EXPERIENŢĂ ŞI SUBLIMARE
Scriam în articolul precedent că în istoria sa omenirea a practicat două feluri de creaţie materială conştientă: creaţia mentală şi creaţia manual-tehnologică – specifice unei etape mentale şi unei etape intuitive din evoluţiile pământene. La întretăierea acestor două laturi ale creaţiei materiale, care se completează şi se valorizează reciproc, fiecare dintre ele prinde volum şi îşi sublimează calităţile, prin accesul către trepte superioare de evoluţie. Fiecare aspect se va constitui rădăcină pentru evoluţii care se vor dezvolta în viitor, pentru înţelegerea profundă a modurilor de funcţionare a tuturor legităţilor universale, chiar începând cu planul cunoscut acum: legităţi fizico-chimice, social-cauzale şi profund spirituale. Astfel, cunoaşterea lor în planul de acţiune al corpului solid, pe care o dezvoltăm azi, va conduce la expansiunea în profunzime a aplicaţiilor chiar şi prin corpul mental, lucru care va ajuta la formarea unei adaptabilităţi sporite în perioadele viitoare de trecere de la o etapă planetară de înaltă vibraţie – la una de joasă vibraţie, aşa cum s-au petrecut lucrurile după glaciaţiune. Şi invers: aşa cum se petrec lucrurile azi.
Este cât se poate de clar că omenirea nu are multă experienţă în acest domeniu: curgerile nu sunt de loc line, iar cei care au strangulat astfel de curgeri deja au învăţat să nu o mai facă. Este rândul altora să conştientizeze acest lucru, de aceea avem senzaţia că omenirea nu a învăţat nimic din trecutul său. De fapt, tuturor oamenilor – ca spirite întrupate – le vine rândul să vadă unde greşesc, mai mult sau mai puţin, mai devreme sau mai târziu. Şi nimeni nu pleaca ”acasă” până ce nu trecem cu toţii prin conştientizarea propriilor neputinţe. Vremurile sunt foarte puternice şi, chiar dacă ascundem ceea ce conştientizăm că nu este bine, frumos, moral – nu o putem face la infinit, definitiv. Energiile sunt prea puternice pentru ca să ne ţinem “în frâu”. Cei care conştientizează deja acest lucru sunt deja pe drumul înţelegerilor şi găsirii puterii interioare pentru a ieşi chiar din destinul în curs din vârfurile de “atac”; iar drumul până la ducerea la bun sfârşit a sarcinii de destin este relativ uşor, cu experienţa acceptărilor şi a adaptărilor care înlătură deja crizele existenţiale.
Iată de ce, pe de o parte, trăim astfel de vremuri pe care le considerăm grele, de multe ori aproape de neînţeles, dar pe de altă parte astfel de trăiri se constituie experienţă spirituală, se adânceşte la toate nivelele de cunoaştere a creaţiei materiale şi, parţial, la unele nivele comportamentale umane. Nu trebuie să cerem un nivel total de înţelegere şi acceptare, căci mare parte din omenire nu o pot încă face, dar învaţă, ceea ce este foarte important să înţelegem. De altfel, dacă cuiva i se pare că altcineva nu se ridică la nivelul de comportament pe care i-l cere, să nu uităm că fiecare dintre noi avem pe altcineva care ne dovedeşte că nu suntem capabili să ne ridicăm pe o altă culme comportamentală: pe care nu am sesizat-o şi pe care avem şi noi, la rândul nostru, tendinţa de a o nega.
