Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

sâmbătă, 25 octombrie 2008

Posedarea

Pe fondul nesiguranţei adaptării spiritului la realităţile trăite in timpul intruparilor sale, apar dezvoltări ale unor memorii latente, ale unor structuri corporale latente, moştenite de la generaţiile anterioare, sub imperiul unor impulsuri exterioare exagerate sau, diametral opus - chiar minimal manifestate, in conditii de destin echilibrate. Astfel de structuri pot fi sănătoase, stabile – dar cu ele omul nu este obişnuit inca să lucreze, să trăiască. Destinul ii cere s-o faca, in situatia in care el are conditii optime pentru astfel de desfasurari. Intrat in intrupare in astfel de conditii, conştientul insa poate refuza complet să trăiască în asemenea condiţii planetare, corporale. De aceea spiritul puternic se manifestă după voinţa lui, în pofida corpului şi împotriva seturilor de ordonari ale societăţii, prin care aceasta îl obligă la un fel de trăire neacceptat de el. Este cazul unor oameni care nu se pot adapta condiţiilor de sărăcie, de stres, de muncă manuală, de acoperire a voinţei sale de către voinţa altor semeni. Alţii pot fi apatici, şi pot rămâne în acest fel mare parte sau chiar toată viaţa lor – indiferent de lungimea ei. Greutăţile pot fi cel puţin de două feluri:
―Trăiri în timpuri de vibraţie medie planetară scăzută, puţin acceptată sau chiar inconştient neacceptată în manifestare aici, pe Pământ, mai cu seama de către spiritele cu foarte putina experienta in incarnari la nivele foarte joase de vibratie - asa cum a fost (si inca este) situatia Pamantului in ultimele milenii (de la putin timp dupa ultima glaciatiune);
―Chiar dacă vibraţia medie planetară devine cu timpul o stare obişnuită, variaţiile puternice care survin la creşterea vibraţiei planetare: variaţii mici sau mari de la o perioadă scăzută de timp la alta (chiar dacă vibratia este în creştere, VARIATIA ei crează nesiguranţă şi stres). Comparaţia interioară apare faţă de obişnuinţele de traire din alte timpuri si din alte zone ale universului, în condiţiile în care zona cu care se face comparatia inconstient permite refugiul în caz de neplăceri: dar ei sunt veniţi aici tocmai pentru a se obişnui să suporte astfel de neplăceri şi să înveţe să ducă un trai echilibrat în orice fel de situaţii s-ar naşte, sub orice fel de legi locale.
Vibraţia în creştere oferă spiritului condiţii să se alinieze la comportamentul uman local şi momentan, la trăiri şi lucrări de orice fel, obişnuite felului general al epocii de destin. Nu este necesar ca acest comportament să fie de un nivel foarte înalt, ci mediu dezvoltat: spiritual-mental-emoţional, conform cu înţelegerile epocii şi ale sale personale în contextul epocii trăite.
De-a lungul mai multor mii de ani se consemnează astfel de evenimente în viaţa societăţilor – pe care azi le numim psihoze, boli psihice: o gamă largă de manifestări prin care s-a dezvoltat, pe baza neştiinţei şi neadaptării la cerinţele sociale, o întreagă industrie de profil legată de asemenea aspecte. De fapt, sunt oameni care nu se împacă nici acum, dupa destul de multe intrupari in conditii totusi decente, cu societatea la a cărei formare au contribuit ei înşişi, şi nu numai ca conducători, ci şi ca susţinători ai acestora, de o parte sau de alta a “baricadelor” sociale.
Într-o societate echilibrată, astfel de evenimente spirituale nu au loc, iar spiritele vor şti acest lucru, indiferent dacă înţeleg în timpul încarnarii - sau dincolo de ea - problematica legată de neadaptări.

Niciun comentariu: