Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Să nu ne imaginăm că misiunea sfinţilor se termină odată cu trecerea lor dincolo de fiinţă. Munca lor merge mai departe, într-o deschidere uriaşă în volum, calitate şi profunzime...
LA MULŢI ANI TUTUROR CELOR CARE POARTĂ ÎNDRUMĂRILE DE NUME ALE SFINŢILOR PETRU ŞI PAVEL !!!

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


duminică, 16 iulie 2017

SĂRITURA PESTE FOC DE VREASCURI: ALT OBICEI DE SÂNZIENE


Am discutat despre Obiceiuri florale, Spălarea cu rouă şi consumul de rouă – ca obiceiuri în care se folosesc elementele naturii înconjurătoare, care ne apropie de iubirea naturii şi respectul pentru tot ceea ce ea ne oferă nouă, oamenilor – dar de fapt tuturor vieţuitoarelor planetei. În completare, să avem în vedere şi aspectul enunţat în titlu – obiceiul de a sări peste un foc de vreascuri. 
Aş dori să facem o scurtă paranteză. 
SĂ NU UITĂM faptul că toate aceste obiceiuri, datini, tradiţii sunt forme de transmitere spre ne-uitare a unor manifestări concrete, a unor percepţii pe care omul le-a avut cândva, sau transpuneri ale unor elemente de cunoaştere din viaţa curentă a omului din epoca mentală a omenirii – adică dinainte de ultima glaciaţiune. Azi, conştientizarea şi acceptarea percepţiilor în lumina cunoaşterii unor aspecte legate de ele conduce la deschiderea lor, din nou, în această perioadă – urmând ca din viaţa următoare, cca.100-150 de ani în viitor, să ne reluăm viaţa normală, obişnuită, pe care am avut-o pe Pământ milioane de ani până la ultima glaciaţiune.
Tocmai de aceea, chiar dacă nu ne vine să credem aceste lucruri, e bine să le cunoaştem măcar ca informaţie, căci multe aspecte ale percepţiilor şi intuiţiilor încep să-şi desfăşoare de pe acum calea, şi ne confruntăm (ne vom confrunta) cu fenomene altfel inexplicabile, pe care azi tindem să le asociem bolilor trupeşti, mentale sau emoţionale: lucru care nu este câtuşi de puţin adevărat, dar de care putem scăpa cu uşurinţă, fiind în deplină cunoştinţă de adevărata cauză. 
Obiceiurile rămase din generaţie în generaţie ne întăresc în percepţiile noastre noi, specifice dezvoltării sistemelor noastre corporale: care sunt în curs de dezvoltare de la forme elipsoidale (ovoidale) către forme sferice, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare, care determină creşterea percepţiilor multisenzoriale, conştientizate mai ales în astfel de perioade cum este aceea a Sânzienelor, deşi nu numai. 
Să mai atenţionăm şi asupra unui alt aspect: complementaritatea manifestărilor – în emisfera sudică are loc desfăşurarea Zilelor Mijlocului de iarnă, moment planetar de o însemnătate deosebită: întrucât ne ocupăm acum de alt subiect, de detalii privind acest aspect al complementarităţii luând în atenţie întreaga planetă ne vom ocupa probabil la viitorul echinocţiu, în septembrie – ne-am ocupat până acum mai ales de solstiţii, în timp ce echinocţiilor nu prea le-am acordat atenţia deosebită pe care o merită. 

Aşadar: săritura peste foc de vreascuri este un obicei folosit şi de Sânziene, dar şi în alte situaţii, în alte perioade ale anului, cu prilejul altor sărbători. Chiar voi urmări diverse aspecte ale obiceiurilor noastre când vor apare în presă şi voi comenta la momentele respective. 
Tematica purificării prin foc este vastă. Să fim serioşi, nu abordăm aici agresiuni criminale ale unor instituţii de-a lungul timpului. Nici folosirea focului pe diferite suporturi sau alte forme de încălzire. Totuşi va trebui să discutăm despre obiceiul aprinderii de lumânări nu neapărat pentru a „da” lumină celor decedaţi – care însă la origini era un obicei binecunoscut de purificare vibraţională a spaţiului în care se depuneau cei decedaţi, chiar îngropaţi în incinta clădirilor (biserici, catedrale), cu atât mai mult cimitirele care azi sunt lăsate de izbelişte sau, culmea necunoaşterii, se pun beculeţe cu baterie ca să fie de lumina celor decedaţi. Bineînţeles că nu este omul de vină, mă feresc să numesc cu ton de acuză la adresa celor care ar trebui să înveţe corect oamenii – dar este bine să se sesizeze instituţiile care gestionează asemenea locuri şi să explice oamenilor de rând despre ce este vorba.
Tematica focului este vastă, aşa cum spuneam la început – la fel ca şi cea a apei, despre care am discutat în articolul anterior. Apa de pe Pământ, ca orice alt fel de lichid natural, este o stare de agregare pe care o produce planeta asupra fluxurilor energo-materiale pe care structura sa matriceală le atrage şi le compactizează: sub puterea energetică fundamentală, reunită, a spiritelor care se întrupează la un loc în corpul comun pe care îl numim planetă. Sub această putere energetică radiantă a spiritelor planetei, concentrată prin anumite forme specifice ale canalelor de întrupare, precum şi sub puterea radiaţiei nucleului şi manşoanelor matriceale, fluxurile materiale compactizate se transformă în materii compacte, aflate în diferite stări de agregare. Aşadar, apa nu a venit din cosmos, prin ciocnirea cu altă planetă (apoasă) nici din comete de gheaţă topite la impactul cu Pământul care ar fi fost destul de fiebinte după un anumit timp de la „ruperea” din Soare: aceasta fiind varianta oficială de formare a planetelor, pe care am lămurit-o ca nefiind valabilă în studiile de Energetică stelar-planetară. Fiecare planetă s-a format în noduri naturale ale corzilor stelare, noduri în care sunt create condiţii pentru întruparea comună a unui întreg popor de spirite. În funcţie de gradul de înaintare în evoluţii a poporului spiritual astfel întrupat, deci a puterii sale energetice cumulată, materiile formate pe straturi de diverse compactizări se strâng şi, sub forme fizico-chimice pe care le cunoaştem acum, intră în combinaţie unele cu altele. În plus, intră în combinaţii superioare materiile fizice, dense, cu materiile fluidice cu vibraţii foarte înalte, şi foarte diferite, materii fluidice care intră pe două căi în componenţa straturilor planetei şi le determină modificări substanţiale:
– pe de o parte sunt fluxuri atrase de nucleul format de coarda stelară şi se formează astfel structura fluidică a planetei, care devine matriceală pentru partea fizică a planetei: pământoasă-apoasă-gazoasă a planetei, adică cu materii fizice (cu vibraţiile cele mai joase ale componentelor materiale din acest loc din univers). Prin coarda stelară şi partea matriceală a planetei: nucleul, canalele interioare şi manşoanele planetei încep să circule, după formarea tuturor, fluxuri energo-materiale care vin de la nucleul galaxiei: neamprentate, curate, şi tocmai de aceea având vibraţiile cele mai înalte ale segmentului din acest loc din univers;
– pe de altă parte, toată planeta astfel constituită atrage fluxuri energo-materiale din cosmos, din câmpurile interioare ale galaxiei. Datorită amprentării fluxurilor în timpul circulaţiei lor prin cosmos, dinafara şi din interiorul galaxiei, nivelele vibraţionale ale acestor fluxuri sunt ceva mai joase, dar chiar dacă nu cu mult – totuşi este suficient ca din tangenţele cu cele neamprentate care vin prin corzile stelare, să se formeze stări de agregare ce vor alimenta mereu planeta. Sub influenţa energetică a spiritelor întrupate, organizate în locaşuri aşezate mai strâns sau mai lejer, şi astfel şi radiaţia lor este mai densă sau mai lejeră (în funcţie de sarcinile lor de destin), se creează condiţii materiale diverse pentru biosistemul care se va forma pe planetă (cu corp fizic de manifestare) şi în jurul planetei (entităţi astrale). 
Toate structurile radiante ale planetei astfel menţionate, la care se adaugă radiaţia spiritelor tuturor speciilor planetare, în condiţiile create de circulaţiile fluxurilor la nivele de vibraţie variate de la o perioadă de timp la alta (crescătoare şi descrescătoare, aşa cum ştim acum că se derulează variaţiile vibraţiei zonale) vor forma straturi diverse în diferite stări de agregare:
1. Ceea ce numim azi pământuri, cu diferite forme de compactizare – de la luturi la metale şi cristale;
2. Ceea ce numim azi lichide: ape, lichide mai dense (petroluri);
3. Ceea ce numim azi gaze: interioare – gaze aşa-numite naturale, şi exterioare (din atmosferă): gaze medii şi rare;
4. Ceea ce azi numim plasmă, cu impact asupra tuturor formelor de agregare amintite mai sus, cunoscută mai ales sub numele de foc. Impactul focului planetar asupra materiilor solide conduce la formarea unui manşon interior de lavă. Astfel să înţelegem de ce se spune, în primul rând, că focul este purificator – nu neapărat că ar arde ceva din atmosferă, ci pentru că răspândeşte vibraţii cu frecvenţă foarte înaltă, care acoperă vibraţia de mai joasă frecvenţă a materiilor din mediul în care arde. Să înţelegem că nu numai focul este cel ce arde, în atmosferă, ci şi focul interior – cercul de lavă de sub scoarţa pământoasă, care purifică permanent planeta, lăsând să se împrăştie în acelaşi timp fluxurile neamprentate care vin din circulaţia prin corzile matriceale şi nucleul planetei, ridicând nivelul vibraţiilor planetare şi astfel protejând planeta de persistenţa vibraţiilor foarte joase care provin din trăirile tuturor vieţuitoarelor de pe planetă: mai ales ale mamiferelor care au emoţii foarte puternice susţinute de corpurile spirituale pe care le au, comparativ cu restul vieţuitoarelor care nu au corpuri spirituale (toate speciile de la viruşi la mamifere). 
În asemenea situaţii vom înţelege nu numai de ce există practica aprinderii de lumânări mai ales în cimitire şi biserici vechi: care adăpostesc de cele mai multe ori osemintele unor ctitori sau preoţi locali – şi de regulă nu au şi nu păstrează vibraţii foarte ridicate. Un caz aparte îl constituie cel al moaştelor din vechime, dovedite prin simţirile oamenilor că au fost, şi sunt purtătoare de vibraţii foarte înalte. Nu este o practică nesănătoasă, dimpotrivă, asemenea oseminte (moaşte) fiind pe acelaşi nivel vibraţional foarte înalt, prin apartenenţa unui spirit extrem de avansat, care a trăit şi în atitudini, şi în comportamente elevate spiritual. 
Însă ar fi necesar orice biserică să accepte arderea de lumânări în incinta sa pentru păstrarea unei vibraţii înalte; dar orice incintă ar trebui astfel purificată, indiferent dacă este casă particulară sau birou de serviciu. 
De asemenea, şi astfel revenim la cele ale subiectului nostru, purificarea prin foc a fost o metodă tradiţională, vădind cunoaşterea avansată a omenirii în vechime. Să nu facem aici confuzii privind sadicul procedeu al arderii pe rug, care numai vibraţii înalte nu răspândea ci, dimpotrivă, era menit înspăimântării oamenilor care ar fi avut un comportament asemănător celui al pedepsiţilor. Legate sau nu de sărbătorile planetei, aşa cum sunt sânzienele, pot fi numite două procedee deosebit de sănătoase:
1. Trecerea vitelor şi oamenilor care le îngrijesc – dar în general a întregii populaţii din aşezare, printre două focuri uriaşe dezvoltate pe două dealuri (coline) apropiate: focurile aveau rolul de a curăţi vitele de insecte dăunătoare (paraziţi), de a dezamprenta oameni şi vite de amprentele joase din perioadele friguroase anterioare. Aveau loc întotdeauna primăvara, cam prin aprilie când vânturile duc scânteile până departe şi pe de altă parte straturile atmosferice sunt într-o mişcare permanentă antrenând, purtând cu ele vibraţiile în toate mediile, de jur-împrejur. 
2. Nu numai trecerea printre focuri – obişnuită şi de sânziene pentru bătrâni şi bolnavi – dar şi săritura peste foc de vreascuri, foc aprins fără materiale chimice inflamabile (aşa cum era la originile sănătoase ale vremurilor din urmă). Un asemenea procedeu are conotaţii foarte profunde. Astfel poate asigura o dezamprentare prin săritura peste foc, bună mai ales pentru fetele ce doreau să se mărite, dar şi pentru flăcăii ce urmau să se însoare. Pe de altă parte, săritura peste foc de vreascuri conduce oricând la purificarea zonelor de funcţionare a plexurilor: codal, rădăcină şi splenic, care susţin activităţile permanente ale canalului de împământare. O asemenea purificare, mai ales după energiile stagnante ale iernii, dar şi în condiţiile unei lipse de activităţi echilibrate ale oamenilor care azi nu se mai preocupă de lucrări în gospodărie, ar fi necesară şi pentru noi, în aceste vremuri, mai ales oamenilor care trăiesc în marile aglomeraţii urbane, în medii cu vibraţii joase pe care, fiind în exces dar şi în obişnuinţa oamenilor, nu mai sunt percepute ca atare, obişnuinţa cu ele nu mai alertează omul – mai ales pe cel necunoscător. 
De Sânziene se poate practica săritura peste focuri naturale, şi natural aprinse, unde vreascurile sunt rupte cu mâna şi nu tăiate cu toporul sau cu cuţitul, ci rupte cu mâinile curate şi omul fiind curat în toată persoana lui, îmbăiat şi cu straie curate, nepurtate decât în ziua evenimentului. Purificarea are loc astfel asupra întregului organism, ceea ce conduce în continuare la primirea fluxurilor din zilele Mijlocului de Vară într-un mod calitativ superior, întărind omul şi dându-i astfel forţe bune pentru a se adapta mult mai uşor şi complex la energiile şi vibraţiile viitoare ale planetei. 