De aceea ni se cere să nu ne judecăm semenii, chiar dacă le vedem defectele; să tragem concluzia că ceva considerat negativ nu vom face – dar ceva ce considerăm pozitiv ne vom strădui să facem. Toate învăţăturile religioase ale omenirii acceptă distanţieri între grupuri populaţionale – prin învăţăturile care se dau unora pentru a face faţă agresiunilor altora. Ni se şi cere să nu urâm, să nu denigrăm, să nu negăm: suntem îndrumaţi să acceptăm acele segmente spirituale ale omenirii care par cele mai încrâncenate împotriva toleranţei, încrederii şi universalizării semenilor lor, prin agresiune impunându-şi altora voinţa lor, generalizând ceea ce este de nivel scăzut şi mediu, având o atitudine general-dispreţuitoare la adresa semenilor lor. Dispreţul este forma lor cea mai subtilă de respingere a omenirii. Dacă rămânem în domeniul comparaţiei celor două etape de evoluţie ale omenirii (mentală şi intuitivă) este bine de ştiut faptul că atitudinea dispreţuitoare a fost atitudinea cea mai negativă a unora dintre spiritele umane, la venirea lor pe Pământ. Ele au cunoscut greutăţi chiar şi atunci – specifice însă etapei mentale – şi în acele condiţii de vibraţie planetară foarte înalte ei şi-au înţeles bine limitele inferioare. Dar nu au înţeles şi faptul că cele mai multe astfel de greutăţi, chiar dacă atunci surmontate cu succes, se vor exacerba la nivelul unei vibraţii medii planetare foarte joase, când toate se reiau şi se adâncesc – fără ca cineva să observe propria alunecare. Tocmai astfel de greutăţi consolidează puternic cele pozitive, calitative, înălţătoare, învăţate în etapele mentale – relativ uşoare de trăit.
Evoluţia este astfel foarte simplu de înţeles: ceea ce învăţăm în etapele de evoluţie în condiţii optime, este necesar să adâncim şi în etape cu condiţii grele, desfăşurate treptat, consolidând astfel cunoaşterea la toate nivelele de creaţie şi comportament local.
Deja multă lume azi cunoaşte faptul că venim, ca spirite întrupate, din multe părţi ale universului, chiar din universuri diferite şi, după o perioadă consacrată unor evoluţii de foarte mare subtilitate (chiar dacaă trăite ele par foarte grosiere) ne reîntoarcem „acasă”. Şi mai ştie multă lume că vremea întoarcerii a venit, că suntem pe ultima sută de metri a călătoriei noastre şi că vom pleca chiar foarte curând. După cum observăm, tot mai multe segmente populaţionale îşi însuşesc învăţături de înaltă calitate, respectă viaţa, animalele cândva desconsiderate, oameni tot mai mulţi acceptă cauze profunde pentru care plantele şi animalele nu trebuiesc omorâte, nici chiar chinuite. Din ce în ce mai mulţi oameni nu mai acceptă vânătoarea de plăcere, testarea lucrărilor oamenilor în laboratoare, pe animale. Tot mai mulţi oameni se simt ajutători ai semenilor lor, ai tuturor formelor de viaţă de pe Pământ.
SCHIMBĂRILE COMPORTAMENTALE
În afară de creaţie, linia comportamentală se modifică şi ea simţitor în această perioadă de trecere, dar tot în funcţie de puterile spirituale ale oamenilor. Toate confuziile şi toate direcţiile greşite care se oferă în parcursul perioadei sunt fondul de învăţătură, pe aceleaşi baze deja discutate, pentru acum şi pentru mai tîrziu. Linia socială pe care o propovăduiesc conducătorii este corectă de fapt, dar ei nu o pot susţine decât teoretic, aderă teoretic – nu şi comportamental la direcţiile de înaintare ale societăţii. Pentru ei asemenea reguli înalte sunt specifice unor locuri străine de Pământ, dar numai subconştientul lor o ştie. Prin teorie, ei par extrem de avansaţi, mintea lor se poate ancora în asemenea teorii, jonglând cu ele cu uşurinţa celor care par a le respecta şi ale aplica în mod curent. De fapt, ceea ce în lumea antică şi medievală se petrecea în spatele unor porţi şi uşi bine închise, azi iese la suprafaţă, căci uşile şi porţile nu mai pot fi suficient de bine închise. Mintea omului de rând scotoceşte peste tot, avidă să ştie. Este epoca lui A ŞTI, mai presus de orice: chiar şi ceea ce face vecinul, privind pe gaura cheii. Tragem cu ochiul fiecare după cum ştim: unii la picioarele fetelor pe stradă, alţii la pulsari şi stele neutronice. Universul şi strada sunt deopotrivă ale noastre.
