoarelor, şi încă multe altele...

Aşa încât eu merg mai departe,şi poate că voi fi crezută că ceea ce scriu nu are nici o legătură cu cabala... Spre ruşinea mea nu ştiu ce este, dar mai ştiu că după ce îmi voi consolida un anume tip de cunoaştere, voi studia şi cunoaşterea altor popoare, făcând comparaţii şi continuând să învăţ şi din experienţa lor.

luni, 25 iulie 2011

O TREAPTĂ DE ÎNĂLŢARE A SPIRITULUI... (3): SCHIMBAREA....

Schimbarea... 
Schimbarea este tema pe care unii o numesc „ascensiune”...
Am întârziat cu publicarea acestei părţi pentru că am primit mai multe materiale şi am discutat mult pe acest subiect, cu mai mulţi oameni. Despre „ascensiune”, despre „cădere”, despre emoţiile şi sentimentele noastre (cam... confundăm emoţiile care ne trec, cu sentimentele care sunt încredinţări emoţionale, stabile pe termen lung, îmbogăţite sau estompate de „trecerea” emoţiilor curente); despre mintea noastră, despre rolul cunoaşterii – mai mult sau mai puţin avansate – în viaţa noastră...
Dacă vorbim despre această schimbare... avem multe de vorbit...
Marea schimbare despre care multe cărţi şi site-uri vorbesc azi nu este însă nici unică şi nici radicală. Aş spune că este o remodelare mai curând: nu este o dată pentru totdeauna, o transformare radicală în îngeri, din al cărui cer să nu se mai coboare niciodată în trup de carne cu oase, sânge, lacrimi... folosind munca fizică şi făcând efortul de a înţelege şi de a învăţa din proprie experienţă şi din experienţa altor spirite prietene...
Cei care azi se laudă că nu mai muncesc decât în 12D şi nu vor să mai „coboare” de acolo... vor vedea că nu va trece mult timp şi vor putea accepta că toţi suntem fiinţe universale şi fiecare are acel “12D” al său! Că pentru fiecare om „căderea” şi „ascensiunea” este de fapt un drum meandrat (sinuos, şerpuit), care caută în fiecare moment ceea ce ne favorizează aici, pe Pământ, acea dezvoltare mică – nu fulminantă, pentru că aşa ceva grandios ne-ar distruge efectiv. Vom înţelege acest lucru atunci când vom accepta faptul că nu avem numai un corp şi un câmp energo-electro-magnetic de jur împrejurul său, rezultat numai din activitatea corpului fizic, cu emoţiile şi gândurile noastre. Vom accepta că omul nu este culmea creaţiei dumnezeieşti decât pentru acest moment planetar, pentru acest punct important în evoluţiile spiritelor umane, fără de care nu s-ar putea continua evoluţiile, şi tocmai acest lucru este definitiv important pentru om.
Nu este un moment unic – dar este un turnant, ca orice altă clipă din fiecare zi, din viaţa fiecărei vieţuitoare din lume. Fără fiecare astfel de clipă nu ar mai fi posibil de continuat evoluţiile. Dacă ne negăm momentul actual dimensional – emoţional + mental dimensional – nu vom face altceva decât să învăţăm că nimic nu este de prisos, nimic nu se distruge, doar că nu eram noi pregătiţi să facem acest pas aşa după cum ne imaginam noi. Pentru că schimbarea nu ne face mai importanţi – importanţi suntem toţi, de oriunde, de pe Pământ şi din orice punct al universurilor: ne face să mai facem un pas – un pas ca orice alt pas şi toţi paşii importanţi în felul fiecăruia în parte. Un pas ÎN RITM PERSONAL.

AR FI BINE SĂ PRIVIM LUMEA ÎN MOD ECHILIBRAT
Şi acum să vedem de ce lucrurile sunt mult mai ponderate decât cred unii dintre noi – cu toată complexitatea crezută, sau privită cu neîncredere ori indiferenţă momentană.
Întodeauna vor exista mult mai mulţi factori decât aceia pe care îi credem că funcţionează şi impulsionează evenimentele perceptibile la nivel uman. Încă mult mai multe sunt situate dincolo de sfera percepţiilor umane, oricât de complexe le-am considera azi. Noi luăm în considerare numai ceea ce ajunge la nivelul conştienţei noastre, şi oricum facem selecţii în fiecare moment chiar din suma celor astfel conştientizate. Selecţia este bună pe moment, pentru concentrarea asupra celor pe care le avem de făcut, dar bună este şi primirea generalizată, care devine rădăcină pentru dezvoltarea ulterioară a altor înţelegeri, pentru continuarea drumului despre care discutam.
Căci avem un „drum” pentru care avem o „dotare”. În calitate de oameni, drumul nostru este pe vârfuri de munte, şerpuind peste colinele vârfurilor, având o privire de ansamblu asupra tuturor celor de pe planeta noastră. Nu suntem nici muntele, suntem doar călătorii. Nu suntem dotarea, ci acela care merge cu dotarea sa pe drum. Orice conjunctură este creată de alţii şi noi participăm în egală măsură cu experienţa noastră personală, alături de toţi ceilalţi însoţitori de drum. Fără această experienţă nu am putea folosi nimic, nu am putea măcar vedea drumul, nu am putea păşi pe el.
Schimbarea dotării nu înseamnă părăsirea drumului. Drumul este pe vârfuri aşadar, şi nu există nici o cădere şi nici o ascensiune mai mare decât variaţiile curente ale oricărui drum. Este pe teren solid, care nu se poate forma decât în condiţiile de întrupare ale tuturor, de înaintare ale tuturor spiritelor în acelaşi timp: şi tocmai de aceea trebuie să ţinem cont de toate la un loc – aşa cum am detaliat în partea a II-a, în articolul trecut.

SCHIMBAREA...
(Înţelegerea aprofundată a celor care se petrec în acest moment cu noi se poate studia la adresa:
http://www.bucuria-cunoasterii.ro/studii-generale/capitolul2-energetica-stelar-planetara/2-studii/variatia-vibratiei-medii-zonale/ )
Schimbarea în zona noastră din acest univers a început cu ceva timp înainte de întruparea lui Iisus, venit în mijlocul nostru pentru a grăbi lucrurile puţin – nu mult, în acel început: doar aici, în sistemul nostru planetar, unde Pământul este planeta care susţine întrupări cu corp fizic, cel mai greu de suportat de către spiritele aflate la începutul evoluţiilor lor. Omenirea avea nevoie, în acel moment, de fluxuri energo-materiale noi, de vibraţie înaltă, diferite de cele vechi: de vibraţie mai mică – dar deosebit de utilă tuturor întrupaţilor cu corp fizic. Dar să nu limităm totuşi discuţia la întrupaţii cu corp fizic, ci să avem în vedere şi întrupaţii astrali şi cei dimensionali: şi ei au întotdeauna, în egală măsură, de diverse schimbări, căci şi ei se află în evoluţii, doar ceva puţin deosebit de ceea ce trăiesc întrupaţii din această dimensiune, cu corp fizic de manifestare curentă.
De reţinut şi faptul că în alte sisteme stelare, şi în alte galaxii din această zonă, au existat alţi coordonatori de evoluţii, pentru situaţii specifice altor planete, care au lucrat în acelaşi fel ca şi Iisus, pentru populaţiile din locul lor de întrupare. Iar acest lucru – lipsa de unicitate, nu scade cu nimic valoare spiritului sau a lucrării realizate: şi în plan local, şi în planul general universic.
Din acel moment, vibraţia planetară locală – adică de aici, de pe Pământ, a început să crească cu un „bob”, până când masele mari de fluxuri noi aveau să ajungă, din galaxie în galaxie, din stea şi din planetă în planetă, împânzindu-se armonios în toate locurile zonei. Ceea ce percepem azi este tocmai această ajungere şi îmbogăţire, pe zi ce trece, formând ceea ce numim „schimbarea”.
Era nevoie de acest proces de avangardă şi ni s-a spus chiar despre el, căci era atunci în plină desfăşurare: „... pentru că s-au scurtat zilele suferinţelor voastre...” Treptat – dar rapid, şi fluid – corpurile vieţuitoarelor de pe Pământ au început să se modifice; ale oamenilor cu atât mai mult, căci corpurile spirituale foarte puternic dezvoltate (cel mai puternic şi profund dezvoltate dintre cel ale vieţuitoarelor terestre) au început să se modifice, sub influenţa acestor fluxuri noi, cu vibraţie din ce în ce mai ridicată. Şuvoaie de fluxuri au început atunci să se îndrepte către Pământ: şi este necesar să ştie românii că ele nu s-au creat pentru a fi legate de ...România (Dacia acelor timpuri) aşa cum spun unele scrieri, surse contemporane de informaţie. Este necesar să facem câteva precizări din acest punct de vedere: la nivelul planetei, fluxul care vine de la bariera intersubzonală cea mai apropiată, pe unde au loc aprovizionările curente cu fluxuri energo-materiale noi, se desface în fluxuri mai subţiri, atrase de vibraţiile fiecărui loc în parte. Astfel încât să reţinem următoarele elemente:
– românii percep fluxurile de frecvenţă apropiată de aceea locală, din pământurile lor, care vin să se „lege” de frecvenţele locului din care au loc percepţiile;
– fiecare popor îşi percepe propriile frecvenţe din acest mănunchi uriaş de flux radiant, pornit, iniţializat aşadar de către Iisus şi continuat de persoane răspândite pe fiecare continent, în fiecare loc (popor) de pe planetă. Fără iniţializarea acestui proces de către un Fiu de Dumnezeu (un Creator-coordonator – în termeni mai moderni) toate acestea nu ar fi fost posibile: din raţiuni de stabilitate galactică. Căci numai un asemenea spirit evoluat – şi nimeni altul, bun cunoscător al evoluţiilor pe care le coordonează, ar fi putut să lucreze cu o anumită forţă, flexibilă şi ea după variaţiile ritmurilor stelare locale. Lucrarea trebuia să imprime o anumită viteză fluxurilor pentru circulaţia prin mediul intergalactic, pentru ca ele să ajungă, şi să ajute la un anumit timp, cu anumită intensitate, permiţând vieţuitoarelor să se obişnuiască treptat cu schimbarea. Pentru că, dacă noi nu ne dăm seama ce înseamnă acest lucru pentru întregul univers, dacă noi ne credem cu adevărat buricul universului, cele care se petrec ne demonstrează clar că acest lucru nu este valabil, chemându-ne la modestie şi înţelegere;
– fiecare loc a fost, şi este ajutat în continuare, de Moşii fiecărui popor în parte: au fost învăţaţi, instruiţi direct de către Iisus, cel peste tot călător. Este fundamental greşit să credem altfel: că Iisus a fost învăţat de daci şi apoi ar fi dus cunoaşterea lor în India şi alte părţi ale lumii. Îmi cer scuze pentru exprimarea mea, dar încredinţarea mea este fermă şi nu ştiu să mă exprim altfel, o doresc doar fără echivoc şi nicidecum pentru a fi aspră, agresivă; normal că fiecare crede exact ceea ce doreşte, rostul meu este să fiu fermă doar în exprimare.
Noi, oamenii obişnuiţi, părticipăm după puterile noastre la acest proces, din care fac parte, de asemenea, şi ajutătorii fiecărei specii de vieţuitoare planetare. Să nu uităm că şi ele îşi aduc astfel contribuţia – în egală măsură ca şi oamenii. Nimeni nu crede că “maeştri ascensionaţi” există şi în mijlocul lor. Căci spirite înaintate (ascensionate – dacă vrem să folosim asemenea exprimări) sunt peste tot, primind fiecare după puterea lor: noutatea, schimbarea, pentru toate popoarele spirituale pe care le ajută.
Iar literatura noastră mitică (noi le numim: basme, poveşti) ne aduce în faţă asemenea informaţii, pe care azi avem tendinţa să nu le luăm în serios. De reflectat…
Schimbarea se vedea clar încă din secolul I d.Ch., de către iniţiaţii cei mai echilibraţi ai timpului. Azi se poate percepe cu ochiul liber: lumina zilei este mai intensă decât acum 40, 50 de ani, este mai „albă” – şi oameni simpli, fără multă şcoală, au înţeles acest lucru. Nu ar fi corect să nu ne amintim – dincolo de semantica contemporană – că omul iniţiat al vremurilor trecute ştia foarte bine că „lumina se întunecă”, şi aşteptau „Lumina Luminată” să inunde lumea... Vă rog, să facem un efort de înţelegere, să acceptăm acest fel de exprimare din mileniile trecute, fără să ne gândim neapărat la regulile literare contemporane.