joi, 13 iulie 2017

SPĂLAREA ŞI CONSUMUL DE ROUĂ: ALT OBICEI DE SÂNZIENE

Recunosc că sunt subiectivă dacă am ales un site cu referire la Bucovina, căci acolo am avut parte de o experienţă extraodinară – chiar dacă nu a fost în zilele de Sânziene, ci un picuţ mai târziu, în primele zile ale lui august... în ultimul meu concediu...
Dar ceea ce vreau să scriu este valabil în mare măsură oricând în timpul verii, în orice loc curat din natură... Comentariul unei prietene pe facebook la fotografia postată în anii trecuţi a venit în completare atunci: “Roua diminetii, se zice că cine spală ochii cu roua vede totul mai limpede şi clar!”


Nu pot uita senzaţia pe care o aveam, dimineaţă după dimineaţă, când mă spălam pe faţă cu roua îmbelşugată din ierburi şi mă uscam în razele soarelui de dimineaţă... 

Dar să vedem ce este cu acest obicei al oamenilor de la ţară de a se spăla cu rouă şi a se “scălda” în soarele dimineaţii pentru a se usca...
http://discoverbucovina.info/noaptea-magica-de-sanziene-credinte-obiceiuri-traditii/ 
“În dimineaţa zilei de 24 iunie, multe fete obişnuiau să se scalde în roua din zone neumblate. Roua sânzienelor era strânsă de babe într-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o storceau într-o oală nouă. În drum spre casă, babele nu vorbeau deloc şi mai ales se fereau să întâlnească pe nimeni. Dacă toate acestea erau împlinite, atunci cine se spăla cu acea rouă era sănătos şi drăgăstos peste an.”

...Bine, lăsăm la o parte chestiunea cu data Sânzienelor, mutată artificial în 24 iunie, pentru a nu se confunda cu tradiţia “barbară” a dacilor din vechimi... Să iertăm, căci şi 24 iunie face parte din Zilele Mijlocului de Vară – dar SĂ NU UITĂM că este o tradiţie de sorginte dacică, venind din cunoaşteri deosebit de profunde, cu semnificaţie ştiinţific-spirituală – adică acel fel de cunoaştere şi aplicare a ei pentru care dacii erau consideraţi înţelepţi...

Pentru persoanele sensibile la diferenţe vibraţionale – şi ştim bine că din ce în ce mai multe persoane devin sensibile în această direcţie – spălarea cu rouă şi uscarea în soarele dimineţii este o senzaţie extraordinară de puritate, ca un fel de renaştere în sânul naturii care ne naşte şi ne creşte...
Ce este roua?...
Conform DEX online: https://dexonline.ro/definitie/roua 
“RÓUĂ s. f. Picături de apă care acoperă dimineaţa suprafaţa pământului, obiectele de pe sol, vegetaţia etc., formate prin condensarea vaporilor de apă din atmosferă în momentul în care temperatura scade până la punctul la care vaporii ajung la saturaţie (Fiz.)”
Aceasta înseamnă că este forma cea mai pură a apei – bineînţeles în situaţia în care şi poluarea atmosferică este cât se poate de redusă – în regiunile retrase, departe de poluarea oraşelor cotemporane. Şi deja începem să ştim acum ce mare importanţă are faptul că, cu cât locul este mai puţin folosit de oameni – deci fără amprente umane: şi nu mă refer neapărat la amprente fizice, ci şi emoţionale şi mentale, pe care nu le luăm în considerare de cele mai multe ori – cu atât roua este mai pură şi efectul său asupra omului este mai puternic, chiar dacă foarte subtil. 
Folosită pentru spălat – şi se poate foarte bine spăla faţa, părul, gâtul şi braţele cu ceea ce se poate culege doar dintr-o curte (aşa cum am putut şi eu trăi, fotografia este făcută în curtea casei rudelor mele din Bucovina) 


Este foarte important de ştiut câteva lucruri legate de apa pe care o considerăm pură. Roua este aşadar o formă de apă planetară care se formează prin condensarea vaporilor de apă din atmosferă. Procesul de condensare sparge orice urmă de amprentare, provenită din lume, de pe moleculele de apă. Dar în contact cu solul şi cu vieţuitoarele planetare (plante, animale), ele preiau amprentele vibraţionale ale planetei – pe care le considerăm neutre din orice punct de vedere. Amprentele care provin de la oameni au alt statut – căci oamenii amprentează tot ceea ce îi înconjoară prin emoţiile lor foarte puternice, cu gândurile lor foarte puternice. Chiar simpla apropiere, plimbare relaxată, creează mici bule de fluxuri energo-materiale compacte: de la microscopice la mărişoare – chiar mari, dar acelea nu mai influenţează roua, ierburile şi vieţuitoarele mici, însă influenţează omul. Gândul unui om care are grijă să nu influenţeze roua – o influenţează chiar cu teama de a nu face ceva nepermis, sau chiar cu sentimentele umane inerente unei vieţi active: creative, emoţionale, relaţionale sub aspectul emoţional. 
De aceea, un om care se dedică activităţii de culegere de rouă trebuie să fie:
– femeie: căci femeile răspândesc radiaţii pe toate nivelele de vibraţie (având în destin naşterea şi creşterea de copii care trebuie să primească vibraţii dintr-o gamă extrem de largă, pentru a se pregăti de viaţă în mod complex);
– în vârstă înaintată, după menopauză, când activităţile hormonale sunt substanţial reduse, iar sentimentele pot fi puternice, dar nu mai sunt atât de puternic radiante ca atunci când activitatea hormonală se află la cote optime pentru desfăşurarea unei multitudini de activităţi;
– să aibă experienţă în acest domeniu, pentru că o asemenea experienţă înseamnă a percepe pe loc orice fel de aspect străin care ar putea periclita starea de puritate a celor pe care le are de făcut. De aceea, asemenea persoane sunt ele înseşi foarte perceptive de felul lor şi au în familie persoane de acest fel, de la care pot învăţa multe lucruri, care pot oferi învăţături referitoare la multe aspecte, la cum pot învăţa din propriile experienţe de viaţă, cum să-şi dezvolte singure percepţiile necesare. Dar dacă asemenea persoane sunt deocamdată puţine, ele sunt şi exemple benefice de atitudine echilibrată în aşezarea, sau familia, sau locurile pe care le frecventează. Asemenea exemple vor fi de un real folos celor din jur, care vor învăţa nu neapărat pentru a derula o astfel de activitate în viaţa lor, ci pentru orice fel de activitate şi pentru a-şi hotărâ renunţarea la comportamente neechilibrate, exagerate, exacerbate: aşa cum din ce în ce mai mulţi tineri îşi dau seama şi se echilibrează singuri, din mersul vieţii lor, având drept exemplu concret astfel de oameni – dar primind şi radiant, chiar fără şă ştie, impulsuri permanente de autocunoaştere şi de autoechilibrare. 