Trăind cu toate acestea, omenirea îşi descoperă puterea spirituală uluitoare de a-şi transcede epoca pe care o trăieşte, chiar dacă nu poate conştientiza bine de unde îi vine această putere. De aceea chiar folosim cuvântul „uluitor”. Lucrurile se desfăşoară fără ca omul obişnuit să se preocupe de mecanismele multor „minuni” din jurul său. Este o trăire, dar nu şi o aprofundare pentru fiecare om în parte. Dar se poate trăi aşa, cu miracole, cu uimiri, cu neînţelegerea unor rădăcini care dau un anume farmec de inocenţă... Trăirea cu sufletul, cu simţiri pur şi simplu, dând cu nonşalanţă la o parte învăţătura pe o halbă cu bere...
Cu toate acestea, puterea oamenilor de a înţelege universul în care trăiesc formează rădăcini puternice; este diferită de puterea de a se manifesta la cote foarte înalte, şi această diferenţă poate fi conştientizată sau nu. După formarea puterii de creaţie şi puterii de relaţionare, puterea de înţelegere a realităţii oferă forţă pătrunderii în lumea nouă ce continuă să modifice lumea, să o modeleze, de la o perioadă la alta. Înţelegerea realităţii nu are nici ea aici, pe Pământ, rădăcini adânci în trăirile şi în gândirile tuturor oamenilor, de aceea şi nivelul comportamental se orientează mult mai repede spre agresiv, spre conflict – chiar şi în etapele mentale, deşi foarte slab reprezentat. Înţelegerile oamenilor se referă mai mult la partea creativă (tehnică) decât la partea comportamentală. Adică la partea legată de fluxuri de creaţie, nu numai pentru că aşa îşi câştigă omul mai bine pâinea zilnică, ci pentru că obişnuinţa este mai multă în creaţia materială decât în relaţii de muncă şi de trai, iar acum ştim bine că omul crează (munceşte) mai mult decât relaţionează, iar când îşi dezvoltă din necesitate relaţii de viaţă şi de muncă, o face tot din interese legate de muncă: în comun sau în relaţii de superioritate/inferioritate, pe care nu le agreează însă de loc. Lumea văzută prin prisma acestor aspecte devine aspră, agresivă şi rea, căci este o neplăcere pentru majoritatea oamenilor să-şi câştige pâinea zilnică în vremurile noastre. Dragul de muncă vine treptat, cu greu. Oamenii înţeleg bine că nu trăiesc decât ca urmare a stabilităţii relaţiilor de muncă, şi numai asta îi cointeresează să se apropie unii de alţii. Dar tot treptat înţeleg şi când trebuie să renunţe la ele – deşi acest fel de înţelegere vine mult mai greu, cu sfâşieri sufleteşti, cu griji, cu temeri, cu disperări. Profunzimea înţelegerilor vine pe baza experienţei acumulate: din evoluţiile spirituale anterioare + experienţa acumulată chiar aici, pe Pământ. Cu cât vomulul evenimentelor trăite este mai mare, cu atât înţelegerile devin mai profunde.