Privită dintr-un unghi de vedere apropiat celui al fluxurilor care ne inundă vizibil azi lumea, şi nu numai la nivelul oamenilor de ştiinţă, privind galaxiile cum îşi aruncă în lume radiaţiile care produc azi schimbări treptate, reale, schimbarea arată şi alte modificări ale lumii în care trăim.
În primul rând, la nivel planetar: structurile eterice matriceale ale planetei îşi schimbă forma – astfel încât ceea ce până azi clarvăzătorii vedeau ca portaluri alungite, de forma unor arce eliptice (de fapt elipse perfecte, dar cu partea de jos îngropată în pământ), azi forma este tot eliptică, dar mai lată în partea centrală. Urmând ca în viitorii cca. 200 de ani forma să devină complet sferică.
Totul în lumea planetei se desfăşoară armonios, proporţional: în ritmul modificării acestor “portaluri” – de fapt ele fiind celule matriceale de stabilizare vibraţională (amănunte la adresa:
http://www.bucuria-cunoasterii.ro/studii-generale/capitolul2-energetica-stelar-planetara/1-energetica-stelar-planetara/6-substructuri-ale-sistemului-matriceal-planetar-celule-de-stabilizare-vibrationala/ ) în acelaşi ritm, sistemele noastre corporale îşi modifică treptat forma, devenind şi ele, la rândul lor din eliptice – sferice. Rotunjirea corpurilor noastre fluidice către sfericitate porneşte de la „oul” anterior al sistemului nostru corporal – de formă perfectă veche în perioada sec. I î.Ch. – sec I d.Ch., la fel ca şi perfecţiunea momentului pentru sistemul matriceal planetar total. Ne îndreptăm aşadar către sferă de lumină, sferă fluidică, care ne va oferi o altă putere de percepţie şi de înţelegere astfel asupra realităţii înconjurătoare.
Nu vom mai vorbi, aşadar, în viitor, despre „oul” de lumină omenesc, ci de sfera de lumină, sfera fluidică. Astăzi, chiar de la nivelul corpurilor noastre cauzale se poate percepe rotunjirea, şi multe sfere umane se pot percepe în câmpul cauzal auriu, pământean.
Dar ceea ce este cel mai important lucru este faptul că volumul activităţii umane trece din partea muncii fizice, brute, în sfera de activitate a gândirii – indiferent dacă ne gândim actualmente mai mult la subiectele ştirilor zilei: politic, social, distractiv – până la a gândi despre univers cu miriadele sale de stele.
De fapt nici în perioadele anterioare nu ar fi trebuit ca munca fizică să se dezvolte unilateral, fără echilibrul gândirii şi echilibrul emoţional. Sunt rare cazurile când societatea creaţionistă de felul omenirii ultimelor milenii de pe Pământ se dezvoltă în acest fel: dezechilibrat faţă de o linie obişnuită de trăire liniştită, calmă, curată şi austeră în vremuri de vibraţie joasă planetară. Dar este necesară, aşa cum am mai discutat, o asemenea trăire brutală, din când în când, pentru a ne cunoaşte şi limitele suportabilităţii noastre fizice, alături de formarea flexibilităţii emoţionale şi cauzale, de abilitatea de a preveni astfel de situaţii şi a deturna agresivitatea unor semeni către muncă şi echilibru spiritual, alături de ceilalţi membrii ai societăţii.
Omenirea are energii în plus faţă de ceea ce avea ieri, şi nu este de vină că nu găseşte subiecte de gândire „elevate”, dacă ştiinţa şi gândirea elevată a fost de milenii oprită majorităţii oamenilor de pe Pământ. Oamenii s-au învăţat să ţină capul în pământ şi să vorbească – când a mai prins voie să o facă – despre ce vedea acolo, în pământ, sau la mică distanţă de ei înşişi şi de curtea casei lor. Oficialul lumesc creează posibilitatea manifestării unor direcţii de gândire, precum şi îngrădirea altor direcţii de gândire pentru cea mai mare parte a omenirii, căci de felul în care oamenii au reacţionat faţă de conducerile societăţilor a ţinut însăşi viaţa lor. Şi noi, cei oarecum liberi de azi, ne trezim judecându-i, în loc să-i înţelegem. De reflectat, până să ne grăbim cu dispreţul...
Nici oficialii nu au vină, sunt spirite umane care nu găsesc alte căi de a se descurca deocamdată în această lume în care cei elevaţi, culţi, rafinaţi, îi dispreţuiesc pe cei care au puterea politică, în loc să le ofere exemple de cultură, rafinament, elevare intelectuală tolerantă, plină de răbdare, de înţelegere.
Este momentul nostru, al tuturor, să-şi tragă concluziile: în loc să folosim cuvinte ca „netreziţi” pentru a-i arunca altfel în “găurile negre” ale universului, ar fi mai bine să ne străduim să oferim exemplu echilibrat fiecărui segment spiritual pe care îl întâlnim: unora să le arătăm bunăvoinţă, dar fermitate în menţinerea unei atitudini distanţate de exprimare agresivă; altora să le arătăm o atitudine de apropiere faţă de corectitudine, cinste, curăţenie, cultură măcar medie. Apoi, pe măsura acceptării diverselor trepte de creştere a calităţii spirituale de acest fel, să oferim din ce în ce mai mult, străduindu-ne să gândim permanent asupra strategiilor de atitudine proprie în faţa oamenilor.

Am spus că omul se îndreaptă către activitate crescută pe direcţiile de gândire. Nu numai: şi activitate emoţională (gestionarea emoţiilor este tot o activitate spirituală: am mai discutat, vom mai discuta), şi cauzală (căutarea înţelegerilor şi folosirea lor în schimbarea atitudinilor noastre din viaţa curentă), şi spirituală: căutarea sensurilor de aplicare a înclinaţiilor noastre – şi nu în sensurile de acumulare materială după exemplul altora. În acest fel, fiecare om îşi va găsi exact locul cuvenit în societatea care învaţă mereu să preţuiască universal şi particular deopotrivă: fiecare om, fiecare vieţuitoare, fiecare eveniment planetar sau cosmic.
De ce această puternică activitate crescută în orice alt domeniu – în detrimentul activităţii fizice?
De fapt este o echilibrare tocmai pentru faptul că mileniile imediat anterioare au fost pline de obligaţii de muncă forţată, brută, fără aportul celorlalte. Astfel încât are într-adevăr loc o echilibrare a tuturor planurilor de trăire omenească, de la fizic la spiritual-destinic, în care distribuirea forţelor spirituale cere imperios asemenea redirecţionări: de la fizic către emoţional, mental şi cauzal – conform tendinţelor de manifestare a spiritelor la fiecare nivel de vibraţie planetară.

Concret, cum se poate percepe această schimbare la nivelul cel mai profund al celor cunoscute azi de noi??
Ceea ce se schimbă azi a fost un lucru bun până acum, care ne-a ajutat mult în ultimii 10.000 de ani. Un sistem corporal care, după puţin timp de la ultima glaciaţiune, s-a dezvoltat din cel existent înainte de ultima glaciaţiune. Tot o dezvoltare a fost, chiar dacă unii au perceput-o ca pe o implozie, ca pe o cădere: a fost de fapt o redimensionare pe calapod mai mic şi mai diferit în planul manifestării forţelor spiritului – deşi s-a spus: sărac, chiar umilitor de sărac în manifestare, comparativ cu ceea ce a fost milioane de ani înainte.
Dar de fapt nu a fost nicidecum o cădere ci şi atunci, ca şi acum, aşa cum spuneam: doar o redimensionare cu adaptarea progresivă a spiritelor umane la conştiinţa lor DE ATUNCI, din momentul lor, şi nu al acelor clarvăzători care au avut viziuni şi au lăsat mărturii percepute de ei din trecutul dinaintea glaciaţiunii (potopului): cu formele umane şi cu realizările lor de atunci. Au interpretat viziunile lor după cum au putut, atât cât s-au priceput atunci. Celor care le-a părut rău ulterior de pierderea forţelor, puterilor de odinioară, ar fi dorit să le aibă din nou, selectiv: ei, doar câţiva oameni care astfel să conducă lumea fără eforturi. Dar pentru a se petrece lucrurile în acest fel, le trebuia pe de o parte un efort de o viaţă întreagă pentru a-şi dezvolta şi folosi măcar puţinele capacităţi recuperate, iar pe de altă parte să semene, în rândurile lumii ţinute în necunoaştere, neîncrederea în astfel de forţe – pentru a nu le cuceri şi alţi oameni, la rândul lor.
Începem să înţelegem că astfel de mărturii doar au fost lăsate să existe, dar ele nu vin direct de la coordonatorii de evoluţii (sintetic numit: Dumenzeu), ci sunt forme de literatură controlată – nu populară, cum se poate crede – prin care s-a îndrumat cândva modalitatea de a ţine “Lumina” (adică cunoaşterea) sub obroc.
Cunoaşterea, chiar şi numai folosirea intuitivă a multor elemente de cunoaştere universală, s-a diminuat astfel, cu timpul, în lumea întreagă. Istoria s-a scris în acest fel şi vom analiza asemenea curgeri, la locul şi la timpul potrivit.
De reţinuteste faptul au fost lăsate să existe, pentru ca fiecare om să-şi dea seama de efectele majore ale manifestării sale, în timp: unii au creat astfel de condiţii; alţii nu s-au ferit de ele la vremea dintâi, când se putea stopa totul; altora le-a fost frică ulterior să se ridice contra distrugerii liberului arbitru, liberei cunoaşteri, liberei folosiri a rezultatelor muncii proprii.

Actualmente, revenirea la cele dintâi are loc mult mai rapid decât a avut loc procesul de adaptare a corpurilor noastre la vibraţia joasă a vremurilor trecute. Vibraţia în creştere, în valuri, pe fondul acelei iniţializări de acum 2.000 de ani, timp în care omenirea s-a pregătit pentru perioada următoare – adică cea pe care noi o trăim azi şi se pregăteşte de venire în continuare. Da, omenirea a trăit în acelaşi timp greul ducerii acestor adaptări pentru viitorul ei, în timp ce reuşea să-şi ducă la bun sfârşit programele etapei în curs de desfăşurare.
Iar pentru aceasta trebuie respectată, cu toate cele dureroase ale ei…

ADN şi ARN
La nivel fizic, adică la nivelul corpului nostru de carne, schimbările actuale se derulează treptat, însă doar atât cât să permită alte schimbări, mult mai subtile: cele despre care vorbeam – cunoscute de spiritele umane înainte de ultima glaciaţiune. Este ca şi cum s-ar modifica urzeala unui covor, pentru a permite dezvoltarea încărcăturii sale, care formează imaginea complexă a întregului: o adevărată operă de artă.
Să nu ne amăgim în ideea că vechile noastre corpuri nu erau bune… Erau o adevărată operă de artă pentru momentul lor de glorie… doar că nimeni nu le aprecia la vremea respectivă. Excesele culturiste de azi fac însă remarcabile dezvoltările care ar fi putut conduce – doar echilibrat însă – la multe realizări de valoare pe întinderile tuturor continentelor. Dar şi aceasta este o experienţă din care vom învăţa multe lucruri în viitor.
Concret, revenind la textul de la care am pornit în prima parte a acestei desfăşurări de articole: nivelul atomic nu se schimbă de tot, se schimbă atâta doar cât că permită alte modificări – cunoscute de altfel de omenire din perioada anterioară ultimei glaciaţiuni. Pentru că radiaţia pe care cercetătorii au depistat-o folosind aparatura nou-creată poate fi perceptibilă tot în domeniul fizic, oricât de detaliată ar fi puterea actuală de percepţie. Însă volumul, şi structura radiaţiei totale care vine din miezul galaxiei – oricărei galaxii, ceea ce îmbogăţeşte primirile noastre din toate părţile – este mult mai bogat reprezentată. Totalitatea segmentelor de fluxuri de diferite frecvenţe vibraţionale, care circulă astfel, acţionează asupra fiecărui segment corporal al sistemului nostru întreg. Acest lucru este deosebit de important.
Astfel, totul se modifică parţial, atâta cât să permită inserarea altor compactizări energo-materiale în structurile existente acum: pe muguri deja existenţi – exact în acelaşi fel cum cresc copacilor frunze noi în fiecare primăvară...
Structurile de inserare sunt structuri de un alt fel decât cele detectabile de către aparatele existente: au putere de susţinere, la rândul lor, a unor alte feluri de materii – adică materii de alte vibraţii. Sunt aşadar tot materii – adică din felul celor care, compactizate, se menţin în structuri fixe, indestructibile în perioade mari de timp: doar că sunt de alte vibraţii.