Tradiţia a pornit – şi iată că a păstrat – exemplul celor care cândva trăiau în mijlocul aşezărilor umane de pretutindeni: Babele, soţiile Moşilor ancestrali, moaşele Moşilor, Bătrânele vremurilor. Să nu uităm că undeva există un munte cu numirea ce le acordă respect amintirii lor – Muntele Bătrâna din Bucegi, care adăposteşte Peştera Ialomicioarei. Vom discuta multe lucruri legate de viaţa şi activităţile lor pe aceste meleaguri.

Persoanele care preiau şi folosesc roua sunt chiar, în mod conştient, în primul rând cele care o culeg şi o folosesc pe loc, având astfel un grad mai ridicat de o asemenea curăţenie vibraţională. Dar şi persoanele care o vor primi de la ele, care o vor folosi, şi care, prin cunoaşterea din aşezare şi prin chiar felul lor de a fi, vor căuta să aibă organismul purificat, beneficiind în plus de pe urma primirii de rouă – comparativ cu cei care nu ţin cont de asemenea cerinţă. O astfel de purificare se obţine prin hrană curată (de preferinţă fără sacrificare de mamifere), dar şi prin odihnă echilibrată, prin comportament echilibrat, prin atitudine plină de demnitate, respect, consideraţie faţă de ceruri şi pământ, de oameni, animale şi entităţi deopotrivă.
Asemenea persoane:
– vor beneficia mult mai eficient de vibraţiile vârfului Zilelor Mijlocului de Vară şi, trecând printr-un asemenea moment nu li se va mai părea greu nici un alt eveniment vibraţional în continuare, vor trăi cu sufletul relativ senin nu pentru că îşi impun sieşi să fie indiferente, ci pentru că pot să fie echilibrate cu relativă uşurinţă în faţa întregii lumi;
– vor beneficia şi toate persoanele din jurul lor, tocmai prin felul în care îşi regăsesc rapid starea de echilibru, de stabilitate sufletească, prin comportament şi, în general viaţa bine gândită pe care o au şi cu care primesc tot ceea ce vine de la întreaga lume în care trăiesc.

Iată aşadar beneficiile păstrării tradiţiilor în viaţa noastră!

duminică, 9 iulie 2017

COLINDATUL PE TIMPUL NOPŢII: ALT OBICEI DE SÂNZIENE

Desigur, nu se poate spune care este mai important dintre obiceiurile despre care discutăm – toate sunt deosebit de importante. Fenomenologia care stă la baza lor şi le întăreşte se manifestă pregnant în anumite perioade ale anului, dar şi în restul anului sunt astfel de vârfuri energetice şi vibraţionale: de mai mică amploare, e drept, însă sunt evenimente în care omul are acelaşi gen de obiceiuri, cu înţelegeri din ce în ce mai profunde dacă urmează cu hotărâre „drumurile” străvechi...
Să mergem mai departe cu încă câteva astfel de datini, urmând cele discutate, de un farmec aparte, incredibil poate pentru cei mai mulţi cititori, sceptici în faţa unor asemenea rădăcini profunde, despre care prea puţin se aminteşte în curgerea zilelor noastre, dar care pentru alţii clădesc treptat un adevărat fel de a fi, de a trăi, în revenirea prin intuiţii şi simţuri la mersul normal al evoluţiei spiritelor umane pe Pământ. 
(Se pot urmări şi postările: 

INSOMNII, INSOMNIACI...
În general, când avem insomnie este bine să nu stăm degeaba, frustraţi, învârtindu-ne de pe o parte pe alta ca şi cum învârtitul acesta ne-am aştepta să ne obosească şi să ne determine măcar aţipirea. Vă spun asta din proprie experienţă: după un an întreg de chinuri în care nu dormeam efectiv decât o dată la două nopţi – fără însă să mă simt, culmea ironiei! câtuşi de puţin obosită în ziua de după insomnie – am catadicsit să merg la un medic endocrinolog, care însă m-a luat de la bun început: “Ai atâta energie în tine încât ai muta şi munţii din loc dacă ar fi munţi la Bucureşti! Apropos – nu te-ai gândit să mergi pe munte? ... Nu? Atunci fă nişte genoflexiuni, 10-20 înainte de culcare şi o să dormi ca un prunc!” Dar până la alte realizări, omul mi-a spus (Dumnezeu să-l binecuvânteze!) să nu mai frec aşternutul acela în aşteptarea unei minuni, căci minunea aia nu are de unde să vină, ci să mă scol şi să fac treabă, să mă uit la TV – orice altceva până ce se va regla totul. Vrea organismul să dorm 3 ore? Dă-i 3 ore de somn! Şi scoală-te, nu te mai frustra că nu mai poţi dormi, dacă te pui pe treburi se va regla în timp. Observi – a continuat dânsul – că vara, de căldură sau nu – nu poţi dormi mult, căci vara e dată omului să muncească fizic, iar noi stăm acum toată ziua şi aspiratorul, maşina de spălat, autoturismul, etc. fac toate muncile pentru noi! Şi tot noi înjurăm că nu funcţionează organismul sau nu “funcţionează” norii de pe cer de atâta căldură...
Avea dreptate şi nu după mult timp viaţa mea s-a schimbat: nu numai că era mult mai multă ordine, curăţenie în casă (era prin 1991) dar treptat am intrat pe comunicare mentală, iar organismul meu s-a reglat automat la 5 ore de somn: energiile consumate la nivelul corpului mental, prin vizualizări zilnice, nu se mai descărcau în totalitate în corpul fizic, cum se petrec lucrurile cu noi acum, înainte de a începe la revenim la activităţile umane superioare: activităţi cu corpul mental – percepţii şi analizarea lor, cu corpul astral – călătoriile astrale conştiente cu cercetarea şi studiul ulterior cu corpul mental, lărgirea înţelegerilor cu corpul cauzal şi transpunerea celor cunoscute astfel în practica, în trăirea curentă.
Treptat am pierdut şi nervozităţile legate de cei din jur, pe care nu-i înţelegeam de ce nu se ridică la un nivel superior de moralitate, ordine, curăţenie, calitate a execuţiei oricăror lucrări: şi în creaţie, şi în gândire. Lupta cu oamenii mă obosise toată viaţa. Am înţeles că trebuie să dau exemplu şi nu să cer altora, iar dacă cei din jur vor să preia exemplul meu este bine – dacă nu, este iarăşi bine! De asemenea, am învăţat să iau de la oamenii pe care nu putusem niciodată să-i admir sau măcar să fiu de acord cu ei – ceva, oricât de mărunt, în care ei excelau! Mare bucurie să vezi că oamenii pe care îi considerai buni doar pentru a-i trata cu spatele, au calităţi nebănuite!!! Chiar dacă în rest erau, evident, de mâna a zecea... Dar oare dacă le încurajam acel punct, s-ar fi schimbat? Realitatea mi-a dovedit că nu se prea schimbau, dar s-au întărit în acel lucru bun şi toată viaţa lor s-a schimbat. Doar cu atât putusem să-i ajut – şi asta era un lucru bun, chiar dacă nu şi-au dat seama niciodată de ajutorul meu şi nici nu m-au suportat prea mult în continuare!...
Am învăţat astfel ce înseamnă să fii cu adevărat un ajutător. Desigur, am multe de învăţat în continuare, în timp ce obiceiurile proaste mai revin în viaţa mea, inerţiile sunt foarte mari – dar şi străduinţele pe măsura lor şi mai ales străduinţa mea să mă întăresc în ridicarea calităţii manifestărilor mele cu fiecare eveniment în parte.
Iată că insomnia mi-a fost un real învăţător! Şi nu numai în această direcţie, ci şi în multe altele, pe care le voi povesti când va veni vremea lor.