Profunzimea înţelegerilor cere şi aplicaţie, iar punerea în practică a înţelegerilor devine astfel o sarcină constantă de destin pământesc. Înţelegerile au în principiu o putere colosală de ducere a lucrurilor în forme înaintate, care formează baza de abstractizare a relaţiilor dintre elementele universal valabile pentru viaţa de creator şi trăitor în medii planetare extrem de bogate. Relaţiile dintre oameni continuă cu înţelegerea vieţii universale numai pentru că omenirea a găsit această putere de abstractizare: conştientizarea vieţii ca atare conduce treptat la înţelegerea relaţiilor dintre oameni şi mediul înconjurător, în condiţiile în care cu greu omul şi-a găsit curajul de a pătrunde lumea biosistemului planetar. Relaţiile omului cu biosistemul planetar devin foarte strânse, aşa de strânse cum nu au fost ele nicicând. Şi se conştientizează din ce în ce mai mult acest aspect, în timp ce mase din ce în ce mai mari de oameni merg de la conştientizarea vieţii ca atare – la respactarea ei sub toate aspectele. Omenirea învaţă treptat că trăieşte într-un univers care o influenţaeză şi pe care manifestările sale îl influenţează mereu.
Omenirea se întăreşte, cunoaşte, luptă pentru drepturile, pentru libertatea ei. Omenirea păşeşte pe căi noi, cu haine noi, hotărâtă, curajoasă, cu demnitate.
Asta ştiau bine mayaşii.
De aceea calendarul lor se opreşte exact la data pe care ei o ştiau bine să fie aceea când omenirea nu va mai avea nevoie de îndrumări, de calendare, de indemnuri, direcţionări. Ştiau bine că este matură şi că nimic nu o mai poate dezrădăcina. Calendarul nesiguranţelor, al necunoaşterilor, lipsurilor de conştienţă se opreşte aici. În 21 decembrie 2012.
Chiar dacă veţi spune că nu este nici pe departe omenirea ceea ce ar fi ideal să fie, vor fi destul de mulţi oameni care să-i ajute pe ceilalţi să conştientizeze puterea interioară pe care o au. Chiar si acest lucru îl ştiau mayaşii... Şi nu numai ei.
Iar voi, cei care citiţi aceste rânduri – faceţi parte din acea parte a lumii care o va ajuta pe cealaltă. Conştienţi de misiunea voastră, despre care în acel moment nu va trebui nimeni să vă aducă aminte. Veţi şti totul în inima voastră. Şi veţi face exact ceea ce inima vă va îndruma...
Scriam în articolul precedent că în istoria sa omenirea a practicat două feluri de creaţie materială conştientă: creaţia mentală şi creaţia manual-tehnologică – specifice unei etape mentale şi unei etape intuitive din evoluţiile pământene. La întretăierea acestor două laturi ale creaţiei materiale, care se completează şi se valorizează reciproc, fiecare dintre ele prinde volum şi îşi sublimează calităţile, prin accesul către trepte superioare de evoluţie. Fiecare aspect se va constitui rădăcină pentru evoluţii care se vor dezvolta în viitor, pentru înţelegerea profundă a modurilor de funcţionare a tuturor legităţilor universale, chiar începând cu planul cunoscut acum: legităţi fizico-chimice, social-cauzale şi profund spirituale. Astfel, cunoaşterea lor în planul de acţiune al corpului solid, pe care o dezvoltăm azi, va conduce la expansiunea în profunzime a aplicaţiilor chiar şi prin corpul mental, lucru care va ajuta la formarea unei adaptabilităţi sporite în perioadele viitoare de trecere de la o etapă planetară de înaltă vibraţie – la una de joasă vibraţie, aşa cum s-au petrecut lucrurile după glaciaţiune. Şi invers: aşa cum se petrec lucrurile azi.
Este cât se poate de clar că omenirea nu are multă experienţă în acest domeniu: curgerile nu sunt de loc line, iar cei care au strangulat astfel de curgeri deja au învăţat să nu o mai facă. Este rândul altora să conştientizeze acest lucru, de aceea avem senzaţia că omenirea nu a învăţat nimic din trecutul său. De fapt, tuturor oamenilor – ca spirite întrupate – le vine rândul să vadă unde greşesc, mai mult sau mai puţin, mai devreme sau mai târziu. Şi nimeni nu pleaca ”acasă” până ce nu trecem cu toţii prin conştientizarea propriilor neputinţe. Vremurile sunt foarte puternice şi, chiar dacă ascundem ceea ce conştientizăm că nu este bine, frumos, moral – nu o putem face la infinit, definitiv. Energiile sunt prea puternice pentru ca să ne ţinem “în frâu”. Cei care conştientizează deja acest lucru sunt deja pe drumul înţelegerilor şi găsirii puterii interioare pentru a ieşi chiar din destinul în curs din vârfurile de “atac”; iar drumul până la ducerea la bun sfârşit a sarcinii de destin este relativ uşor, cu experienţa acceptărilor şi a adaptărilor care înlătură deja crizele existenţiale.