De la bun început trebuie să înţelegem faptul că – chiar dacă discutăm despre materiile corpurilor noastre, trebuie să avem în vedere toată materia de pe Pământ, care trece prin aceeaşi schimbare: a tuturor celor mai mult sau mai puţin percepute de noi de pe Pământ, în universul perceput de noi în acest moment. Astfel vom ajunge să înţelegem faptul că materia nu se schimbă doar pentru că omul inteligent îi determină schimbarea, căci acelaşi lucru se petrece – proporţional cu evoluţiile – cu fiecare vieţuitoare pământeană, de la virus la om, sub puterea radiaţiilor şi vibraţiilor cosmice care ne învăluie de pretutindeni. Şi vom înţelege că totul este dinafara noastră, iar ceea ce trebuie să facem noi este să ne adaptăm atitudinea şi comportamentul, apoi chiar creaţia către înţelegerea şi respectarea vieţii de pretutindeni.
Ceea ce cunoaştem azi din partea fizică ne ajută să mergem mai departe pentru a înţelege partea eterică, astrală, mentală, cauzală şi multiplu-spirituală. Adică acele segmente care vor forma în final întreaga putere nouă a oamenilor şi a tuturor celorlalte vieţuitoare pământene. Astfel de aglomerări, proporţionale volumic şi vibraţional între ele, nu numai că oferă alte posibilităţi de manifestare spiritelor întrupate, dar conduc la realizarea unor înţelegeri şi apoi lucrări de nivel planetar, prin care se va reaşeza pe bazele originare chiar circulaţia energo-materială între planetele stelei care ne guvernează.
Tot ceea ce cunoaştem azi ne oferă posibilitatea de a înţelege că numai asemenea feluri de materii întrucâtva noi, cu noi atomi compactizaţi care să formeze materia corpurilor noastre, pot să permită de fapt particularităţile cele noi ale întregului nostru sistem corporal: în primul rând o rezistenţă mult mai mare a sistemelor corporale umane.
Dar nu singuri, ci numai dacă formează molecule cu lanţuri mult mai multe de AND decât cele majoritare din prezent. Tot ceea ce se află aici expus trebuie corelat cu creşterea semnificativă a lanţurilor din molecula de ADN. Fiecare specie de vieţuitoare ale Pământului va avea astfel de desfăşurări noi ale celulelor corpurilor lor. De asemenea, structurile de acest fel trebuiesc corelate cu structurile armonice ale ARN – despre care nu se vorbeşte prea mult, însă ambii acizi nucleici trebuie să coexiste pentru a forma întreaga gamă a paticularităţilor care vor oferi unui spirit puterea creaţiei, deplasării şi comunicării astral-mentale, necesare în etapa viitoare a omenirii.
Şi astfel ajungem la înţelegerea celor cu care am început expunerile: cele mai importante acţiuni ale omului nou – creaţia materială mentală.
O astfel de creaţie va porni la început prin mici compactizări moleculare, apoi treptat va avea loc recuperarea conştientizării experienţei trecute, care va conduce la reluarea masivă a activităţii de compactizare directă a fluxurilor de filamente din aerul planetar.
Va fi astfel, la început, o remodelare a materiei deja compactizată (sub formă de obiecte, de alte structuri materiale planetare), urmată de revenirea la abilitatea materializării directe, în formă structurată complex, a fluxurilor materiale din aerul planetar. Aceasta va fi ordinea creaţiei omeneşti viitoare, o derulare care se va petrece invers faţă de derularea lucrărilor înainte de ultima glaciaţiune: la început omul a folosit creaţia prin materializare directă şi dematerializare, urmând ca pe parcurs să treacă la creaţie prin remodelarea structurilor deja existente, până în preajma ultimei glaciaţiuni.
Toate se vor derula în direcţia revenirilor la omul pe care îl putem numi atotputernic – însă o atotputernicie care nu-l va face stâncă stearpă, ci om blând, bun, iubitor, înţelegător al cerurilor şi pământurilor.

duminică, 17 iulie 2011

O TREAPTĂ DE ÎNĂLŢARE A SPIRITULUI... (2)

Motto:
Dincolo de limitele înţelegerii noastre actuale nu ne aşteaptă statul degeaba. Asta îmi este foarte clar de mult.
Şi mă bucur că încep să înţeleagă tot mai mulţi oameni.
„Dincolo” ne aşteaptă cunoaşterea din ce în ce mai profundă şi pacea sufletului care primeşte totul. Iar pentru mine este cert că acum învăţăm ce să facem cu ele.

Vă rog să ascultaţi, dacă se poate şi când aveţi timp, cu răbdare, această emisiune a lui Oreste Teodorescu, cu invitaţii săi...
http://www.youtube.com/watch?v=dOhHp-v7XDM&feature=player_embedded#at=24

Fiecare cuvânt este aducere la echilibru...
Poate că mulţi nu vor crede, dar măcar ascultaţi, ceva se va deschide şi vom înţelege cândva...
Cei care cred, daţi mai departe, vă rog frumos...

Câteva cuvinte din partea de sfârşit...
„Este greşit să intrăm în acest domeniu, ezoteric, negând cuceririle ştiinţifice de până acum ...”
Aş adăuga: negând cunoaşterea întreagă, crezând că nu avem nevoie de ea – nici că am avut, nici că nu vom avea nevoie...
Chiar se încadrează perfect în tema noastră de discuţie...

Să revenim ... sau să continuăm, de fapt !!
Sunt câteva lucruri de dezbătut privitor la subiectul abordat în partea I, cu adresa:
Http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2011/07/o-treapta-de-inaltare-spiritului-1.html

Dacă ne amintim bine, acest articol, înainte de a oferi toată explicaţia fizică-chimică de rigoare, a prezentat o părere a autorului care s-a folosit de el pentru enunţarea încredinţării sale asupra unor elemente de literatură ezoterică, care circulă azi pe internet.
Cercetătorii nu s-au referit la „ascensiune”. Dar pentru că a fost folosit pentru a adera şi a crea încredinţări în acest sens, să facem câteva precizări de la bun început.
Astfel de elemente sunt, şi nu sunt, chiar aşa.
Aşadar, să revedem fragmentul de text:

„...Acest lucru este deosebit de semnificativ daca intelegem ce se asteapta prin aceasta transmutatie de Carbon-12, care va conferi Omului puteri supraomenesti si care va aduce un progres tehnologic pana la redundanta completa.
Fiecare lucru are timpul sau: un timp pentru a descoperi, un timp pentru a sarbatori. Acum este timpul pentru a descoperi acest secret al tuturor secretelor, adica Secretul Alchimic al Pietrei Filozofale, care transforma, in sens simbolic, totul in aur. Secretul Elixirului Vietii. Secretul Ambrosiei, nectarul nemuririi !
Pana la urma, Secretul Ascensiunii, deoarece functia sa principala este de a ajuta la Inaltare si la formarea unui Portal spre dimensiunile superioare. ...”

Să vedem mai întâi pe scurt câteva idei, după care vom detalia, cum arată acest proces, dacă luăm în considerare faptul că nu există numai materia fizică brută şi câmpul energo-electro-magnetic în jurul acestui corp fizic – atât de sofisticat aşa cum îl ştim acum.

1. În mod cert vom avea parte de forţe, puteri diferite de cele pe care ni le cunoaştem acum – dar „diferite” numai pentru că ne-a fost ruşine să ni le recunoaştem până acum. Ne-a fost frică să nu fim judecaţi de semeni agresivi cum că am fost proşti să ne luăm după iluzii, prostii, aberaţii şi altele asemănătoare. Dacă nu o făceam – eram azi mult mai luminaţi privind: ce înseamnă ele, cum se folosesc, treptat şi în deplină linişte sufletească, puţin câte puţin, de-a lungul multor secole anterioare.
Vom fi conştienţi că astfel de forţe au fost mereu folosite chiar de către cei care ne-au format frica şi ruşinea. Dar ne oprim aici ca să nu ajungem să acuzăm. Ceea ce trebuie să facem este să ştim că este o cauză generală, care are întotdeauna şi o parte bună, şi o parte învechită, pe cale să fie înţeleasă astfel că trebuie schimbată ca atitudine faţă de semeni şi întreaga viaţă din jur. Să nu ne mai fie nici frică, nici ruşine, dar să nu ne fălim cu ce ştim şi cu ce simţim, dispreţuind ceea ce pare a fi vechi. Dar să folosim totul pentru a înţelege universul pământean în care trăim şi să ne înţelegem pe noi înşine. Să ne ajutăm semenii să primească şi ei fără frică şi ruşine, atunci când ajung, prin încredinţare proprie, să creadă că nimic nu este nici degeaba – dar nici totul.
Iar toate acestea să fie pentru că trăim o perioadă de trecere, în care şi cele ale trecutului, şi cele ale prezentului sunt în funcţiune încă, alături de elemente ale viitorului. Iar intuiţiile noastre se întăresc, clar-intuiţiile se dezvoltă rapid acolo unde se poate, clarsimţurile îşi fac loc pe măsura obişnuirii noastre cu clarintuiţiile.
După această serie prezentă de analize, care ne ajută foarte mult, vom relua, bunînţeles, expunerile privind dezvoltarea percepţiilor noastre multisenzoriale.

2. Să ne gândim foarte serios la faptul că nu va fi nicidecum un „progres tehnologic până la redundanţă completă”. Aş discuta aici două aspecte:
– ideea de abundeţă materială: termenul „redundant” este folosit de cele mai multe ori cu sensul oferit de multe dicţionare – cel mai la îndemână fiind DEX: „Surplus de informație transmis față de strictul necesar și care asigură exactitatea transmiterii informației în telecomunicații. ♦ Abundență inutilă de expresii, de cuvinte sau de imagini în formularea unei idei.” Uneori este prezentat ca „defect stilistic” (căutaţi pe google).
Tot ceea ce duce la un surplus de informaţie ar trebui apreciat azi, dar omul de rând nu se doreşte a fi un specialist acum, un om cunoscător, înţelegător, ci doar un consumator bombardat cu informaţiii privind ceea ce ar aduce doar un plus de cumpărături, un surplus de bani în buzunarul firmei producătoare. Tocmai de aceea există tendinţa de a ne exprima în direcţia unui proces tehnologic care să asigure tot surplusul care ne-ar face pe noi azi din săraci – bogaţi. Care ar asigura în acelaşi timp şi bogăţia celor bogaţi de azi, la proporţii mulţumitoare pentru dorinţele lor.
Ceea ce nu este chiar aşa, şi voi dezvolta această idee.
– ideea de abundenţă de informaţie, mai bine zis cunoaştere (ceea ce înseamnă informaţie+metode de aplicare a informaţiei în practica curentă), de care azi nu suntem de regulă doritori, va deveni în viitor principala raţiune de a fiinţa a acelui Homo Pantocrator despre care discutam cândva, a omului devenit lucrător planetar, în mijlocul unei păci planetare şi sufleteşti continue, cu întreţinerea concretă a vieţii având la bază iubirea de tot. Cunoaşterea tuturor celor care au ajuns să fie realizate pe Pământ, alături de cunoaşterea concretă a „cerurilor”, a structurilor universice de pretutindeni care ajută la derularea tuturor activităţilor planetare, va fi preocuparea fiecărui om în parte, iar termenul „redundant” vă căpăta înţelegerea cu tristeţe a unei limitări specifice vremurilor apuse deja pentru astfel de oameni...