ŞI REVENIND LA SÂNZIENE...
Tradiţia urmăreşte întotdeauna binele omului: lucru înţeles sau nu în zilele noastre de toată lumea. Ceva neplăcut este asociat răului, căruia i se răspunde cu rău, luptând pentru înlăturare. În cazul nostru – medicamentele, somniferele, care ne ajută pe moment, dar ştim bine că după puţin timp devenim dependenţi de doze din ce în ce mai mari sau de altele mai puternice. Dar tradiţiile urmăresc – şi explicaţiile erau până la un anumit moment dat bine cunoscute de toată lumea – punerea în practica curentă a unor forme de menţinere în echilibru a omului, din orice punct de vedere şi din toate punctele de vedere la un loc. Energiile puternic marcate ale verii, care au o circulaţie mult mai bogată şi rapidă, sub influenţa mişcărilor de revoluţie terestră: deci nu sunt mai multe decât prin faptul că circulaţia este mult mai fluidă şi rapidă când ne aflăm în punctul cel mai apropiat de Soare (periheliu) şi mult mai lentă la afeliu (punctul cel mai îndepărtat de Soare). Dar anotimpurile nu sunt datorate faptului că simultan o emisferă a Pământului s-ar afla la periheliu şi ar fi vară, iar cealaltă emisferă s-ar afla la afeliu şi ar fi iarnă. Este un nonsens – unele scrieri descriu neclar acest lucru, altele nu precizează cum stau lucrurile cu periheliul şi cu afeliul, învăţământul preuniversitar nu pune accent pe explicaţii legate de viaţa curentă, cu fenomenologia corespunzătoare, ci păstrează linia teoretică puţin înţeleasă chiar şi de către cei ce au aplecare către învăţătură. Formarea anotimpurilor ţine de înclinaţia axei Pământului, iar vibraţia care vine de la coarda stelară (nu direct de la stea, de la Soare, prin cosmos – pe această cale vibraţiile ajung disipate la planete) întăresc vibraţiile anotimpului (vară/iarnă), dar şi ale locului planetei pe orbita sa. Recomand spre informare Miscarea de revolutie terestra https://ro.wikipedia.org/wiki/Mi%C8%99carea_de_revolu%C8%9Bie_a_P%C4%83m%C3%A2ntului 
Nu intrăm în amănunte, dar este de reţinut în linii mari schema prezentată de Wikipedia, întrucât există filme de popularizare a unor teorii contemporane care induc în eroare prin necunoaşterea faptului că anotimpurile se constituie datorită înclinării axei Pământului şi nu altfel. 
Important în studiile noastre este faptul că tocmai această circulaţie rapidă, precum şi vibraţiile înalte ale verii, întărite de vibraţiile corzii stelare conduc la o perioadă generalizată de insomnie, care nu ţine de nici o boală, nici de degradarea organismului, ci de energizarea rapidă a sistemului nostru corporal întreg. Este o perioadă pe care, aşa cum am scris şi cu alte prilejuri, omul o pune intuitiv – nu numai fizic din cauza temperaturilor foarte înalte (şi, diametral opus, din cauza temperaturilor foarte joase în emisfera opusă, unde sunt Zilele Mijlocului de Iarnă) – în forme de vacanţă, concediu (pauză de activitate intensă), cu ocupare prin activităţi relaxante până dincolo de miezul nopţii, fără ca oboseala să se instaleze cerând somn îndelungat. Tradiţia instaura din vremuri de mult uitate colindatul la miezul nopţii, pentru ca omul să nu se chinuie pradă insomniilor neobositoare, ci să le folosească pe de o parte pentru socializare (colindatul în grup sau în ceată), iar pe de altă parte pentru a se întări, susţine reciproc în momentele în care pot percepe entităţi astrale ajutătoare “la lumina Lunii şi a stelelor”...
Asemenea obiceiuri pregătesc lumea pentru vremurile care vor veni, pentru manifestările normale ale spiritelor evoluate aşa cum sunt spiritele umane: care se vor instala treptat, dar repede, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare – zonală la modul cosmic, general. Creşterea vibraţiei zonale va determina o circulaţie mult mai fluidă, mai rapidă, a fluxurilor energo-materiale şi în atmosfera pământeană, şi a tuturor planetelor şi stelelor din galaxie), ceea ce va determina în cascadă:
1. Regenerarea corporalităţii umane – dar şi a planetei şi a biosistemului său, pe măsura dezvoltării straturilor corporalităţii noastre, straturi aflate până acum în stare latentă de funcţionare. Fiecare dintre corpurile: astral, mental şi cauzal au avut până acum doar două straturi în stare complet funcţională şi restul (încă 2-3 straturi) s-au aflat în stare latentă datorită, în principal, vibraţiei medii planetare (zonale) joasă. Întreaga galaxie şi întreaga subzonă, şi întreaga zonă a universului în care ne aflăm îşi întăresc şi dezvoltă astfel corporalitatea, cresc radiaţiile cosmice cu vibraţie înaltă, se măreşte viteza de circulaţie a fluxurilor energo-materiale peste tot în zonă şi astfel toate concură la un loc la dezvoltarea sistemelor noastre corporale – după ce a avut loc regenerarea celulară la toate nivelele, oricât de profunde ar fi ele: adică însănătoşirea tuturor formelor de sisteme corporale, în toate rasele umane. 
2. Odată transformările corporale fiind în drum spre finalizare (şi astfel să ţinem cont că nu mai sunt supuse în continuare deteriorărilor genetice şi bolilor tocmai datorită vibraţiei crescânde), pe fondul creşterii neîntrerupte a vibraţiei medii zonale, toate vor determina revenirea la conştientizări profunde pe baza amintirilor ce ne vor inunda, şi astfel va avea loc reîntoarcerea omului la modul de viaţă din străvechimi:
– fără eforturi fizice şi emoţionale, fără neînţelegeri cauzale, cu un grad de conştiinţă din ce în ce mai puternic care va conduce la răspândirea egală a omenirii pe toate continentele lumii, sub puterea echilibrului total spiritual determinat de reamintirea modului elevat de trai, propriu omenirii înafara perioadelor scurte de timp cu vibraţie foarte joasă. Relaţionarea interumană, cu celelalte vieţuitoare şi cu entităţile astrale (spirituale, interdimensionale şi dimensionale) se va relua pe baza unui respect deosebit acordat de fiecare om, fiecărei alte forme de viaţă;
– cu tot timpul vieţii dedicat tuturor necesităţilor echilibrate personale şi planetare, refacerii fondului general mineral al pământurilor şi apelor planetei. 
Toate acestea (şi multe altele) vor conduce la necesităţi mult diminuate de autostabilizare vibraţională, ceea ce va diminua din ce în ce mai mult necesitatea de somn. Perioada de somn va fi din ce în ce mai mică, căci cele două componente majore ale necesităţii actuale de somn:
– autostabilizare vibraţională;
– călătorii astrale de cercetare şi cunoaştere aprofundată a planetei şi lumii ei,
se vor diminua treptat datorită felului echilibrat de trai şi conştientizării călătoriilor astrale pentru dezvoltarea cunoaşterii, alături de studii aprofundate cu corpul mental. Dacă azi corpul astral nu mai are nevoie mai mult de cca. 15 minute pentru autostabilizare vibraţională, acest interval va descreşte în mod natural spre câteva minute la intervale de timp din ce în ce mai mari. Treptat activitatea mentală va prelua supremaţia pentru toate celelalte ramuri de activitate umană, ceea ce va diminua definitiv activitatea fizică extrem de obositoare pentru toate spiritele umane. 
Însăşi activitatea umană echilibrată, liniştită, senină, dar şi calitativă şi limitată cantitativ – însă de calitate şi complexitate din nou din ce în ce mai mare – conduce la instalarea unei stări permanente de odihnă sufletească, activă totuşi, cu necesitate de somn din ce în ce mai puţină şi la intervale de timp din ce în ce mai mari. Înţelegerea tuturor fenomenelor planetare şi cosmice, cunoaşterea rădăcinilor, desfăşurările simultane şi consecutive, cunoaşterea devenirilor, efectelor, conform necesităţilor umane şi planetare, fără devieri sau întârzieri, toate vor corecta vieţile oamenilor din mers şi vor determina totodată înţelegerea tuturor devierilor din perioada cu vibraţie planetară foarte joasă. 
Cu ajutorul entităţilor astrale ajutătoare, omul va reveni la corectitudinea în manifestare pe care a uitat-o de cele mai multe ori în ultima perioadă. Sânzienele, ielele, Drăgaica, nu ne vor mai corecta cu severitate, ci noi înşine ne vom corecta, iar cu ajutătorii astrali vom colabora intens prieteneşte pentru derularea activităţilor prin care treptat se va reveni la remodelarea mentală a elementelor materiale create de noi, apoi la materializarea şi dematerializarea mentală pe care le ştiam bine în trecut: mai întâi sub formă de eşantion, şi iată cât de important a fost să ne amintim acum despre creaţia eşantionară chiar dacă deocamdată nu o vom putea realiza – dar se va putea chiar din viaţa următoare. 
Lucrul de acest fel, desfăşurat pe timp de noapte ne va fi de un real folos, pentru a nu perturba activităţile diurne ale celor care vor mai necesita lucru fizic încă o perioadă scurtă de timp. 

Vom discuta în articolul următor despre spălarea cu rouă şi consumul de rouă. 

miercuri, 5 iulie 2017

OBICEIURI FLORALE DE SÂNZIENE: RĂDĂCINI ŞI SEMNIFICAŢII

Am început să discutăm în articolul anterior Sânzienele anului 2017 (2): mesajul real al ielelor, sânzienelor despre asemenea semnificaţii. Obiceiuri, datini, sunt multe: le vom discuta pe scurt pe cele mai răspândite, urmând ca în viitor să mai adăugăm câte ceva, după cum vor veni altele în atenţia noastră. 
Deocamdată să discutăm despre obiceiul coroniţelor, al folosirii florilor la purtător în general şi în special în perioade cu nivele înalte de energizare şi vibraţionale ale planetei. 

ÎN STRĂVECHIMI... 
Ideea parfumului floral pe care îl avea omul, în străvechimile trăirilor sale pământene, a fost atenţionarea cea mai importantă pe care eu am primit-o cândva din partea ajutătorilor mei astrali. Trecător, am mai scris eu pe ici şi colo despre acest aspect şi voi readuce aminte despre acest lucru cu orice prilej.
În trecut, în epoca pământeană în care vibraţia era foarte înaltă, iar corpurile oamenilor erau adaptate acestei vibraţii înalte, oamenii păstrau, prin felul lor natural de a fi, şi de a se manifesta, armonia dintre:
– pe de o parte: corpurile lor, manifestările prin intermediul lor, creaţia materială realizată mental şi cercetările astrale pentru cunoaşterea universului înconjurător,
– şi pe de altă parte: planeta însăşi cu întreg biosistemul ei, adică ceea ce azi numim natura ce ne înconjoară. 
În asemenea condiţii, corpurile oamenilor – nu numai corpul fizic, ci întreg sistemul corporal, emana pe parcursul întregii vieţi un parfum suav de plante cu specific local (şes, munte, oceanic-proaspăt), în conformitate cu anotimpul local. Iar în perioada în care cuplul familial se pregătea de adus pe lume urmaşul lor, începând cu timpul dinainte de procreere, în timpul vieţii intrauterine a fătului şi o lungă perioadă după naştere (adică până la preluarea corpurilor spirituale de către urmaş, de deasupra sistemului corporal al mamei), acest parfum propriu se accentua la ambii părinţi. Fiecare om avea un parfum propriu – inconfundabil, cum ar fi azi timbrul vocii, de exemplu – dar şi fiecare cuplu împreună emitea un parfum specific, diferit de la un cuplu la altul, în momentul în care se aflau împreună. 
O asemenea formă de particularizare a caracteristicilor umane nu era singulară – o sumă întreagă de alte particularităţi se accentuau în perioada de pregătire pentru procreere, apoi a dezvoltării fătului şi în final de naştere şi creştere a copilului. Parfumul era specific faptului că omul vehicula toate energiile necesare funcţionării corpurilor sale la cei mai înalţi parametri ai speciei, fără blocaje şi întărit prin câmpurile tuturor corpurilor: formate din toate felurile de filamente energo-materiale, de toate nivelele de vibraţie. 
Pentru perioadele în care acestea se accentuau, explicaţiile constau într-o supra-energizare a organismelor care să contribuie în mod optim la derularea procesului de procreere şi de activitate desfăşurată pentru creşterea şi toate lucrările pe care părinţii le derulau împreună cu copilul lor. De regulă membrii cuplului fără copii aveau ca sarcini principale un anumit set de activităţi umane: pentru fiecare membru în parte, pentru cuplu şi pentru societate: se urmărea şi dezvoltarea personală, şi dezvoltarea semenilor fiecărui individ în parte. Dar în această perioadă specială pentru viaţa cuplului, pe lângă asemenea activităţi se derulau practic toate celelalte feluri de activităţi ce puteau fi executate de orice om în conjunctura planetară şi socială a timpului: pentru ca fiecare spirit nou întrupat (copilul, urmaşul) să înveţe în familie cum să-şi adapteze cunoaşterile sale anterioare la particularităţile cosmice, planetare, de specie şi de societate. De aceea era nevoie de o varietate de fluxuri energo-materiale în plus – practic toată gama pe care o putea vehicula omul în acel moment. Şi numai prin lucrări concrete sistemul spiritual folosea astfel impulsionat energiile şi materiile din câmpurile planetare. 
Luminiscenţa (aura), sunetul fundamental, vibraţiile în conformitate cu activităţile desfăşurate – toate se accentuau. Din perioada procreerii şi până la terminarea copilăriei (când copilul îşi lua corpurile de la mama sa, atunci devenind de fapt adult în faţa sarcinilor sale de destin – şi nu la maturizarea sistemului său corporal) asemenea particularităţi ale părinţilor se împleteau cu cele ale copilului. Iar la plecarea din casa părintească, chiar copilul dezamprenta casa şi spaţiul înconjurător, prin metodele pe care deja le stăpânea perfect. Părinţii reveneau la normalul dinaintea accentuărilor, continuându-şi sarcinile proprii de destin, iar mediul înconjurător casei revenea la amprentarea sa normală, necesară derulării vieţii curente.