Iată de ce, pe de o parte, trăim astfel de vremuri pe care le considerăm grele, de multe ori aproape de neînţeles, dar pe de altă parte astfel de trăiri se constituie experienţă spirituală, se adânceşte la toate nivelele de cunoaştere a creaţiei materiale şi, parţial, la unele nivele comportamentale umane. Nu trebuie să cerem un nivel total de înţelegere şi acceptare, căci mare parte din omenire nu o pot încă face, dar învaţă, ceea ce este foarte important să înţelegem. De altfel, dacă cuiva i se pare că altcineva nu se ridică la nivelul de comportament pe care i-l cere, să nu uităm că fiecare dintre noi avem pe altcineva care ne dovedeşte că nu suntem capabili să ne ridicăm pe o altă culme comportamentală: pe care nu am sesizat-o şi pe care avem şi noi, la rândul nostru, tendinţa de a o nega.
De aceea ni se cere să nu ne judecăm semenii, chiar dacă le vedem defectele; să tragem concluzia că ceva considerat negativ nu vom face – dar ceva ce considerăm pozitiv ne vom strădui să facem. Toate învăţăturile religioase ale omenirii acceptă distanţieri între grupuri populaţionale – prin învăţăturile care se dau unora pentru a face faţă agresiunilor altora. Ni se şi cere să nu urâm, să nu denigrăm, să nu negăm: suntem îndrumaţi să acceptăm acele segmente spirituale ale omenirii care par cele mai încrâncenate împotriva toleranţei, încrederii şi universalizării semenilor lor, prin agresiune impunându-şi altora voinţa lor, generalizând ceea ce este de nivel scăzut şi mediu, având o atitudine general-dispreţuitoare la adresa semenilor lor. Dispreţul este forma lor cea mai subtilă de respingere a omenirii. Dacă rămânem în domeniul comparaţiei celor două etape de evoluţie ale omenirii (mentală şi intuitivă) este bine de ştiut faptul că atitudinea dispreţuitoare a fost atitudinea cea mai negativă a unora dintre spiritele umane, la venirea lor pe Pământ. Ele au cunoscut greutăţi chiar şi atunci – specifice însă etapei mentale – şi în acele condiţii de vibraţie planetară foarte înalte ei şi-au înţeles bine limitele inferioare. Dar nu au înţeles şi faptul că cele mai multe astfel de greutăţi, chiar dacă atunci surmontate cu succes, se vor exacerba la nivelul unei vibraţii medii planetare foarte joase, când toate se reiau şi se adâncesc – fără ca cineva să observe propria alunecare. Tocmai astfel de greutăţi consolidează puternic cele pozitive, calitative, înălţătoare, învăţate în etapele mentale – relativ uşoare de trăit.
Evoluţia este astfel foarte simplu de înţeles: ceea ce învăţăm în etapele de evoluţie în condiţii optime, este necesar să adâncim şi în etape cu condiţii grele, desfăşurate treptat, consolidând astfel cunoaşterea la toate nivelele de creaţie şi comportament local.