3. Nu va fi vorba de nici o piatră filozofală, nici de elixirul vieţii veşnice, decât sub forma înţelegerii complete, de către fiecăre om în parte, a succesiunii vieţilor din care fiecare spirit învaţă să extragă învăţături pentru toate felurile de condiţii pe care le întâlneşte în timpul vieţilor lui. O necesitate de intrări şi de ieşiri în acelaşi loc – dar în timpuri planetare diferite, în locuri diferite, în universuri diferite – toate pe un fond protejat în mod ideal pentru o viaţă eternă la propriu: o viaţă eternă în spaţii infinite, învăţând infinit, aplicând şi ajutând alte noi generaţii de evoluanţi, aşa cum fiecare spirit este învăţat, la rândul său...
Acesta este de fapt, pe scurt, secretul nemuririi.

Transformările vor fi de cu totul altă natură, iar această „natură” este de fapt mult mai simplă şi în special mult mai nobilă decât vrem să credem azi: nu toţi – dar majoritatea dintre noi, cei care cred într-o astfel de schimbare.
Am mai discutat pe ici şi colo despre transformările de altă natură, în condiţiile în care nu avem numai acest corp fizic, cum am mai menţionat. Cum forma generală a sistemelor noastre corporale îşi schimbă radical forma – care se va păstra astfel până la finalul evoluţiilor umane pe această planetă: din formă ovoidală – în formă definitiv sferică. Creşterea vibraţiei totale va determina modificări profunde în structurile interioare ale tuturor corpurilor, de la cele de vibraţie foarte înaltă – până la corpul fizic, fără ca forma totală a omului să se schimbe însă semnificativ.
Privind lucrurile astfel, cele pe care le discutăm aici constituie de fapt drumul de întoarcere la cele care au fost înainte de ultima glaciaţiune, despre care ştim acum câteva lucruri, urmând să le dezvoltăm mult în descrierea vieţii şi activităţii lemurienilor, atlanţilor şi toltecilor (corect de fapt, după sunetul fundamental: toltlecilor). Să le trecem rapid în revistă, fără să uităm că mai avem câte ceva de aflat, învăţat la fiecare pas:
– creaţie prin materializare / dematerializare şi remodelare a structurilor create, după necesităţile momentului de utilizare: aşadar o creaţie mentală prin transformare mentală (prin lucrare mentală, prin intermediul forţelor şi abilităţilor corpului mental) după necesităţile momentului. Folosirea creaţiei va fi astfel după necesitate şi nu prin acumulare, cum avem acum: să avem în casă pentru când ne va trebui. Când omul va avea nevoie de ceva îşi va materializa pe loc lucrul respectiv sau îl va remodela din ceva existent deja. Ceea ce însă presupune multă responsabilitate, austeritate corect înţeleasă, dorinţă de conservare a vieţii fiecărei vieţuitoare planetare, căreia să nu-i mai distrugă vreodată condiţiile de viaţă. Şi omul poate să facă acest lucru, la nivele mai înalte de vibraţie planetară decât acum;
– deplasare pe orizontală prin mers plutit: pe suprafaţă pământoasă sau la suprafaţa apelor (mers numit la noi: mersul solomonar) şi pe verticală: ridicarea de la sol (zborul uman de-asupra pământurilor). Să ne lămurim bine aici: nu este vorba despre zborul astral – călătoria astrală în care corpul astral uman se desprinde din sistemul corporal, care aduce cu sine somnul corpului fizic. Este vorba despre ridicarea la un nivel situat de-asupra vegetaţiei de la sol, deplasarea cu o viteză mai mare decât se putea face înainte de ultima glaciaţiune, şi vom vedea şi de ce se poate realiza acest lucru acum, acest lucru nefiind posibil în trecut: pentru protejarea mediului şi nu pentru că omul nu ar fi putut. Este unul dintre motivele pentru care trebuie să reconsiderăm părerea noastră asupra lemurianului sau atlantului păcătos, iar modul conştient şi responsabil de trai planetar al omului străvechi rezultă din adevărata formă de trăire planetară – nicidecum aceea pe care o credem azi: de regulă întrezărită doar, şi nu studiată profund de cercetătorii astrali sau mentali din ultimele milenii;
– comunicare restrânsă la strictul necesar: nu zarvă de voce, fie ea şi mentală, ci prin translaţie peisagistică de la emitent (cel care doreşte să comunice ceva) la receptor (cel care are neapărată nevoie să primească ceva prin comunicare umană): imagine + sunet + parfum + schimbarea momentană, trecătoare, a chimiei organismului (cu efect în sensul pe care îl numim azi: gust, dar fără degustare propriu zisă) + vibraţie (schimbări de frecvenţe de vibraţie în câmpul peisagistic prezentat, care conduce la schimbarea momentană, trecătoare, a vibraţiei câmpului general al receptorului). Toate se caracterizează prin suprapunere: translaţia şi primirea simultană, plus multe alte percepţii prin senzorii altor corpuri, estompate actualmente de simţurile corpului fizic.

Aşa cum am mai spus, ceea ce trăim acum este o perioadă de trecere, în care se împletesc cele particulare începutului viitorului (revenirilor la cele existe în trecut) cu disponibilităţile prezentului, care le cuprinde pe cele ale trecului apropiat.
Întotdeauna , în oricare etapă de evoluţie spirituală, trecerea de la o perioadă la alta are loc în mod fluid: pornind din momentul de trăire imediat anterior, folosind integral percepţiile şi forţele de manifestare local-momentane, în care se inserează încet, treptat, cele ale momentului următor. Despre cele care se petrec într-o astfel de perioadă sunt multe de spus. Sunt multe de trăit, de înţeles, de aprofundat.
În primul rând, trebuie să discutăm un lucru deosebit de important:

NU NUMAI OAMENI SUNT PE PĂMÂNT...
În mod normal am porni discuţia de la faptul că nici oamenii – oricât de mult ar aprecia azi prin cuvinte faptul că se aşteaptă la o „ascensiune” – nu ar aprecia într-o nebunie totală ceea ce ar putea trăi. Noi nu ştim bine acest lucru, dar ajutătorii şi coordonatorii evoluţiilor noastre ştiu însă că facem faţă bine schimbărilor, cu toţii, la nivele mari de vibraţie planetară ; la nivele de vibraţie joasă însă lucrurile nu stau de loc aşa. Şi nimeni nu vrea să ne dovedească cu orice preţ acest lucru: este suficient cum ne manifestăm în faţa unor evenimente de mult mai mică anvergură, şi fiecare dintre noi avem experienţele noastre triste.
Fluiditatea trecerilor nu este necesară doar oamenilor: întotdeauna noi, oamenii, uităm – sau nici nu ne-am interesat vreodată în mod serios – de restul biosistemului planetar. O facem destul de superficial, zicând că iubim la modul general, dar uităm câteodată modul „special”, „particular”. Generală ne este iubirea – dar fără a ne concentra la fiecare pas al vieţii noastre către întreg, şi cu toate părticelele sale – rămâne totuşi un sentiment oarecum insular. Azi un asemenea aspect insular este în dezvoltare, şi tocmai această perioadă de trecere pe care noi am dori-o ca un „Boom!” existenţial ne formează simultaneitatea înţelegerii iubirii în general şi a particularului – momentului, evenimentului, omului, oricărei vietăţi la care să ne gândim imediat cu înţelegere pentru ea. Toate să ne fie înţelese şi conştientizate concret. Învăţăm astfel să ne extindem „insulele” existente deja, treptat, de la un destin la altul, de la un ciclu de vieţi într-un punct al universului – la altul. Să extindem şi, vom vedea foarte clar, să aprofundăm şi să folosim concret, direct, nemijlocit.

DE CE NU CRED CĂ VOM TRĂI UN BOOM EXISTENŢIAL ?...
Tocmai pentru că mai sunt o infinitate (în sens literal !! altfel totul este foarte numeros – dar finit : miliarde şi miliarde, şi pe deasupra alte miliarde!!) de alte vieţuitoare decât omul – spirite întrupate, aflate în diferite faze de evoluţie, pe aceeaşi planetă cu noi.
Pentru a înţelege felul în care protejăm de un astfel de boom existenţial al unei ascensiuni brutale, de pe o clipă pe alta, avem nevoie să ne răspundem la o altă întrebare: de ce nu toată lumea simte şi reacţionează simultan, la unison, conform modificărilor pe care le simt doar unii oameni??

Da, primim informaţii despre „ascensiune” , înălţare, trăire într-o nouă dimensiune sufletească, de conştienţă avansată. Cele pe care le aflăm ne arată însă o lume deja formată: ne invită, ne încurajează, ne învaţă să cercetăm, să avem curaj să ne folosim toate simţurile pe care le avem pentru a înţelege această perioadă, până să ajungem acolo unde ni se tot spune: într-o dimensiune emoţională de câteva ori mai înălţată decât aceea pe care am simţit-o în ultima vreme, decât o pot simţi pietrele, plante, animalele.
Ni se dau repere, noi trebuie să parcurgem treptat drumul: uneori credem că numai privind drumul pe hartă, format din repere: cerculeţele de pe hartă – Bucureşti, Ploieşti, Câmpina, Predeal, Braşov – ştim să le şi parcurgem, le-am parcurs deja... Ştim pe unde s-o luăm, pe unde este de mers: suntem pregătiţi să ne orientăm.
Noi credem că suntem avizaţi, şi gata: suntem deja acolo...
Dar descoperim că nu ştim multe lucruri. Credem că le înţelegem pe toate, dar încă nu e chiar aşa. Încă şi mai mult – aflăm cum era înainte de „cădere” şi facem comparaţia pentru a şti că totul va fi la fel. Însă termenii de „cădere” şi de „ascensiune” nu-i cunoaştem bine, nu-şi au bine locul acolo unde omul nu înţelege la un moment dat, clar de tot: că se află într-o spaţio-temporalitate care îl ajută să se orienteze chiar în această trecere. Nu ne mai interesează prea mult să ne percepem umanitatea, dacă ni se spune că totul e fals, nu prea există nimic, suntem unul – visul celuilalt şi alte lucruri asemănătoare. Nu percepem multe lucruri despre care doar citim şi credem că deja am parcurs ceva ce e simultan şi de aceea am parcurs deja etapele peste care s-au suprapus: spălatul pe dinţi, mersul nostru la serviciu, cearta cu soţia, etc.
Dacă un om nu se aşteaptă să mai folosească cele învăţate de când era copil – această spaţio-temporalitate specifică Pământului – arată că încă nu s-a integrat bine ACESTEI REALITĂŢI: acestui punct din univers, unde am poposit pentru o vreme, tocmai pentru a percepe ceea ce îi este specific, apoi să consolidăm totul, conştienţi de fiecare clipă în parte.
Ceea ce nu este nimic rău, doar mai avem ceva de învăţat... Important este ca, dacă viaţa ne-a scos în cale ceva, să înţelegem ce putem face şi cum putem folosi acel ceva, după ce am înţeles ce poate să ne fie de folos.
O astfel de integrare incompletă are un aspect de normalitate după fiecare epocă care se împleteşte într-o perioadă de trecere: trecut, prezent şi viitor. Şi fiecare în parte se oglindeşte în necesităţi de tot felul, prin prisma cărora toate vieţuitoarele planetei trebuiesc înţelese şi ajutate.
Concret: corpurile noastre sunt moştenire creeată pentru conştientizarea vieţii tuturor vieţuitoarelor, dar şi pentru conştientizarea manifestărilor pe care le-am păstrat în memoriile spirituale din fiecare fază de evoluţie în care am fost aceste feluri de vieţuitoare planetare.
Moştenim formarea percepţiilor spaţio-temporale din toate etapele anterioare şi le păstrăm integrând şi percepţii simultane ale spaţiului şi timpului secvenţial (clipă după clipă, oră după oră, zi şi an după an ...) pentru că avem nevoie să ajutăm generaţiile viitoare care vor ajunge şi ele să le conştientizeze, cu ajutorul nostru. Plantele şi animalele de azi sunt oamenii, creatorii conştienţi în curs de universalizare de mâine. Nu putem oferi ajutor, dacă nu cunoaştem şi acceptăm ceea ce moştenim cu toţii.
Doar cunoscând diferenţele între diverse feluri de percepţii, putem să ne menţinem propria formă generală de percepţie şi putem să ne menţinem înţelegerea celor care încă nu au ajuns să le discearnă. Şi numai în acest fel, pornind de la acceptarea celor ajutaţi, putem să le arătăm felul în care se poate ajunge, şi folosi percepţia simultană şi cospaţială. Care se vor amplifica pentru noi în viitorul evoluţiilor, în mod exponenţial, în feluri pe care ajungem să le bănuim doar acum şi să le înţelegem devenirile, în continuare.
Începem să selectăm expresiile de „neadevărat”, „inexistent” – de ne-trăire adevărată: înţelegem că nu degeaba au fost lăsate să se manifeste anumite grupuri spirituale cu agresivitate până la cruzime, în mileniile de jaf, sclavie inumană. A fost îngrozitor, dar ne-au învăţat să acceptăm trăirea intensă, la punct fix. Lor le va pare rău, nouă ne va pare bine... Azi sunt teorii care ne spun că de fapt au fost extratereştri care s-au împlântat în creierul unor oameni şi nu au fost oameni adevăraţi... Însă aflăm cu stupoare că nu a fost aşa, că oameni adevăraţi au făcut asta, că evoluţiile trec inconfundabil prin astfel de manifestări pentru toţi oamenii. Rămânem dar echilibraţi dacă ne gândim că nici extratereştri extrem de avansaţi tehnologic, sosiţi pe Pământ, nu au creat marile elemente arhitectonice care împânzesc Peru, Mexic, Turcia, România, Irlanda sau alte ţări, ci tot oamenii, după truda lor, după cunoaşterea lor, după încrederea pe care au avut-o că ceea ce au lăsat ei moştenire va fi cândva de folos omenirii.
Şi chiar este...
Vom vedea, ne vom clarifica...
Toate se leagă în acest punct de trăire atât de complex cum este Pământul azi. Toate au nevoie de om şi omul are nevoie de toate pentru a face pasul mai departe. Nimic nu se poate dezvolta armonios fără ca toate să se petreacă aşa cum trăim acum. Întreg biosistemul planetar are nevoi brute şi nevoi subtile – fizice şi de câmp subtil – şi cu toţii trecem prin toate aceste schimbări, pe care le creăm şi le suportăm cu toţii, chiar dacă mai mult sau mai puţin conştient.
Să nu uităm nicicând asta...
Să-i rugăm şi pe alţii să nu uite asta. Niciodată...

Aşadar, omenirea poate suporta un „Boom” existenţial, adică o schimbare fulminantă (într-o proporţie mai mare sau mai mică, dar totuşi fără mari probleme), dar nu şi restul spiritelor întrupate aici, pe Pământ, acum.
Lumea este fragilă în felul ei – chiar dacă este în esenţă nemuritoare. Omul poate crea un câmp distorsionant pentru trăirile fiecărei vieţuitoare în parte: dacă în aceeaşi perioadă toţi oamenii – la nivelul aglomeraţiei umane actuală pe Pământ – ar trece brusc la o conştientizare totală (după o pauză de milenii, în care au pierdut o astfel de trăire conştient-universică, sub obligaţiile stăpânirilor de pretutindeni), câmpul universal al planetei s-ar destabiliza, cu urmări în planul biosistemului planetar. Ceea ce ar conduce la ieşirea spontană a spiritelor din întrupare cu corp fizic şi astfel la pustiirea planetei. Dar toate evoluţiile sunt socotite astfel încât majoritatea grupurilor spirituale întrupate azi în oameni să treacă de la o perioadă la alta treptat, recuperând treptat experienţa străveche la diferite nivele de vibraţie crescândă.
Astfel de grupuri spiritual-umane determină o trecere lentă către schimbări în câmpurile astral, mental şi cauzal ale planetei. Şi-au luat o sarcină, de mult, cu conştiinţă uriaşă, chiar dacă azi par ori indiferente, ori nerăbdătoare. Pentru că ştiau bine cum activităţile umane fizice, actuale, oricât de distrugătoare sunt în planul fizic, nu conduc decât la ieşirea spiritelor în plan astral, dar nu şi la dezolarea lor – oboseală puternică prin care nu s-ar mai putea menţine în acest univers. Acesta ar fi un lucru de neîndurat chiar din partea multor spirite întrupate ca oameni, care simţire ar da aceste spirite înapoi cu multe trepte de evoluţie conştientizate.
Evoluţiile coordonate – trebuie să înţelegem bine acest lucru – evită şi distrugerea directă a monadelor (prin întrupare şi manifestare mijlocită de corpuri), dar şi intrarea în dezolare a spiritelor aflate la începutul evoluţiilor lor, prin potenţarea câmpurilor, treptat, după cum se manifestă neputinţele biosistemului planetar.
Intrarea în conştientizări – acceptată astfel, aşadar de la începuturile omenirii – are loc treptat: mai întâi grupurile care au un grad ridicat de putere de adaptare la mediu, de liniştire şi de manifestare în general liniştită, chiar dacă nu toţi înţeleg perfect cele pe care le trăiesc, ci în linii mari: suficient însă pentru a crea premizele unei treceri globale, relativ calmă din acest punct de vedere, la acceptarea viitorului.
Pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare, creşte însă şi puterea de adaptare a biosistemului planetar, cu integrare graduală la condiţiile noi. Multe specii se pot rări, pot dispare momentan – spirite aşteptând în astral reîntruparea, timp în care spiritele umane se adaptează şi ele, în felul lor mult mai complex: primind ajutorul semenilor care parcurg perioada din ce în ce mai lămuriţi – şi astfel liniştiţi din ce în ce mai profund.

Cum are loc, fizic, corporal, această schimbare vom vedea imediat, în partea a III-a. Să reţinem deocamdată numai următoarea idee din dezvoltările părţii următoare:
Ştim acum – mulţi dintre noi – că se descoperă din ce în ce mai multe lanţuri interioare în structurile ADN-lui uman (de altfel şi ale altor specii, mai puternic vizibile în structurile ADN-ului mamiferelor). Mai ştim – dacă nu ştiu unii dintre noi, este bine să se intereseze: celula are în egală măsură şi ARN (acid ribonucleic), alături de ADN (acid dezoxiribonucleic) – un tip fără celălalt neputând exista în tipologia vieţii pământene. Ambele structuri celulare, care se împletesc armonios în mişcarea generală celulară (şi azi, astfel, în dezvoltările lor interioare), primesc în egală măsură modificări de aceeaşi natură în lanţurile interioare, proteice, de aminoacizi: şi ale ADN-ului, şi ale ARN-ului celular.
O astfel de dezvoltare armonioasă se face treptat, după fundamentul fiecărei forme de sistem corporal în parte, după moştenirile genetice proprii, după condiţiile teritoriale, după cum sunt mai active astfel de condiţii în totalul structurile particulare ale fiecărei întrupări în parte. Totul are loc astfel treptat, nu numai cu ajutorul emisiilor radiante cosmice – stelare, planetare, ci şi cu ajutorul fluxurilor energo-materiale circulante în mediul cosmic şi direct, în corpurile noastre: deci şi prin hrănire fluidică, şi prin baia de radiaţii, cu vibraţii cosmice din ce în ce mai înalte.

luni, 11 iulie 2011

O TREAPTĂ DE ÎNĂLŢARE A SPIRITULUI... (1)

Am primit următoarea temă de discuţie:

"INTREBARE: la nivel atomic se schimba tot (vezi schimbarea CARBONULUI), la nivelul functionarii de baza a omului creste alert frecventa rezonantei Schumann a Terei si implicit a pulsatiei electromagnetice a inimii omului, la nivelul sistemului solar TOTUL se modifica... CHIAR CREZI CA CE AM ADUNAT CA SI CUNOASTERE PRIN STINTA MAI ARE VREO INSEMNATATE ACUM?!"

Consider că este necesar să vedem şi tot textul care a fost adus în discuţie. Este foarte bine de ştiut tot ce scrie acolo.
După câteva cuvinde introductive în dezbatere, acest text va fi prezentat aşa cum l-am primit şi eu mai de mult pe mail.
În primul rând: nimic, nicăieri, nu este degeaba. Nimic nu este ceva singular, ceva care să se elimine total la orice mică schimbare de vremuri...
Nimic nu este iluzie, dar totul este trecător, aşa cum am mai discutat în articolele precedente. Singurul lucru care rămâne este experienţa acumulată de fiecare spirit în parte şi de toate la un loc.
Să reţinem că ceea ce trăim azi este de fapt o mică schimbare într-un şir de schimbări intersectate cu alte şiruri de schimbări, de frecvenţe diferite, cu viteze diferite, amplitudini diferite, direcţii diferite, cu secvenţe comune sau mai mult ori mai puţin depărtate unele de altele, dar simţindu-şi bine influenţele...
Sigur că aş putea să mă prevalez de faptul că ceea ce scriu are un oarecare caracter de noutate, care ne aruncă în cunoaşterea nouă, de tipul pe care îl numim ezoteric: acea cunoastere care face referire la ceea ce până acum era domeniul "nevăzutelor". Să fie adusă în faţă, studiată exclusiv, comparativ cu tipul cunoasterii de tip industrial, stiintific industrial, ca să spun aşa...
Dar nu este câtuşi de puţin aşa. Toate felurile de cunoaştere umană, pământeană, trebuie să se îmbine, să-şi împlinească sfera totală a înţelegerilor care numai în acest fel pot conduce la înţelegerea completă, de o mare complexitate, a spiritelor umane: sferă de cunoaştere care să ofere şi o înţelegere a tuturor trăirilor, şi o experienţă complexă pentru oferire de ajutor altor evoluanţi pe care îi vom ajuta cândva.
Şi nu numai că vom avea nevoie de ceea ce am trăit personal în acest ciclu de vieţi pământene, dar vom cunoaşte tot ceea ce omul, omenirea a realizat, pas cu pas, de-a lungul întregii sale experienţe pământene.
Fiecare dintre noi este un spirit întrupat, care îşi formează experienţă în diferite puncte ale universului. Deocamdată sa discutăm despre acest univers. Cunoscând şi consolidând totul, ceea ce numim sfera cunoaşterilor pământene se va dovedi a fi doar un punct de expansiune a cunoaşterii în viitor, printre multe altele. Un punct de sprijin pentru un infinit de cunoaşteri. Din toate punctele de vedere pe care le putem găsi pe Pământ + o infinitate – practic – care derivă din ele şi pe care încă nu le putem conştientiza. ÎNCĂ...
Numai aşa ne împlinim, undeva într-un viitor marcat de valuri de eternităţi efectiv trăite, învăţătura de adevăraţi creatori, dezvoltatori şi susţinători de universuri. În care se pot derula evoluţii pe care să le coordonăm, la rândul nostru – aşa cum am primit şi noi coordonare, ajutor, îndrumare, din partea celor înălţaţi faţă de noi, acum. Împreună cu ei. Căci universurile nu se ţin singure, ci prin uriaşa creaţie şi susţinere a Creatorilor lor... Creatori-lucrători care îmbrăţişează totul cu iubirea, adevărata iubire, a cărei rădăcină o aflăm noi aici, pe Pământ. Care nu se compară cu micimea celei pe care o conştientizăm noi, dar care îi este rădăcină...