ÎN EPOCA CONTEMPORANĂ...
În epoca contemporană omul şi-a păstrat parfumul obişnuit, doar că acesta este mult mai greu de depistat, de simţit de către semenii săi. Doar femeile constată că acelaşi deodorant sau parfum (apă de colonie) are altă nuanţă la persoane diferite: cu corpuri diferite, cu particularităţi diferite, care conduc lumea la concluzii diferite. Degradările corporale, pe lângă închiderea multor straturi ale corpurilor omeneşti şi blocajele aferente activităţilor umane excesive sau, dimpotrivă, nerealizate, rămase în urmă faţă de normalul activităţilor personale, de destin, conduc la diminuarea parfumului floral şi răspândirea unor mirosuri grele, acide. 
Tot în zilele noastre, intuiţiile umane – mai ales cele feminine – au condus permanent la dorinţa femeilor de a emana un parfum: care însă nu trebuie confundat cu feromonii. Florile sunt purtate la cingătoare, la brâu – regiune a corpului fizic care vehiculează puternic prin plexul central fluxuri energo-materiale cu vibraţii medii şi înalte. Sau în regiunea pieptului, unde se împletesc vehiculările fluxurilor dintre plexul gâtului şi plexul inimii, iar răspândirile sunt astfel, la fel ca şi preluările, cu o putere superioară. Bărbaţii purtau în buzunarele pantalonilor crenguţe de busuioc, flori de tei sau de sulfină – după anotimp. Mai aproape de anii noştri, bărbaţii puneau o floare la butoniera de la piept, iar femeile o floare la ureche sau coroniţă de flori la sărbătorile verii sau în orice moment de relaxare câmpenească. Florile folosite astfel lângă cap şi mai ales pe cap ajută, atunci când sunt proaspete, la purificare plexului coroanei. Dar şi plantele plăcut mirositoare împrospătează aerul răspândit de om – şi este de atenţionat faptul că busuiocul era purtat atât de femei cât şi de bărbaţi în cămaşa strânsă cu cingătoare (brâu), în pliul pe care îl face cămaşa deasupra brâului. 
Aşadar parfumul planetelor puternic aromate a rămas, ca o intuiţie puternică a omului mirositor, iar în secolele anterioare, din obiceiul vechi al purtării planetelor mirositoare a derivat industria parfumurilor şi a săpunurilor parfumate. 
Creşterea vibraţiei medii planetare întăreşte intuiţiile omeneşti cu privire la multe obişnuinţe din trecut; obiceiurile vechi de îngemănare a omului cu natura renasc sub imperiul aceloraşi intuiţii din vieţile anterioare. 
Florile de sânziene – şi astfel ne fixăm atenţia din nou asupra sărbătorilor de sânziene – este bine să fie folosite nu numai sub forma coroniţelor, dar şi puse în glastră, iar glastra să fie la nivelul capului şezând în odihnă de-a lungul zilei. Uscate corect, este bine să fie puse sub pernă pentru purificarea aerului – nu numai pentru a visa perechea ursită. Curăţarea câmpului energetic din jurul capului şi trunchiului cerebral conduce la cunoaşterea – recunoaşterea de fapt – a celui “ursit” (planificat prin destin); capul limpede, odihnit de amprentele lumii, pe care florile de sânziene, cu vibraţie foarte înaltă printre plantele din mediul românesc, la fel ca şi busuiocul despre care am discutat, ajută orice om să ţină minte ceea ce visează – adică să treacă peste neputinţele amintirilor din vise la schimbarea bruscă de vibraţie, de la un corp la altul: la schimbarea vibraţiei de la corpul astral, cu ajutorul căruia omul îşi reaminteşte cu cine şi-a planificat să realizeze sarcinile sale de destin – la corpul fizic de lucrare principală de destin, cu vibraţie naturală joasă. Este bine ca florile, şi coroniţele, să fie purtate doar proaspete, în zilele în care puterea de vitalizare este maximă, după care, în ofilire, să fie aruncate pe o apă curgătoare. 
Toată lumea ar trebui să le poarte – nu numai femeile tinere, ci şi bărbaţii, copiii şi bătrânii, în egală măsură. De altfel ar fi bine să purtăm, în toată perioada Zilelor Mijlocului de Vară, vecinătatea sânzienelor, busuiocului, sulfinei, frunzelor de vişin, etc., care ne ajută să primim mai clar acel vârf vibraţional specific verii. Conştientizarea, simţirea lui la un moment dat al obişnuirii noastre de a fi atenţi conduce la o fixare şi o adaptare mult mai rapidă a noastră la particularităţile în permanentă creştere a vibraţiei medii planetare şi recuperarea mai clară a capacităţilor personale multisenzoriale. 
Pentru cei care practică meditaţia activă (adică meditaţia cu călătorie astrală – nu numai meditaţie cu relaxare profundă) este indicată această activitate în fiecare dintre Zilele Mijlocului de Vară, cu încredere în entităţile noastre astrale ajutătoare, care pot fi percepute frecvent, iar mesajele lor înţelese mult mai clar în această perioadă. 
Vom discuta în articolul următor despre obiceiul colindatului pe timpul nopţilor de sânziene. 

vineri, 30 iunie 2017

SÂNZIENELE ANULUI 2017 (3): ZILE ŞI NOPŢI DE SÂNZIENE...