Deja multă lume azi cunoaşte faptul că venim, ca spirite întrupate, din multe părţi ale universului, chiar din universuri diferite şi, după o perioadă consacrată unor evoluţii de foarte mare subtilitate (chiar dacaă trăite ele par foarte grosiere) ne reîntoarcem „acasă”. Şi mai ştie multă lume că vremea întoarcerii a venit, că suntem pe ultima sută de metri a călătoriei noastre şi că vom pleca chiar foarte curând. După cum observăm, tot mai multe segmente populaţionale îşi însuşesc învăţături de înaltă calitate, respectă viaţa, animalele cândva desconsiderate, oameni tot mai mulţi acceptă cauze profunde pentru care plantele şi animalele nu trebuiesc omorâte, nici chiar chinuite. Din ce în ce mai mulţi oameni nu mai acceptă vânătoarea de plăcere, testarea lucrărilor oamenilor în laboratoare, pe animale. Tot mai mulţi oameni se simt ajutători ai semenilor lor, ai tuturor formelor de viaţă de pe Pământ.
SCHIMBĂRILE COMPORTAMENTALE
În afară de creaţie, linia comportamentală se modifică şi ea simţitor în această perioadă de trecere, dar tot în funcţie de puterile spirituale ale oamenilor. Toate confuziile şi toate direcţiile greşite care se oferă în parcursul perioadei sunt fondul de învăţătură, pe aceleaşi baze deja discutate, pentru acum şi pentru mai tîrziu. Linia socială pe care o propovăduiesc conducătorii este corectă de fapt, dar ei nu o pot susţine decât teoretic, aderă teoretic – nu şi comportamental la direcţiile de înaintare ale societăţii. Pentru ei asemenea reguli înalte sunt specifice unor locuri străine de Pământ, dar numai subconştientul lor o ştie. Prin teorie, ei par extrem de avansaţi, mintea lor se poate ancora în asemenea teorii, jonglând cu ele cu uşurinţa celor care par a le respecta şi ale aplica în mod curent. De fapt, ceea ce în lumea antică şi medievală se petrecea în spatele unor porţi şi uşi bine închise, azi iese la suprafaţă, căci uşile şi porţile nu mai pot fi suficient de bine închise. Mintea omului de rând scotoceşte peste tot, avidă să ştie. Este epoca lui A ŞTI, mai presus de orice: chiar şi ceea ce face vecinul, privind pe gaura cheii. Tragem cu ochiul fiecare după cum ştim: unii la picioarele fetelor pe stradă, alţii la pulsari şi stele neutronice. Universul şi strada sunt deopotrivă ale noastre.
Trăind cu toate acestea, omenirea îşi descoperă puterea spirituală uluitoare de a-şi transcede epoca pe care o trăieşte, chiar dacă nu poate conştientiza bine de unde îi vine această putere. De aceea chiar folosim cuvântul „uluitor”. Lucrurile se desfăşoară fără ca omul obişnuit să se preocupe de mecanismele multor „minuni” din jurul său. Este o trăire, dar nu şi o aprofundare pentru fiecare om în parte. Dar se poate trăi aşa, cu miracole, cu uimiri, cu neînţelegerea unor rădăcini care dau un anume farmec de inocenţă... Trăirea cu sufletul, cu simţiri pur şi simplu, dând cu nonşalanţă la o parte învăţătura pe o halbă cu bere...