Iată, aşadar, acel text de care vorbeam la început:

TRANSFORMAREA ALCHIMICA, DATORATA EMISIILOR SOLARE (IATA CE INSEAMNA, DE FAPT, 6 6 6)

       "Premiile Nobel in anul 2010, pentru Chimie si Fizica au fost acordate pentru cercetarile legate de atomul de carbon.  Premiul Nobel pentru Chimie a fost acordat la trei oameni de stiinta, pentru dezvoltarea unui set de instrumente privind modificarea atomilor de carbon, in timp ce premiul pentru Fizica a fost primit de doi fizicieni rusi pentru studiul lor asupra proprietatilor remarcabile ale graphenelor - un element structural de baza a unor carboni alotropi, inclusiv grafit.
        In timp ce se anunta Premiul Nobel pentru Fizica, Academia Regala Suedeza de Stiinte, a declarat: “atomii de carbon, baza tuturor formelor de viata cunoscute pe Pamant, ne-au surprins din nou.”
        Ei nu-si dau seama cat de importanta este declaratia lor; pentru ca ceea ce am vazut in graphene este doar o mica parte din minunile de care este capabil carbonul. In special ceea ce ne asteapta in viitorul foarte apropiat!
       Inainte de a dezvalui forma de carbon care va schimba fiecare aspect al vietii noastre, atat de complet si atat de drastic, aduc in atentia dumneavoastra evenimente legate de alte cateva stiri, din ultimele saptamani.
        Recent a existat un val de ingrijorare in cercurile stiintifice cu privire la descoperirea influentei Soarelui asupra dezintegrarii elementelor radioactive pe Pamant. S-a constatat ca un anumit tip de emisii ciudate ale Soarelui cauzeaza mutatii pe Pamant. Influenta sa asupra ratelor de dezintegrare ale unor elemente cum ar fi Carbon-14, a fost deosebit de ingrijoratoare si neasteptata. Atomii de carbon, dupa cum s-a declarat anterior, sunt componenta de baza a vietii, asa cum o stim; iar Carbon-12 este forma cea mai abundenta de carbon pentru aproximativ 99% dintre toate formele cunoscute de carbon. Acesta este izotopul de carbon, care consta din 6 protoni, 6 electroni si 6 neutroni – deci 6-6-6. Va suna familiar?
        Dupa oxigen, al doilea element cel mai abundent din corpul uman este Carbon-12. Prin incinerare corpul uman se intoarce in starea sa, de Carbon-12. Dupa hidrogen, heliu si oxigen, care sunt toate gaze, Carbon-12 este cel mai abundent element din Univers. Carbon-12 este, de asemenea, unul dintre cele 5 elemente care compun AND-ul uman. Astfel, Carbon-12 este intr-adevar, elementul cel mai important in ceea ce priveste viata, asa cum o stim astazi. Aceasta este, probabil, ceea ce se scria in Apocalipsa cu privire la numarul 666, care era numar de om (sau numarul fiarei). Acesta este numarul lui Carbon-12 care este baza corpului fizic al omului in legatura cu Universul fizic.
        Acest lucru este deosebit de semnificativ daca intelegem ce se asteapta prin aceasta transmutatie de Carbon-12, care va conferi Omului puteri supraomenesti si care va aduce un progres tehnologic pana la redundanta completa.
       Fiecare lucru are timpul sau: un timp pentru a descoperi, un timp pentru a sarbatori. Acum este timpul pentru a descoperi acest secret al tuturor secretelor, adica Secretul Alchimic al Pietrei Filozofale, care transforma, in sens simbolic, totul in aur. Secretul Elixirului Vietii. Secretul Ambrosiei, nectarul nemuririi !
        Pana la urma, Secretul Ascensiunii, deoarece functia sa principala este de a ajuta la Inaltare si la formarea unui Portal spre dimensiunile superioare.

SECRETUL CARBONULUI-7!
        Izotopul de Carbon-7, nedescoperit pana in prezent, are 6 electroni, 6 protoni si doar 1 neutron. Este un element echivalent  al sistemului energiei Kundalini, precum si cubului lui Metatron.
        Ca si elementul fier, care are capacitatea de a sustine un camp magnetic in jurul lui, Carbon-7 are capacitatea stranie de a crea campuri hiperdimensionale, cum ar fi campurile mentale. Astfel, se pot amplifica gandurile, multidimensional, la fel cum Fierul si Cuprul pot amplifica intr-un transformator campurile magnetice.
        Firesc, acest lucru se formeaza si in creierul adeptilor spirituali atunci cand acestia au experiente in afara corpului sau in timpul realizarii altor fenomene supranaturale, cum ar fi bilocatia, materializarea, etc. In timp se formeaza o stralucire, un halou (nimb de lumina) in jurul fiintelor extrem de evoluate, iar aceasta se datoreaza producerii in exces de neutroni, atunci cand Carbon-12 se transmute in Carbon-7, in interiorul creierului lor. Cu toate acestea, Carbon-7 se descompune foarte rapid in alte forme de materie; prin urmare este aproape imposibil de detectat acest element Carbon-7, direct in corpul uman.
        Istoria si Religia ne-au oferit mai multe indicii cu privire la identitatea acestui minunat element, prin notatii criptice, simboluri si texte enigmatice. Aceasta ocultare a fost necesara pentru protejarea cunoasterii, deoarece, ajunsa in maini gresite, ar fi putut duce la distrugerea acestei planete. Aceasta este puterea sa !
        Aceste riscuri predomina si acum, insa exista 2 motive principale pentru revelarea acestei cunoasteri in momentul de acum:
        1. Suntem acum in pragul celei mai mari si importante schimbari prin care umanitatea a trecut vreodata. A venit timpul ca toate secretele sa fie descoperite, implicit acest secret care a fost pastrat o lunga perioada de timp. Natura a vorbit, prin diferite semne, anuntand ca timpul pentru ca acesta sa fie dezvaluit, a sosit.
        2. Desi structura atomica si proprietatile acestui element minunat sunt relevate aici, este extrem de dificil de a sintetiza Carbon-7 intr-un laborator, in afara de scumpele acceleratoare de particule.
        In sistemul Kundalini, aceasta configuratie 6-6-1 este reprezentata de partenerii de sex masculin si feminin, prin cele 6 chakre inferioare plus a 7-a chakra, Sahasrara, care este neutra.
        In iudaism, Metatron, care este considerat a fi mediator al lui Dumnezeu, este adesea reprezentat printr-un cub format din 13 cercuri, din care 1 cerc central, inconjurat de 6 interioare si 6 exterioare.
        In crestinism, Da Vinci, in Cina cea de Taina, infatiseaza un moment inainte de rastignirea lui Hristos si, ulterior Invierea si Inaltarea, infatisata de o reprezentare simbolica a configuratiei 6-6-1, adica cei 6 apostoli asezati de fiecare parte a lui Isus Hristos.
        Este interesant de notat ca ambele energii Kundalini, Metatron si Hristos, sunt vehicule ale Maicii Domnului, chiar daca fac parte din sisteme spirituale diferite.
        Toate acestea sunt stiute de civilizatiile avansate de dincolo de planeta noastra, care au fost uitate de noi, peste milenii. Eliberarea acestor informatii, in acest timp, este de asemenea  menita sa accelereze Divulgarea Secretului. Aceasta cunoastere, are puterea de a amplifica mintea umana si va face ca toate progresele tehnologice si ale sistemelor economice sa devina complet redundante (adica sa contina informatii identice in mai multe parti ale aceluiasi sistem de informatii), deorece in timpul de manifestare al Abundentei care ne asteapta dupa 2012, tehnologia si banii nu vor mai avea nici o valoare.
         In perioada post Divulgare, mintea colectiva a Omului va suferi o schimbare cuantica expansiva. O masa critica a omenirii va trece de la o viata egocentric-materiala la o viata fara de ego, plina de iubire si spiritualitate.
Activitatea Soarelui, in aceasta perioada, va duce la  transformarea finala, care va fi transmutarea Carbonului-12 din AND-ul uman, in Carbon-7. Acest lucru va permite omului sa supravietuiasca dublului “cataclism” de schimbare a polilor si migrarii Noului Pamant spre dimensiunile superioare."
SURSA:
http://www.youtube.com/watch?v=b5_6R8YBlv4&feature=player_embedded

În partea a doua voi detalia câteva aspecte expuse în text şi lămuriri privind întrebarea care a fost adresată: din punctul meu de vedere, bunînţeles.

luni, 4 iulie 2011

IERTARE ŞI UITARE

Eu sunt dintre cei care iartă şi nu uită...
Iert... e o expresie, pentru că aşa se spune omeneşte... dar nu iert - dacă stau să mă gândesc...
Pentru că nu am ce ierta. Pentru că nu mă supăr. Mă pot necăji sau mă pot simţi îndurerată pe moment, dar supărarea care necesită iertare cred că e altceva.
Şi nu uit...
Pentru că nu trebuie să uit că omul are sensibilităţi care trebuiesc ÎNCĂ înţelese şi acceptate. Astfel pot să am o altă perspectivă de a privi un eveniment agresiv creat de un om. O altă faţă a ne-uitării.
Spun ÎNCĂ – nu pentru că în curând nu le va mai avea, ci pentru că în curând toţi le vom accepta şi recunoaşte fără jenă, fără frică. Şi atunci nu ne vom mai răni, nu ne vom mai simţi vinovaţi, sau lezaţi sau neputincioşi din cauza sensibilităţii noastre. Iar sensibilitatea va putea fi o unealtă specială a înţelegerilor noastre – normală astfel pentru toată lumea.
Pentru că omul agresiv este de fapt hipersensibil, dar nu poate să îşi recunoască sensibilitatea şi, mai greu de suportat, nu poate să-şi facă din ea o unealtă de trăire în această lume. Înfricoşat în sufletul său, atacă pentru a se apăra, adună pentru a se apăra, îşi apără ceea ce adună, distrugând fără să-şi dea seama pe toţi cei de la care ar putea primi ajutor.
Însă lumea se schimbă prin sublimare – adică prin regăsirea celor mai înalte valori ale oricărui element de trăire umană, iar acelea vor fi folosite şi de acolo în sus – dezvoltate. Nu va fi chiar mâine pentru toată umanitatea, dar repede – chiar dacă treptat şi în grupuri mici – lumea se va schimba.
Azi, acum, raportat la forţele pe care le avem la acest nivel de vibraţie – nu la cel de peste un an sau 50 sau 100 de ani – sensibilităţile ascunse nu i le pot eu lecui. Ştie numai Dumnezeu ce-i trebuie pentru asta şi câte evenimente, câte vieţi, câte puteri directe şi colaterale mai are de dezvoltat pentru a reuşi. Numai Dumnezeu ştie dacă şi eu am făcut ce trebuie, sau sunt doar pe cale de a înţelege ceva... Şi munca mea de acelaşi fel, pentru cucerirea acceptării altor sensibilităţi, altele decât cele pe care mi le accept acum, se va relua în viitor, când voi avea condiţiile necesare acelor manifestări.
Astfel de sensibilităţi, indiferent dacă sunt ascunse sau acceptate şi folosite cu seninătate, sunt culoare de trăire pe care nici o şcoală nu ni le arată. În mod normal o societate omenească ar trebui să cultive răbdarea, toleranţa, creativitatea, introspecţia, valoarea şi multilateralitatea utilizării capacităţilor proprii, calitatea execuţiei lucrărilor şi ajutorului oferit semenilor. Dar societatea noastră nu o poate face decât la nivele foarte înalte de vibraţie planetară. Şi eu trebuie să mă port şi să trăiesc cât mai demn, corect, înţelegător, când lumea este aşa cum este ea acum.
Aşa cum mai spuneam azi, ce pot face eu acum este să trăiesc luând aminte la ceea ce este în jurul meu acum... Trăind şi pregătindu-mă mereu de câte ceva nou: pentru clipa următoare sau pentru viaţa următoare, sau pentru orice altceva numit oricum altfel în viitor sau pe alte meleaguri universice... Trăind ţinând cont de puterile, neputinţele, sensibilităţile TUTUROR, atât cât sunt în stare în fiecare clipă...
Mie mi se pare foarte important.

ÎNVĂŢĂTURĂ...

Un om spune ceva...
Toată lumea se foloseşte de ocazia faptului că omul a spus acel "ceva".
Despre cei care folosesc în mod pozitiv cele spuse - se spune că a învăţat din acel "ceva"...
Despre cei care folosesc în mod negativ, răstălmăcit, pervers - se spune că sunt profitori...
Unii se supără pe ceilaţi, se dispreţuiesc reciproc, se atacă, se agresează...
Să nu uităm că toate sunt etape de învăţătură, iar profitorii vor ajunge negreşit, prin evoluţiile lor, să se folosească în mod pozitiv, înălţător, de orice împrejurare, pentru a învăţa mereu câte ceva.
Să nu uităm, de asemenea, că cei care se necăjesc la început pentru deteriorarea mesajului lor adresat cu tot sufletul, din toată inima, cu tot respectul, au trecut cândva prin etapa celor dintâi, şi vor ajunge la rândul lor, prin evoluţiile proprii, să simtă doar compasiune pentru cei care nu se pot deocamdată ridica la un nivel îmbucurător pentru toată lumea din jur. Să îi înţeleagă şi să aştepte liniştirea lucrurilor, pentru a-şi oferi treptat, cu răbdare, învăţătură nouă care poate fi oferită pornind de la asemenea situaţii.

SFĂTUITORII DE TAINĂ (ÎNGERII NOŞTRI ÎNVĂŢĂTORI ŞI PĂZITORI)

În curtea Muzeului de Egyptologie din Cairo (fotografiile pot fi preluate fără frică, sunt făcute de către o prietenă bună, nu sunt preluate de pe internet) se află două statui reprezentând cunoaşterea de mii de ani a celui care ne este fiecăruia dintre noi propriul înger păzitor - spunem noi, sau Păzitorul Destinului, Drumului, al Porţii. Era Sfătuitorul de Taină, binecunoscut preoţilor templelor egiptene, care mai ştiau, de asemenea, că oamenii cei mai avansaţi, cei mai puternici, aveau 2 sau chiar mai mulţi Sfătuitori (Învăţătorii, cei care au reprezentaţi o carte lungă pe cap, acolo unde numim azi plexul coroanei sau Sahasrara). Sfătuitorii de taină erau numiţi Hathori - lucru puţin ştiut de noi, azi: căci preoţii egipteni ştiau multe şi dezvăluiau unor infim de puţini oameni, legaţi cu limbă de moarte de păstrarea adevărului: întrucât ei mai ştiau că nu au puterea să dea curs cerinţelor de înălţare spirituală venite din partea ingerilor lor, hathorilor lor, având o reprezentare sintetică în zeiţa Hathor. Dar cereau oamenilor de rând, căutând pretext pentru pedepsire ori de câte ori era posibil, pentru păstrarea unei conduceri prin teamă, prin frică.

În fotografii sunt prezentate două statui: una reprezentând omul cu un hathor şi apoi omul cu doi hathori. Cea de-a treia fotografie prezintă efigia zeiţei Hathor, pe frontispiciul Muzeului de istorie (egyptologie) din Cairo.



___________________

Şi în continuare o frumoasă poveste prezentată de prietena noastră Margareta Balog.

O POVESTE FOARTE FRUMOASA.....

Tot ce se putea auzi inainte de ivirea zorilor erau suspinele unui suflet foarte nefericit. Ana era un copil Indigo de 12 ani, care avusese o viata foarte tulburata pe Tabla de Joc a Liberului Arbitru. Avea putini prieteni si ii era greu sa se adapteze la viata scolara. Profesorii o considerau un copil problema. De asta se simtea mereu ca un fel de observator din afara. Ana avea o relatie deosebit de dificila cu mama ei si se certau adesea. Cu toata cunoasterea ei intuitiva, era deznadajduita – si aproape ca renuntase sa mai spere. La numai doisprezece ani, Ana isi dorea sa mearga Acasa.
Simtindu-i confuzia, Spiritul i a vorbit direct: „Ana, daca vrei, poti sa pleci – dar mai intai iesi in gradina si stai cu un deget intins in fata“. Ana era socata ca Spiritul ii vorbeste atat de direct – lucru care nu i se mai intamplase pana atunci. Desi nu prea vedea cum ar putea s-o ajute asa ceva, s a gandit sa faca totusi o incercare. Soarele tocmai se ridica la orizont si totul parea invaluit in nuante albastrui rosiatice. Dupa ce s a asigurat ca nu o vede nimeni, Ana a inchis ochii si si a intins mana cu un deget indreptat inainte, asa cum o invatase Spiritul. Dupa cateva clipe a simtit o gadilatura si, deschizand ochii, a vazut o pasarica maronie, asezata pe degetul intins. „Buna, draga mea”, spuse pasarea. Anei i se umplura imediat ochii de lacrimi, pe cand ii reveneau in memorie sentimente de Acasa, aproape uitate.
Apoi se uita in jur, sa vada daca era singura si isi sterse ochii de lacrimi. Era realitate, sau vis? Oare pasarea chiar i-a vorbit? Imediat, pasarea i-a vorbit din nou. „Ana, sunt langa tine ca sa-ti readuc aminte ca ai venit aici cu un scop si ca, daca pleci, el nu se va mai realiza.” Ana simti pentru prima oara o raza de speranta si i se umplura iarasi ochii cu lacrimi de bucurie. Chiar si cea mai vaga aluzie despre existenta unui scop anume, o ajuta. Gradina se umplu de vraja, in timp ce Ana si pasarea discutara mai bine de o ora. In majoritatea timpului, Ana nu facu altceva decat sa planga – atatea tensiuni avea de eliberat. Apoi auzi bombanelile mamei venind din bucatarie. Ana s a temut ca trebuia sa se desparta de pasarica fermecata. „Nu te teme, Ana, ne vom mai intalni si alta data. Voi fi mereu aici, cu tine. Nu trebuie decat sa vii aici in gradina, sa intinzi degetul si iti voi raspunde.”
In aceea zi, la scoala, profesorii nu au reusit sa-si dea seama de ce Ana plangea incontinuu. Credeau ca i s a intamplat ceva rau, dar Ana stia ca, de acum, totul era bine. Uneori avea indoieli daca lucrurile se petrecusera aidoma. Pe urma, isi dadu seama ca nu mai conta nici daca pasarea ar fi fost un produs al imaginatiei ei. Sentimentul de Acasa pe care i-l transmisese pasarea o facu sa se simta implinita si, de atunci inainte, nu mai dori sa renunte la el.
De atunci, in fiecare dimineata, Ana se trezea inainte de rasaritul soarelui, se ducea in gradina si vorbea cu pasarea. Ele discutara despre o gramada de subiecte si pasarea ii dadu Anei de rezolvat probleme de viata. Ana le duse la bun sfarsit, cu bucurie – chiar daca unele au necesitat niste schimbari dificile in stilul ei de viata. Pasarea ii aducea constant aminte ca ea este aceea care, prin alegerile facute, detine puterea de a-si schimba propria realitate. Micuta pasare maronie umplea de magie viata tinerei fete. Zi dupa zi, totul a mers la fel, pana cand viata Anei incepu sa se schimbe. La scoala, Ana avea prieteni care o admirau si o respectau. Profesorii se schimbara ca prin farmec, devenindu-i prieteni. Ea si mama ei incepura sa se inteleaga si sa comunice mai bine. In sfarsit, Ana simtea ca viata ei avea un sens.
Intro dimineata, Ana se uita in urma si realiza cat de departe ajunsese. Doar in cateva luni, a progresat catre fericire mai mult decat in ultimii doisprezece ani. Dupa ce a inteles acest lucru, ea ii multumi pasarii pentru darul fermecat pe care i-l facuse. Pasarea i a raspuns: „draga mea, nu puteam sa-ti daruiesc ceva ce nu aveai deja. Misiunea mea a fost sa-ti fiu oglinda, ca sa-ti vezi adevaratul sine si sa-ti reamintesti puterile pe care le ai. Te rog, nu pierde niciodata din vedere faptul ca puterea de a schimba este in interiorul tau si nu in afara. Ai ales sa-ti exerciti aceasta putere si, in felul acesta, ti ai schimbat propria realitate”.
Cel mai important lucru din viata Anei era scurtul timp petrecut in fiecare dimineata, cu pasarea, reamintindu-si de adevarata ei putere. Simtea o iubire coplesitoare pentru aceasta faptura minunata si modesta. Pe ploaie sau pe soare, Ana isi petrecea fiecare dimineata in gradina, stabilindu-si amanuntele acelei zile cu profesoara pe care se obisnuise sa o iubeasca atat de mult. Ana avea o viata frumoasa.
Intr-una dintre zile, Ana se trezi chiar mai devreme decat de obicei. Simtea o schimbare de energie, insa nu era sigura ce se intampla. Isi aduse aminte ce-i spusese pasarea, in legatura cu tranzitiile de energie si ca ele erau un indiciu pentru evolutia oamenilor. Si-a mai reamintit ce-i spusese pasarea, ca propria ei schimbare era o parte necesara a evolutiei spirituale – deoarece, fara schimbari, toate lucrurile mor, in cele din urma.
Schimbarea este aceea care creeaza, de fapt, magia pe care o cautam. Preocupata de aceste idei, ea isi formula cu grija intrebarile pe care dorea sa i le puna pasarii. Cand sosi vremea de intalnire, Ana se plimba nerabdatoare prin gradina, cu un deget intins in fata. Dar, in dimineata aceea, pasarea nu mai veni.
Cu ajutorul pasarii, Ana a invatat sa aiba incredere mai mare in intuitie, decat in gandirea rationala. Acum era momentul perfect pentru a folosi acest instrument si, in sinea ei, Ana stia ca totul era in ordine cu draga ei prietena. In adancul sufletului, simtea de asemenea ca ea insasi era in ordine – la urma urmei, nu i se intamplase nimic rau. Cu toate acestea, ii era dor de prietena ei, pasarea, si de timpul petrecut impreuna. Ana si a trecut in revista toata informatia pe care i-a dat o pasarea, cat si felul in care a aplicat o practic in viata. Era insa derutata de faptul ca pasarea ii promisese sa nu o paraseasca niciodata. Cu toate acestea, iata ca statea complet singura in gradina. Ana incerca sa vorbeasca cu pasarea, ca si cum ar fi fost acolo.
Chiar simtea gadilatul atat de familiar, ca atunci cand pasarea i se aseza pe deget. Insa, ori de cate ori isi formula o intrebare, in cap ii si aparea, ca prin farmec, raspunsul. Brusc Ana a inteles ca adevaratul dar primit de la pasare era sa aiba incredere in propriul ei ghid interior – mai curand decat sa caute raspunsuri din surse exterioare.
In fiecare dimineata, Ana isi continua ritualul de a iesi in gradina si de a tine degetul intins inainte. Saptamani in sir, Ana continua sa iasa in gradina. Nu trecea nici o zi fara sa se gandeasca la prietena ei. Pentru prima oara dupa multa vreme, Ana a plans – insa, de data asta, lacrimile ii erau dulci amare. Era trista la gandul ca nu va mai simti pasarea pe deget – insa, in adancul inimii, stia ca legatura lor nu se va pierde niciodata. Prin faptul ca a invatat-o cum sa capete incredere in propria ghidare interioara, pasarea ii daduse Anei si cheia integrarii spiritului in forma umana. Ana isi dadu brusc seama ca, la urma urmei, viata nu era chiar atat de rea.
Odata cu trecerea timpului, Ana capata un rol cheie in scoala. In cele din urma, profesorii au inteles ca ea nu era un copil problema, ci ca atat ea cat si altii copii asemanatori ei, depaseau cu mult nivelul invataturii oferite de scoala. Ana ii ajuta sa-si schimbe metodele de predare, in asa fel incat sa capteze mai bine interesul copiilor. Ea ii ajuta pe profesori sa-si adapteze modul de a gandi, la cel al noilor copii care incepeau sa vina. Ziua in care Ana a absolvit scoala a fost una intr-adevar deosebita.
Daca ar fi privit lucrurile din vechea perspectiva, Ana nu si ar fi putut niciodata imagina ca se va bucura de aceasta perioada a vietii ei. Si iata o jucand un rol foarte important in educatia educatorilor. Si astfel, in felul ei modest, a ajutat la pregatirea energiei pentru tot ceea ce avea sa urmeze.
Ana a crescut in ani si pozitie sociala. A devenit un mare vindecator, dandu-le forta la mii de alti oameni, ca sa-si schimbe propria realitate. Asa cum a invatat o pasarea, Ana s a folosit de ceea ce ii dicta inima, pentru a i indruma pe ceilalti. Ea a descoperit ca, pe masura ce avea mai multa incredere in propria-i putere, cu atat mai multa putere avea de daruit.
Ana se gandea adesea la cea mai buna prietena a ei si, de aceea, era mereu inconjurata de pasari de toate felurile. Pasarea deveni simbolul personal al Anei si fiecare colt al camerei era impodobit cu diverse imaginii de pasari. Ea deveni peste tot cunoscuta ca doamna pasarilor. Ana isi insusi acest titlu cu mare mandrie. Fusese atinsa intr-o anumita parte a ei care era atat de profunda, incat nu putea sa uite si a ales sa poarte darul de intelepciune al pasarii, in tot ceea ce facea. Ana traia cu adevarat in Spirit.
Peste ani, Ana isi ingrijea nepotul. Acest copil era foarte special pentru ea. Din ziua nasterii lui, a stiut ca intre ei exista o legatura de dincolo de viata asta si era nerabdatoare sa vada incotro ii poarta contractul lor actual. Billy era un copil de sapte ani, cu ochi stralucitori, care citeau fara teama si foarte profund, in sufletul Anei. El i a adus aminte de rolul important pe care il jucase in redefinirea sistemului scolar in care urma sa intre copilul. In acel moment, Ana era foarte recunoscatoare ca a ales sa ramana aici.
Intr-una dintre zilele cand Billy era in vizita la bunica Ana si examina diversele statuete de pasari de pe placa de deasupra semineului, atentia i-a fost captata de o statueta mica, maronie. Ana il observa cum priveste cu insistenta, pasarea. In adancul inimii, stia ca ceva minunat este pe cale sa se intample. In asteptare, Ana isi tinu respiratia. Nepotul sau de sapte ani se intoarse catre ea si spuse: „Stii, buni, asta seamana intocmai cu pasarea care iti sta mereu pe umar.”
Cuvintele o lovira pe Ana cu o forta care o facu sa se clatine pe picioare. Deodata, piesele din puzzle se asezara la locul lor. Toate intrebarile ei despre pasare capatara raspuns. Isi aduse aminte de ziua cand pasarea nu mai venise si isi dadea acum seama ca ea progresase, pana la punctul in care pasarea i s-a putut aseza pe umar, in loc de deget. Ana fusese atat de obisnuita sa o caute in fata ei, incat nu observase ca, in loc de deget, evolutia ei facuse posibila aterizarea pasarii direct pe umar.
Dupa toti acesti ani, tacerea indelungata a fost, in sfarsit, intrerupta. „Da, draga Ana”, a spus pasarea. „Ti-am spus ca nu te voi parasi niciodata – si nu am facut-o”. Lacrimi de bucurie ii umplusera iarasi ochii, in timp ce auzea din nou sunetul minunat la vocii scumpei ei prietene. „Sunt atat de mandra de tine, pentru alegerea pe care ai facut-o in ziua aceea. Ai fi putut sta o vesnicie privindu-ti degetul, asteptand sa-ti vina, din afara, indrumarea cu care erai atat de obisnuita. Dar tu ai decis sa mergi mai departe, avand incredere in propria ta indrumare launtrica. Ceea ce ai trait tu, a fost integrarea Spiritului, prin deschiderea legaturii cu propriul tau Sine Superior. Tu nu esti separata de Spirit – asa cum te-ar fi putut face sa crezi, experienta ta omeneasca. Tu nu esti separata de mine – pentru ca noi suntem Una. Ai intrat in lumea obisnuita cu Spiritul, pe umar si ai avut curajul de a-ti crea singura propriul moment magic. Ai procedat bine, draga mea Ana. Ti-ai atins scopul cel mai inalt, prin faptul ca ai inteles sa integrezi omenescul cu Divinul.”
In acel moment, Ana a stiut ca ea si nepotul ei au incheiat un contract important. Pentru prima data in viata ei, Ana a inteles ca ceea ce stia in cap era in totala armonie cu ceea ce stia in inima. Miracolul din viata Anei era acum complet.
Si asa este …

"IUBIREA DE SINE NU MIROASE A BINE"

REFERITOR atenţionarea corectă - după părerea mea, în felul ei - asupra acestei zicale româneşti.
Discut aici despre un sens al zicalei, având în vedere exemple pe care le-am întâlnit în ultima vreme, cele care mi s-au părut mai serioase. Sigur că ar fi multe de discutat în acest sens.
 
Subscriu acestei vechi zicale româneşti - spre a avea atenţie la interpretări sau la folosiri departe de latura înalt-spirituală a iubirii de sine: a înţelegerii  şi folosirii echilibrate, modeste, a valorii proprii. 
Am discutat cu mulţi români şi toţi cei de peste 40 ani, dacă au fost puşi între  a alege între exprimarea americană "Iubire de sine" şi cea românească străveche "Respect de sine", au ales exprimarea românească. Tineretul a crescut în exprimări americane. Şi nu poate să mai accepte şi altceva. Dacă au crescut citind că iubirea e totul - refuză altceva. De fapt nu iubirea în sine este ţelul CI FOLOSIREA EI ÎN DEZVOLTAREA RELAŢIILOR.
Multe de spus despre acest aspect, al folosirii ei.
De multe ori  - aşa cum spune alt proverb, nu mai vedem copacii din cauza pădurii. Şi este adevărat, căci am întâlnit mulţi oameni care au spus, spre exemplu, la un moment dat: „Eu consider că iubirea e totul, iubirea de mine şi de întregul univers !!! pleacă de aici cu maşina şi cu mobila ta cu tot !!...”
Şi nu ar fi un singur caz, normal... Invidia este neînţeleasă ca făcând parte din cele pe care iubirea le poate şterge... Atitudinea arogantă, dispreţuitoare la fel... La fel şi corupţia... Părinţi care "iubesc totul", învaţă copilul să se preţuiască, încurajându-l să o facă prin "impuls exterior" şi tocmai de aceea oferă mită profesorului pentru copilul care trebuie să ajungă să "lumineze ca un soare"... 
Să nu creadă cineva că este o glumă...
Discuţia rămâne deschisă... Cu lucruri "minore" în egală măsură... cred însă că nu există abateri mari şi mici, ci numai abateri.
Ideea rămâne în sufletul nostru să vedem ce simţim de-a lungul vieţii, să fim sinceri asupra celor pe care le spunem şi celor pe care le facem. Să fim conştienţi asupra celor care ne-au intrat în obicei, ce trebuie să lepădăm, ce trebuie să sublimăm : adică să luăm partea înaltă a oricărui element şi aceea să o folosim. Să căutăm să folosim spre înălţare cu corectitudine, către ridicarea spirituală, nicidecum cu ridicare de-asupra altora. Să vedem cum ne ajută iubirea, către care tindem, în rezolvarea clipelor de viaţă - fie plăcute, fie neplăcute. 
Cum ajutăm iubirea să acţioneze în viaţa noastră....

Un raspuns la articolul REVOLUTIA TACUTA

Acesta este răspuns la un articol scris de dl. Marius Stan, la adresa:
http://www.empower.ro/spiritualitate/revolutia-tacuta/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+empowerro+%28Empower.ro%29
Intrucat aveam mai mult de scris, nedorind sa acaparez spatiul altora, am scris acest comentariu detaliat pe Facebook, de unde l-am preluat şi pe blog, acum.

M-a atras acest pasaj, foarte bine surprins, ca de altfel, din punctul meu de vedere, mai tot ceea ce scrie dansul.
„...Contribuie schimbarea noastra individuala la transformarea lumii? Da, insa doar intr-o mica masura – oricat de bine ne simtim crezand asta, impactul este redus, in esenta. Schimbarea unui sistem cu altul presupune mecanisme dincolo de puterea noastra. Ce putem noi face e sa fim deja pregatiti, adaptati, astfel incat sa preluam din mers si sa ducem mai departe, in comunitatile noastre, noul mod de a trai...”

Nu orice dorinta si lupta este izvorata din orgoliu, si multi oameni chiar dau dovada de orgoliu (eu numesc asta doar partea exacerbata a acestuia, nicidecum bucuria de a crea ceva, de a se automotiva si a merge mai departe), crezand ca de fapt lumea se poate schimba doar prin a ne crede dumnezei, deschizand „portaluri”, fiind reintruparea unor personaje istorico-biblice, etc. Exista si Gandalfi, si Zalmocsi, dar ei nu vor spune in vecii vecilor cine sunt si ce fac cu adevarat.
Ceea ce este adevarat aici - si apar deseori informatii cu privire la astfel de elemente - se refera la faptul ca exista oameni puternici, in marginea societatii generale umane, care au puterea de a ne sprijini in demersurile noastre curate pentru schimbarea lumii. Schimbare care este, de altfel, aproape. Foarte aproape... Dar nici doar pentru. ca si ei lucreaza, ci pentru ca universul este in permanenta schimbare: acum pe ridicare de vibratie.
Toate la un loc îsi aduc contributia – dar schimbarea vibratiei, cu adevarat, este temelia sublimarii manifestarilor noastre. Lumea „se trezeste” - nu prea sunt de acord cu aceasta numire, asa cum stiti acum, dar mai inchid si eu ochii uneori!! Si putem să ne simtim treptat aceasta „trezire” – as spune mai curand constientizare – pentru ca suntem veniti din cunoasteri uriase, pentru ca am venit sa invatam sa ajutam, sa ne ajutam reciproc, nu sa impiedicam. Sa nu ne impiedicam noi, mai departe, in propriile neputinte. Constientizandu-le, putem sa le indreptam, sa alegem cai de manifestare care sa acopere cu moralitate, calitate, echilibru, modestie, ceea ce poate fi influenta fatala la un moment dat din partea unui biosistem insotitor: vegetal si animal deopotriva. Sa rezistam influentelor. Sa ne ridicam de-asupra lor. Sa avem curaj sa o facem, să avem atitudine curajoasa in fata unor asemenea influente. În acest fel, schimbariel ne vor prinde pregatiti – asa cum spunea foarte frumos Marius:
„...Ce putem noi face e sa fim deja pregatiti, adaptati, astfel incat sa preluam din mers si sa ducem mai departe, in comunitatile noastre, noul mod de a trai...”

Comentarii preluate de pe locaţia mea Facebook:
Marius Stan:
Total de acord - tot ce ai spus tine de ' a ne pregati, a fi adaptati pentru a duce in comunitatile noastre schimbarea' -ce tine, intr-adevar, de ridicarea vibratiei. Pe care nu noi oamenii o ridicam pentru planeta - ea vine de dincolo de mintea noastra, din 'univers' sau oricum l-am numi. Sunt intr-adevar persoane puternice care ne ghideaza - dar nu vor iesi niciodata in fata sa faca pe 'salvatorii'. Intre timp, exista o infruntare intre vechiul si noul sistem, in fiecare din noi, in interior...pe care avem nevoie sa o 'castigam'...

Cristiana Antonovici:
Da, Marius...
Am observat ca este foarte neplacut multora, influentati de scrieri inconstiente sau oportuniste, carora nu le place echilibrul si recunoasterea cu modestie a unor astfel de lucruri. Si multe lucruri sunt spuse in virtutea incredintarii asupra naturii dumnezeiesti a omului - care arata de fapt puterea omului de a se auto-cizela, de a-si perfectiona mereu atitudinea si manifestarea deopotriva. Ma opresc aici, caci nu vreau sa se creada ca acuz. Solicitam de fapt lucrarea spirituala asupra noastra, prin fortele pe care ni le ofera lumea in care traim. Sa devenim constienti de ele si sa le folosim pentru a ne pregati sa primim viitorul cu demnitate si cu bucurie, asa cum ai aratat in articol foarte corect, dupa parerea mea, foarte frumos. Ca un om pe deplin constient de lumea in care traim cu totii si deschis catre a constientiza mai departe ceea ce ne va oferi viitorul.