Cerurile sunt “deschise”... 
Ştim acum ce înseamnă asta: cerurile sunt permanent deschise sufletelor tuturor vieţuitoarelor – nu numai oamenilor, dar în majoritatea zilelor de peste an percepţiile noastre astrale, mentale şi cauzale sunt acoperite de cele fizice: şi este normal să fie aşa, căci suntem în perioada planetară care ne favorizează preponderent manifestări cu corpul fizic – iar pentru păstrarea conştienţei altor puteri omeneşti şi reobişnuirea noastră cu alte manifestări, de alte vibraţii, sunt perioade mai scurte de timp în care capacităţile senzoriale ale altor corpuri din întreg sistemul nostru corporal prind puteri sub imperiul energiilor şi vibraţiilor cosmice şi telurice în egală măsură. Ele se înmulţesc acum, sub puterea energiilor noi care inundă planeta noastră şi ne pregătesc astfel de revenirea noastră, în viitorul apropiat, la folosirea tuturor capacităţilor noastre de creatori conştienţi avansaţi, aflaţi în curs de universalizare
Zilele cele mai puternic marcate de vibraţiile Sânzienelor sunt de fapt între 20 iunie şi 15 iulie. Sunt Zilele Mijlocului de Vară, iar una dintre aceste zile, cu un maxim de intensitate de cca. 4-5 ore, este într-o anumită zi, pe care în trecut numai Moşii aveau puterea de a o simţi – şi au de altfel şi acum o asemenea întâietate: în funcţie de ritmurile planetare, stelare şi de biosistem planetar. Asemenea determinări aveau loc în trecut cunoscând bine bioritmurile tuturor la un loc şi felul în care reverberaţiile tuturor se împletesc, în general, cu bioritmul omului creator, dându-i un anumit tip de forţă personală, uşor de înţeles de către Moşii atotcunoscători. Data la care omul poate şti că va avea loc un anumit fenomen are o deosebită importanţă, căci conştienţa sa este îndreptată asupra fenomenului trăit, amplifică în corpurile sale semnalul exterior şi întăreşte astfel semnalul interior, răspunsul prin intensificarea razelor sale prin care spiritul se manifestă în momentul astfel conştientizat. 
Azi, cunoscând importanţa tuturor acestor zile, ne putem menţine conştienţa atentă şi putem astfel contribui la propria noastră dezvoltare, şi întărire spirituală. Treptat vom ajunge să ne menţinem această conştienţă cât mai mult timp, ceea ce ne va conduce cu certitudine la regăsirea – mai curând decât “trezirea” – tuturor forţelor noastre pământene. 
De asemenea, conştiinţa omului are o putere deosebită când el este conştient de fenomenele ce se derulează în viaţa sa, dacă ştie ce trăieşte, dacă ştie semnificaţiile pentru el personal şi pentru lumea în care trăieşte. 
Noi am ajuns să ştim mai curând sărbătoarea religioasă – deşi ştim şi de sărbătoarea Sânzienelor, de cele mai multe ori vag şi oricum ameţit de estompările religioase. Desigur, este importantă activitatea sfinţilor pe care creştinul îi sărbătereşte cu orice prilej, căci pe lângă faptul că toate cele ce se petrec urmăresc îmbunătăţirea comportamentului uman şi răspunsul frumos al omului către lumea înconjurătoare, cu elementele de sacrificiu care rămân deosebit de importante, cu învăţătură de curaj şi demnitate umană, spirituală în toate profunzimile sale. Cu toate acestea însă se pierde concret învăţătura de neam, care este esenţa fiecărui popor în parte, pe lângă care experienţa celorlalte popoare vine să completeze în mod armonios universalizarea omului de oriunde. 
Zilele Mijlocului de Vară, cu acel vârf despre care am discutat în postări anterioare (“Sânzienele noastre) erau în trecut folosite de Moşi şi de Călătorii Moşilor pentru a da îndrumări oamenilor din aşezări din jurul punctului lor stabil de locuire, pentru schimbările pe care Ziua Mijlocului de Vară le prefigura pentru perioada următoare. Călătorii Moşilor erau oameni obişnuiţi, cu viaţă obişnuit de scurtă, dar erau spirite întrupate cu evoluţie înaintată, pentru care cunoaşterea sarcinilor lor le era cunoscută din naştere şi adaptarea la cerinţele sarcinilor lor de destin în preajma Moşilor era rapidă şi completă, avansând apoi, din anii copilăriei, pe drumul specific personal cu sarcini exclusiv pentru popoarele în mijlocul cărora trăiau, pe care le ajutau, le îndrumau. Dacă Moşii au fost la începutul îndepărtat al vieţii lor (înainte de ultima glaciaţiune) parte din coordonatorii spirituali ai populaţiilor mentale din acele străvechimi, Călătorii lor – ceea ce azi numim pe scurt “iniţiaţi”, călătorind peste tot, în toate aşezările, pentru a duce cuvântul Moşilor – au fost în toate vieţile lor străvechi ajutători planetari pădureni, munteni, insulari. Călătorii Moşilor au fost după ultima glaciaţiune, chiar dacă au avut întrupări din ce în ce mai scurte, rădăcinile colindătorilor de azi (se poate urmări articolul “Veneau odinioară colindătorii Moşilor): cu sarcini ample şi precise de îndrumare a oamenilor din aşezările aflate în sarcina Moşilor locali. Călătorii au devenit, după mileniul al II-lea Î.Ch. sihaştrii locurilor, ajutând în continuare ca îndrumători spirituali: dar nu ca preoţi de cult, aşa cum începuseră să fie la alte popoare, după retragerea Moşilor lor, mult mai timpurie decât la noi. La noi nu au existat preoţi şi temple – dar alte popoare aşa ni le-au numit când aflau despre lăcaşurile sacre ale dacilor!... Sacre erau, desigur, dar fără a fi locuri speciale de închinare la zei, ori de sacrificii (ofrande) oferite zeilor, ori de orice alt obicei al altor popoare migratoare, pentru care zeii proprii, Moşii lor, erau de mult o amintire. Şi ei erau ajutaţi cu iubire de entităţile pământurilor pe care erau musafiri, despre care nu ştiau multe şi nu le simţeau în profunzime – dar chiar şi aşa ei fiind parte a destinului lor: zeilor pământurilor noi pentru ei le închinau spre îmbunare ofrande, plătindu-şi din greu preoţii să se ocupe de legăturile lor cu zeii. De reţinut acest lucru. 
Ceea ce nu era cazul pentru populaţiile locale, cu rădăcini locale adânci în istoria omenirii. 
Moşii noştri, care aveau în sarcină aşezările dintre munţii Alpi şi munţii Urali, conduşi de Zalmoxis, au rămas pe aceste locuri până după retragerea romanilor din teritoriile geţilor (dacilor, după felul cum ne numeau ei) şi au orchestrat, pe lângă retragerea lor propriu-zisă, şi ordonarea vieţii oamenilor din toate aşezările rămase în viaţă din teritoriile care fuseseră sub ocupaţie romană. O asemenea organizare, re-aşezare a vieţi getice peste tot, a cuprins în primul rând reconstruirea satelor – dar nu numai din punct de vedere arhitectonic, ci şi ca obiceiuri, arte şi meserii deconcertate din cauza retragerii multor locuitori în munţi şi revenirii în matca satelor a celor plecaţi să înfrunte cu curaj asuprirea romană. S-au reintegrat nu numai vieţii, ci şi celor pe care azi le numim tradiţii, pe care ei le numeau după cum ştiau de mult că veniseră de la Moşi: datul, datini. 
Vom vedea în curând un studiu amplu despre moştenirea de popor şi moştenirea de specie – pentru că fiecare specie, fiind creată de entităţile transcedentale, a primit o moştenire de specie, privind ceea ce are de manifestat în condiţiile pământene, cu corporalitatea pe care spiritul o ia în primire. Fiecare popor de spirite – şi intraplanetare, şi independente  , plus poporul de spirite care formează prin întrupare comună planeta însăşi, are trasate ca exemplu primordial, din însăşi derularea transcendenţei în timpurile-rădăcină, o serie de manifestări care au fost date ca exemplu de folosire a corporalităţii care se întărea pe Pământ. 
Pentru specia umană, a cărei corporalitate era, şi este, folosită de spiritele avansate în evoluţii, creatoare conştiente în curs de universalizare, această moştenire ajunge la noi pe două linii principale, corespunzătoare celor două forme principale de manifestare: 
– prin corpul mental (ajutat în manifestare de corpul astral şi de corpul fizic), până la ultima glaciaţiune;
– prin corpul fizic (ajutat în manifestare de corpul mental şi de corpul astral), după ultima glaciaţiune. 
Ambele direcţii au fost folosite după cum s-a derulat variaţia vibraţiei cosmică şi planetară, dar trăgându-şi esenţa din creaţia transcedentală a speciei umane. Aceste două aspecte, principii de manifestare umană sunt:
1. Omenirea să păstreze în primul său plan de manifestare legătura cu entităţile astrale, interdimensionale şi dimensionale cu care are sarcini de legătură prin destin – destinul omenesc general şi cel personal, particular. 
2. După ultima glaciaţiune, având în vedere accentuarea specificului actual al societăţii spiritelor creatoare pe Pământ: este păstrarea, conservarea vieţii, respectarea ei în orice condiţii, dar cu amendamentele specifice planetei cu cel mai numeros biosistem planetar din sistemul de planete ale stelei locale, a căror viaţă se derulează în vibraţii foarte joase. Ceea ce înseamnă că omul se poate apăra de animale agresive şi se pot consuma vieţuitoare în mod moderat pentru vitalizare – şi nu de plăcere. 
Acestea sunt, aşadar, cele două principii de bază pentru manifestările spiritelor umane, moştenirea transcedentală de bază. 
Ceea ce azi numim tradiţii, sunt elemente de formă tranzitorie, adică: care îmbracă diferite forme în funcţie de condiţiile de trai şi de sarcinile generale ale popoarelor, ale grupurilor spirituale întrupate în poporul delimitat pe un teritoriu. Toate au primit condiţii de dezvoltare din însăşi creaţia transcedentalilor, care au lăsat moştenire şi forme de creaţie şi de manifestare pentru cele două epoci trasate de marile variaţii ale vibraţiei planetei: înaltă şi joasă. Totul prinde astfel formă în funcţie de proporţionalitatea între vibraţiile pământurilor cu elementele eterice matriceale care îi susţin vitalitatea împreună cu biosistemul local – şi grupurile umane care folosesc corporalitatea locală. 
De aceea avem tradiţii în diferite aspecte ale vieţii noastre spirituale, tradiţii care, la originea lor, aveau de dus cu ele anumite cunoaşteri cu o deosebită profunzime spirituală, arătându-le astfel omului atunci când va fi în stare să-şi descifreze şi puterile sale spirituale, şi împreună cu ele: profunzimile cunoaşterilor strămoşeşti. Să-i arate unde trebuie să se concentreze pentru a cunoaşte:
– propria corporalitate şi felurile de corporalitate înconjurătoare;
– propria evoluţie spirituală şi evoluţiile spiritelor întrupate în jurul său;
– toate elementele de întrupare ale planetei sale, ale altor planete din jur şi ale stelei care le guvernează, ale altor stele din grupul stelar local;
– toate formele materiale şi energetice pe care le poate percepe înafară de cele de întrupare, care sunt creaţii ale aceloraşi Făuritori care se ocupă şi de corpurile vieţuitoarelor, dar şi de crearea structurilor din univers. 
Studiind treptat aceste forme prin care tradiţiile susţin viaţa şi legăturile omului cu entităţile coordonatoare ale evoluţiilor în spaţii universice special create pentru orice forme de viaţă le-ar putea folosi, înţelegem treptat că avem în plus şi propriile amintiri din vieţi petrecute în alte locuri din univers, şi din alte universuri. 
Revenim treptat, sub îndrumarea ajutătorilor astrali de destin, la toate înţelegerile pe care le-am avut cândva, şi care se dezvoltă – şi ne dezvoltă cunoaşterile pe care le-am acumulat în ultimile vieţi prin manifestare fizică, cu corpul fizic: care completează în mod minunat cunoaşterea totală a universului din perspectiva pământeanului. 
Cu orice ocazie e bine să studiem şi să aprofundăm cunoaşterile obţinute, revenind mereu când simţim că mai este, a mai apărut ceva de ştiut, de înţeles, de mers mai departe. 
Acum mai avem câte ceva de înţeles, referitor la asemenea forme tradiţionale – pe care le vom dezvolta şi cu alte prilejuri. Deocamdată să înţelegem câte ceva din formele pe care le-au îmbrăcat de-a lungul timpului cele legate de Zilele Mijlocului de Vară, ştiind că cele pe care le aflăm acum făceau parte integrantă din manifestările curente ale strămoşilor noştri – dintre care nu puţini dintre noi au mai trăit aici, în acele timpuri: timpuri-rădăcină pentru ceea ce trăim, şi cunoaştem şi noi, azi.

DATINI DE SÂNZIENE: 1. DATINA MĂRITIŞULUI
Este un fel de a trăi frumos, curat, luminat de cunoaşterea felului ideal de trai pentru orice om. Fete şi flăcăi – oameni tineri aflaţi în pragul maturităţii fizice şi psihice, se căsătoresc, întemeindu-şi o familie în care să-şi crească urmaşi, să-şi ajute părinţii la vremea senectuţii lor şi să fie ei înşişi ajutaţi de copiii şi nepoţii lor. În trecut era o cunoaştere, o recunoaştere intuitivă a partenerului de viaţă – chiar clar-intuiţie, adică cunoaştere clară a partenerului de destin, fără dubiu, cu care s-a pregătit fiecare partener al cuplului, înainte de intrarea la întrupare. Cum greutăţile timpurilor din urmă a îndepărtat de regulă omul de astfel de clar-intuiţii, îndrumările strămoşeşti arată momentele din an în care percepţiile multisenzoriale sunt mult mai active, cu condiţia ca omul să ţină cont de manifestările normale ale înălţării spirituale, pe care însă în epoca contemporană omul le-a pierdut sub influeneţele înconjurătoare şi în pragul oboselii de întrupare pământeană:
– să ţină post de carne: ceea ce înseamnă a se abţine de la acceptarea omorârii unor vieţuitoare, măcar şi numai de mamifere;
– să revină la curăţenie trupească şi sufletească;
– să pună în valoare portul tradiţional, care îi poate aduce în asemenea zile, care îi dezvoltă simţirile, înţelegeri multiple şi profunde: înţelegerea simbolurilor ancestrale pe care mai ales cămăşile – iile cum le numim – dar şi celelalte articole de îmbrăcăminte le au: purtând cămăşi cu asemenea cusături pe ţesătură subţire, chiar cusăturile îi activează energetica corporală, care va conduce la o acuitate a percepţiilor mult mai pronunţată, dar şi la o relaxare, la o seninătate a sufletului pe măsură. 
Entităţile astrale ne ajută nu numai când “văd” că ţinem cont de astfel de “reguli” spirituale – dar ne ajută chiar să ne amintim de ele şi de importanţa lor în viaţa curentă. Simţind bunătatea şi încurajarea la cel mai mic semnal de atenţie, omul devine interesat să menţină în mod curent asemenea manifestări şi să le ofere şi altora ca sfaturi de viaţă. 
Ajutorul pentru cunoaşterea partenerului de viaţă vine, nu în ultimul rând, prin vis – acel tip de vis pe care mulţi dintre noi poate că l-au avut cu diverse prilejuri: în nopţile solstiţiului de iarnă, de Sf. Ion apoi imediat, de Sf. Andrei, etc. Un preot bun mi-a spus cândva că omului cuminte şi credincios i se arată oricând în vis ce-şi doreşte curat, cu bună intenţie, spre binele lui şi al semenilor săi, dacă ţine post trei zile şi pune busuioc sub pernă. Vom discuta, desigur, şi despre plantele aducătoare de vise de destin: florile de sânziene, ramurile de busuioc în ţara noastră.
Dar să ne oprim aici deocamdată ca să nu vă fur prea mult timp din zilele, nopţile de Sânziene...

sâmbătă, 24 iunie 2017

SÂNZIENELE ANULUI 2017 (2): MESAJUL REAL AL IELELOR, SÂNZIENELOR


...şi nu numai referitor la Sânziene – ci la toate sărbătorile geţilor, la toate cele ce formează moştenirea noastră ancestrală... 
Despre sărbătoarea Sânzienelor ştim destule, dacă vrem să cunoaştem variantele oficiale – religioase şi laice: deschidem Google şi citim. Ceea ce vreau eu să scriu acum este o privire, şi o întărire din perspectiva celor mai curate şi profunde cunoaşteri pe care le aveau geţii: le aveau, le păstrau şi le răspândeau ca moştenire prin tradiţie din neam în neam, de mii şi mii de milenii...
Nu, nu este o greşeală să măsor timpul aşa, căci la fel cum sunt şi prin alte locuri, pe toate continentele lumii, aici suntem continuatori, păstrători ai neamului omenesc pe pământurile de naştere a oamenilor după ultima glaciaţiune. Dar şi mai mult înainte, căci continuitatea oamenilor pe acest pământ a fost neîntreruptă de cca. 80-90 milioane de ani – adică de la formarea speciei umane de către entităţile transcedentale în acest strat dimensional al universului. Suntem printre puţinele neamuri europene şi singurul neam care a rămas la nivel de popor întreg în Europa. La origini era o Europă a populaţiilor coborâtoare direct din liniile de transcendenţă locală, populaţii care în ultimile milenii au fost exterminate în cea mai mare parte de grupurile migratoare care au năvălit aici, chemate de reverberaţiile amintirilor străvechi atlante din sufletul lor sub puterea energiilor noi – dar şi de neajunsurile propriilor pământuri pe care ei nu mai aveau tăria de a le lucra şi prelucra, îmbunătăţindu-le calităţile prin propria lor muncă... Aşa au fost aproape exterminaţi celţii, din care au mai rămas bascii, o parte din irlandezi, o parte din nordici (finlandezi şi grupuri mici din Ukraina) precum şi rămăşiţe eline. Restul – cu tot respectul – sunt populaţii migratoare care şi-au pierdut în timp majoritatea caracteristicilor locurilor din care se trag: căci nu-şi trag seva neamului din pământul propriu, corpurile lor nu se mai întăresc din vibraţiile pământurilor, apelor şi cerurilor de neam, iar aici nu au multe în comun cu pămnturile, apele, cerurile, vietăţile şi entităţile locurilor pe care le-au apucat cu lăcomie, stârpindu-şi nemilos gazdele... Şi tot încearcă să distrugă în continuare, şi nu vor reuşi, de altfel, să ne desfiinţeze datinile, credinţele, esenţa de popor. 
Tocmai pentru că nu suntem singuri...
Legendele pe care le ştim au de regulă două aspecte:
– atitudinea severă a entităţilor şi chiar “pedepsirea” unor oameni: care însă nu este chiar pedepsire din exterior, ci un fel de autopedepsire prin durerea conştiinţei pe cale să se trezească, o răsucire dureroasă din frică, din spaimă de impunere subconştientă neconvenabilă a omului necăutător de schimbări spre înălţarea sa spirituală;
– dar şi ajutor oferit altora, celor cuminţi şi stăruitori în omenie: pentru împlinirea destinului lor – sănătate, încredere, căsătorie după destin şi nu după poftele trecătoare ale trupului.
“Pedepsirea” nu este aşadar ceva chiar 100% neadevărat, însă cu amendamentele de mai sus care aduc lumină, dacă sunt crezute bineînţeles, spre înţelegerea celor pe care le avem de realizat în vieţile pământene. 
Dacă omul trece prin necazuri, astralii (entităţile astrale, ajutătorii noştri astrali de destin) îl vor ajuta, ridicându-i vibraţia şi ajutându-l astfel să se încurajeze singur, să se întărească în credinţa în dumnezeire, cu care va răzbate în lumea greu de suportat. Care lume, însă, dacă e privită cu demnitate, respect, curaj, moralitate, dacă omul ajutat să se înalţe în sine însuşi va urmări să-şi îndrepte permanent calitatea celor realizate de el, va reuşi să nu o mai privească ca pe o greutate, ci ca pe o sarcină mereu de rezolvat, ca pe o şcoală ale cărei principii fundamentale le-a înţeles şi se străduieşte să le aplice consecvent, să le ţină mereu în sinea lui, chiar dacă:
– se va lupta din greu cu puterea obişnuinţelor proprii;
– se va lupta cu amprentarea societăţii în care trăieşte, începând cu familia, şcoala, serviciul, câmpul energetic orăşenesc (în general al aşezării în care trăieşte): o amprentare care îl va atinge permanent, dar pe care trebuie să se obişnuiască să o privească cu toleranţă. Căci dacă pentru el însuşi este atât de greu, el care este conştient de necesitatea propriei schimbări, care se străduieşte să se schimbe, luând idealurile ca pe ceva de atins – nu drept descurajare (“Ce să mă străduiesc atâta eu?! Că şi aşa n-a să ajung în veac acolo, ceee... a ajuns careva??”)... Atunci cât de greu îi poate fi altuia măcar să accepte să se gândească să schimbe ceva, când până şi aerul (câmpul energetic, volumul şi intensitatea vibraţiilor) pe care îl respiră pare că îl trage înapoi?!...
Oamenii stăruitori se simt ajutaţi de oricine, oameni sau entităţi, în confruntarea lor cu o lume care încă trăieşte după standarde învechite... în munca-lupta de înţelegere, de schimbare, de performanţe proprii mereu mai înalte. Chiar dacă pasul înainte înseamnă de multe ori alţi paşi înapoi – despre care descoperă la un moment dat că de fapt nu au fost mulţi paşi înapoi, ci el însuşi descoperă din ce în ce mai multe atitudini învechite pe care nu le observase anterior, sunt mulţi doar pentru că nu a înţeles mai devreme cum stau lucrurile şi s-a întărit mereu, fără să bănuiscă măcar, în agresiuni (mari sau mici), minciuni (chiar dacă au fost “minciunele nevinovate”), scăpări de calitate pe care le-a observat (“Dar... ceee?!... să facă altu’ dacă poate!” şi îşi spune astfel cu ricanările obişnuite...).
Este valabil pentru noi toţi... Ne automulţumim că suntem înteligenţi, isteţi şi putem da replică sprinţară, acidă, pe măsură, chiar şi în gând...
Şi în asemenea zile ale lumii noastre, când ne vine vremea să schimbăm, şi am tot adăstat de mult timp, o simplă ieşire în natura pe care mulţi încă o dispreţuiesc, în lumea senină a entităţilor pe care le dispreţuim chiar şi în gând aşa cum ne tot învaţă oficialii din societate, o simplă percepţie, măcar şi cu coada ochilor (privirea periferică) ne trezeşte conştiinţa de mult şi din greu pătată...
Da, legendele “modernizate” zic că ielele înnebunesc flăcăii – însă realitatea este că ele sunt purtătoare de idealuri de frumuseţe interioară pe care lumea le-a abandonat, dar la care a venit timpul să ne reîntoarcem, să redevenim cuminţi, frumoşi, virtuoşi şi viguroşi spiritual. “Sucirea minţilor” este de fapt exact acest lucru: REVENIREA ÎN MOD TREPTAT – DAR REPEDE TOTUŞI – LA IDEALURILE CELE MAI ÎNALTE DE PURITATE SUFLETEASCĂ ŞI TRUPEASCĂ PE CARE FIECARE OM – FEMEIE SAU BĂRBAT – TREBUIE SĂ LE AIBĂ, ŞI SĂ LE PĂSTREZE, ŞI SĂ LE DEA MAI DEPARTE URMAŞILOR SĂI... Dacă ar fi aşa, femeile ar deveni cu adevărat ca nişte ZÂNE!!! Dacă credinţele strămoşeşti au fost pângărite, legendele cu Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene nu au apucat să fie pângărite... Acele manifestări înalte ale geţilor străbuni – drumurile astrale prin care îşi cunoşteau profund lumea, universul – au fost atât de urât întinate încât să ajungem să credem că ei îşi aruncau tinerii în suliţe pentru a ajunge cu “mesaje” la “zeul” din cer. Lucru total neadevărat, căci Zalmoxis era în mijlocul poporului încă, popor îndrumat de dânsul, pe când tinerii învăţau cum să se stabilizeze vibraţional în călătorii astrale şi să înveţe îndrumaţi de propriile entităţi astrale cum să cerceteze lumea. 
Despre asta este vorba – despre pângărirea istoriei noastre... 

Despre rădăcinile diverselor obiceiuri vom discuta treptat, pe parcursul următoarelor articole. 

luni, 19 iunie 2017

SÂNZIENELE ANULUI 2017 (1): DIVERSE PERCEPŢII ÎN ZILELE MIJLOCULUI DE VARĂ

În prag de Sânziene, intuiţiile şi percepţiile noastre directe din toate nivelele de vibraţie ale planetei prind aripi, deşi multora dintre noi percepţiile de acest fel special nu le sunt chiar noi. 
Sunt mai multe lucruri pe care aş dori să le discutăm anul acesta. Dar să începem cu reflecţii asupra folosirii unor termeni care descriu percepţiile noastre mai ales în zilele solstiţiilor. Despre Sânziene vă reamintesc studiile:

ENERGII REGRESIVE
“Regresiv” şi “regresie” este un termen pe care eu le folosesc cu foarte multă atenţie, pentru că pot crea confuzii despre care vom mai discuta cu alt prilej. Nu folosesc această exprimare – dar am găsit-o de-a lungul timpului pe internet şi m-am gândit acum să explic aici, căci mai ales între Rusalii şi Sânziene mulţi oameni pot percepe diferite feluri de energii în spaţiile planetare – mai corect: fluxuri energo-materiale care ne hrănesc corpurile. Le putem percepe cu ochii minţii (percepţie mentală) sau chiar cu privirea fizică periferică în perioadele cu vibraţii planetare mai înalte: având nuanţe diferite de luminozitate: de la alb-strălucitor la alb-gri întunecat. 
Denumirea – aşa cum am observat-o – vine din percepţia acestor fluxuri în nuanţe de alb şi gri cu diferite intensităţi. Întrucât ideea era că ele sunt rele, grele, agresive – regresive în sens că ne influenţează în mod negativ, făcându-ne şi pe noi agresivi, răi, perverşi şi trebuie să ne ferim de ele. Este de comentat în primul rând că nu este un procedeu corect să ne ferim de orice ni se pare altfel decât este tiparul ideal în mintea noastră. Ne alimentăm permanent fricile, ne subminăm curajul de a face faţă unor evenimente de care chiar nu putem scăpa, în faţa cărora devenim complet (sau în mare parte) neputincioşi. 
Dacă mai şi cunoaştem câte ceva din rădăcinile fenomenelor cu care ne confruntăm şi scopurile pentru care ne ies în cale, poate ne vom întări mai mult în timp şi vom face faţă mult mai bine vieţii în toate aspectele sale. 
Ca imagine sunt de comentat culorile – dar şi formele sub care ne apar în drum. Recomand citirea articolului “ZÂNE, DUHURI, SPIRIDUŞI... ŞI ENTITĂŢI...”  (pct. “3. Circulaţia energetică fundamentală”). Pe scurt, cele alb-argintii sunt fluxuri eliberate în spaţiile planetare după curăţarea lor, dezamprentarea lor în structurile planetei, iar cele în nuanţe de gri sunt cele care sunt absorbite de planetă prin structurile sale, pentru a le dezamprenta şi apoi elibera în spaţiile exterioare. 
Acestea nu sunt aşadar energii care produc regresii de simţire şi apoi comportamentale, ca răspuns la agresiuni ale mediului înconjurător. Tocmai de aceea există aceste structuri planetare (există şi stelare, şi galactice) care menţin energetica planetară într-o stare de echilibru, fără să le anuleze – căci avem nevoie de multe dintre cele pe care nu le suferim, tocmai pentru a ne obişnui cu ele şi astfel pentru a neîntări. Este foarte adevărat că pe de altă parte suntem la finalul ciclului nostru de vieţi pământene, obosiţi şi mai ales dornici de a pleca cât mai curând – dar nu putem pleca până ce nu ne realizăm toate sarcinile pe care ni le-am asumat la începutul ciclului. 
Există însă şi un alt aspect, în faţa căruia, de asemenea, mulţi se dau înapoi, neştiind că orice lucru cu care ne confruntăm are şi aspecte pozitive şi aspecte negative, dar ele ne sunt lăsate pentru învăţături de mare valoare şi aici, pe Pământ, şi oriunde în univers ne vom duce în continuare.
Deşi exprimarea “energii regresive” lasă de dorit, anumite fluxuri energo-materiale pot fi numite şi aşa, cu unele amendamente. Sunt fluxuri energo-materiale care au trecut prin corpurile oamenilor şi apoi sunt atrase de corpurile altor vieţuitoare – de regulă mamifere, care au şi ele corpuri spirituale, chiar dacă nu atât de dezvoltate ca şi cele ale oamenilor: care trăiesc prin preajma oamenilor sau la marginea aşezărilor umane cu intrare periodică în aşezări: deci şi animale domestice, şi sălbatice (urşi, ratoni, porci mistreţi, canguri, etc.). Fluxurile energo-materiale necesare pentru vitalizarea corpurilor noastre, care circulă de la oameni la animale, circulă apoi şi invers, rămânând în câmpul energetic al aşezării până când ele nu mai pot ajuta corpurile speciilor aflate în tangenţă sau apropiere, şi se împrăştie în câmpul general planetar, intrând în alte fluxuri circulante şi apoi alte feluri de sisteme corporale. 
Dar pe de o parte ele sunt purtătoare de amprente de vibraţie normală a oamenilor: pe care le oferă animalelor la prima trecere amintită, ajutându-le să se obişnuiască cu câmpul complex al oamenilor. Pe de altă parte când sunt eliberate de corpurile animalelor, ele sunt amprentate cu amprente de viaţă naturală ale acestora, din acţiunile lor curente, ce ştiu ele ca spirite întrupate să facă mai bine: hrănire, odihnă, deplasare, apărare, comunicare infimă şi activitate sexuală. Prin toate acestea ele întăresc latura animalică a oamenilor – dar aici nu discutăm neapărat de agresivitate (dar care şi ea e inclusă în apărare şi alegerea partenerilor sexuali) însă oricum o asemenea plajă de acţiuni este simplistă şi ea nu trebuie să se dezvolte majoritar pentru oameni. În mod normal este bine ca omul să se preocupe de o viaţă în mijlocul naturii, asemănătoare cu celelalte vieţuitoare ale planetei, cu condiţia ca omul să-şi dezvolte prioritar viaţa creativă, aşa cum se petrec lucrurile în satele noastre. Tocmai acest lucru este susţinut şi de tradiţii, ca moştenire din străbuni, de la care nu ar trebui să se abată lumea. 
Aspectul relaţionar şi creator este azi în mare pericol prin industrializare şi dezvoltarea meseriilor bazate pe folosirea computerelor – deci aspectul de utilizator şi nu gânditor (programare, relaţii intelectuale în oameni şi evenimente, etc.). Dacă omul s-ar preocupa în egală măsură de un hobby (o pasiune creativă sau intelectuală colaterală meseriei din care câştigă bani) ar fi mult mai bine pentru evoluţia proprie pământeană. Chiar şi legat de meserie, dacă omul s-ar preocupa de dezvoltarea aspectelor creative sau intelectuale (de folosire în diverse domenii ale diverselor aspecte ale meseriei) ar fi mult mai bine. 
Desigur este de avut în vedere faptul că din Egiptul antic până în prezent societatea umană a încurajat legătura omului cu animalele, dincolo de domesticirea animalelor – prin folosirea animalelor agresive în acţiunile de pedepsire a celor care nu se opreau la nivelul impus de preoţii templelor (crocodili şi animale locale dintre cele mai agresive). Procedeul de acest fel a fost ridicat pe cele mai atroce vârfuri ale cruzimii umane de Imperiul Roman prin folosirea acestor vieţuitoare în arenele circurilor special amenajate pentru pedepsirea celor ce nu se supuneau impunerilor lor. 
Azi, animalele exagerat înmulţite şi crescute pentru consum alimentar nu sunt totuşi singura formă de păstrare a acestor influenţe, cărora li s-a luat chiar unul dintre cele mai elementare moduri de activitate: deplasarea (crescute în ţarcuri fără mişcare, pentru o îngrăşare rapidă): mă refer şi la creşterea animalelor de companie, în casă – foarte bună şi frumoasă, dar societatea uită să înveţe omul să se axeze pe manifestări cu specific uman: activităţi de întreţinere a vieţii (chestiunea menajerelor este atroce din acest punct de vedere) şi de creaţie măruntă ca meserie sau pe lângă meserie, meserie pe care ar face bine orice om să ajungă să şi-o iubească şi să-i sporească utilizarea în orice situaţii de viaţă. 
Excursiile în natură se adaugă de asemenea la această listă, pentru care relaţia om-natură ar trebui să se axeze pe relaţii interumane, pe extinderea cunoaşterii despre oameni (obiceiuri locale de manifestare, activităţi cu specific local), despre istoria şi geografia locală – lucruri excluse de regulă de oamenii care fac... exact ceea ce fac orice alte vieţuitoare locale: merg, mănâncă, socializează simplist, necalitativ în cea mai mare parte (bârfe, poveşti despre pofte umane).
În asemenea condiţii, influenţele pot fi numite pe drept cuvânt regresive prin circulaţiile fluxurilor amprentate cu energii şi materii cu nivele de vibraţie între cele medii şi joase. Desigur ţine de viaţa noastră oricare dintre aceste aspecte, doar limitarea la ele face ravagii în conţinutul cu adevărat uman al vieţii noastre. Ţine numai de noi să acceptăm să oferim vieţii noastre un nivel spiritual mult mai elevat, să-i schimbăm nota regresivă combinând cele simpliste cu cele umane de calitate, moralitate, creativitate (materială sau intelectuală) din ce în ce mai mare. Să extindem exemplele excursiilor din şcoală în viaţa noastră de oameni maturi, prin cunoaşterea unor obiective turistice şi geografice, cu informaţii bogate, şi amplu analizate, ridicându-ne mereu nivelul de cunoaştere, de aprofundare a însăşi vieţii omeneşti pe care avem obligaţia spirituală să ne-o dezvoltăm până în ultima clipă a ultimei vieţi pe aceste meleaguri universice.