Cu toate acestea, puterea oamenilor de a înţelege universul în care trăiesc formează rădăcini puternice; este diferită de puterea de a se manifesta la cote foarte înalte, şi această diferenţă poate fi conştientizată sau nu. După formarea puterii de creaţie şi puterii de relaţionare, puterea de înţelegere a realităţii oferă forţă pătrunderii în lumea nouă ce continuă să modifice lumea, să o modeleze, de la o perioadă la alta. Înţelegerea realităţii nu are nici ea aici, pe Pământ, rădăcini adânci în trăirile şi în gândirile tuturor oamenilor, de aceea şi nivelul comportamental se orientează mult mai repede spre agresiv, spre conflict – chiar şi în etapele mentale, deşi foarte slab reprezentat. Înţelegerile oamenilor se referă mai mult la partea creativă (tehnică) decât la partea comportamentală. Adică la partea legată de fluxuri de creaţie, nu numai pentru că aşa îşi câştigă omul mai bine pâinea zilnică, ci pentru că obişnuinţa este mai multă în creaţia materială decât în relaţii de muncă şi de trai, iar acum ştim bine că omul crează (munceşte) mai mult decât relaţionează, iar când îşi dezvoltă din necesitate relaţii de viaţă şi de muncă, o face tot din interese legate de muncă: în comun sau în relaţii de superioritate/inferioritate, pe care nu le agreează însă de loc. Lumea văzută prin prisma acestor aspecte devine aspră, agresivă şi rea, căci este o neplăcere pentru majoritatea oamenilor să-şi câştige pâinea zilnică în vremurile noastre. Dragul de muncă vine treptat, cu greu. Oamenii înţeleg bine că nu trăiesc decât ca urmare a stabilităţii relaţiilor de muncă, şi numai asta îi cointeresează să se apropie unii de alţii. Dar tot treptat înţeleg şi când trebuie să renunţe la ele – deşi acest fel de înţelegere vine mult mai greu, cu sfâşieri sufleteşti, cu griji, cu temeri, cu disperări. Profunzimea înţelegerilor vine pe baza experienţei acumulate: din evoluţiile spirituale anterioare + experienţa acumulată chiar aici, pe Pământ. Cu cât vomulul evenimentelor trăite este mai mare, cu atât înţelegerile devin mai profunde.
Profunzimea înţelegerilor cere şi aplicaţie, iar punerea în practică a înţelegerilor devine astfel o sarcină constantă de destin pământesc. Înţelegerile au în principiu o putere colosală de ducere a lucrurilor în forme înaintate, care formează baza de abstractizare a relaţiilor dintre elementele universal valabile pentru viaţa de creator şi trăitor în medii planetare extrem de bogate. Relaţiile dintre oameni continuă cu înţelegerea vieţii universale numai pentru că omenirea a găsit această putere de abstractizare: conştientizarea vieţii ca atare conduce treptat la înţelegerea relaţiilor dintre oameni şi mediul înconjurător, în condiţiile în care cu greu omul şi-a găsit curajul de a pătrunde lumea biosistemului planetar. Relaţiile omului cu biosistemul planetar devin foarte strânse, aşa de strânse cum nu au fost ele nicicând. Şi se conştientizează din ce în ce mai mult acest aspect, în timp ce mase din ce în ce mai mari de oameni merg de la conştientizarea vieţii ca atare – la respactarea ei sub toate aspectele. Omenirea învaţă treptat că trăieşte într-un univers care o influenţaeză şi pe care manifestările sale îl influenţează mereu.
Omenirea se întăreşte, cunoaşte, luptă pentru drepturile, pentru libertatea ei. Omenirea păşeşte pe căi noi, cu haine noi, hotărâtă, curajoasă, cu demnitate.
Asta ştiau bine mayaşii.
De aceea calendarul lor se opreşte exact la data pe care ei o ştiau bine să fie aceea când omenirea nu va mai avea nevoie de îndrumări, de calendare, de indemnuri, direcţionări. Ştiau bine că este matură şi că nimic nu o mai poate dezrădăcina. Calendarul nesiguranţelor, al necunoaşterilor, lipsurilor de conştienţă se opreşte aici. În 21 decembrie 2012.
Chiar dacă veţi spune că nu este nici pe departe omenirea ceea ce ar fi ideal să fie, vor fi destul de mulţi oameni care să-i ajute pe ceilalţi să conştientizeze puterea interioară pe care o au. Chiar si acest lucru îl ştiau mayaşii... Şi nu numai ei.
Iar voi, cei care citiţi aceste rânduri – faceţi parte din acea parte a lumii care o va ajuta pe cealaltă. Conştienţi de misiunea voastră, despre care în acel moment nu va trebui nimeni să vă aducă aminte. Veţi şti totul în inima voastră. Şi veţi face exact ceea ce inima vă va îndruma...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu